Ghem mă fac atunci când vreau să încap într-o nucă sau să ocup, în fine, cât mai puțin loc.
Ghem se face și pisica mea la ea în coșulețul în care stă cuminte și toarce. Sau la mine în poală. Sau cel puțin așa ar face, dacă aș avea o pisică.
Ghem mi se face uneori stomacul de frică – din cele mai variate și serioase cauze: dacă plouă azi și mă prinde fără umbrelă? Dacă nu-mi mai găsesc șosetele norocoase exact atunci când am nevoie de ele? Dacă într-o zi îmi dau seama că a trecut primăvara și nu am mirosit nicio lăcrămioară?
Ghem îmi strâng gândurile când tind să o ia razna în multe și neprevăzute direcții.
Ghem îmi fac spaghetele în farfurie încercând, zadarnic, să mănânc frumos.
Dar, mai ales, îmi fac ghem fire moi și colorate și mi le atârn – colier – uite-așa, cum am învățat de la bababoom că se face cu iarna, atunci când vrei să-i păstrezi o dulce-aducere aminte.
zebru, zana buna a cuvintelor :)
frumos si duios ca orice articol semnat de Z
…si zebra se facu rosie ca focul si se zburataci (de parca ar fi avut 8 picioare, nu 4) direct sub pat, de rusine si incantare :)
:)) multumesc pentru ghem-uire! faza simpatica este ca tocmai ce imi fac ordine prin “atelier” si imi strangeam la un loc ghemurile imprastiate peste tot de fie-mea…care uneori joaca rolul de pisica printre picioarele mele : Deci se potriveste de minune articolul!