George,nu trebuie sa demonstrezi nimanui cine esti,cine a dorit sa afle acest lucru a aflat pt.ca ai dovedit-o cu varf si indesat si nu cred ca este corect fata de noi,ceilalti sa te retragi de pe forum doar pt.faptul ca cineva nu stie sa ''traiasca in pace cu toata lumea'',dar desigur asta este decizia ta.Eu personal consider ca esti o persoana care are ce scrie si ar fi pacat ca sa nu beneficiem de cunostintele tale sau de vorbele tale bune.
Se stie ca atunci cand vrei sa faci bine,raul sta lipit de tine(dar asta ar trebui sa te faca mai puternic)

Si dacă tot sântem la acest subiect, n-ar fi rău, ca din când în când să ne aducem aminte de "Dragostea şi bucuriile ei" descrise magistral în prima epistolală a alui Pavel, către Corinteni:
1 Corinteni, Cap. 13 versetele 1-15
De aici, as selecta acum doar un verset
(1 Corinteni 13; versetul 5:

"Dragostea nu se poartă cu necuvinţă, nu caută ale sale, NU SE APRINDE DE MÂNIE şi NU GÂNDESTE RĂUL"

FIMARC, urma sa incep o serie de povestiri. Pentru ca ele sa poata fi "adaptate" intr-o postare pe un forum, necesita multe ajustari. Apoi, sursele de inspiratie, nu vin din neant. In toate textele postate de mine, dadeam si sursa de informare ori bibliografia. aceasta prima serie de povestiri, insemna studiul a cel putin zece volume. Nu este usoara munca si acesta este si motivul pentru care de azi dimineata n-am postat nimic.
Cand intru pe Forum, sa incep povestirile, ce-mi vad ochilor???
Pai daca eu produc asemenea tulburare unei persoane, ceva nu este in regula si ca atare, a trebuit sa renunt. Inclusiv documentarile pentru concursuri (unde se pare ca am deranjat tare mult) nu era nici simple si nici putine...
Atunci? Cui foloseste? Nu vreau sa-mi fie apreciat efortul dar linistea mea launtrica este mai importanta totusi.
Banuiesc ca acum dupa ce am iesit din sfera concursurilor, Octavia si-a dobandit ce a dorit.
Asa cum, intervenind acum ca musca sa nu spun unde, sa speram ca a dobandit ceea ce a cautat si ii va fi de folos mai departe.
Altminteri, daca tot acest deranj s-a facut aiurea, nemotivat, este o mare, mare prostie.
Interesant este ca rautatea ei n-are margini. I-am explicat ca acest subiect a pornit din alta parte si de la altcineva. Eu n-am nevoie nici sa ma afirm, nici sa castig ceva din toate acestea. Chiar credeam in marea familie de pe breslo si va vedeam pe toti ca pe niste frati.
Rar mi-a fost dat sa simt atata otrava si rautate.
Eu, raman impacat cu mine insumi. Si asta este important. daca ea are o problema cu mine, e problema ei, nu a mea. sa si-o rezolve.
Problema mea o rezolv retragandu-ma. Orice efect are o cauza.
Cauza nu pot fi decat eu, deoarece prin actiunile mele am declansat toata turbulenta asta de care breslasii n-au nevoie.

Bunica mea , imi spunea in fiecare seara:
-Sa nu te culci niciodata suparat. Cere-ti in gand iertare celui pe care l-ai suparat si tot in gand, iarta pe cei ce te-au suparat! N-ai voie sa te culci suparat.

Ramas consecvent acestui lucru si eu zic tot asa, nu trtebuie sa intram in noapte suparati. Eu am iertat.
Chiar daca lucrurile au degenerat, macar o poveste va voi spune:

Un tanar, in fata unei oglinzi se privea cu mare atentie. la un moment dat, a aparut cineva in spatele lui indicandu-i ceva cu degetul aratator de la mana dreapta:
- Spune-mi ce vezi? ii intreba tipul.
- Vad un deget, pe care este un superb inel in care este batut un minunat cristal de Smarald.

asteptam povestea si altele pe langa...cine nu se simte ,,de aici" macar sa se abtina...

- Ce prostii imi mspui tu acolo? Eu iti aratam oglinda. Oglinda in care te admirai. voiam sa te atentionez ca nu cumva sa crezi ca ceea ce vezi este real. este doar o imagine virtuala. Realitatea esti doar tu, nu ce-ti arata oglinda! Apoi, spunandu-mi ca vezi un deget, ai cazut intr-o mare eroare. Eu, nu degetul voiam sa ti-l arat ci directia in care sa te uiti. Tu, ai remarcat inelul de pe deget, ceea ce indica o si mai mare eroare. Ti-a atras atentia Smaraldul. El era componenta inelului meu. El ascunde personalitatea mea, gandurile mele pe care nu le ascund celor din jurul meu. O piatra trebuie privita prin prisma PURTATORULUI ei si nu prin prisma calitatilor ei. PURTATORUL alege piatra pentru a transmite privitorului, indirect, o stare launtrica PERSONALA.

Inteleg perfect si pt.mine linistea mea sufleteasca este mai importanta decat orice,dar atata timp cat toate te dorim printre noi,daca ea are o problema cu tine ar trebui sa se retraga ea.Sunt oameni care nu invata nimic niciodata si persista in ceea ce fac(rau)si cred ca asta se aplica si aici pt.ca nu este prima data cand ''intra cu bocancii ei murdari intr-o casa curata'',nimeni nu va avea de castigat,daca te retragi acum data viitoare cand vei mai scrie ceva se va intampla la fel

poveste cu pilda...

deci, tu, nu numai ca nu ai inteles gestul meu, dar te-ai alambicat in niste ganduri care nu aveau legatura cu gestul meu. Te pierzi in amanunte si pierzi esentialul.
- Mda, zise spasit tanarul. Cred ca nu m-am exprimat bine eu. Gandul meu, voia altceva sa spuna.
- Mai bine taceai acum! Nu sti ca CUVINTELE sant cele care aduc minciuna, aduc erorile unor fapte pana la urma? Cum? Nu esti in stare sa spui ce gandesti?
Daca eu iti aratam sa te uiti spre un soare care tocmai intra in eclipsa, tu, studiai degetul, inelul, Smaraldul si poate si parul dupa mana, timp in care ai neglijat ceea ce era de vazut: soarele!!!

Morala este simpla: sa nu privim viata ca privitul in oglinda, sa nu confundam "aratatorul" cu obiectul aratat si mai ales, sa nu ne pierdem in cuvinte care de multe ori, pot face mai mult rau. Cuvantul ne poate ajuta in exprimare dar tot el, ne poate conduce spre mari greseli care de multe ori nu mai pot fi corectate.

Batranii aveau o vorba:
"Gura bate curul" sau "Ceea ce scoti pe cur, poti sterge dar ceea ce scoti pe gura, nu mai poti sterge" (In DEX cuvantul CUR este cuvant titlu si are definitie, aviz celor care cred ca vorbesc indecent: fund, are oceanul, marea, galeata...)

mai vrem una...:)

Intamplarea povestita, a fost prezentata de un lector al unei Universitati din SUA, in fata unor studenti la Filosofie. Tema dezbaterii era " Oglina, Cuvantul si Realitatea"
In general, dezbaterea se referea la Oglindă ca ILUZIE, iar Cuvantul drept cel ce da nastere minciunii (cel care denatureaza gandul) iar daca n-ar fi minciuna, n-am sti ca exista si ADEVAR, REALITATE.
Degetul aratat, semnifica usurinta cu care putem sa ne departam de REALITATE, pierzandu-ne in amanunte.
Mie mi-a placut mult explicatiile date Smaraldului :
-"Este piatra MEA si ma reprezinta pe mMne"
Ce iti pierzi tu vreama studiind forma si culoarea Smaraldului de pe inelul meu???"

Vi-am spus intamplarea aceasta, pentru a nu fi deschis subiectul si nici macar o poveste sa nu spun. De regula, nu fac lucruri fara rost. Or, rostul acestui subiect era cu totul altul iar eu, m-am departat de subiect, ca tanarul caruia i s-a aratat ceva iar el a vazut cu totul altceva...

Noapte buna!

Noapte buna! :(

Noapte buna! Si, cum se spune din batrani... noaptea e un sfetnic bun!

Am dat acum peste o poezie frumoasa - Nichita Stanescu - "Dor" (daca tot ne-a vorbit George despre DOR)

Nici o pasăre nu zboară noaptea
numai eu de dor de tine zbor noaptea.
Nici un arbore nu are umbră noaptea
numai eu de dor de tine am umbră noaptea.
Nici o stea nu străluceşte ziua
numai mie de dor de tine
noaptea mi-e ziuă.

Sa nu faceti din noapte zi :) Sa va odihniti!

Bună seara, dragilor! Intervin rar pe forum, în afara concursurilor la care particip sau pe care le-am moderat cu drag, însă citesc adesea cu interes postările voastre și în ultima vreme mi-au lipsit intervențiile pline de substanță ale lui Gheorghitza; chiar mi-era teamă să nu fie bolnav cumva. Și m-am bucurat când a apărut acest topic nou! Mie îmi plac poveștile, cu tâlc sau doar simple bancuri și cred că fiecare dintre noi avem capacitatea de a culege ce ne este de folos, după măsura firii noastre, a experientei de viață, a credințelor și pasiunilor. Și dacă nu suntem de acord cu anumite aspecte, le putem dezbate cu argumente, fără răutăți și atacuri la persoană. Gheorghitza, continuă povestea alături de cei ce te apreciază! Celor care au o problemă cu acest topic, atât le pot spune: dacă nu putem construi, atunci nici să nu dărâmăm! O noapte liniștită! Doamne-ajută!

Imi cer scuze, nu o sa mai intervin de acum in colo la acest topic si nici nu o sa-mi mai exprim parerea desi este un drept al fiecarui om pana la urma.
Eu nu am facut nimic altceva decat sa rog ca in momentul in care mi se adreseaza sa se foloseasca cuvinte cuviincioase nu acuzatii nefondate cum ca mi-a dat si mi-a facut. Gheroghitza este o persoana pe care eu nu o cunosc si ca atare nu ma cunoaste. Prin urmare nu are dreptul ca comenteze la dresa mea prostii.
In momentul asta si in felul asta am incheiat discutia.
Si sincer imi pare rau ca au aparut astfel de comentarii.
Eu nu am facut decat sa-mi pierd timpul inutil.

"Zmeele se inalta impotriva vantului -nu cu acesta "
si
"Toti traim sub acelasi cer dar nu toti avem acelasi orizont"
Mie imi plac povestile ......:)

Sofia81,
din pacate mesajul tau nu apare aici. Probabil este si primul tau mesaj pe Breslo si din cauza asta nu apare. Contacteaza un administrator si totul va intra in normal.
Vei putea posta oriunde doresti mai apoi.
Mult succes pe Breslo si bine ai venit printre noi!

Intr-un mare oras, traia un bijutier renumit. Confectiona bijuterii pentru mari personalitati artistice dar mai ales, datorita talentului si priceperii sale, era solicitat de toti preotii bisericilor din acel oras carora le confectiona obiecte de cult si mai ales crici sau rozarii pentru rugaciuni.
La un moment dat, un strain, afland de acest bijutier, i-a comandat niste seturi de bijuterii ciudate folosite -se pare, de un grup de satanisti. A fost platit regeste pentru acele lucrari, numai ca de atunci, toata clientela sa a inceput sa-l ocoleasca. Mai ales inaltii ierahi bisericesti, carora le-a confectionat atata timp bijuterii.

Intrase intr-un con de umbra. Bani, avea destui deoarece se imbogatise fantastic dupa atatea comenzi bine platite. Incepu sa se ocupe de un tanar, pe care dorea sa-l invete arta bijuteriei handmade si nu numai, inclusiv turnarea si prelucrarea metalelor pretioase si cunoasterea pietrelor pretioase. dar, totusi, nu se impaca cu ideea ca toti clientii lui il ocoleau dupa acel incident.

Intr-o zi, il chema la ucenic la el:
- Uite, ai aici un rozariu pentru preotul Nichifor. Du-te la el acasa, daruieste-i bijuteria din partea mea si spune-i ca este un cadou. Tu, va trebui sa urmaresti cu mare atentie reactia lui. Nu ma intereseaza decat reactia lui.

Tanarul batu la poarta iar preotul il posti in frumoasa sa casa.
- Parinte, te rog frumos sa primesti acest cadou, facut special pentru dumneata.
Preotul, desfacu cutia cadou si vazu un Rozariu cum nu mai vazuse pana atunci:
- Ce superb! Ce nestemate scumpe si ce monturi perfecte. Iar Crucea din Aur masiv batut in Diamante! incredibil! Si cum sa fie acesta un cadou? Cine l-a facut? Cui trebuie sa-i multumesc?
- Sant ucenic la casa lui Fred - bijutierul...
- Ptiu... Piei satano din fata mea! Ii striga disperat preotul tanarului, dupa care deschise fereastra si arunca bijuteria afara, pe fereastra.

Auzind tipetele, preoteasa veni repede si intreba ce s-a intamplat.
Dupa ce preotul ii explica sotiei, aceasta ii spuse:
- Vai, draga, cum poti fi atat de lipsit de respect fata de acest tanar? Ce vina are el? Puteai sa-i multumesti si dupa ce pleca, puteai face ce doreai cu bijuteria aia.

Tanarul, ii povesti maestrului sau intreaga poveste. marele artist bijutier, dupa o lunga cugetare, ii spuse ucenicului:

citim

- M-am straduit sa te invat arta bijuteriei si cea a prelucrarii metalelor pretioase. Am cautat sa iti transmit toate cunostintele referitoare la pietre pretioase dar si toate tehnicile cunoscute in arta bijuteriei. Nu mi-am dat seama ca toate acestea nu sant indestulatoare pentru a face din din tine un bijutier adevarat.
Iata despre ce este vorba:
Cand te-am trimis, ti-am spus sa urmaresti cu mare atentie reactia preotului. Stiam cum va reactiona si nu asteptam nimic special din partea lui. Eu, voiam insa sa iti studiez reactia ta fata de acest incident.
Tu, mi-ai spus cu lux de amanunte tot ce s-a intamplat acolo si ai incheiat asa:
- Maestre, Preotul pare un om rau, veninos in timp ce sotia lui, pare a fi o femeie intelegatoare si cu suflet bun.

- Si? ce anume am gresit????
Pai uite ce ai gresit:
Ura si iubirea sant fatete ale aceluiasi sentiment: DRAGOSTEA. Dragostea este ca un ban care are capul pe o parte si pajura pe cealalta...
Preotul, daca s-a manifestat atat de violent si cu atata ura, inseamna ca are in el tot atata iubire, pentruca una se completeaza pe alta pentru a forma intregul.
In preot, inca clocoteste viata si mai avem o speranta, in timp ce doamna, doar de dragul apararentei, voia toleranta dar ce toleranta? Doar APARENTA, adica... de ochii lumii. ea este o femeie rece. nu mai are scanteia dragostei in ea. Ea traieste doar sub dorinta de a parea buna cu semenii. acest tip de om ascuns este mult mai pierdut ca preotul care s-a manifestat atat de violent. Fiule, Preotului inca ii bate inima in piept.
Si acum, invata lectia asta:

cand incepi sa concepi o bijuterie sau orice lucrare, opreste-te o clipa si mediteaza asupra urmatorului ascpect:
Cine ti-a comandat bijuteria?
Ce fel de om este? La ce vrea s-o folosesca?
Patrunde in sufletul persoanei respective in asa fel incat bijuteria pe care o vei face, sa vibreze cu sufletul si inima clientului respectiv.
Daca vei face lucrari doar de amorul artei sau doar pentru vinde bijuteriile, ele nu isi vor indeplini rolul iar tu, vei deveni UN SIMPLU BIJUTIER. Chiar daca un bijutier bun vei ajunge, si nu vei pune dragoste in ce vei face si nu vei tine cont sentimentele purtatorului, nu vei depasi pragul perfectiunii si respectului fata de aceasta arta miraculoasa care care este ARTA BIJUTERIEI.
Aceasta arta trebuie sa fie mai intai ARTA SPIRITULUI

Aceasta este lectia pe care trebuie sa ti-o insusesti multi ani de acum incolo deoarece nu va fi usor! Va trebui mai intai sa te descoperi pe tine si abea apoi vei putea intelege ce este in sufletul altora, in asa fel incat bijuteria ce o vei face sa mearga LA SUFLETUL cumparatorului.

da...multumim pentru povestioara....eu ma retrag...mos ene ma viziteaza

Da, lectii de invatat... Lectii importante!
Multumesc, George!

Multumesc pentru primire Gheorghita :)
Multumesc pentru povestea lectie :)

Spuneam aseara ca;
"Toti traim sub acelasi cer,dar nu toti avem acelasi orizont "

Sofia81 tot incearca sa posteze aici si nu i se afiseaza mesajele...

Un administrator Breslo ar trebui sa se ocupe putin si de aceste lucruri...

Care administrator???? ;)

Administratorul de garda :)

da...are vreo urgenta...:)

De cate ori se indrepta spre fabrica lui, Henry Ford uita permanent să facă la dreapta la un moment dat. Cum drumurile pe vremea aceea erau foarte strâmte (era inceputul erei atomobilismului doar) el trebuia să mai meargă înca o bucată de drum, cam lungă, pentru a găsi un loc unde să poată intoarce maşina.
Intr-o dimineaţă, când bineânteles îşi dădu seama că din nou trecuse de răspântie, a oprit motorul, s-a dat jos, a dat de pământ cu pălăria şi a strigat cu voce tare:
- Sa fiu eu cel mai netot om după pământ dacă nu voi face ca maşina mea să poată să meargă şi inapoi!
După scurt timp, s-a inventat înca o treapta de viteză: mersul înapoi (marşarierul) iar cand Ford uita să facă la dreapta, pur şi simplu dădea înapoi şi nu trebuia să mai ocolească atâta drum spre a se putea intoarce.

Omul, a fost creat insa perfect. Dumnezeu n-a uitat nimic sa ne puna. Inclusiv "marsarierul" Problema este insa ca OMUL uita de cele mai multe ori ca are si marsarier. El s-ar traduce pe limba noastra cu ceva care ar insemna "a patrunde in interior" sau, cum se mai spune: "partea noastra launtrica"
De multe ori, trecem prin viata fara sa mai dam inapoi din cand in cand. Nici in ce facem gresit (doar nu santem prosti sa recunoastem ca am gresit, deh, ne-am călca pe mândrie...) Nici când , uneori, ar trebui sa ne prospectam propria viaţă, propriile trairi si greseli. Nevrând să patrundem "inauntrul" nostru, pentru a vedea realitatea, pentru orice lucru nepotrivit dorintei noastre, dăm repede vina pe altii, de regulă, pe cel din preajma noastră. Pentru orice intâmplare neferită, căutăm vinovati. Ferească Dumnezeu sa ne cercetam pe noi insine...

de fapt, a patrunde in interior, nu inseamna ca trebuie negresit sa coboram niste trepte ca in pivnita... Lucrurile sant mult mai simple. nu ne trebuie nici marsarier nici macar sa coboram undeva. Nu trebuie deecat sa intreruprem legatura cu exteriorul.
Deoarece, noi SANTEM DEJA IN INTERIOR!!!! Eram acolo tot timpul dar noi cautam in alta parte. Un prieten de+al meu avea o vorba mult mai plasticaŞ
"-Mah, sa stiti ca noi am fost dotati si cu oglinzi retrovizoare, numai ca nu prea ne place sa ne privim in ele..."

In afara unui corp perfect, Dumnezeu ne-a dotat si cu un suflet si cu foarte mult HAR.
Care dintre noi a simtit ultima data MĂREŢUL HAR???

Poate melodia urmatoare, care a fost interpretata magistral de Andre Rieu la trecerea dintre milenii (2000-2001) in Berlin, ne va aduce macar o stare regiliozitate care, sa spun drept, de multe ori ne lipseste:
Selectati prima prezentare din pagina)

Cea mai frumoasa melodie - AMAZING GRACE RO [Andre Rieu & The European Pipe Band]

Cantecul tuturor cantecelor...

HOPE dies last!

Doamne, lasa binele sa se faca prin mine, fara ca eu sa fiu constient de acest lucru...
https://www.youtube.com/watch?v=28B7CO6roVw

George, daca ai disponibilitatea necesara, as dori sa te rog sa ne vorbesti putin despre Smerenie.

Sofia81
ma bucur ca au inceput sa se vada postarile tale.

Da. "Toti traim sub acelas cer dar nu toti avem acelas orizont"
Era o poveste cu un englez ratacit prin desert:
Abia tarandu-se, incepuse sa aiba vedenii (Fata morgana) din ce in ce mai dese. Vedea ochiuri de apa peste tot. La un moment dat, incredibil, i-a aparut in fata un beduin care tinea o plosca cu apa in mana pe care i-o intindea strainului:
- Uite, aici, am apa. Am de vanzare niste cravate. Daca cumperi cel putin o cravata, iti ofer gratis sa bei o gura de apa.
- Esti nebun? Mai bine imi vad de drum. Simt ca nu departe de aici voi gasi o asezare si voi bea apa cata vreau!
Avea dreptate tipul! Peste nici o ora de mers prin caldura torida, zari o asezare.
Bucuros, se apropie de ceea ce parea un restaurant (singura cladire de fapt din oaza aceea)
- Apa, apa... vreau apa! spuse el cu vocea aproape stinsa.
- Desigur. Avem apa! Doar ca aici, noi nu servim persoane care n-au tinuta corespunzatoare: trebuie sa poarte cravata! Chiar daca venim din orizonturi diferite, regula e regula si n-am incalcat-o nicodata!

Sofia81,
Frumos citat.
Mai ramane de vazut cum putem trai impreuna SUB ACELASI CER chiar daca nu avem acelasi orizont.

Soso, daca am lua definitia din dictionar, lucrurile ar fi simple.
Cand trebuie sa punem in practica definitia, atunci lucrurile se complica. Si nu lucrurile is complicate ci faptul ca le complicam noi.
De exemplu:
"Smerenie: atitudine umila, supusa, respectuoasa, comportare modesta, plina de bunatate si buna cuviinta. Evlavie, piosenie, cucernicie."