1001 nopţi, 1001 povestiri, istorioare şi întâmplări de peste zi dar care au legătura cu viaţa noastră de breslasi. Poveşti şi povestiri spuse unei răsfăţate fetiţe iscoditoare.
(Deh, de ce să nu avem şi noi Seherezada noastră...)

Când vine seara, Aigile, fetiţa noastră se apropie tiptil, îşi ia scaunelul ei preferat şi se aşeaza lângă mine, aranjându-şi frumos fustiţa. Işi propteste coatele pe genunchi luându-şi obrăjiorii între palme, în timp ce ochii ei imenşi se deschid întrebători ca şi cum ar cerceta întreg orizontul înserării, de parcă ar dori să absoarbă şi asfinţitul soarelui, pentru a nu-l lăsa să se împlinească.
- "Aştept"! Imi spune ea dupa o lungă aşteptare, asemănătoare cerşetorului care întinzând mâna, aşteaptă să îi pui un banuţ în plamă.
N-ai cum sa-i rezişti:
- "A fost odată, ca niciodată..."

Asa începea fiecare seară. Seară de seară... şi cred că nu-i ajungeau serile pe cât voia ea să audă poveşti, basme, întâmplări, de multe ori adevărate, de la lume adunate si la lume date.

Orice asemănare cu vreun personaj de aici, de pe Breslo, nu este întâmplătoare.
(Cum nimic nu-i întâmplător pe lumea asta...)

salutare povestitor de povesti si istorioare...hai la noi al Forum...ne este dor de tine...:)

Si mie mi-a fost DOR de voi !

In cadrul unei scoli de Artă, lectorul pusese următoarea întrebare:
- "Ce este PICTURA?"
Studenţii s-au codit, au răspuns evaziv, unii au ales definiţii din dicţionare iar alţii au răspuns neconcludent. Unul dintre ei, cu o voce scăzuta, spuse:
-"Pictura este ca un DOR"
Lectorul păru preocupat de răspunsul studentului şi îi spuse:
-"Dezvolta"
- "Pai când unui pictor i se face DOR de pictura, realizează portretul iubitei sale. mai târziu, când iubita lui nu mai este lângă el, priveşte portretul şi i se face DOR de iubita lui. Iată de ce spun eu ca pictura este ca un DOR"

da...:)

Selectati:

www.youtube.com/watch?v=BKcTc784hj4

Şi dacă tot am ajuns la romanţe, mi-a fost DOR de una dintre cele mai frumoase romanţe româneşti:

www.youtube.com/watch?v=mq1wo3896ec

Intr-o seară, Aigile mă luă prin surprindere:
-"Bunicuţule, azi, cand mă jucam pe stradă, l-am auzit pe nenea Nichifor că ii spunea unui prieten că urăşte apa. Cum se poate aşa ceva, cand eu, aş fi în stare să mă bălăcesc în apă toată ziulica ca o raţuşcă?Ţ
Aşa cum sânt copii, uneori, juri că se joacă dar în sinea lor, le cresc urechi de elefant şi ascultă tot ce se vorbeşte. Si nu numai atât. Iau aminte tot ce se discută. Aşa se face că Aigile auzise foarte bine toată conversaţia, mai ales că şi eu am fost martorul acelei discuţii.
Iată pe scurt ce auzise Aigile:
-" Ce mai şti de Nichifor? Nu l-am văzut de ceva vreme...
-Oh. e bine. S-a căsătorit până la urmă cu fata aia pe care a salvat-o de la înec...
-Hai, măi... serios?! Si cum se înţeleg? E fericit?
- Daa. E foarte fericit... numai că de atunci, nu ştiu din ce cauză urăşte nespus de mult apa...Ţ

Vă daţi seama? Ce aşi fi putut să-i raspund curioasei Aigile?
Că şi eu, regret că în ziua în care m-am căsătorit, mai bine mă făceam cioban şi aveam acum 300 de oi ca în romanţa cu pricina!?

Există undeva, foarte departe, o împărăţie minunată unde trăiesc îngerii. Aici în acest ţinut serafic, o lumină albă, blândă, strălucitoare, inundă tot locul, flori gingaşe exală miresme îmbătătoare, păsări viu colorate zboară pretutindeni, muzici suave plutesc în aer, dacă se poate numi aşa. Ingerii se mişcă peste tot cu o viteză uluitoare. Acum sunt aici şi într-o clipită dincolo. Ei pot orice şi au tot ce vor. Plutesc în lumină şi o modelează făurind diverse forme, peisaje, fiinţe, bucate, veşminte, tot, tot ce doresc. Fiecare gând al lor, în lumina din împărăţie devine realitate. Dar tot ce ei înfăptuiesc dispare cu următorul lor gând. Acum au creat un copac minunat cu flori multicolore, numaidecât se risipeşte ca ceaţa, şi din următorul gând se iveşte ca prin miracol, o cascadă învolburată cu ape limpezi ce se revarsă într-un sunet de clopoţei dulci, veseli şi zglobii. Doar că, şi aceasta se destramă ca un fum când gândul ce i-a dat viaţă este înlocuit cu altul, dezvăluind o fermecătoare pădure tropicală de un verde ireal. Dar… Da, aţi ghicit, şi aceasta dispare fără urmă. Astfel, îngeraşii în împărăţia lor miraculoasă se joacă fericiţi. Totuşi există un singur lucru pe care ei n-au îndrăznit să-l facă. Niciunul, dar niciunul, nu a depăşit vreodată graniţa împărăţiei, astfel încât nimeni nu ştie ce este dincolo. Mai mult, puţini dintre ei se aventurează atât de departe, fiind prea prinşi de magia ţinutului lor.

Dar într-o zi, un îngeraş poznaş, în joaca lui nesfârşită ajunse până la graniţa împărăţiei şi oprindu-se pentru câteva clipe, privi curios dincolo. Nu se vedea nimic. Tot ce era în afara împărăţiei părea de nepătruns. În vreme ce scruta el necuprinsul, simţi subit un sentiment nou. Un fel de dor nelămurit. Confuz însă, cedă ispitei jocului cunoscut, şi reveni la prietenii lui. Mult timp, modelă iarăşi lumina cu o bucurie nesfârşită. Cu toate acestea, ceva îl chema înapoi la graniţa împărăţiei, aşadar ca atras ajunse din nou acolo. La fel ca întâia oară privi îndelung încercând să zărească ceva, dar degeaba. Şi iarăşi avu sentimentul acela nedefinit. Era dorul de necunoscut ceea ce simţea el. Atunci şi-a dat seama că nu va mai putea fi fericit ca înainte, decât dacă va pleca să afle necunoscutul, să descopere ce este dincolo de marginea împărăţiei. Concomitent un fior, ceva neplăcut şi neştiut de el până atunci, fremătă în interiorul lui tulburându-l. Era frica de necunoscut. Ce se va întâmpla dacă va păşi? Ce-i va aduce acest tărâm ascuns? A stat un timp faţă în faţă cu teama lui, dar şi cu dorinţa de a vedea dincolo. Curiozitatea îi şoptea duios: “Mergi, mergi şi vezi ce n-ai mai vazut!”, iar frica replica tăios: “Stai în împărăţie unde ştii toate cum sunt!”. Astfel, timp după timp, a zăbovit îngeraşul la marginea împărăţiei, sfâşiat între curiozitate şi frică. Până când, deodată îi veni un gând care-l şi transformă în doi îngeraşi legaţi unul de altul printr-un fir alb strălucitor, ce se putea întinde oricât de mult. Aceasta s-a întâmplat pentru că v-am spus, acolo totul este posibil, absolut totul.

Astfel plecă în necunoscut, urmând ca firul alb strălucitor să-l călăuzească la întoarcerea în împărăţie, unde avea să regăsească jumătatea lui de acasă. Frica şi curiozitatea îngeraşului se împăcară în acest fel, poznaşul nostru îndrăznind să se arunce în necuprins. Mult timp zbură în lumină şi crezu că în afara împărăţiei este la fel ca înăuntru. Putea să se joace la fel ca acasă, doar că, toate se mişcau puţin mai lent. Această mică încetineală a gândului de a deveni realitate şi faptul că el se deplasa mai greu, nu-l împiedicară să se bucure de călătoria lui. Însă la un moment dat, lumina începu să se spargă în cioburi ce se învârteau ameţitor. Pluti o vreme într-un vârtej de lumină şi întuneric. Curiozitatea îl împinse mai departe, tot mai departe.

Îngeraşul neglijă faptul că se îngreuna, iar zborul îi era din ce în ce mai anevoios. De asemeni nu băgă de seamă, în joaca lui, că firul argintiu începuse să se întunece. Cioburile de lumină se micşorau necontenit, întunericul creştea, până când, îngeraşul se găsi în beznă, printre mii şi mii de steluţe sclipitoare. Atât mai rămăsese din lumină. Însă el era fericit în ciuda faptului că, de acum, efortul de a înainta devenise foarte mare. Cu timpul uită şi de firul strălucitor care-l lega de împărăţie. Şi deodată, se opri. Devenise atât de greu încât nu mai putea zbura. Se zbătu o vreme încercâd să plutească iar, apoi se resemnă. Înainte nu mai putea zbura, înapoi nu-şi amintea că există. Uitase de unde plecase.

Nedumerit privi în jur şi văzu că nu este singur. Mulţi, mulţi îngeri neputincioşi ca şi el, se împotmoliseră acolo. Era un loc cum nu mai văzuse, unde zilele urmau nopţilor şi nopţile urmau zilelor, unde peisajele erau mereu la fel, unde totul părea a fi creaţia unui gând împietrit în timp. Nu mai putea să se mişte dintr-un loc în altul cu viteză uluitoare, cum făcea în împărăţia lui. Nici să se joace cu lumina şi cu gândul nu mai ştia.

Rămase în acel loc mult timp alături de ceilalţi ca el, dar începu să se simtă trist şi pe zi ce trecea, această tristeţe devenea tot mai apăsătoare. Trăi vreme îndelungată astfel, purtând în suflet un DOR nedefinit. Uitase deja de ce se oprise şi nici de călătoria lui nu-şi amintea. Credea că acel loc era tot ce putea fi, nimic alceva. Seară de seară privea îndelung luminiţele ce străluceau departe pe cer, aşa denumisera ei întunericul pe care sclipeau noaptea mii şi mii de stele, cum numiseră ei cioburile de lumină. Stelele îl atrăgeau ca o amintire nedesluşită şi el petrecea ore în şir admirându-le ca vrăjit. Într-una dintre seri pe când scruta cerul senin, căutând nici el nu înţelegea ce, i se întâmplă ceva nemaivăzut în acel loc. O stea alunecă spre el din ce în ce mai aproape, până când, îl cuprinse cu lumina ei caldă şi blândă, îl îmbătă cu un parfum neobişnuit, dar parcă ştiut, îl împresură cu muzica ei bizară şi totuşi cunoscută, şi deodată se întâmplă o minune. Îşi aminti toată aventura lui şi instantaneu firul începu să strălucească intens, inundându-l cu lumina care-l făcu atât de uşor, încât putu să zbore iar.

Fericit, alergă la ceilalţi ce asemeni lui trăiau în acel loc, să le amintească despre firul lor de lumină. Iniţial nimeni nu-l crezu, însă el stărui neobosit şi astfel, încetul cu încetul, tot mai multe fire se aprinseră, până când acestea se contopiră într-o împărăţie de lumină… Da, aţi ghicit, nu era alta decât cea de unde plecase îngeraşul, odată demult, însă cu graniţele lărgite până acolo. Şi atunci îngeraşul înţelese că, poate zbura mai departe în necunoscut fără frică. De data aceasta ştia că n-o să mai uite de unde plecase, firul de lumină, lumina lui, deschizându-i drumurile şi călăuzindu-i paşii în necunoscut.

De atunci călătoreşte şi se joacă voios la marginea dintre cunoscut şi necunoscut, lărgind mereu şi mereu graniţele împărăţiei lui.

Povesti!!!! Ce frumos!

Trecuta-au anii...
Mihai Eminescu
(fragment)

"Trecut-au anii ca nouri lungi de şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri."
(...)

(...)
"Ne-nteles ramane gandul
Ce-ti strabate canturile,
Zboara vecinic, inganandu-l
Valurile, vanturïle."

Dintre sute de catarge
Mihai Eminescu

Noapte buna si vise din cele mai placute!!!

voi ne purtati pe valurile amintirilor trecute...frumos...

Buna dimineata.
Avem si parte de povesti? Acum povestile in general sunt pentru copii pana la varsta de a se duce la scoala.
Si pentru ca din mesajele postate pe forum pana acum a rezultat ca Gheorghitza nu crede in dragoste. Si pentru ca a sustinut ca nu exista dragoste de parinti adica de mama de tata si nici dragoste pentru copii si in final nici dragoste divina nici de la omul obisnuit catre divinitate nici de la divinitate catre oameni uite ca cineva are indrazneala de a solicita urmatoarele:
Gheorghita, cel care vrea sa spuna povesti sau sa le scrie pe forum ar trebui mai intai sa se prezinte. Cu alte cuvinte sa ne spui cine esti?
Ca este lesne de inteles fie ca doresti sa ne sucesti mintile cu un scop anume fie tu nu te ragasesti in povestea divina de om obisnuit si atunci crezi doar ca poti mai mult.
Deci cat se poate sa ne scrii pe forum cam cine esti tu. Avand in vedere ca pe forum nu se pot spune lucruri intime asa cum lucrurile intime care nu se spun si nu se intreaba din politete (politete care nu prea mai exista) vezi sa fii cuviincios!
Avand in vedere ca ai mai avut si tupeu sa mai mentionezi ca orice asemanare cu personajele de pe breslo nu este intamplatoare am considerat o jignire maxima.
Pe Breslo nu se gasesc personaje nici de circ nici de film sunt oameni care muncesc iar rodul muncii al stradaniei lor este produsul finit.
Si daca tot crezi ca ai gasit personaje si sunt personajele tale si iti mai face si impresia ca cineva va si sta sa citeasca toate prostiile de povesti atunci cand termini de povestit sa nu uiti cine esti.
Am inteles ca anumite cuvinte actiuni expresii au alta conotatie aceea pe care tu o doresti. Si-ti mai si inchipui ca ar mai fi persoane care gadesc la tine. Si daca nu sunt probabil se rezolva. Nu-i asa?

Pup de la Octavia!

Eu am o banuiala si anume ca acest site Breslo nua fost creat pentru personajele tale. Ca acum orice om mai mult sau mai putin educat intelege cam despre ce personaje este vorba.

Rugamintea de a te comporta cuviincios nu este intamplatoare.
Breslo nu este in sine un site pentru oameni frustrati in special adulti frustrati (ca nu pot sa ma exprim altfel).
Pentru oamenii despre care am scris mai sus sunt site-uri specializate.
Am scris asta pentru ca este posibil sa mai ai si ajutoare la scris povesti.

Acum eu cunosc foarte bine limba romana si nu despart cuvintele in silabe si nici nu fac asocieri intre cuvinte. Asta se intampla dupa ce scriu mesajul. Eu il scriu corect si el apare gresit adica cuvinte unite, litere lipsa, prepozitii gresite.
Avand in vedere acest aspect mi-am propus sa nu va mai scriu.

Octavia, eu tin foarte mult la tine, dar povestile plac tuturor...mămici, Tătici, bunici...tuturor celor ce au in piept o inima de copil. Iar despre așa-zisele povesti "deochiate" ale lui Gheorghita, eu le găsesc pline de bun-simt...bărbații in general fug de căsătorie...dar nu se simt împliniti nici ei pana nu își întemeiază o familie.
Glumele pe seama bărbaților insurati sunt multe...se dau un pic " Loviți" cei insurati...dar nu le pare rău...
eu, cel puțin, așa am înțeles!

Florina, cand nu iubesti cu adevarat fugi intr-un fel de casatorie. Iar daca te-ai casatorit din interes cum s-ar zice adica fara sa iubesti ai regrete toata viata. (si te mai insori mai divortezi si iar te insori si iar divortezi ca sa scapi de regrete).
Oamenii au ratiune, logica, sentimente curate. Pentru ceilalti care nu traiesc astfel de emotii de sentimente curate se gaseste o explicatie, o motivatie, nu-i clar?

Mai am o singura intrebare, nelamurire.
Gheroghitza sa raspunda ca el scrie povesti.
Povestile de unde sunt de unde vin ele?

Gheorgitza eu cred asa povestile sunt de la Diavol si se livreaza la cerere.
Ha, ha, ha.

Si eu la fel...Florina...iar ceea ce ne-a tot povestit pana acum Gheorghita mi s-a parut de bun simt...acum daca nu avem simtul umorului...ne mai suparam uneori...dar eu vreau povesti....si mai ales povestile ,,pietrelor" si nu numai...:)

Carmen, Florina, povestile sunt bune frumoase atat timp cat la final nu zici ca ai dorit sa spui altceva decat o poveste.
Eu doar am dorit sa va zic si sa va rog sa nu traiti intr-o lume a povestilor ci intr-o lume reala a oamenilor adevarati cu simtul masurii in toate adica cand este de gluma este de gluma. Ori orice gluma buna cu bun simt este bine primita. De asta nu cred ca cineva a avut dubii.

Acum cu pietre la fel.
Exista o masura, un echilibru in toate.

Acum sa nu cazi in extrema cealalta sa chiar crezi ca o piatra nu stiu ce ti-ar face benefic sau nu ca astea sunt de-a dreptul niste prostii ucigatoare.

Acum ca s-au lamurit unele aspecte spor la povestit Gheorgitza.
Ca admiratori si cititori chiar ai.
Asa ca dar de a scrie si de a povesti sa existe.

Eu, trebuie sa recunosc... Chiar ieri, cand eram la Bucuresti, spuneam unei colege de curs ca imi privesc viata ca pe o poveste, nestiind de surpriza pe care aveam sa o descopar seara, cand am ajuns acasa - topicul cu povesti deschis de George.
Exista o vreme (in facultate), cand ascultam povesti inainte de culcare si adormeam inainte sa se termine povestea. Stiam o multime de replici, care mai de care mai pline de intelepciune. Poate parea ca povestile sunt pentru copii, dar avem multe de invatat din ele.

George ne-a tot spus cate o povestioara, legenda, traditie in topicul "La o cafea". Cum credeti ca ar fi fost acel topic doar cu informatii strict legate de cristale - formule cu elemente chimice, structuri cristaline, etc... etc... Eu zic ca nu am fi ajuns asa departe...

Si, mai mult, nu am fi legat prietenii atat de extraordinare. Nici concursurile nu ar fi ajuns la nivelul la care se afla acum. Chiar daca mai sunt si perioade mai dificile, dar nu datorate noua, ci vremurilor pe care le traversam si le resimtim cu totii.
Si, atunci, nu e bine sa mai uitam si noi, macar pentru cateva minute, de stresul in care traim si sa ne relaxam cu o poveste, cu o poezie, cu un cantecel. Nu se poate doar munca... Si, de multe ori, inspiratia vine de unde nici nu te astepti. Suntem CREATORI, e bine sa ne inconjuram de CREATIE in toate formele ei, nu numai strict legata de margelute. TOTUL are legatura cu TOTUL!!! Credeti-ma, chiar am experimentat si aici nu spun povesti...

ai dreptate Soso...si iar o sa ne lipseasca G o vreme...sau chiar nu o sa mai intre deloc sa ne sustina...:( eu una nu stiam si nici acum nu stiu prea multe despre pietre insa datorita lui G mi-am cumparat toata Colectia d'Agostini si o am acolo in cutiute si cand si cand le privesc si incerc sa retin ce si cum...pacat...asa ca G daca citesti ce scriem noi aici te rugam sa ne insotesti si de acum in drumul nostru...

Mai mult decat atat, daca nu reusim sa fim ingatuitori unul cu celalalt, nu este bine. Eu mi-am luat-o... de curand, si nu mi-a fost confortabil. Poate par eu asa draguta si amabila, dar "Imblanzirea scorpiei" s-a scris pe mine si nu oricum, cu litere de foc :))) E, exagerez putin, poate nu chiar "scorpie", dar prin povestea cu "Frumoasa Asenel" m-am regasit cat de cat. Nu chiar la partea cu "frumoasa", ci la aceea cu "fitzoasa" :)

https://www.youtube.com/watch?v=E2rQVK1ig8g

Printul codrilor de cedru... printul cel INTELEPT. Ascultati povestea "Frumoasa Asenel" (din link-ul de mai sus) si nu veti regreta!

Inainte de a incheia acest subiect, este bine sa fac cateva precizari:

1) Ideea deschiderii acestui subiect nu mi-a apartinut mie, ci, prietenei si iubitei noastre colege Aigile, inca de pe vremea cand "La o Cafea, seara de seara, 25-30 de breslasi stateam de vorba, ca intr-o mare si frumoasa familie. Acolo s-au pus bazele numeroaselor concursuri (unele se deruleaza si astazi) dar si ideea INTR-AJUTORARII. De a ne ajuta intre noi, neconditionat si cu toata dragostea.
Cum spuneam, ideia acestui subiect i-a apartinut lui Aigile si ca atare, mi s-a parut firesc ca titlul sa ii poarte numele. Ea propusese chiar un titlu de forma 1001 de nopti"
2) "Nepoata" Aigile era doar pretextul sub care urma sa se deruleze viitoarele povestiri.

3) Din aceasta cauza am si specificat faptul ca orice asemanare cu personaje de pe Breslo nu este intamplatoare.

4) Retragerea mea definitiva de la comentariile de pe Breslo s-a datorat acestui personaj numit Dragomir Octavia (care, culmea, a fost si beneficiarul unor sponsorizari personale, chiar daca nu stiuse acest lucru).
De retinut ca aceasta retragere, a insemnat si renuntarea de a mai sponsoriza vreun concurs pe Breslo. Nu mi se părea corect sa fiu balacarit de cineva in timp ce depuneam eforturi (si financiare) pentru a sustine creatia si pentru a rasplati concurentii (mai ales debutantii). De asemenea, n-am mai contactat nici magazine-sponsori care sa ne ajute in realizarea concursurilor noastre.

5) Asa cum am facut si alta data, in loc sa mentin o atmosfera tensionata, acceptand ca pana la urma "am gasit ce am cautat" voi renunta la a mai continua dezvoltarea acestui subiect.

Goethe - Faust:

"Doar creierul nicicând nu disperează,
Deşi s-a înşelat de-atâtea ori:
Cu gheare avide caută comori
Iar când găseşte-o râmă ... jubilează!"

Din partea mea, pentru voi toţi, numai gânduri bune!
G.

Octavia, eu nu am înțeles exact care e cauza discuțiilor legate de George și, deci, nu mă bag pe aleea asta. De fapt, nu mă bag și pt că, la un moment dat, am avut o nemulțumire personală legată de el. După ce mi-am exprimat-o, am înțeles că nemulțumirea era numai a mea și că, prin cele pe care le-am spus, l-am îndepărtat pe George și le-am necăjit pe celelalte fete. Așa că, până în momentul în care mi s-a schimbat percepția despre el, nu am mai citit sau nu am mai scris.

Am scris, însă, acum, pt că ai spus că a crede în puterea pietrelor este o prostie ucigătoare. Cred că noi, oamenii, nu știm muuulte, foarte multe. Unii nu cred decât în ceea ce văd cu ochii lor sau pot atinge cu mâinile lor. Pe principiul ăsta, mulți dintre noi ar trebui să fie atei. Și unii chiar sunt. Nu-i blamez, nu-i numesc proști. E dreptul lor. Dar nici ei să nu arunce cu pietre în cei care cred. Va veni un moment în care le vom (re)descoperi pe toate.

Mai Gheorgitza eu nu am primit nimic de la dumneata fara sa apara pe forum.
M-ai rugat sa moderez un concurs (sectiunea bijuterie etapa Toamna 2013) si pentru asta toate fetele care s-au implicat am primit de la tine 50 de lei. Sa-ti fie rusine ca afirmi de sponsorizari personale de parca am fi in alta parte nu pe un forum de creatie. Vezi ca eu nu permit asfel de cuvinte sa-mi fie adresate. Daca asta este vocabularul tau n-ai decat. Prin felul de adresare m-ai jugnit cu voie sau fara voie. Asocierea de cuvinte este jignitoare sa nu mai vorbim ce ceea ce reprezinta ele in sine. Adica o minciuna.
Dumneata nu m-ai sponsorizat cu nimic. Materialele din care am confectionat tot ce se afla pe forum la mine in magazin sunt cumparate munca si efortul imi apartin deci pentru afirmatia facuta rugamintea mea este urmatoare: avand in vedere tupeul tau te rog sa nu mai scrii pe forum. Este o rugaminte personala.
Am dreptul la o parare indiferent daca ceilalti sunt sau nu de acord cu ceea ce afirm.
Eu nu am obiceiul sa jignesc si daca sunt pusa in situatia sa o fac, ca ma duce si pe mine capul cand cineva insista si se foloseste si de alte elemente ajutatoare, prefer sa ma descotorosesc de persoanele care ma agreseaza cu cuvinte nepotrivite.
Am incercat sa fiu eleganta in exprimare ca sunt o persoana manierata educata si nu este cazul sa explic mai mult.

Live imi permiti o gluma. De fapt nu stiu cum sa scriu.
Eu sunt o persoana care crede in Dumnezeu in Fecioara se roaga merge la biserica si culmea vede bine.
Avand legatura stransa cu prima fraza - acum cei care nu stiu muuuuuulte sa mearga sa cerceteze mai intai la ei in suflet in familie la rude si la prieteni daca au.

Acum nu mi-am imaginat nici ca cineva le va cunoaste pe toate si nici ca nu va mai ramane nimic de cercetat sau de aflat. Scuze este o tampenie fara margini provenita din incapacitatea clara a unora de a studia de a se afirma prin ceea ce au facut prin ceea ce au realizat. Provinde din non valoarea umana si am terminat sa mai explic.
O seara minunata sa aveti.

Trebuie totusi sa atrag atentia ca acest topic este un topic generalist care are un titlu:
"Orice altceva"

Nu-ti convine vreun subiect de aici, nu intra si nu te da in sperctacol.
Despre vocabularul meu sau lipsa mea de bunacuviinta, nu esti tu cea indriduita sa judeci si sa dai sentinte. Forumul are niste reguli pe care eu le-am respectat cu sfintenie si nici macar un mesaj nu mi-a fost sters.
Daca tot de dai o "sfanta", ai auzit de expresia "Nu judeca pe altii..." "
Dar de expresia "Cine arunca primul piatra" ? (daca tot vorbim despre pietre)

Nu voi continua acest dialog infructuos care impinge la discordie si cearta.

Credinta in Dumnezeu si afinitatea fata de un anumit cult regilios, este o problema personala si nu se scoate la mezat. Relatia fiecaruia cu Dumnezeul lui este personala, intima si nu ne laudam cu ea.
Dumnezeu sa ne ierte pentru greselile noastre!

:(((((((((((((((((

Pentruca Tatal ceresc ne-a invatat ca si noi "iertam greselile altora"

Octavia,
Te afli intr-o mare eroare si ca atare, te iert pentru toate prostiile si greselile care le-ai facut faţă de mine. Ma despart acum de tine, fara nicio suparare.

Adusesem credința în discuție doar pt că pe Dumnezeu nu-L vedem, propriu-zis. Eu mă refeream, de fapt, la afirmația privind pe cei care cred în puterea pietrelor (și eu cred; am casa plină de pietre: nu prețioase sau semi, ci adunate de mine de prin diverse locuri).

Era o vreme când discuțiile de pe acest forum erau minunate. Râdeam, glumeam, povesteam diverse. Eu nu mi-am mai găsit locul în momentul în care în mine s-a schimbat fundamental ceva. Ce să fi făcut atunci? Să fi cerut celor de aici să nu mai scrie, pt că nu mă mai simt eu...nu știu cum?! Nu m-am simțit prea des în comuniune cu George, dar multe alte fete, da. De unde am dedus că problema e la mine. Sau, mă rog, era. Nu reușesc să pricep de unde vine agresivitatea din mesajele tale, Octavia, adică nu înțeleg cauza. Dar nu trebuie s-o pricep eu, e adevărat.

Pacat, pot spune doar ca ar fi fost ceva frumos ...
Dar trebuie sa respectam liberul arbitru si astfel decizia lui George. Multumim pentru cat ne-a fost permis sa "povestim".

Si mie mi se pare ca ne-am injumatatit ca prezenta...parca anul trecut pe vremea asta stateam ba ,,la un ceai" ,ba ,,la o cafea" , era alta atmosfera...dupa o zi de munca era chair o relaxare ,cateva ore pe Forum...hai ,,sa dam mana cu mana"...si sa trecem peste astfel de neintelegeri...ce naiba...eu cu cine mai stau la un vin fiert...vine iarna imediat...ar fi pacat sa intrerupem concursurile sau discutiile de pe Forum :(

Live, nu la tine ma refeream cand am adus in discutie subiectul religios.
Poate nu m-am exprimat eu suficient de clar.
Mi s-a spus mai pe ocolite ca "lucrez" cu diavolul...
In rest, asa cum spune Eclesiastul:
"Un neam trece si altul vine, dar pamantul ramane intodeauna"
Si mai departe merita citit:
Eclesiastul Cap.1, Versetele 5-18
Merita citite.

Carmen, lucrurile sunt complicate ... Dar pun de un ceai, e tot ce pot face in acest moment.

Pentru cine mai are TIMP de o poveste :

http://www.povesticutalc.ro/povesti-Prietenia-comoara-de-pret.html