Șampon solid cu pudre Ayurveda și fibre de mătase naturală

17,28 LEI

Bun..., așa cum v-am obișnuit, caut mereu să adaug active noi produselor pe care le fac, pentru a le îmbogăți proprietățile benefice oferite pielii sau părului.
Astfel, am hotărât să adaug în toate șampoanele solide fibre de mătase naturală, un activ luxuriant care face părul să fie mai mătăsos, mai strălucitor iar spuma șamponului este mai bogată, mai cremoasă. Eu, una, sunt îndrăgostită de mătasea sălbatică, sper să vă placă și vouă! Trebuie să mai știți că această mătase este recoltată după ce larvele părăsesc coconul, astfel nu este rănită nicio insectă (cruelty free).

Acum din rubrica "Dacă ți-a plăcut...vei iubi" îți prezint noul ȘAMPON SOLID CU PUDRE SHIKAKAI ȘI BHRINGARAJ, rețeta îmbunătățită pe care o vei iubi - cu pulbere ayurvedica BHRINGARAJ. Aceasta este recomandată pentru a preveni albirea prematură dar acțiunea sa nu se oprește aici: contribuie la creșterea părului, previne calviţia prematură şi căderea părului, întăreşte rădăcina, are efect benefic asupra aspectului şi fermităţii părului, acţionează împotriva uscării scalpului a producerii mătreţii, ajută în cazul psoriazisului. O minune, nu crezi?

Folosind ingredientele de la eficientele șampoane anterioare (păr brunet și păr blond) am vrut un produs care să fie perfect pentru părul mai aspru ce are mereu nevoie și de balsam. Astfel am utilizat pudra SHIKAKAI, care este un șampon și balsam în sine, cu un PH scăzut și care are proprietăți minunate pentru păr: curață firul și scalpul, ajută împotriva mătreții, contribuie considerabil la creșterea părului, întărește rădăcinile, conferă moliciune și luciu. Conform culturii Ayurveda pudra SHIKAKAI, sau fructul părului, este bogată în vitaminele C și D și alți micronutrienți care îngrijesc părul și foliculii capilari fără să distrugă stratul protector responsabil cu strălucirea, după utilizare părul fiind ușor de descurcat. Femeile din India își spală podoaba capilară doar cu această pudră, înainte însă își 'înmoaie' părul în ulei de cocos și de ricin.
Muuult cocos și muuult ricin conține și acest șampon; acestea, pe lângă proprietățile de îngrijire, în urma procesului de saponificare fac ca șamponul să ne bucure cu o spumă bogata care se curață ușor de pe păr. În plus, avem și untul de avocado care este bogat în vitaminele A, B, C și E și este excelent pentru păr, mai ales pentru cel uscat și degradat.
Acest produs nu contine ulei de palmier care este responsabil de rezidurile ce rămân pe păr (vizibile și în cadă, de altfel), totuși pentru un păr și mai strălucitor recomand să folosești pentru limpezit oțet din mere sau suc de lămâie diluate în apă (4-5 linguri cu oțet pentru 1 litru de apă), o dată la 2-3 spălări.
Pe lângă faptul că este un produs de îngrijire natural, ecologic, fără plastic la ambalare, fără parabeni, SLS, siliconi, coloranți artificiali sau parfum sintetic, de avantajul unui șampon solid o să-ți dai seama cel mai bine atunci când călătorești și vei avea cu tine doar un produs de curățare, pentru că acest șampon poate fi folosit și ca săpun pentru corp.
Îl recomand tuturor tipurilor de păr, chiar și celui aspru care, posibil (dar nu sigur :)), nu va mai avea nevoie de utilizarea balsamului.
Este 100% natural, este făcut în casă, este Pur și Simplu! Și, pentru că nu conține ulei de palmier, este 100% ecologic.
Ingrediente (în ordine descrescătoare): uleiuri saponificate de cocos, de măsline, de ricin, unturi saponificate de cacao, de shea (nerafinat, certificat organic) și de avocado, pudre SHIKAKAI și BHRINGARAJ, ulei esențial de rozmarin și fibre de mătase naturală, sălbatica.
Prețul se referă la 100 gr. de produs și îl voi calcula la fiecare bucată în parte (sunt tăiate manual, astfel greutatea diferă). Imaginea este cu titlu de prezentare.
Înainte de a plasa o comanda te rog citește "politica magazinului". Mulțumesc!

Pentru ca un șampon solid natural să te bucure cât mai mult timp, între utilizări păstrează-l ferit de umezeală.

Am simțit nevoia să exemplific modelul de ambalare al produselor care vor ajunge la tine. Etichetele conțin date despre ingredientele conținute, data manufacturării și greutatea. Ultima fotografie ilustreaza aspectul, aproximativ.


Tip produs: Lucrat manual

Materiale: Francesca Blaga Pur si Simplu , NaOH, apa distilata, certificat organic, pudra SHIKAKAI si BHRINGARAJ, ulei de cocos, ulei de masline, ulei de ricin, ulei esential de rozmarin si f, unt de avocado, unt de cacao, unt de shea nerafinat

Dimensiuni: 100 g.

Disponibilitate: imediat

Intrebari? Contacteaza magazinul

Livrare si plata

Ca sa te bucuri cat mai repede de produsele comandate ti le putem livra in cel mai scurt timp prin:
Posta Romana: de la 0 LEI
Ridicare Personala: 0 LEI
Dragon Star - Curier rapid, livrare in Bucuresti.: de la 0 LEI
Dragon Star - Curier rapid, livrare in Romania: de la 0 LEI

Iar pentru plata poti alege metoda care ti se potriveste:
Transfer Bancar
Plata la livrare

Opiniile clientilor

  • Comand pentru prima data acest unt. Hidratează bine, mai ales aplicat pe pielea umeda. Are un parfum délicat, de citrice cu note de cacao. Recomand!

    Anonim | 19.10.2022

  • Minunat!

    Anonim | 19.10.2022

  • Spumos, cu o aroma delicata, tropicala. Recomand cu drag!

    Anonim | 19.10.2022

  • Bun și plăcut, de calitate, ca toate produsele pe care le-am cumparat de la Francesca de-a lungul timpului :)

    10.10.2022

  • Foarte bun si eficient, mi-as dori sa il gasesc si intr-o cantitate mai mare.

    10.10.2022