interesant...eu sunt bujor...:)

Eu orhidee :) Si-mi zice sa calatoresc :)))

Si eu sunt tot orhidee....auzi sorina: suntem "de o frumusete izbitoare" :))))....doar ca mie nu imi place sa calatoresc...

Pai vezi cum ne completam :) Tu esti frumusetea izbitoare si eu calatoresc ... impreuna facem cat o orhidee buna :)))

Eu ma regasesc la orhihee , dar mi se potriveste si macul .
Stiu ca m-am nascut noaptea , dar ora exacta nu stie nici mama .

Nici eu nu stiu ora exacta, dar m-am nascut dupa pranz, undeva in jurul orei 13. Imi spunea mama ca atunci se schimba garda.

Ma cam regasesc in "Papucul Doamei". Ce bine ar fii daca as putea sa fiu mai ordonata.... Probabil, n-as mai fii eu...

Eu la sensibilitate am de lucrat , mai ales sa invat detasarea .

Si eu la fel, Emese :)

Nu degeaba se spune : Cine se aseamana, se aduna .

Cam asa e ...

sunt margareta... imi plac foarte mult si florile care seamana cu margaretele, gen gerbera.
dar nu sunt suspicioasa.. dimpotriva, investesc cu incredere de la inceput.

Inseamna ca esti fericita :)))

fericirea e o utopie, cred :) daca n-ar mai exista acest pursuit of happiness, ne-am plictisi teribil :))

Poate ca exista, dar tine atat de putin ca nici nu apucam sa realizam :) Pana ne "trezim", trece ...

Buna dimineata!!!!
Eu sunt fericita azi ! Merg la crsul festiv al lui Alex!!!! Sunt cea mai fericita mama!!!

Ce frumos ! Felicitari lui Alex !!!

Felicitari, Ema!! :) Succes pe mai departe puisorilor tai! :)
Asa este, copiii si realizarile lor ne fac fericite!

nicolebijou ,

Felicitari si mult succes !

Va astept cand veniti la Cluj .

O zi frumoasa !

Buna ziua! Eu sunt floarea-soarelui...dar sincer nu-s asa dinamica :))

buna fetelor! eu sunt necajita...:( mi-a murit copilasul cu patru picioare pe care m-am straduit sa-l ingrijesc ...mai bine il lasam la microrezervatie sa aiba grija de el ...nici eu nu stiu daca am facut bine sa-l iau din vie...si poate mai bine ii dadeam eu lapte de capra nu lapte praf cu drojdie si cheag...cred ca nu i-a placut sau nu l-a acceptat stomacul lui...si era asa bine in primele 2 zile...

Carmen, ce rau imi pare ! Si eu am trecut prin ceva asemanator, dar la o scara mai mica. Cand eram studenta am primit doi bobocei de rata si nu au trait prea mult ...

inteleg...insa sa gasesti un pui de caprioara e ceva unic poate in viata...si am dorit atat de mult sa-l ingrijesc...

imi pare tare rau, carmenn... dar este greu sa vindeci sau sa cresti o salbaticiune, contactul cu omul fiind foarte stresant pentru animalute..
iti lasasem un link pe facebook, catre un articol in care spuneau si cei de la Medicina Veterinara din Bucuresti, care primisera un pui de caprioara, cum il hraneau ei: cu lapte de capra.. chestia aia cu cheag si drojdie n-am auzit niciodata...

nu te necaji... tu i-ai mai acordat o sansa. daca il lasai acolo, ar fi murit oricum...

Raven, zici ca nu esti dinamica...Mai important ca toate este insa altceva: te intorci dupa Soare! Adica, traiesti in LUMINA (si asta este mai important)

Reflex 88
poezie de George Ţărnea

Prea fericiţi nu suntem, dar plutim...
Aceasta-i tot ce suntem şi ce ştim
Despre ciudata stare care a fost
Lăsată nouă spre a-i da de rost...
Şi iată-ne supuşi unei căderi
Prin zilele neprevăzutei veri,
Şi, iata-ne constrânşi la îndurat
Iubirea, ca pe un fapt adevărat,
Cu toate ale sale, care pot
Să ne usuce frunzele de tot...
Nemaiavând ce urme să lăsăm,
Prea fericiţi nu suntem, dar... visăm.

„Pășește cu grijă, calci pe suflete!”
Apoi omul a învățat să se încalțe, să nu mai simtă suflete strivite sub tălpile goale. A uitat că fiecare pas al lui ucide fire de iarbă și gâze mărunte. A început să pășească mai apăsat și mai grăbit, prea grăbit să mai ducă grija altora.
Nu degeaba ne naștem desculți - să simțim!

„Pășește cu grijă, calci pe suflete!” - „Gol de timp”

Imi pare atat de rau pentru puiut, Carmenn.

:(((

„Cand o usa se inchide, o alta se deschide; dar deseori ne uitam atat de mult la usa inchisa ca nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
Hellen Adams Keller

Sper sa reusesc sa vad usa deschisa, pentru ca azi mi s-a inchis una pe care am tot intrat timp de 11 ani.

Eu ma tot gandesc la povestioara pe care ai scris-o mai demult ... aceea cu tatal care-i spunea baiatului ca nu tot ce pare rau este asa (atunci cand si-a rupt piciorul si nu a mai fost luat in armata). Cine stie ce usa se va deschide ...
Eu iti doresc sa se intample cat mai repede !!!

Iti multumesc, Soso. Si eu sper.

A fost ironia sortii ca vestile "minunate" le-am primit cand eram la cursul festiv al lui Alex. Nu stiu pentru ce plang, de fapt: ca s-a inchis aceea usa, sau ca n-am putut sa ma bucur asa cum ar fi trebuit pentru fiul meu... A fost asa ciudat sa vina proferori sa ne felicite pentru ce copil avem, chiar daca nu a fost sef de promotie ( fost al doilea la o diferenta de doua sutimi), sa aud atatea cuvinte de lauda la adresa lui...

nicolebijou ,

Incarca sa vezi partea plina a paharului , nu e usor stiu .
Bucuria tebuie sa fie mai mare si mai luminos .
Sper sa vezi si Tu la fel .

O seara frumoasa !

A fost odată un olar, care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic. Într-o zi, olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă, un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el, era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare, trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau, în semi-întunericul dinăuntru, doar ochii înţeleptului mut. Apoi, trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi şi omul putea citi răspunsul în expresia acestora.
Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric. Îi puse pe nerăsuflate, întrebarea:
- Cum pot să ajung să prosper, în marea Cetate?, apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru. Şi văzu nişte ochi plictisiţi..nepăsători, total indiferenţi.
În acel moment, realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător! Îşi spuse:
- Până acum am stat şi am aşteptat ca şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult, pentru a mă apropia de ţelul meu! Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală? se mai întrebă el.
- Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă, în loc să pună mâna şi să facă ceva..
În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte, pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi ca, în acest ritm, i-ar fi trebuit ani întregi. Şi, pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui. Aşa că, porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire.
Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare:
- Cum pot să vând mai mult, pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?
Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină.
- Privirea unui om singuratic, izolat de lume, gândi el.
Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.
A doua zi plecă în târg, cu un singur gând: să vândă atât de multe oale, încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani, care abia se descurcau de pe o zi pe alta. După o lună, vindea şi câştiga aproape de două ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă.
Câştiga atât de bine, încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în marea Cetate, unde visase mereu să ajungă. Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Dar înca era departe de ţelul lui.
Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa până seara şi vindea aproape tot ce producea. De data asta, abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. Şi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi.
Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită.
- Oare o fi murit?, se întrebă el şi îl trecu un fior. Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment de recunoştinţă îi cuprinse inima, când văzu din nou ochii în întuneric.
- Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit, pentru a câştiga mai mult? şi se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut. Privirea din întuneric era de această data vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa. Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp.
Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prospera, dar pe de altă parte, muncea atât de mult, încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.
În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun, la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când ca să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice. Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile. Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui, pentru a-i încânta ochii.
Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât. Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie, ulcioarele lucrate cu migală.
- Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare, spuse el. Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând.
Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie… să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea, doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou! Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor.
Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie, ca niciodată.
- Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!, spuse olarul.
Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit.

Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă.

:)

Doamne, ce poveste !!! De unde le scoti ???
Asta imi explica multe lucruri ...

Mi le trimite o prietena.
Uneori am impresia ca primesc exact de ce am nevoie in momentul respective. Asa am simtit cu citatul tau Soso azi. L-am citit de cateva ori si am reusit sa-mi ridic moralul. Iti multumesc!

Ma bucur sa aud asta ! Si mie mi se intampla lucruri de acest gen ... parca sta cineva sa le potriveasca.

Poate chiar sta....

Nicole,
Pai ad-o pe prietena ta printre noi!

Daca tot stau si lucrez in fata calculatorului,vin si eu cu o povestioara...
"Un domn mai în vârstă se hotărăşte să meargă la un safari în Africa. Îl duce cu el şi pe câinele său bătrân pentru a-i fi companie. Într-o zi, câinele se bucură să alerge după fluturi, până când îşi dă seama că s-a rătăcit. În timp ce adulmeca urmele ca să găsească drumul, vede un leopard alergând spre el cu intenţia vădită de a-l înfuleca.
Câinele bătrân îşi zice:"Văleu! Sunt terminat!", dar observă în vecinătate nişte resturi de oase şi punându-se cu spatele la leopardul care se apropia începe repede să roadă oasele cu poftă. Când să sară leopardul pe el, câinele bătrân exclamă:
"Acest leopard a fost cu adevărat delicios! Oare unde mai găsesc unul?" La auzul acestor vorbe leopardul se opri brusc, speriat, şi fugi de acolo, gândind: "Ufff! Era cât pe ce! Câinele ăsta bătrân aproape că mi-a venit de hac!"
În tot acest timp, o maimuță care a privit întreaga scenă dintr-un copac se întrebă cum ar putea profita de ceea ce știa pentru a obţine protecție din partea leopardului. Alergă repede după leopard, dar câinele bătrân văzând-o că fuge cu viteză maximă, își dă seama că maimuţa pune ceva la cale.
Maimuța îl ajunge din urmă pe leopard şi îi povesteşte despre viclenia câinelui. Tânărul leopard, furios că a fost păcălit, zice:
"Hai, maimuță, sări pe spatele meu și vei vedea ce păţeşte cel care vrea să mă înșele!"
Câinele bătrân vede leopardul cu maimuța în spinare și se întreabă neliniștit: "Ei, acuma ce mă fac?!"
Se puse din nou cu spatele la atacatori și se comportă ca și cum nu i-ar fi văzut. Când aceştia ajunseră destul de aproape de el, strigă cu ciudă: "Unde-i afurisita aia de maimuţă?! De-o oră am trimis-o să-mi aducă un alt leopard !!!"
Morala:
Nu râde de cei în vârstă! Vârsta şi rafinamentul întrec întotdeauna puterea și tinereţea. Spiritul și înţelepciunea se dezvoltă doar odată cu experiența."

:))

Vezi Sorinuto??? Vorbeam de povestitori...

Da, sa ma asez comod, acum ... ca mi-am terminat treaba :)
Putina relaxare nu strica ...

Vaiiii
Ai reusit!
Esti tare, Soso...

Merci, George. Ma straduiesc ... Am uitat sa spun cat timp se voteaza, asa ca trebuie sa adaug ceva si ma intorc.
Merit si eu o mangaiere dupa atata munca ?
De fapt munca va fi dupa votare :)))

A mai ramas "Bijuteria" pentru mai tarziu, ca nu mai vad nimic la ora asta. Si sa fi baut o galeata de cafea, tot nu rezist, somnul e mai puternic :)
Asa ca ... de la verticala - la orizontala.

Noapte buna si-ti multumesc de cafeluta de la miezul noptii !