Forum: Concursuri CONCURS " COSITE DE FITZE"

  • DeianeiraJewellery
    DeianeiraJewellery

    Tema concursului:

    " COSITE DE FITZE"

    Aceasta editie este organizata de 3 magazine: LOULOU, PUNCT G si subsemnata ANDRADACRISTINA.

    Am placerea de a posta eu tema si regulamentul noului concurs . Pentru ca se apropie perioada sarbatorilor ne-am gandit ca ar trebui sa acordam o atentie speciala accesoriilor pentru par: clame, piepteni, agrafe, bijuterii, flori, palarii, voalete chiar si esarfe .

    Tendintele pentru sezonul toamna -iarna 2010 aduc sub lumina reflectorului femeia anilor '50, eleganta, distinsa dar indrazneata.
    Paleta de culori, la care au apelat stilistii, include culori potolite precum crem, gri,bej,auriu , grej dar si culorile tari si indraznete: rosul , verdele si albastrul. Asa ca haideti sa realizam accesorii destinate coafurii pentru un look de femeie emancipata!

    Invit pe cei care lucreaza in portelan si luturi polimerice deoarece ar putea realiza lucrusoare deosebite, pe cei care "imblanzesc" lemnul dar si pe cei care reusesc sa " domoleasca " metalul". Toata lumea este invitata!
    Sper ca cele mentionate mai sus, vor fi de ajutor, in alegerea proiectelor.

    Acum regulamentul:

    PERIOADA DESFASURARE CONCURS:

    Marti 02.11 - Vineri 12.11 orele 22:00

    VOTAREA: Incepand cu orele 22:01 tot vineri 12.11.2010 pana pe 13.11.2010 orele 22:00 .

    Poate vota oricine (conturi deschise inainte de 02.11,2010). Se mentine varianta de vot cu trei optiuni.

    TERMENI SI CONDITII:

    Fiecare participant are libertatea de a inscrie in concurs cate produse doreste.
    Produsele trebuie sa fie conforme cu tema propusa.
    Vor fi desemnati 3 castigatori in urma numararii voturilor dumneavoastra.

    PREMII:
    Se vor acorda 3 premii corespunzatoare locurilor 1,2,3.

    Vor mai fi alte 6 premii destinate clientilor votanti si altor persoane desemnate de catre organizatori.

    Obiectul premiilor va fi anuntat intr-un topic distinct deoarece niciunul dintre noi nu se astepta la castigarea editiei precedente.

    Nu-mi ramane decat sa va urez succes si inspiratie!

    02.11.2010, 17:05:14
  • bijouxdemonange
    bijouxdemonange

    Super tema! Imi place mult (nici nu ma asteptam la altceva) si abia astept sa mesteresc ceva!!!

    02.11.2010, 17:09:32
  • MandMflowers
    MandMflowers

    Foarte tare;)

    03.11.2010, 08:35:25
  • Loulou
    Loulou

    IMOPORTANT!!!!!

    Produsul trebuie sa fie nou! postat cel mai devreme ieri, dupa ora inceperii concursului.

    S-aveti spor!

    03.11.2010, 08:52:48
  • DeianeiraJewellery
    DeianeiraJewellery

    Lavinexclusive ai reusit sa spargi gheata cu multa gratie.

    03.11.2010, 09:07:49
  • anitabdesign
    anitabdesign

    Multumesc pentru invitatia personala! A sa particip si deja ma si gandesc la ceva deosebit! Spor tuturor la treaba!

    03.11.2010, 09:09:29
  • DeianeiraJewellery
    DeianeiraJewellery

    MandMFlowers bine ai venit! Ma bucura sa vad conturi noi in concurs!

    03.11.2010, 09:34:17
  • myriam
    myriam

    Multumesc mult pentru invitatie! Succes tuturor si spor la treaba!

    03.11.2010, 09:45:26
  • ayarikuhandmade
    ayarikuhandmade

    Ce tema dragutza! Multumim mult pt invitatie. Pupicei echipa Ayariku

    03.11.2010, 10:05:30
  • MandMflowers
    MandMflowers

    Multumesc andradacristina:)

    03.11.2010, 10:29:22
  • Loulou
    Loulou

    anita, myriam, imi pare bine ca v-a bucurat invitatia de a participa in concurs!

    Va asteptam cu drag!

    In afara de voi, multe alte colege au primit aceasta invitatie si le asteptam si pe ele sa se alature.

    Am ales varianta de a va invita, in special pe cele care nu sunteti obisnuite ale forumului, deoarece cu siguranta nu stiati ca acest concurs exista :)

    Acum ca ati aflat, sa va vedem la treaba!
    Spor si creativitate va doresc tuturor!

    03.11.2010, 10:30:56
  • Ju.Bijoux
    Ju.Bijoux

    Cu mare placere ne inscriem in concurs!!!
    Succese tuturor.

    Creatively Yours,
    Ju-Bijoux ;)

    03.11.2010, 11:49:28
  • alina1979
    alina1979

    "Invit pe cei care lucreaza in portelan si luturi polimerice deoarece ar putea realiza lucrusoare deosebite, pe cei care "imblanzesc" lemnul dar si pe cei care reusesc sa " domoleasca " metalul". Toata lumea este invitata!
    Sper ca cele mentionate mai sus, vor fi de ajutor, in alegerea proiectelor."

    ..Si cei/cele care confectioneaza din alte materiale(textile, tricotaje, crosete)?

    03.11.2010, 11:49:40
  • DeianeiraJewellery
    DeianeiraJewellery

    Nici nu se mai pune problema! Sigur ca da. Am facut specificatia aceea pentru a include si persoanele care lucreaza materiale " hard". Pentru noi care lucram cu materiale " soft" am zis ca era de la sine inteles. Asa ca abia astept sa vad ce postezi.Spor la lucru!

    03.11.2010, 12:00:10
  • Ju.Bijoux
    Ju.Bijoux

    iata o agrafa dragutza )))

    www.breslo.ro/Product/Agrafa-Lovely-Lilly_235761

    03.11.2010, 12:30:24
  • Nati
    Nati

    hai ca particip si eu.. azi am terminat un accesoriu de par :) www.breslo.ro/Product/accesoriu-de-par-rosu_235781 sper sa va placa

    03.11.2010, 12:34:12
  • tonycat
    tonycat

    Foarte, foarte frumoasa initiativa @Loulou de a trimite invitatii! De abia astept sa fiu iar in situatia de a nu sti ce sa votez, si asta datorita diversitatii de stiluri si de materiale folosite pentru proiectele din concurs.
    Spor sa aveti si voie buna!

    03.11.2010, 15:40:43
  • lanca
    lanca

    wow, motanul lui tonycat vrea sa ne spunca cit este si el de incintat :)

    03.11.2010, 17:03:41
  • Loulou
    Loulou

    Buna seara!

    Tuturor celor care ati postat deja, va multumesc pentru participare si va doresc mult succes!

    :) Tony, ma bucur ca te incanta initiativa noastra!

    M-am gandit si pe parcursul editiilor anterioare ca asta trebuie facut, eu la prima editie am invitat pe cate cineva, atunci am luat doar ce aveam in lista de favorite, acum insa, am facut o munca de amploare, am cautat si selectat magazinele care confectioneaza accesorii pentru par.

    Nu toata lumea intra pe forum si era pacat sa nu participe cei care lucreaza predilect asa ceva.

    Cei care intra aici frecvent, au ajuns deja la un soi de rutina in privinta acestor concursuri, stiu ca exista si se inscriu atunci cand tema le place,sau le este proprie... sau in fine, fiecare dupa cum are chef.

    Ceilalti, au primit informatia, sub forma unei invitatii, acum avand posibilitatea de a alege, daca doresc sau nu sa se inscrie.

    :) evident, mie mi-ar placea sa se inscrie fiecare persoana de pe acest site, cu cate o lucrare sau mai multe, dar este probabil ca asta sa nu se intample...

    lanca, tie cred ca ti-a tradus pisi a ta :))

    Va pup si va doresc inspiratie maxima!

    03.11.2010, 17:59:40
  • Marquisa
    Marquisa

    Multumesc mult pentru invitatie, Loulou.Nu stiu daca tiara mea se potriveste cu anii 50 dar, cum imi reactivez magazinul, ma inscriu!

    03.11.2010, 18:44:15
  • lanca
    lanca

    :))))) Loulou, pisi a mea e tot un el :P da', stii ce se spune, cind iubire e mare, chiar nu mai conteaza =)). :P:D
    de fapti, motanul meu, pe care am sa-l pun si eu in avatar (caci gherutzele colorate nu sint ale blanosului meu iubit), este eunuc :P

    03.11.2010, 20:42:56
  • magiccraft
    magiccraft

    Lanca, nu il jgni, nu se numeste eunuc!... ci "ingeras pufos" :)

    03.11.2010, 21:59:15
  • Loulou
    Loulou

    Mi-am incheiat activitatea pe ziua de astazi si m-am gandit sa bat campii in forum, cu gratie... evident!

    Mie-mi plac palariile!!! sunt colectionara de palarii, ei, nu foarte colectionara, dar am cam 40. Pe unele le-am purtat, pe altele doar le admir.
    Am in plan sa confectionez palarii, sau mai corect spus, mi-ar placea, dar nu stiu cand o sa reusesc sa incep un astfel de proiect.
    Sper ca in acest concurs voi avea prilejul sa vad si palarii!!!!

    Luminita, stiam ca pisi a ta este baietel dar nu stiam ca-i ingeras pufos :))

    03.11.2010, 22:36:59
  • lanca
    lanca

    Eleonora si Loulou, ingerasul pufos musca, e stricator foc, are stomacelul foooarte sensibil, lasa par peste tot :P, il vrea cineva? :)))))))))

    03.11.2010, 22:52:37
  • lanca
    lanca

    Loulou, tu esti in stare sa faci palarii din margele :)

    03.11.2010, 22:58:11
  • tonycat
    tonycat

    Ianca, ce mai Mister Pisicesu ai???!!! Sa iti traiasca mandretea de cotoi!cSi ma indoiesc ca l-ai da.
    Si da, initiativa de a trimite invitatii e foarte, foarte buna, ma gandesc ca poate sa aiba un efect de bumerang, astazi aproape totul tine de comunicare, si, daca e posibil, ar fi bine sa se pastreze si la urmatoarele editii.

    04.11.2010, 00:24:36
  • Jewelswithlove
    Jewelswithlove

    Nu ma pot abtine!!!!Cand e vb de animale,nu mai scapati de mine fara sa ma laud cu "sursa mea de buna dispozitie"!E "main-coon" cu "norvegiana de padure...e un smecher pupacios,e cel mai pacifist animal pe care l-am vazut vreodata si o sa devina "ingeras pufos":)):)) curand....Pun pana diseara poza lui la avatar:))

    04.11.2010, 07:38:25
  • tonycat
    tonycat

    @Jewelswithlove, ce am vazut aici??? E chiar norvegiana de padure? Superrrrrba!
    O sa se supere doamnele ca vorbim numai de pisici, nimic despre accesorii pentru par. Sa iti traiasca "pufosul"!

    04.11.2010, 08:39:15
  • Loulou
    Loulou

    `neata!

    lanca, unde-i pisi? ca nu vad poza promisa!

    JWL, il mai vazusem, dar este o frumusete! Merita sa-l pastrezi la avatar macar o saptamana :)

    04.11.2010, 08:43:35
  • Jewelswithlove
    Jewelswithlove

    ...noooo.....toate doamnele sunt iubitoare de animale si n-o sa se supere:) :*...dar sper sa si postez ceva...candva...:))...
    :))..am zis ca nu ma pot abtine...sorryyyyyyyyy............

    04.11.2010, 08:47:27
  • Loulou
    Loulou

    A, acum vad si pe Pisi, ce frumos este! dar am o nedumerire, de ce le faceti voi poza cu ingerasul pufos catre public??

    04.11.2010, 08:47:58
  • lanca
    lanca

    Loulou, e pozitia preferata :P
    sa-mi spuna si mie cineva, pls!!!, cum fac vizibila poza cu pufosu' in avatarul mare, de la profil. desi am schimbat poza, ea este vizibila doar aici, pe forum, la profil a ramas vechea poza :(
    JWL, nuuuu, nu sint invidioasa deloc ca ai o norvegiana asa de frumoasa :D, desi, cinstita sa fiu, la facultate avem un tigrat supeeerb foarte cuminte si iubitor, nu strica nimic desi e curios si-si baga nasul peste tot :P:P doarme mult si papa tot, fara mofturi :P
    gata, nu mai scriu nimic de pisici, vreau sa vad podoabe de par, le adooor!!!!

    04.11.2010, 10:40:37
  • lanca
    lanca

    tonycat, scuze, imi scapase remarca ta admirativa! :)
    chiar ma ofticam ca nu-mi bagi in seama odrasla, tocmai tu :))))))))) are 8 kg mindretea :D
    si gata, nu mai comentez nimic de pisici, am lacat la labutzele proprii :P

    04.11.2010, 10:49:00
  • tonycat
    tonycat

    @Ianca:A da, a avut si 10 kg! Dar, atentie mare, dincolo de aspectul dragalas de bostan, imagineaza-ti si bostanel si pufos, trebuie tinut sub control deoarece a facut diabet . Acum mananca numai mancare adecvata, ca sa nu faca mai insulina.La avatar o sa se schimbe poza, poate maine, si eu am patit la fel.

    04.11.2010, 11:09:12
  • handmadewithstyle
    handmadewithstyle

    Multumim pentru invitatia personala!
    Asteptam cu nerabdare deznodamantul!
    :D

    04.11.2010, 11:26:15
  • Ju.Bijoux
    Ju.Bijoux

    Iata inca o noutate:
    www.breslo.ro/Product/Agrafa-Forest-Nuts_236216

    04.11.2010, 12:26:47
  • user13164
    user13164

    AM CREAT SI EU IN PREMIERA O BENTITA...
    ASA. CA SA MA TIN SCAI DE VOI. E BINE AICI, PE FORUM.

    /www.breslo.ro/Product/BENTITA-SANGE-ALBASTRU_236242

    SI... LEGAT DE MATZE... KATYUSHA ESTE MATZA MEA... ARE 10 ANI SI DOAR 4 KG. AM PUS POZA CU EA. MA LAUD SI EU CU EA... IUBESC MATZELE SI PE IUBITORII DE MATZE.

    04.11.2010, 13:15:04
  • stephanie
    stephanie

    vin si eu cu ceva .multumesc pentru invitatia de a participa la concursul vostru.
    www.breslo.ro/Product/Fulgi-de-nea-in-par---pentru-concursul-cosite-de-fite_236286

    04.11.2010, 13:54:09
  • dodo
    dodo

    scuza-ma Lanca dar m-a umflat rasul cand am vazut noul avatar cu atitudine..leneso-pisiceasca...e uriasa si blanoasa si ...te invita la mangaiat..
    ce pisici pline de atitudine aici...pe cand un concurs dedicat lor? am mai vazut pe alte dragi meleaguri si s-a bucurat de un real succes.

    04.11.2010, 14:48:47
  • Loulou
    Loulou

    Dodo, :)) exact acum iti trimisesem mesaj... cu rugamintea de a ne face si noua listute
    Multumesc! ma simt mult mai bine acum, ca exista si listuta:)
    Pupic!

    04.11.2010, 15:04:49
  • DeianeiraJewellery
    DeianeiraJewellery

    Dodo esti minunata!

    04.11.2010, 15:54:10
  • DeianeiraJewellery
    DeianeiraJewellery

    A si apropos de pisicute.... Eu nu mai voiam animalut in casa dupa ce mi-a murit catelusa dar intr-o zi pe cand fumam la geam , sa tot fie vreo 3 luni, ce credeti voi ca-mi vad ochii?? O miloaga mica si birmaneza ce urla disperata de ti se ridica blana pe tine. Eu atunci ce mi-am zis" mai da' chiar nu o vede nimeni? a cui o fi piticania asta miorlaita? La care tot eu imi raspund: Pai eu o vad, o aud..... o iau in casa! Ce Dumnezeu ca doar nu o las sa o manance cainii pe momoza!. Asa ca .... am pisica ... cuminte foc! The End

    04.11.2010, 15:58:34
  • DeianeiraJewellery
    DeianeiraJewellery

    Aur 24 k este superba bentita!

    04.11.2010, 16:02:43
  • user13164
    user13164

    ITI MULTUMESC DIN SUFLET. (AURA)

    04.11.2010, 17:07:10
  • Jewelswithlove
    Jewelswithlove

    BRAVO!!!Eu am zis intotdeauna ca cine iubeste frumosul,arta in orice manifestere,iubeste in egala masura si animalele!!!!Avem aici si CIM in toata regula ...(Clubul Iubitorilor de Matze)..:))Si ca sa nu fiu total offtopic,recunosc ca azi n-am lucrat nimic,dar imi place ce au lucrat @lavineexclusiv si cu @aur24k!!!!

    04.11.2010, 19:36:18
  • Jewelswithlove
    Jewelswithlove

    ...ooops....am uitat de stephanie si de Ju-Bijoux....scuze..mai ales ca mi-a placut ff mult ce au creat!!!
    Si,Dodo,sa nu uit,motanul meu e un mandru purtator de hainute create de mine:)):)) si accesorizate,asa,mai feminin...margelute,cate celea,dar nu-i fac poze cu ele...ca sa nu-i ranesc mandria de barbat!!!:)):))

    04.11.2010, 19:46:13