Voi incerca sa va prezint in acest topic, cateva PORTRETE care merita sa fie cunoscute. Eu, vi le prezint iar voi -daca veti vrea, le veti citi; daca nu, nicio problema!

sigur ca le vom citi

Nascut in 1947, si-a petrecut cea mai mare parte a vietii studiind cu precadere metode naturale de sanatate de origine chineza. A efectuat numeroase calatorii in sud-estul Asiei, calatorii care i-au permis sa descopere metode terapeutice orientale, cum ar fi alimentatia naturala, acupunctura, fitoterapia, cristaloterapia precum si unele exercitii speciale pentru mentinerea sanatatii. A studiat medicina alternativa alaturi de ilustri profesori, doctori orientali (printre acestia se numara si mari maestri chinezi indieni si tibetani)
A absolvit impresionante Institute si Colegii.
Acesta este Gerard EDDE

In 2007, apare si la noi o carte, pe care vi-o recomand cu caldura:

Gerard EDDE
"CULORILE ȘI SĂNĂTATEA"
(Manual practic de cromoterapie, utilizarea proprietăților terapeutice ale culorilor)
Pro Editură și Tipografie - Bucuresti/2007

Toți brerslașii lucrăm cu materiale colorate. M-am gândit că v-ar putea interesa acest PORTRET, pe care am încercat să vi-l prezint cât mai succint.

O tipa din Buzau, cu o privire sfredelitoare, de parca ar incerca sa descopere infinitul din tine, si-a inceput studiile prin 1996, la o facultate de medicina, practicand in acelasi timp si yoga dar si aprofundand medicina alternativa Ayurveda (stiinta autovindecarii) Drumul ei spre medicina, a inceput inca de la varsta de 16 ani, de cand era teribil de pasionata de stiintele esoterice, astrologie, urmand cu pasiune domeniul metafizicii. Se specializeaza in Fiziokinetoterapie dar in particular, urmeaza studii si in domeniul alimentatiei naturale (devenind si un foarte bun nutritionist), in domeniul Aromoterapiei dar mai ales asupra CRISTALOTERAPIEI, (fiind atrasa de frumusetea bijuteriilor, a cautat sa imbine placutul cu utilul, mai ales in zona bijuteriilor handmade)

Pe buzoianca noastra o cheama Anca Nica STOLERU iar in 2002 a reusit sa scrie si o carte, pe cat simpla si bine inchegata, pe atat de utila avizatilor. Iata un scurt citat din aceasta carte scrisa de simpatica si inteligenta noastra autoare:
" Doriti sa aflati cum pot fi folosite pietrele colorate in autoeducare si vindecare? Aceasta carte este o introducere in universul colorat al cristalelor si ofera informatii despre calitatile principalelor pietre, aratand cum pot fi ele folosite in meditatie sau prin PURTAREA LOR CA BIJUTERII"

Editura ALGA-CRISTAL, tipareste in 2002:

Anca Nica STOLERU
CRISTALELE CELOR SAPTE CHAKRE

iata pe scurt:
-un dictionar al cristalelor, 7 culori, 7 chakre
-corectarea blocajelor energetice prin cristaloteraie
-EFECTUL BIJUTERIILOR CONFECTIONATE DIN CRISTALE
-despre flori de mina si clustere din cuart
-index al bolilor frecvent manifestate fizic si CRISTALOTERAPIA

Am considerat ca bijutierii handmade ar putea fi interesati de aceasta autoare, al carui portet am incercat sa-l prezint cat mai corect, chiar daca nu este inca un nume de prestigiu in Romania.
Cred insa cu tarie ca valorile trebuie promovate.

Pamantul stramosesc nu l-a primit, desi lasase o adevarate zestre nationala, dedicandu-si viata si arta acestui pamant! L-a primit pamantul Frantei.
Romanii nu l-au stiut aprecia dar il apreciaza o lume intreaga!
Asa se face ca in Franta, intr-un anume loc din cimitirul Monparnasse de pe strada Edgar Quinet Nr.3, se afla un mormant simplu, fara cruce (!) pe a carui piatra tobala scrie infiorator, doar atat:
Constantin BRANCUSI 1876-1957

Un calcul simplu ne duce la doua date: 136 ani de nastere si 55 de ani de la moarte. Da, anul acesta, s-au implinit 55 de ani de la moartea marelui mestesugar artist CONSTANTIN BRANCUSI si totul a fost trecut sub tacere...
In memoria acestui "breslas" adevarat, care si-a sculptat propria viata, vreau sa scriu cateva timide si neputincioase ganduri. Un PORTRET pe care probabil cuvintele mele nepricepute, nu-l vor putea prezenta la inaltimea pe care ar merita-o. Din aceasta cauza, am sa abtin sa comentez. Il voi lasa chiar pe EL sa-si faca propriul PORTRET:

" Ce fac eu astazi, mi-a fost dat sa fac. Caci am venit pe lume cu o misiune"
(Atelierul sau, a fost un adevarat loc de pelerinaj al artistilor plastici de avangarda.)

" Sunt imbecili cei care spun despre lucrarile mele ca ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de IDEA DIN SPATELE EI, DE ESENTA LUCRURILOR. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare in realitatea cea mai adevarata - poate in SINGURA realitate valabila"

"Ne regasim cu totii la sfarsitul unor mari epoci si este necesar sa ne reantoarcem la inceputul tuturor lucrurilor si sa REGASIM CEEA CE S-A PIERDUT (referindu-se la framantarile artisticile de la inceputul sec. XX)

BRANCUSI

Milița PETRAȘCU, sculptor consacrat si eleva a lui Brancusi, afirma:
" Brancusi statea de vorba cu piatra si lemnul, pe care le socotea fiinte... Brancusi stia totul. Era de o STIINTA PARCA ANCESTRALA"

" Arta ar trebui sa fie numai bucurie! De aceea, n-ar trebui sa existe ARTISTI, ci numai OAMENI CARE LUCREAZA IN BUCURIE! Sa cante asemenea pasarilor. Oamenii insa nu isi mai dau seama de bucuria de A TRAI, pentru ca nici nu mai stiu sa priveasca cu BUCURIE MINUNILE NATRII"

Artistul, a lasat totul aici. Cel mai mult, la Targu-Jiu. N-a dus cu el nimic atunci cand a trebuit sa-si paraseasca tara pe care a iubit-o si a cinstit-o. Dar la plecare, a zis cu atata amaraciune in suflet:

"Daca ati sti ce va las!"

(sugerand astfel ca vestitul ansamblu sculptural de la Targu-Jiu ascunde mistere ce inca nu puteau fi dezvaluite) Aceasta fraza a spus-o la ultima despartire de tara sa natala...

" Semne se afla peste tot. Numai sa sti sa le vezi..."
" Sa creezi ca un Dumnezeu, sa poruncesti ca un rege si sa muncesti ca un sclav"

Brancusi s-a descoperit pe sine. Stia cine este, stia de unde vine si mai ales isi cunostea menirea. A avut constiinta de sine si avea FIRESCUL, taria de a si spune acest fapt:
" Nu mai sunt de mult al acestei lumi; sunt departe de mine insumi si desprins de propriul meu trup (!) MA AFLU PRINTRE LUCRURILE ESENTIALE"

Atat am putut si asa am inteles eu sa va prezint PORTRETUL marelui Brancusi.
Macar mi-am adus aminte de el si am dorit sa va imartasesc si voua bucuria reantalnirii spirituale cu acest incredibil si enigmatic artist.

Multumim!

George, inca un subiect interesant si demn de luat in seama !!! Multumesc mult ! Avem multe de invatat.

choice4all,
Indiferent ce sectie ai fi terminat la aeronave, probabil Craiova a insemnat pentru tine si Fabrica de Avioane. Aceasta fabrica are si ea istoria ei trista. O multime de mestesugari de elita si-au vazut ziua de maine pusa in pericol. Pe vremuri, alaturi de Romaero, sau IAR, Aerostar Bacau, erau floarea aviatiei romanesti. Toate s-au dus... Nu cred ca am gresi daca am spune ca din toate acestea ne-au ramas decat Masa Tăcerii... Insemnata "masă" a marilor meșteșugari cu mâini de aur din aceste fabrici si uzine din care a ramas doar amintirea.

soso,
ar fi tare frumos ca fiecare dintre voi sa veniti macar cu cate un PORTRET. Este plina tara de artisti dati uitarii. Mi-a placut tare mult cand am recitit pe topicul concursului "De-ai fi tu salcie la mal" versurile lui Minulescu, marele nostru poet romantic. Din cand in cand este bine sa ne reamintim. Si apoi, Forumul nostru va fi "viu" doar atat timp cat si relatia dintre useri va fi "vie" . Ne omoara timpul dar chiar sa n-ai timp sa scri nici doua-trei cuvinte?

daaaaa...o sa incerc si eu sa caut ...asa este, macar noi sa incercam sa aducem in prezent munca de-o viata a artistilor si nu numai.

te-ai gandit bine,G!

Gheorghitza drag, ai avut o idee minunata sa aduci aici, alaturi de noi, arta, istoria si creatia romaneasca de prestigiu, si ai dreptate intrutotul cand spui ca TREBUIE sa-i redescoperim, sau cel putin sa ne amintim de ei, sa-i cunoastem mai bine, si sa ni-i apropiem, macar in spirit...
O coincidenta extraordinara, as putea spune - astazi rasfoiam manualul de literatura universala cls. a XII-a, si la capitolul OMUL MODERN, ce artist roman este prezentat in teme si motive fundamentale - insusi Constantin Brancusi!! Sunt fotografii ale celor mai importante opere ale lui, si din toate m-a impresionat cel mai mult Poarta Sarutului, anume frizele sculptate, unde mitul androginului apare in cea mai simbolica maniera din cate am intalnit - barbat si femeie, imbratisati, fata in fata, iar cele doua siluete seamana picatura, aproape imposibil de spus care-i femeie, care barbat, si totusi apare o mica-mica deosebire esentiala, intrebare pe care am si adresat-o clasei, de-altfel.
Multumesc infinit pentru portretul lui Constantin Brancusi, voi face o lectie speciala dedicata lui...

Bine, voi incepe cu Minulescu (dar trebuie sa ajung acasa mai intai). Si as continua cu un mare arhitect roman (care a dat si numele facultatii de arhitectura) : Ion Mincu.

Blanitza, m-a impacientat absenta ta. Taaare m-am bucurat cand am vazut ca ai postat. Forumul - dupa opinia mea, trebuie sa fie si un loc de dezbatere cultural-artistica, de istorie si filosofie a artei (si nu numai) precum si crampeie din viata noastra de zi-cu-zi, ca doar cu si prin noi traieste si este viu BRESLO. Nu trebuie sa existe UN SINGUR Breslas care sa nu-si poata spune aici o idee sau vreun comentariu. Santem o familie, pana la urma. Mai buni, mai rai dar toti trebuie sa fim imbratisati. Ca Poarta Sarutului de care ai vorbit atat de frumos.
Ca versul lui Schiller din Oda bucuriei a lui Beethoven:
"FRATI IUBITI DIN TOATA LUMEA,
FITI CU TOTI IMBRATISATI !"
Tot Beethoven:
" Adevaratul artist nu are orgoliu, el stie ca arta nu are limite; simte in sinea lui cat e de departe de țel si, in timp ce altii il admira, el sufera ca nu a ajuns inca acolo unde straluceste cel mai tare soarele" (...) Arta este ferma in opinii. Cel decis sa o slujeasca nu poate fi constrans sa linguseasca pe nimeni. Nimic nu ne macina mai mult ca nimicurile care ne ocupa viata"

Sau cum spunea Bonaparte Napoleon:
" Tpti oamenii de geniu sunt frati, oricare ar fi tara in care s-au nascut."

Anii 1800 au lasat amprente adanci in istoria lumii. Daca as fi chitibusar si vanator de senzatii tari, as putea sa fac niste asocieri extraordinare intre marcantele personalitati ale acestui secol. Ma opresc vdoar la cateva speculatii: anii 1800 si litera B.
-In 1821 moare Bonaparte, mare maestru in ARTA militara si administrativa
- Contemporan cu Bonaparte, moare si el peste doar sase ani, in 1827 un titan si revolutionar :L.w. Beethoven. Un adevarat maestru in arta muzicii si cugetarii.
- In 1876 se naste Brancusi, mare maestru in arta sculpturii si duhului.
- In 1881, intr-o zi de toamna se naste la Bacau, un maestru in arta poeziei despre care noi, romanii, am cam uitat sa-i mai pomenim numele: BACOVIA
Avand in vedere ca in anul acesta, s-au comemorat 55 de ani de la moartea sa
vreau sa va prezint pe scurt PORTETUL acestui poet, misterios si el, ca griul sau violetul din versurile sale.

Daca Brancusi auzea lemnul si piatra, tratandu-le ca pe niste fiinte vii (vorbind chiar cu ele) , Bacovia "auzea materia plangand"... fiind - daca se poate spune asa,
"decadent" al unei sensibilitati, in linii esentiale, eminesciene.
In tinerete, (1898) apar primele semne importante ale talentului sau artistic: un mare talent la desen si muzica. Pune pe note cateva versuri de-ale lui Eminescu si ceea ce a si fost dovedit in anul trei de liceu, ca era un foarte bun solist la vioara si inca alte cateva instrumente. Nu prea erau instrumente muzicale in Liceul unde isi desfasura cursurile, la care el sa nu stie sa cante. In ce priveste realele sale calitati in arta graficii si desenului, nimeni dintre cei ce il cunosteau, nu-i dadea alta cariera decat aceasta. Pentru a continuua seria mirarilor, se stie ca era si dirijorul orchestrei liceului iar profesorii ii intrezareau o cariera muzicala. Asadar, George BACOVIA, inainte de a fi banuit ca va deveni un mare poet, profesorii vedeau in el un mare ARTIST PLASTIC sau MUZICIAN de mare perspectiva. Acesta a si fost motivul pentru care am considerat ca este oportun sa vi-l prezint aici pe George BACOVIA, intr-un PORTET mai putin cunoscut.

ION MINULESCU
Pe Ion Minulescu l-am "descoperit" atunci cand aveam 18 ani si eram internata la Institutul de Fono-audiologie si Chirurgie functionala ORL ``Prof. Dr. Dorin Hociota``unde am stat trei saptamani pentru o operatie la sinusul maxilar. Timpul a trecut mai usor pentru ca am descoperit libraria spitalului de unde am cumparat o carte cu versuri de Ion Minulescu, din care am retinut foarte usor poezia "Acuarela".


Istoricii literari il socotesc pe Ion Minulescu cel mai cunoscut si mai complet simbolist roman.
Poet, prozator, eseist s-a nascut in Bucuresti in data de 7 ianuarie 1881.
Locurile copilariei si a vacantelor petrecute la Slatina, in preajma bunicilor si a matusii Zoia, sora mamei lui din Slatina si viata de elev, la Pitesti, vor fi evocate in romanul "Corigent la limba romana".
In 1908 ii apare primul volum de versuri "Romante pentru mai tarziu", care-l consacra ca un mare poet simbolist si sef al poeziei noi. Urmeaza alte volume de poezie si proza, la care se adauga teatru, cand, in 1921 debureaza ca dramaturg cu piesa "Pleaca Berzele". Contestat de unii, gloria lui poetica trece, totusi, hotarele tarii. Este tradus la Paris si Londra.
La 11 aprilie 1944, in urma bombardamentelor din capitala Ion Minulescu sufera un colaps si decedeaza. In 1945, sotia sa, Claudia Milian Minulescu si fiica sa Mioara Minulescu creaza asociatia literara "Prietenii lui Ion Minulescu " care va stimula poezia si va acorda premii literare unor tineri debutanti.

in 1899, un an important in viata poetului, au loc mai multe evenimente:
-Castiga un concurs NATIONAL care a avut loc la Bucuresti, unde si obtine premiul intai, pe lucrarea sa " Desen artistic de pe natura" (!!!)
- Face cunostinta cu poezia lui Alexandru Macedonshi, poet care ii va influenta mult afinitatea sa de poet.
- ii apare in "LITERATORUL" poezia "Si toate" semnata Vasiliu George, numele sau de nastere (inca nu-si schimbase numele)

Anul 1900, an de raspantii si schimbare de veac, ii duce si schimbarea numelui. Apare un volum de versuri (mai multe incercari literare de versuri, stranse intr-un volum) pe a carui coperta aparea scris: " PLUMB" Versuri de George BACOVIA - 1900. Poezia Plumb, va fi finisata in 1902.
In 1903 se inscrie la facultatea de DREPT din Bucuresti. (va vine sa credeti???)
Se leaga tot mai mult de Alexandru Macedonski iar cu ocazia unei serate literare care a avut loc in salonul literar al macestuia, Bacovia citeste poezia PLUMB care face o impresie extraordinara. Acesta este momentul din care dateaza prietenia dintre cei doi oameni minunati. Tot in aceste conditii il cunoaste pe N.D. Cocea.

In 1904, George Bacovia colaboreaza cu revista ARTA din Iasi, pierde niste examene la Facultatea de Drept si se retrage de la aceasta facultate.

O sonora proclamatie in versuri data de Minulescu :
"De unde vin?
Eu vin din lumea creata dincolo de zare - Din lumea-n care n-a fost nimenea din voi,
Eu vin din lumea-n care
Nu-i ceru-albastru,
Si copacii nu-s verzi asa cum sunt la voi,
Din lumea Nimfelor ce-asteapta sosirea faunilor goi,
Din lumea cupelor desarte si totusi pline-n orice clipa,
Din lumea ultimului cantec,
Purtar pe-a berzelor aripa
Din tarm in tarm,
Din tara-n tara,
Din om in om,
Din gura-n gura, -
Din lumea celor patru vanturi
Si patru puncte cardinale ! ..."

Poetul prevedea rezitenta obisnuita a opiniei publice, in fata oricarei noutati :
"Dar poarta a ramas inchisa la glasul artei viitoare".

George, scuze de intercalare ... Asa e la mine timpul : incep ceva, dupa 5 minute intervine altceva. Nu pot avea continuitate in nimic . Nu mai spun ca nici calculatorul nu prea imi apartine :)

Maine, despre marele nostru arhitect ION MINCU, promotorul stilului romanesc in arhitectura (neo-romanesc).

Ce idei minunate ai,George!Si ce adevar este in cele spuse de tine,intr-adevar trebuie sa stim aceste lucruri.Se pune din ce in ce mai mult accent pe rolul cristalelor,al meditatiei,al alimentatiei in vietile noastre.Si daca toate acestea exista si se stiu de mii de ani,cum sa nu ne aplecam asupra lor cu interes?Putem realiza bijuterii care sa aiba si rol estetic dar si un efect benefic asupra organismului celui care le poarta.

Jewe, mi-a fost dor de tine...
Si cand am inceput seria descriereii cristalelor, aceasta era ideea: daca tot realizam ceva si aceasta realizare depinde in mare parte nu numai de perspicacitatea noastra si de ideile novatoare, ci si de estetica, aplicatie practica directa (alegerea si purtarea bijuteriilor), de ce sa nu imbinam toate acestea si cu posibilele legaturi intime intre cristale si trupul nostru. Dar, pentru a le putea imbina pe toate acestea, fara cunoasterea si aprofundarea informatiilor in acest domeniu, va fi destul de greu sa reusim. Mai mult, practica va fi alta daca am avea cunostinte si in domeniul vietii si creatiei acelor oameni de cultura si arta care au influentat generatia lor. Acesta a fost motivul inceperii acestui topic. Arta este chiar trairea interioara a artistului. Cum sa nu cunoastem atunci si viata acestora, cand fara aceste cunostinte le-am intelege mai greu opera, gandirea si creatiile lor.
PORTETE, tocmai acest lucru vrea sa aduca in casa breslasilor interesati de acest subiect.

soso draga,
chiar nu conteaza intercalarile. Acestea aduc interes, diversitate si savoare topicului. Ce ar putea face o albina intr-un stup? Vezi? Albinele traiesc si ele "in familie" si din cauza asta, apicultorii nu spun: am 30 de stupi, ci: am 30 de FAMILII.
Cand gusti savuroasa miere, crezi ca albinele, dupa ce culegeau nectarul floral, intrau in urdinis in vreo anume ordine???

Iata-ma intr-o dilema aproape fundamentala - oare care dintre aceste 2 topicuri - Cafeluta noastra cea de toate zilele, sau irezistibilul Portrete, ne va atrage mai tare acum??? Prevad ca vom fi cand aici, cand dincolo, Doamne-Ajuta pentru amandoua si pentru noi, cei indragostiti de arta, pietricele si cuvant, sa traim 1000 de ani!!!
Gheorghitza drag, am fost mai rarut pe-aici in ultimul timp pentru ca saptamana viitoare voi avea a doua inspectie de Gradul II, si sunt destul de ingrijorata pentru lectiile pe care le voi tine. Este un stres, sper din tot sufletul sa iasa foarte bine cele 3 ore pe care le voi prezenta, intentionez sa fie ore-show pe undeva, sunt preocupata mai ales de o clasa a XI-a la care voi tine o ora de Literatura Universala, sunt cam subtirei la cunostinte, si-atunci trebuie sa ma dau si peste cap, in ideea de a aranja lucrurile astfel incat sa nu se vada ca nu prea sunt stapani pe materie.
Felicitari pentru cele 2 portrete - Minulescu, my love - Sorinuta draga, ai facut o prezentare de zile mari, si tie, George drag, pentru portretul bacovian, un poet atat de ALTFEL i-as spune "nepereche", daca termenul in cauza n-ar fi fost deja adjudecat, BRAVOOOO!!!
Eeeee, si eu vrea sa va fac o surpriza la un moment dat, insa nu poezie, ci EPICA, si nu una oarecare, ci THE GREAT!!! Va voi prezenta UN TITAN, un Prometeu inlantuit in panza de paianjen a cotidianului, vesnic hartuit de grijile zilei de maine, dar fara sa lase nici macar o secunda a se vedea asta... Rezista asemeni lui Prometeu, rezista cu incrancenare si forta, pana intr-o zi, cand vulturul nemilos al grijilor ii va sfasia inima in mici farame...

Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de bine, de adevăr și de frumos — "treimea cea de o ființă și nedespărțită" a credinții lui, a singurei lui religii.
O copilărie de sfânt. S-ar părea uneori că soarta, în înțelegere cu natura, de la început alege, înseamnă și ia subt ocrotirea ei pe cei care au de spus vreo veste din cer pământului nostru.
Nicolae Grigorescu s-a născut în satul Pitaru din județul Dâmbovița în ziua de 15 mai 1838, într-o casă fără noroc, plină de griji, unde sosirea acestui al șaselea copil de bună
pictorul s-a dărâmat acum. Se cunoaște însă locul pe care era așezat, în satul Strâmbeanu, pe marginea apei Suța, care se varsă mai departe în Răstoacă. Și azi localitatea aceea poartă numele de Pitaru. Oficial, însă, comuna a încetat de a se mai numi astfel de pe la 1860, timp când Filip Lenș și-a măritat o fată a sa după un Costache Văcărescu, dându-i moșia de zestre. S-a numit de atunci Văcăreștii-de-Răstoacă, după numele noului proprietar zestraș și după numele apei care trece prin apropiere, și aceasta spre deosebire de altă comună, Văcărești, așezată lângă Târgoviște, locul de naștere și proprietate a marilor Văcărești.

Copil sărac, fără nici un sprijin, cu două clase primare, la vârsta de paisprezece ani Grigorescu își pune în gând să plece la Paris. Lucrează de zor la icoane, pe care acum le iscălește, într-un colțișor, cu litere ca de tipar: NICU. Începe să strângă ban cu ban din produsul micilor vânzări. Învață singur franțuzește. Își atrage, cu o icoană frumoasă, înalta luareaminte a domnului. Se prezintă la un concurs al Eforiei Școalelor, pentru o bursă de pictură în străinătate : i se recunoaște talentul; dar e respins, pentru că n-avea nu știu câte clase umanioare pe care le-a avut un altul... mai fericit. Rămâne, tăcut și răbdător, la iconițele lui. Se mângâie cu gândul că "toată piedica-i spre bine", și plin de încredere în biruința de la urmă a dreptății, muncește, muncește înainte, cu din ce în ce mai multă însuflețire. Face un tablou istoric mare, Mihai scăpând stindardul, pe care-l pune în fereastra unui zugrav, unde, văzându-l aga de pe atunci, beizadea Mitică (Ghica), și minunându-se de frumusețea lui, îl ia și-l duce domnitorului Barbu Știrbei, care-l cumpără cu o sută de galbeni. Un șir de izbânzi: câteva icoane la Căldărușani, între care Izvorul tămăduirii, ce împodobește aghesmatarul din curtea mânăstirii, pun pe "meșterul Nicu" printre cei mai căutați zugravi de biserici. Se lămurea uneori în contractele zugravilor: "Iară chipurile de la catapeteasmă să fie de meșterul Nicu". Lucrează aproape doi ani la mânăstirea Zamfira din Prahova.

Pictura de la Agapia — pictură murală în ulei — amintește, prin moliciunea liniei și prin căldura coloritului, factura maiștrilor italieni ai Renașterii, despre ale căror opere Grigorescu doar din auzite și din palide reproduceri de va fi știut ceva la vremea aceea. Dar cu siguranță că era înrudit cu ei. Da, între Grigorescu al nostru și între Tiziano, Leonardo da Vinci sau Andrea del Sarto erau legături de suflet, care sunt mai puternice decât cele de sânge. Prin sentimentul adevărului, care trebuie să fie același în toate timpurile și la toate popoarele, prin farmecul spontaneității, prin revelația pe care o dă împărtășirea directă cu natura, prin credința adâncă, aproape mistică, în puterea darului ce vine
mai de departe și merge mai departe decât hotarele unei biete vieți omenești, prin acestea și prin multe alte neștiute legături, Grigorescu era frate cu uriașii aceia fără de asemănare din veacul de aur al artei creștine.

O călugăriță i-a pozat pentru mucenica Varvara. Recunoscător, pictorul i-a făcut o icoană: În mijlocul unei lumini de foc — un fel de vânăt-auriu, care ar fi coloarea eternității -stă Maica Domnului în nori, cu mâna dreaptă pe glob, cu stânga țiind în brațe pe pruncul Isus, care, sprijinindu-și cotul pe glob, ridică mânuța dreaptă în semn de binecuvântare; și ea, și copilul privesc în infinit; deoparte și de alta doi serafimi, în adorare, cu brațele încrucișate pe piept; de jur împrejur, o ghirlandă de heruvimi, blonde capete întraripate, ce se pierd, cu cât se ridică mai sus, în zările înălțimii; jos, în margine, câteva pete albastre ne spun că ceea ce vedem acolo e cu adevărat "în împărăția cerului". Dar ce studiate sunt toate în cele mai migăloase amănunte, figuri, mâini, stofe... și ce sărbătoare de colori, ce roșu-vioriu în bogata draperie care, după ce încadrează ca o maramă chipul duios al Preacuratei, se revarsă în falduri largi peste tunica de un albastru de smalț, întinzându-se luminos pe genunchiul stâng și căzând întunecat în cute adunate la picioare. Dar verdele-sclipitor de pe tunica serafimului din dreapta! Dar albastrul-stins de pe haina serafimului din stânga!... Și reflexul tuturor acestor colori, cald jucând, ca bătaia unei flăcări pe cămeșuța încrețită la gât a pruncului divin... Un prodigios cântec de colori. Ce pot vorbele să spuie despre frumusețea unui cântec?

si mie mi-a fost dor de G! :)

Înainte de orice altă definire ori descriere, Dinu Lipatti este un model. O simbioză perfectă între etică şi profesionalism au făcut din marele pianist român o legendă unică, demnă de interesul muzicienilor, dar şi al tuturor iubitorilor de artă autentică şi estetic uman.

S-a născut în prispa primăverii, pe 19 martie 1917, la Bucureşti. Băieţelul cu ochii mari şi negri, prezenţa profundă si misterioasă, era firav şi bolnăvicios. Privirea sa era blândă şi impresionantă prin gravitatea ei. Părinţii săi, Theodor şi Ana, aveau cunoştinţe muzicale, îndrumându-l de mic si sprijinindu-i din plin talentul. Darurile muzicale înnăscute ale lui Dinu s-au manifestat de timpuriu. La şase luni îl asculta deja cu mare atenţie pe tatăl lui cântând la vioară. Dorinţa tatălui era ca Dinu să devină violonist, de aceea în numeroase fotografii din copilărie el apare alături de acest instrument, cea mai renumită fiind aceea în care el primeşte botezul artei de la naşul său, marele maestru George Enescu.

Ţinut la distanţă de colecţia de viori a tatălui său, Dinu s-a împrietenit încet încet cu claviatura pianului, cu care avea să lege ulterior o legătură de o sudură interioară uimitoare. A început să ia lecţii de pian de la Mihail Jora, iar, mai târziu, odată cu progresul veloce al tânărului pianist, a fost încredinţat profesoarei Florica Musicescu, cea care urma să-l formeze muzical pe cel mai mare pianist român al tuturor timpurilor şi unul din cei mai de seama ai întregii lumi. Totuşi, deşi elev la clasa de pian a Floricăi Musicescu din acel moment, el studiază compoziţia cu Mihail Jora, preocupare ce l-a însoţit pe pianistul din interiorul său de-a lungul întregii sale vieţi.

Pentru muzicieni, Lipatti e o minune, pentru melomani – o alinare, pentru necunoscători – un pianist, iar pentru pianişti – o icoană. Lipatti e genul de artist care lasă în urma pasului său o dâră nepieritoare de lumină, tipologia sa umană însumează esenţialităţile bunătăţii, generozităţii şi prieteniei, fiinţa sa lăuntrică trezeşte cel mai adânc fior al unei spiritualităţi sublime, înveşmântată mereu cu pendularea dintre firesc şi grav, cu media perfectă dintre candoarea umană şi muzica vieţii sale. În fond, Lipatti nu există. El s-a jertfit pe sine pentru muzică, s-a nimicit întru clădirea celui mai grandios monument al sufletului său: dăruirea prin muzică. El este dizolvat în faptele sale în aceeaşi manieră şi măsură în care o pastilă efervescentă dispare într-un pahar cu apă, şi anume prin faptul că, încheindu-şi starea palpabilă, continuă să existe în fiecare punct din mediul în care s-a dizolvat. Spre fericirea noastră, aceste fapte ale sale ajung până la noi sub forma amintirilor unor cunoscuţi ai săi, ale istorisirilor, ale înregistrărilor sale, ori ceea ce ne atinge cel mai mult este natura tuturor acestora, şi anume o natură la graniţa cu divinul. Lipatti este mare doar pentru că ştim că a fost om, altfel, încadrarea sa într-o categorie angelică ar putea fura din ochii noştri calităţile sale extraordinare care presupun un merit aparte doar atâta timp cât rămânem pe tărâmul umanului. Nu cunosc vreun alt artist care sa-şi fi riscat prestigiul prin perfecţiunea sa, potenţială pricinuire cauzată de incertitudinea apartenenţei sale la sfera umanului. Însă renumele nu a fost nicicând un lucru important pentru Dinu. Geniul său zăcea într-o butelie modestă, însă perfect conştientă de propria sa valoare. Prietenia pe care o oferea el era plină de dăruire, de sinceritate şi o bunătate aleasă, generând mereu acel sentiment de imposibilitate de a-i întoarce vreodată toate aceste daruri.

UN PICTOR....UN MUZICIAN...

Unul dintre primele discuri de polivinil cumparate de mine, a fost un Dinu Lipati, inregistrare Electrecord. Si acum imi amintesc portretul in alb/negru al marelui pianist si privirea lui nostalgica, patrunzatoare, ganditoare, portret care insotea mapa superioara a discului iar pe partea inferioara erau prezentate lucrarile si cateva date biografice.
Multumim Carmen, ca ne-ai readus aminte de acest mare instrumentist.

intuitie....ce-as vrea si eu un pick-up...din acela vechi...sa ascult muzica...casete mai am insa cu cd astea ma enerveaza...eu sunt mai de moda veche...:)

daca-mi spui ca ai si un tablou de Grigorescu...atunci inseamna ca-s mai ,,tare" decat Mama Omida...:)

Blanitza, " La o Cafea" va ramane ceea ce si este: discutii la o cafea intre artisti. Numeste-o daca vrei "Cafeneaua artistilor breslasi" Si cat timp vor fi breslasi, se vor gasi negresit si breslasi "cafegii" dornici de "o vorba", "La o Cafea"

PORTRETE este un topic relativ limitat, deoarece ingradeste discutiile doar in jurul unui singur subiect si pe de-asupra, dupa un anumit timp, se vor epuiza si cele mai importante PORTRETE ...

Gherase Dendrino

Compozitor român (Turnu Măgurele, 3 septembrie 1901 — Bucureşti, 1 aprilie 1973). Studiază la Conservatorul din Bucureşti (1920-1927), avându-i printre profesori pe D.G. Kiriac (teorie-solfegii) şi Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct). În paralel, urmează Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină din Bucureşti. Succesiv, activează ca dirijor, în Bucureşti, la teatrul de revistă „Cărăbuş” (1932-1946), la teatrul de operetă şi revistă „Alhambra” (1946-1949), la Teatrul de estradă (1949-1950) şi în sfârşit devine prim-dirijor la Teatrul de operetă (din 1950).
În 1955, Gherase Dendrino a fost distins cu Premiul de Stat, iar în 1962 a primit titlul de Maestru Emerit al Artei. Compune în special pentru teatrul muzical: opereta Lăsaţi-mă să cânt (1953); opereta pentru copii Poveste pe strune şi pe clape (1955); comedia muzicală De luni până luni (1958); opereta Lysistrata (1960). Rolul important acordat corului, finalurile ample, limbajul orchestral variat şi calităţile de dramaturg ale compozitorului, alăturate unui real simţ al proporţiilor, sunt cele care au asigurat succesul şi popularitatea operetelor Lăsaţi-mă să cânt şi Lysistrata.
Gherase Dendrino a semnat, printre altele, şi muzica filmelor Afacerea Protar (1955), în regia lui Haralambie Boroş, Pe răspunderea mea (1956) în regia lui Paul Călinescu şi numeroase piese de muzică uşoară.

Eu, revin la George BACOVIA.
In 1911, isi ia pana la urma licenta in Drept, primind si cartea de avocat.
N-am sa insist prea mult asupra biografiei lui George Bacovia dar, v-as mai spune ca trecut si pe laScoala militara din Iasi, pe care o abandoneaza, neputand suferi disciplina excesiv de cazona. Ocupa diferite functii adminmistrative sau prin ministere dar ajunge si profesor suplinitor de DESEN... In 1928 se casatoreste cu poeta Aghata Grigorescu si se stabileste in Bucuresti. Trece si pe la Directia Educatiei poporului (Un fel de Ministerul Culturii si Educatiei) unde director era nimeni altul decat ...LIVIU REBREANU In 1931 i se naste singurul fiu: Gabriel Bacovia. Intre 1947 si 1957 opera poetului este scoasa din circulatie iar poetul intra intr-o perioada mai "gri" . In 1956, are loc o "reconsiderare a operei sale, Consiliul de Ministri ii acorda o "pensie de onoare" in valoare de 2000 lei

In 1957, pe 22 Mai la orele 8 si 10, isi cheama sotia langa el si ii spune cu voce scazuta si sacadata:
" VI-NE IN-TU-NE-RI-CUL"
Asa s-a stins George Bacovia.
Artist plastic, Muzician, Avocat, Profesor, Functionar, Militar si... POET.

Sculptorul român Ion Jalea (1887 – 1983) a realizat o serie de lucrări ce pot fi admirate în spaţii publice din diferite oraşe ale ţării.

Cele mai cunoscute dintre acestea sunt busturile lui Spiru Haret şi George Enescu din Bucureşti, compoziţia alegorică „Lupta lui Hercule cu Centaurul" aflată tot în Capitală, în Parcul Herăstrău, statuile „Decebal" din Deva şi „Mircea cel Bătrân" din Tulcea, reliefurile „Împărat şi proletar" sau cele de la „Obeliscul Unirii" din Focşani, monumentul statuar „Dragoş Vodă şi Zimbrul", o lucrare impozantă realizată din bronz şi amplasată în piaţa centrală din Câmpulung Moldovenesc, „Arcaş odihnind", „Pacea" şi „Victoria".

De asemenea, multe dintre lucrările sculptorului se găsesc astăzi în Muzeul Memorial din Constanţa, muzeu ce îi poartă numele, situat pe faleza Mării Negre. Nota distinctivă a sculpturilor lui Ion Jalea este reliefarea unor figuri sau a unor momente relevante din istoria ţării prin introducerea unor elemente de factură alegorică şi fantastică, urmând legile clasice ale echilibrului. Ion Jalea s-a născut la 18 mai 1887, în Casimcea, judeţul Tulcea. A absolvit, în 1908, Şcoala de Arte şi Meserii, urmând apoi cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea profesorilor şi sculptorilor Frederick Storck şi Dimitrie Paciurea.

Ion Jalea

La Paris şi-a definitivat studiile în cadrul Academiei Julian, fiind ucenicul lui Antoine Bourdelle. Cu toate că şi-a pierdut un braţ în timpul Primului Război Mondial, Ion Jalea a continuat să lucreze, urmând aceleaşi căutări artistice. În anii 1920 şi 1921 a expus la Salon d'Automne din capitala Franţei. A primit Marele Premiu al Expoziţiilor Internaţionale de la Paris şi Barcelona, iar în ţară, Premiul Naţional pentru sculptură, în 1941. În 1955, Jalea a devenit membru al Academiei Române, iar din 1956 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Artistul s-a stins din viaţă la vârsta de 96 ani, la 7 noiembrie 1983.

Voi incheia subiectul legat de George Bacovia, reproducându-i cateva versuri:

1) PASTEL
Buciumă toamna
Agonic - din fund -
Trec păsărele
Și tainic s-ascund.

Țârâieie ploaia...
Nu-i nimeni pe drum;
Pe-afara de stai
Te-năbusi de fum.

Departe, pe câmp,
Cad corbii, domol;
Si răgete lungi
Pornesc din ocol.

Tălăngile, trist,
Tot suna dogit...
Si tare-i târziu,
Si n-am mai murit..."

(recititi si "Sara pe deal" de Eminescu...)

2) LACUSTRĂ

De-atâtea nopți aud plouând,
AUD MATERIA PLÂNGÂND...
Sânt singur, și mă duce un gând
Spre locuințele lacustre.

Și parcă dorm pe scânduri ude,
In spate mă izbeste-un val -
Tresar prin somn, si mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
(...)
De-atatea nopți aud plouând,
Tot tresărind, tot așteptând...
Sânt singur și mă duce-un gând
Spre locuintele lacustre

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/corul-filarmonicii-sara-pe-deal-de-eminescu

Deoarece subiectul inceput facea referire la anii 1800 si patru personalitati a caror nume incepe cu litera B (Bonaparte, Beethoven, Brancusi, Bacovia, cred ca ar trebui sa se inchee asaȘ

Brancusi, cioplitor in duh, in constelatia lui Bonaparte si Beethoven, ascuns subtil in griul plumbului Bacovian.

de ce nu-l pot selecta? Lasa si tu un spatiu la inceput...

Brâncuși, nu ne-a lăsat doar o imensă opera națională dar a lasat și o moștenire literară care s-ar putea numi "Aforismele lui Brâncuși"
Scriitorul Constantin ZARNESCU a publicat deja cinci editii cu cartea -celebră deja- "Aforismele și textele lui Brâncuși" (Ultima ediție, pe care vi-o recomand cu mult drag și vouă, a fost tipărită la Editura Scrisul Românesc în anul 2009.

pai nu stiu cum l-am copiat...:)) eu am dat cautare la ,,sara pe deal muzica" pe google si a treia pozitie unde scrie ,,corul filarmonicii..." acolo am deschis.

hai ca se deschide...am incercat eu...