Forum: Locuri & Evenimente Atelier de creatii de bijuterii SOUTACHE - Bucuresti, 15 septembrie

  • shuva
    shuva

    Avem plăcerea să vă invităm la un atelier de iniţiere în tehnica soutache, unde vom învăţa împreună cum să creăm bijuterii din şnururi, mărgele şi alte materiale. Durata atelierului este de TREI ORE, si include materialele necesare (şnur, mărgele, aţă, ace). Ceea ce lucraţi, luaţi acasă! Vom organiza o tombolă care va avea ca şi premiu un inel soutache şi surprizele nu se opresc aici :) Vă aşteptăm cu mare drag să învăţăm împreună lucrul în această minunată tehnică şi să ne distrăm!!

    Taxa de participare este de 65 de ron, in care intra costul materialelor.
    Atelierul va avea loc la ceainăria Green Tea, un loc ales cu grijă, a cărui adresă o puteți găsi aici: http://greentea.ro/contact/.
    Pentru inscrieri va asteptam la adresa [email protected] sau la telefonul 0749-516935 (Ana).

    Soutache este o tehnică interesantă de realizare a bijuteriilor, care poartă numele materialului cu care se lucrează, şi anume firul/şnurul soutache. La origini acest şnur tip panglică îngustă era folosit pentru uniformele militare, pentru a indica rangul. De asemenea acest şnur are o largă utilizare pentru marginile draperiilor, pentru uniforme sportive sau chiar la legarea cărţilor. Şnurul soutache avea în componenţă un amestec de mătase şi lână, precum şi fire metalice. În secolul 20 şnurul soutache a început să fie ţesut şi din fire sintetice.

    Numele meu este Alina Emandi, sunt din Timişoara, realizez bijuterii în această tehnică, îmi place la nebunie ceea ce fac, şi acum vreau să împărtăşesc şi altora câteva secrete şi mici trucuri, care le vor uşura munca. Este o tehnică migăloasă, dar ies nişte lucrări absolut spectaculoase din aceste şnururi şi câteva mărgele!

    10.09.2012, 23:31:32