Mental Rez NINA (cod 1158)

Produs momentan indisponibil

Vrei sa primesti notificare cand produsul redevine disponibil?


Aflat în zona crepusculară a întâlnirii dintre Albastru și Violet, Indigo-ul se poate prezenta într-o tonalitate cromatică interesantă și atractivă în același timp, pentru persoanele care sunt atrase de această culoare alocată înțelepciunii, demnității, independenței, creativității mistice, culoare care este asociată de multe ori cu misterul si magia.
Este culoarea rațiunii și subtilității dar și culoarea specifică Centrului nostru de Comandă, Centrul Mental.
Datorită faptului că este o culoare închisă și rece, poate contabalansa spiritele "aprinse", "inflăcărate" deoarece induce o stare de liniște adâncă (ca liniștea profundă din mările și oceanele planetare)
Aceasta stare de profunzime, poate induce și stări de visare sau melancolie, din care cauză trebuie să se țină cont de acest aspect, mai ales persoanele care sunt cuprinse relativ des de tristeți și dezamăgiri.
Dacă ar fi să prezentăm câteva aspecte legate de Anatomia Energică, atunci, am putea spune că aceasta culoare, asociată și cu proprietățile subtile ale crstalelor de Lapis Lazuli, armonizează cel de-al șaselea centru energetic, numit Ajna (sau "Cel de-al treilea ochi"), centru responsabil cu furnizarea bioenergeiei necesare funcțiilor Planului Mental (mai ales ale planului mental constient)
"Conştientul este partea mentalului care ne ajută să înţelegem ce e cu noi, ce suntem şi ce facem în acest univers, pe această planetă" (Sursa: )
Colierul se poate adjusta la marimi cerute de clienta, mai ales daca urmeaza sa fie purtat de un barbat.


Tip produs: Lucrat manual

Materiale: Accesorii metalice placate cu, Margele sferice si rondele mar, Perle de cultura China

Dimensiuni: Colier "pe lantisor": 94 cm (80+14 cm) / 111 grame
Cerceii, atarnatori: 7 cm / 11 grame (5,5+5,5 gr)

Disponibilitate: imediat

Intrebari? Contacteaza magazinul

Livrare si plata

Ca sa te bucuri cat mai repede de produsele comandate ti le putem livra in cel mai scurt timp prin:
Posta Romana: 18 LEI
Curier rapid: 25 LEI

Iar pentru plata poti alege metoda care ti se potriveste:
Plata la livrare

Opiniile clientilor

  • Nu am suficiente cuvinte pentru a descrie cât de mult preț este pentru mine acest set de bijuterii frumos alcătuit și cu grijă! Mulțumesc frumos! Piesa centrală, crucifixul, este de necuprins, nepatruns, înălțător!!!...

    Anonim | 05.03.2024

  • Armonia culorilor , unicitatea jadului, duc la a purta acest set cu multă plăcere! Este foarte frumos și elegant! Multe aprecieri domnului "Gheorghitză"!

    Anonim | 28.01.2024

  • Un set superb, foarte bine realizat cu accesorii de calitate, culoarea pietrelor deosebita un vișiniu _ cireașa nemaipomenit ! Comunicare și expedierea ireproșabile, mulțumesc muulltt !!!!

    Anonim | 12.01.2024

  • O colaborare excelenta si bijuterii minunate pe care le voi purta cu multă placere! Mulțumesc frumos! Recomand cu mare drag!

    04.03.2023

  • O colaborare excelenta si bijuterii minunate pe care le voi purta cu multă placere! Mulțumesc frumos! Recomand cu mare drag!

    04.03.2023