Forum: Orice altceva "loc de dat cu capul/bata" pe forum :)

  • ghemotoace
    ghemotoace

    fetelor, e simplu. shabby inseamna josnic, murdar, meschin, neingrijit, saracacios, ticalos, urat, zdrenturos. o simpla cautare intr-un dictionar v-ar fi dezvaluit asta. expresia "not to shabby" in traducere libera inseamna nu-i chiar asa rau. si intradevar e folosita des dar nu cu sensul de frumos, fantastic, minunat si cu sensul de "meh, se putea si mai bine". stilul shabby chic pe de alta parte se refera la designul de interior si defineste acele piese de mobilier vechi, uzate, vopsite in multe straturi care sa vad prin vopseaua ciobita sau la tapiseriile si asternuturile inflorate, dar asta nu inseamna ca orice are flori e shabby chic. totusi daca tineti asa mult la cuvantul "shabby" folositi-l intotdeauna impreuna cu chic si atunci pare mai ok. issa si BS nu am vrut sa va jignesc ci din contra sa va atrag atentia asupra termenilor pe care ii folositi in descrieri, respectiv articole, pentru ca nu sunt intotdeauna cei mai potriviti (decat daca vreti sa spuneti ca produsele voastre sunt urate si zdreturoase, dar nu cred ca e cazul). cat despre articol chiar mi-ai starnit interesul. poate o sa iti trimit o data ceva :)

    24.11.2010, 15:22:54
  • punctG
    punctG

    Dicţionar - Afişaţi dicţionarul detaliat

    1. adjectiv
    1. ponosit, 2. sărăcăcios, 3. meschin, 4. murdar, 5. uzat, 6. rupt, 7. neîngrijit, 8. josnic, 9. purtat, 10. ticălos, 11. blestemat
    :)) poate inchide cineva topicul asta...

    24.11.2010, 15:24:41
  • magiccraft
    magiccraft

    Nasol momentu' cand cei care se doresc formatori de opinie, indicatori de "trend-uri" , faurtori de ghiduri... nu prea stiu ce si cum... :)... si atunci zic si eu ca Moromete... "pe ce se bazeaza!"

    24.11.2010, 15:57:44
  • BohemianSin
    BohemianSin

    1. Va rog sa-mi raspundeti la o intrebare : ce semnifica pentru voi urmatoarea fraza : ˝profesorul meu de limba romana este un om cu scaun la cap˝ sau daca trecem la ˝englezisme˝˝cross my heart and hope to die˝ ...??
    Iar apoi va cer sa faceti un efort de logica si imaginatie si sa introducem termenul de shabby intr-un context legat de decoratiuni, exact acolo unde este pus si nu separat sau in alte fraze!

    2. Ghemotoace, exact aceleasi explicatii le-am gasit si eu in primele trei articole din search-ul dat pe google. No need to copy that.

    3. ˝stilul shabby chic pe de alta parte se refera la designul de interior si defineste acele piese de mobilier vechi, uzate, vopsite in multe straturi care sa vad prin vopseaua ciobita sau la tapiseriile si asternuturile inflorate, dar ˝... Partial adevarat si incomplet!

    4. In contextul actual, si in concordanta oarecum si cu trendurile, termenul a fost preluat din design-ul interior (cica ar fi aparut prin Anglia)si se foloseste si pentru articole vestimentare.Stilul Shabby Chic NU SE REFERA NUMAI LA AMENAJARI(ma refer la notiunea clasica), si cu atat mai putin numai la mobila. Acest stil se refera mai mult la accesoriile folosite in amenajari. Nici macar nu este recomandat sa ai prea multe obiecte de mobilier in acest stil deoarece te-ai risca sa-ti incarci casa inutil. Pe principiul Less is more.

    Stilul Shabby chic il poarta produsele ce au aparenta de proaspat scoase din cufarul bunicii, NU NEAPART VECHI. Albul este culoarea esentiala, obligatorie si definitorie, urmeaza elemente precum: aspectul ponosit(asa zis vintage) si/sau patinat, florile, simplitatea, materialele cat mai naturale (bumbac/in/lemn), care sunt elemente cheie.
    Mi-am amintic ca ascris Kittenhood ceva despre shabby style www.breslo.ro/blog/shabby-chic. Indeplinirea conditiilor nu este cumulativa ci alternativa (doar albul este obligatoriu).

    5. Am folosit pentru coronita urmatoarea descriere:
    ˝O iarna cu stil si eleganta, cu un accent shabby , cu romantism, cu lumanri, cu vise, cu o cerere....o coronita cu vise, cu fragilitate, cu puritatea albului si eleganta albastrului....˝...Nu am zis despre coronia, am spus despre iarna pe care mi-o doresc personal, am vorbit de amenajarea casei in perioada craciunui, despre multe altele cu exceptia coronitei.Desi, am folosit mult alb, materiale naturale precum bumbacul si nuielele culese de mine, carora le-am oferit un aspect ponosit folosind urme de alb, am folosit flori...deci ma cam incadrez!
    Iar pentru decoratiunile de pom citez urmatoarea expresie ˝Set compus din 12 decoratiuni lucrate manual, pentru a conferi bradutului sau casei tale un aer shabby si boem..... Am folosit 12 imagini cu aspect vintage pe care le-am incadrat in rame de lut, le-am pictat si lacuit.Pentru a le conferi un aer si mai vechi am razuit pe ici colo vopseaua astfel incat par proaspat scoase din cufarul cel vechi al bunicii.˝ Deci avem lutul pictat intr-un alb murdar, razuit sa para vechi, accesorii aurii patinate, si imagini reproduse dupa postcard-uri cu aspect vintage. Foarte multe elemente ale stilului.Si nici macar nu am spus despre decoratiuni ca sunt shabby....am spus ca vor conferi UN AER shabby...adica aduc cu stilul mentionat.

    6. La issa vad asa, alb ponosit, culori sterse, materiale naturale...nu are flori, e adevarat...dar cum spuneai ti...stilul Shabby nu inseamna numai flori.

    Asa ca mare mare rigaminte. As prefera sa citesti ce scriu...poate mai mananc litere, poate cateodata nu ma fac inteleasa....dar macar sa citesti!si dupa, astept criticile.



    Punct G: mie mi se pare super constructiva discutia, mi s-ar fi parut mai constructiva daca nu se incepea cu improscarea cu noroi ci cu....˝ce inseamna pentru voi stilul shabby?¨

    Magiccraft: chiar asa, ce nasol!da stii ce e mai nasol in toata treaba asta, ce cei ce ii citesc pe criticii formatorilor de opinie nu au identitate proprie...dar pana la urma si Eva a ales marul....

    PS: HAVE A SHABBY MERRY CHRISTMAS

    24.11.2010, 17:30:48
  • floaredesuflet
    floaredesuflet

    cam asa
    http://christys-thriftydecorating.blogspot.com/2008/03/shabby-chic-decorating.html

    24.11.2010, 17:39:27
  • floaredesuflet
    floaredesuflet

    A. shabby=care prezinta semne de uzura, deteriorare, cu aspect ponosit (sens principal)


    B. shabby chic, sau stilul "cottage" ( vechi casute englezesti din zonele rurale) utilizat cu referire la :

    1.mobilier- pictat in straturi multiple, lasand sa se vada portiuni uzate

    2. tesaturi-in special bumbac si in, adeseori stropite cu ceai , pentru a le da un aspect invechit

    3. decoratiuni= perne, lenjerii de pat, paturi, candelabre vintage, orice cu imprimeruri cu trandafiri , toate in tonuri blande , pastelate , calde si feminine.


    4. persoane-nu neaparat in pas cu moda , dar cu un stil vestimentar aparte, prin care conserva valorile trecutului .

    24.11.2010, 18:07:26
  • AnitaDamacus
    AnitaDamacus

    Chill, kids...
    De la departare, se ve de asa: unele persoane considera ca folosirea simpla a cuvantului "shabby" nu este corecta pentru a descrie un produs "shabby chic". "Shabby" de capul lui inseamna ceva, "shabby chic" altceva. Se contesta denumirea produsului si folosirea incorecta a limbii engleze si terminologiei (o problema pe Breslo, multi simt nevoia sa se exprima in limbi straine fara sa le stapaneasca, dar asta e alta poveste).

    Exemplu:
    Acest scaun e shabby = acest scaun e vechi si urat.
    Acest scaun e chabby chic = acest scaun este un scaun ce se incardeaza in stilul shabby chic.

    PS. nu iau apararea nici unei parti, nu zic ca aveti unii sau altii dreptate, sunt "Elvetia", dar nici cand va certati, nu sunteti in stare sa va inetelegeti intre voi destul cat sa va certati pe aceeasi tema!

    24.11.2010, 18:08:30
  • CinnamonCloves
    CinnamonCloves

    Serios acuma, mie mi se pare ca trebuie sa fi al naibii de ingust la minte ca sa te faci ca nu intelegi ce inseamna shabby in contextul unor decoratiuni. Sau mai exact sa il interpretezi la propriu. E logic ca era vorba de shabby chic si ca shabby era prescurtarea acestui termen.

    Cat despre IP, eu propun ca la viitorul concurs sa formam un juriu care sa decida cine castiga. Dar sa nu va aud atunci ca se plange careva de subiectivitate. Orice forma de vot "populista" va avea dezavantajul ca lumea o va frauda cat poate. Si, imi pare rau, dar nu e vina organizatorilor ca unora le lipseste complet coloana vertebrala.

    24.11.2010, 18:11:27
  • floaredesuflet
    floaredesuflet

    prin urmare:



    HAVE A MERRY SHABBY CHIC CHRISTMAS !!!!!!!!!!!!!!

    24.11.2010, 18:12:24
  • punctG
    punctG

    @Bohemian, da asta am si urmarit... nu vazusem postarea lui @ghemotoace ca nu as fi intervenit... uitati ceva in stil :))
    www.breslo.ro/Product/Sfesnic---suport-lumanare_249507

    24.11.2010, 18:16:36
  • user21
    user21

    am 2 propuneri (deocamdata) :

    a) sa rebotezam acest topic ,pardon, subiect (ca sa nu mai folosim limba engleza ) "OFF TOPIC"
    b) sa facem un concurs de darts, in care tintele sa fie fotografiile celor care se vor fauritori de tendinte (nu trenduri) , formatori de opinie si blah blah blah.

    magiccraft cu siguranta va castiga :))))))))))))))))))))). vorba aia...bun la zacusca, bun si la darts !

    scorti, ai mare dreptate . din nou.
    ma duc sa ma tund, ca sa nu aiba unele de ce ma trage :)))))))))

    24.11.2010, 18:17:46
  • floaredesuflet
    floaredesuflet

    @punctG


    Sfesnicul vostru este un exemplu perfect pentru shabby chic.


    Este un sfesnic shabby chic!!!

    Nicidecum shabby!!!!!!

    24.11.2010, 18:36:15
  • RomanticLook
    RomanticLook

    CinnamonCloves subscriu. Niciodata nu poti sa multumesti pe toata lumea. Suntem romani ce mai la deal la vale..... daca romanul nu o ia pe scurtatura, nu este sanatos! Suntem programati genetic sa fraudam ....... unii dintre noi..... :(

    24.11.2010, 18:42:14
  • BohemianSin
    BohemianSin

    Punct G: arata super!

    Anita : in nici un caz shabby nu inseamna urat, iar traducerea pt a avea un aer shabby e a avea un aer invechit...uzat...ponosit...specific stilului mentionat!
    Acest scaun are un aer shabby=acest scaun are un aer vechi.....mai bine nu te aseza!

    Biui...propunerea ta ultima cred ca a fost de muuult pusa in practica de unii...degeaba te mai tunzi daca deja ti-au scos ochii!

    Floaredesuflet (poate doar floare)...tu de ce esti asa pornita, ca pe tine nu te-a atacat nimeni!?

    AICI NU E UN LOC DE DEFULARE!Grijile si problemele personale raman dicolo de taste!

    24.11.2010, 18:57:35
  • BohemianSin
    BohemianSin

    ah, si problema principala nu era titulatura ci faptul ca produsele nu se circumscriu stilului!

    24.11.2010, 18:58:44
  • BohemianSin
    BohemianSin

    MONICAAAAAA, DONDE ESTAS?vino sa vezi ultima barfa in mahala!

    24.11.2010, 19:00:08
  • magiccraft
    magiccraft

    Romantic Look, sa nu dam totusi vina pe sarmanul ADN, sa-l lasam, ca e si el om... o fi raspunzator de multe, dar nu de lipsa noastra de bun simt sau alte tare comportamentale... fraudarea voturilor reflecta arivism, lipsa de bun simt... o imagine defecta a celui care o practica in raport cu realitatea ... prea multe si inutile de scris :)

    Sfesnicul e un exemplu foarte fain de "asa da"...

    In alta ordine de idei, Bijuteriiwhatelse nu stii sa porti o polemica ... si nefiind conivinsa de argumentele tale... eu ma duc sa beu tutun, ca e mai sanatos :)

    24.11.2010, 19:09:59
  • floaredesuflet
    floaredesuflet

    @Bohemian..

    Topicul acesta a fost propus chiar de

    "MonicaAlexandru

    Vineri, 19.11 la ora 01:50:18 MonicaAlexandru a scris
    In urma discutiilor aprinse pe care le-am vazut pe aici, si a faptului ca sunt asa de multe topicuri care degenereaza in offtopic si sunt inchise, cand de fapt chiar contin informatii utile, va mai fac o propunere. Si promit sa ma potolesc pentru cel putin o luna, ca v-am facut capul calendar :)

    Propun asadar crearea unei rubrici de scandal pe forum :), unde daca cineva are ceva de reprosat, sa se poata exprima fara probleme. Nu este o idee noua, si se aplica deja pe multe din forumurile mari. Internationale, deci sa evitam treaba cu "asa e la noi" pentru ca majoritatea comunitatilor online au fix aceeasi dinamica.

    Revenind, daca cineva este in continuare offtopic si posteaza replici malitioase inafara rubricii de scandal, va fi penalizat. Sa zicem ca de exemplu nu va mai avea dreptul sa scrie pe forum timp de o luna, 2, 3, in functie de gravitatea situatiei."





    Am clarifiat un termen. Cu obiectivitate.
    Bibliografia aici.
    Macmillan English Dictionary
    http://en.wikipedia.org/wiki/Shabby_chic


    Restul vad ca se interpreteaza, precum "sufletul" fiecaruia.


    Castiga cel care invata mai multe, cred.


    Cu bine, tuturor....

    24.11.2010, 19:16:10
  • issa
    issa

    Wow, cate s-au scris !
    Sincer, eu nu m-am gandit pana acum la o definitie...mi-am facut o idee urmarind blogurile de profil...si sunt multe ;) mi-am facut propria mea definitie despre ce inseamna shabby.
    BohemianS a descris perfect( din punctul meu de vedere) stilul shabby chic.
    Eu cred ca problema nu-i shabby chic-ul ci placerea noastra de critica tot ce fac altii...atunci ne legam de amanunte...cum ca articolul nu-i bun, ba ca poza-i nu stiu cum sau mai stiu eu ce aiureala .Eu personal , cand citesc un articol incerc sa ma bucur de poze , de continut nu sa-i gasesc nod in papura...stiu, sunt supeficiala...nu fac analiza pe text !
    Bucurati-va de articolele de pe blog asa cum sunt !
    Eu ma retrag ! Trebuie sa-mi vopsesc decoratiunile mele shabby din aluat cu sare !:)

    24.11.2010, 19:22:57
  • issa
    issa

    Acum vad ca de la ora 17 s-au mai scris multe mesaje...eu l-am vazut doar pe cel de la 17.39 ...

    24.11.2010, 19:26:14
  • issa
    issa

    Gata am reusit sa citesc si ultimul mesaj :)
    Am lamurit cu shabby chic-ul...acum, ce parere aveti de stilul decadent ? Si aici cam tot asa sta treaba...una-i definitia si alta-i stilul.

    24.11.2010, 19:36:46
  • user21
    user21

    of, in aceeasi dezordine de idei, pe bijuteriiwhatelse nu o intereseaza sa poarte polemici prostesti.

    bijuteriiwhatelse e obosita de cei care isi "cumpara" propriile produse de pe unul,doua sau x conturi.....de cei care se autovoteaza cu inversunare la concursuri.....de cei care nu fac treasury lists dar se lamenteaza ca cei care le fac nu le fac bine (bine, in opinia cui?!) .......de cei care nefericiti erau inainte de reinvierea blogului ,pentru ca nu aveau de cine se lua.....si , evident...de cele 45 de minute pe eliptica :))))

    24.11.2010, 19:50:34
  • bijouxdemonange
    bijouxdemonange

    hehe...ma bag si eu ca doar e topicul liber :)))

    Din cate vad nu numai decoratiunile pe-aici sunt shabby, dar mai sunt si unele atitudini shabby...din pacate :)

    Si intentionat am scris de decoratiuni ca sunt shabby... fara style si fara chic... si asta pentru ca in engleza se foloseste des doar cuvantul acesta( shabby style, shabby wreath, shabby furniture, etc) cu referire la ceva apartinand stilului shabby chic.

    Si traducerea cuvintelor intr-un context sau altul nu se face mot-a-mot din dictionar ci in functie de context, de idee, de situatie. Dictionarul trebuie luat ca punct de referinta si cautat termenul cel mai apropiat care se potriveste contextului.

    oricum, cearta e inutila in sine, dar macar mai invatam ceva :D ;;)

    24.11.2010, 19:58:14
  • bijouxdemonange
    bijouxdemonange

    BWE spuneai de cei nefericiti inainte de blog, ca nu aveau de cine se lua... sau Eugenia de cei care scot ochii si altele de gen....

    Acuma, nu putem avea doar laudatori si admiratori, unii subiectivi, altii obiectivi, mai sunt si cei indiferenti (in sensul de "isi vad de treaba lor") si mai sunt si cei rautaciosi, invidiosi si cum vreti voi sa le mai spuneti.

    Si chestia e ca, oricat de bine ai face un lucru, tot se gaseste cineva sa ti-l demonteze . Uitati-va in istorie: marile idei, opinii, creatii, inventii, etc - toate au fost criticate, atacate,demontate. Concluziile le trageti voi.

    lucrurile in lumea asta nu sunt batute in cuie, dar sunt multi, prea multi poate, care nu vor sa vada un pic si mai departe si nu vor sa-i lase nici pe altii... Din nesiguranta poate...

    24.11.2010, 20:08:23
  • BohemianSin
    BohemianSin

    Si intentionat am scris de decoratiuni ca sunt shabby... fara style si fara chic... si asta pentru ca in engleza se foloseste des doar cuvantul acesta( shabby style, shabby wreath, shabby furniture, etc) cu referire la ceva apartinand stilului shabby chic.

    EXACT...

    iar wikipedia nu tb sa fie singurul punct de reper...

    24.11.2010, 20:13:12
  • Rostogol
    Rostogol

    you caaaaalled? >:D

    omfg people. acesta a fost deci actul 2 :)

    ♥ shabby

    @issa - am googled acum putin stilul decadent, si e sexy as hell :) yumm. ar merge niste galerii pe tema asta, ca nu prea stiu unde sa caut produse asa pe breslo

    24.11.2010, 20:41:27
  • RomanticLook
    RomanticLook

    Bine a zis cine a spus ca a fost deschisa o cutie a Pandorei :D.....

    Magiccraft.... :( asa e. As mai adauga la lista ta o absenta totala a bunei cresteri si respect pentru ceilalti.

    24.11.2010, 21:47:10
  • ghemotoace
    ghemotoace

    nu aveam de gand sa va raspund dar am baut un pahar de vin si am chef de vorba. vad ca ti-ai adus si prietenele si deja devine un fel de N vs S Corea
    Bohemian, incerc sa iti mai explic o data folosind exemplul tau. a zice shabby fara chic e la fel cu a zice "profesorul meu e un om cu scaun". fara "la cap". acum trebuie sa intelegi diferenta ca nu e chiar asa subtila. imi pare rau ca te ataci asa tare pentru ca iti face cineva observatii sau corecturi semantice in loc sa le accepti si sa le iei in considerare pe viitor. cineva aici a spus ca sunteti formatori de opinii. poate e prea mult spus. eu as zice ca sunteti redactori, unii chiar de reviste. si nu accept de la un redactor sa nu cunoasca termenii pe care ii foloseste, cu atat mai putin sa scrie "ui-te" sau sa nu stie diferenta intre uite si du-te. de fapt cea din urma nu o accept de la nici un om care a facut macar 12 ani de scoala. apreciez totusi faptul ca ai petrecut azi cateva ore bune documentandu-te, chiar daca e tardiv si chiar daca ai ales de acolo doar ce ti-a convenit tie. n-o sa iau niciodata wikipedia ca o biblie a culturii generale, dar o pun un pic mai sus decat un blog de decoratiuni.
    si au mai mentionat cateva persoane de o atitudine shabby si o lipsa de respect si buna crestere. sper ca va refereati la CinnamonCloves care ne-a facut pe fata prosti sau la BWE care ne e atat de superioara incat simte nevoia sa vorbeasca despre ea la persoana a treia (ceva obisnuit pentru ea) sau la BohemianSin care duce totul mai departe si ii face pe unii fara suflet.
    cred ca ar fi cazul sa lasati orgoliile un pic la o parte si sa deveniti profesionisti.

    24.11.2010, 23:39:14
  • ghemotoace
    ghemotoace

    i spy with my little eye something very wrong here
    http://lh6.ggpht.com/_mgqueRUEmV8/TO2fjTA_4bI/AAAAAAAAAlk/BsAHe-QjJOM/s912/hmm.jpg

    25.11.2010, 01:30:00
  • user21
    user21

    ghemotoace, bijuteriiwhatelse e sincer ingrijorata. nu te doare capul da la atata dat cu el in perete ?! :))

    stii care e diferenta intre noi?
    faptul ca eu, daca observ o greseala de orice tip si vai, ma deranjeaza atat de ingrozitor....ii scriu un mesaj persoanei respective.mi se pare cel mai fair, daca esti sincer interesat in a o corecta pt prezent si viitor.

    in momentul in care o faci public, pe un forum....e deja altceva.nu-ti spun ce si de ce, pentru ca stii foarte bine.sau cel putin ar trebui.

    aveam o profa de fizica in liceu, care isi exprima exasperarea la adresa celor care erau certati cu fizica in cateva cuvinte : "cea mai mare pedeapsa pt voi e sa ramaneti exact cum sunteti".

    ma intreb ce o fi vrut sa spuna :)))))

    25.11.2010, 08:34:18
  • ghemotoace
    ghemotoace

    BWE si tu de ce ai preferat sa imi raspunzi pe forum si nu privat daca esti atat de fair? cred ca de fapt iti place si tie balacareala asta. trebuie sa intelegi ca BohemianSin nu e singura care face aceatsa greseala. asadar nu era mai simplu sa fac "corectura" public sa o vada toata lumea, decat sa scriu cate un mesaj la fiecare persoana care foloseste termenii gresit? profesorii vostri la scoala(ca tot ai mentionat ceva de asta) va explicau la fiecare in parte lectia sau o scriau pe tabla? cat despre spusele profesoarei tale de fizica, tocmai asta incercam sa evit, pedeapsa. dar cred ca pana la urma ignoranta merita pedepsita.

    si totusi nu vrea nimeni sa explice de cand 254 e mai mic decat 252?

    25.11.2010, 11:02:36
  • BohemianSin
    BohemianSin

    Vezi tu gemotoace, eu am cateva probleme, pe care le fac si publice si pe care nu le ascund printre frustrari pt. ca mi le accept:

    1.Sunt o fire pasionala si impulsiva, plang din orice, rad din orice, sunt imprevizibila: se vede in ce scriu, se vede in orice, din acest motiv scriu f repede si de regula nu citesc ce scriu inainte sa trimit!BAD, BAD SHIT, sa nu faceti ca mine!cu toate astea nu stiu daca ai sa vezi la mine greseli decat daca eu atrag atentia asupra lor corectandu-ma!nu imi e teama sa recunosc ca am gresit si sa ma corectez.Iar cand comit cate una imi este asa rusine cu mine de imi vine sa-mi bag capul in nisip ca un strut.

    2.Cand ceva nu mi se pare logic nu pot sa il invat mecanic...pur si simplu nu imi intra in cap...pentru mine ‚uite’ este prescurtarea de la ‚uita-te’, pentru ca nimeni nu mi-a explicat sau nu a putut explica de ce, si dupa o ratiune logica, se scriu diferit.Daca ar fi imperative ar tb sa comporte aceeasi cratima sau sa nu o comporte deloc.Nu stiu ce profa de fizica ai avut tu Biui dar proful meu ne punea 2 daca nu ii explicam logic fenomenul si imi explica de 10 ori pana intelegeam mecanismul.Acum astept explicatia ta ghemotoace pentru diferentele semantice, si chiar te rog.

    Bun, astea sunt problemele mele, multumesc ca m-ati ascultat.
    Acum o sa dau si eu un copy paste la dex

    ODÁTĂ adv., adj. invar. 1. Adv. Într-un timp nedeterminat, cândva; a) (în legătură cu verbe la trecut) odinioară, mai de mult; b) (în legătură cu verbe la viitor sau cu valoare de viitor) de acum înainte, într-o bună zi, cândva. ◊ Expr. Odată și odată = a) de mult de tot, de foarte multă vreme; b) într-o bună zi, cândva, mai curând sau mai târziu. 2. Adv. (Pop.) Îndată, imediat; fără întârziere, brusc; deodată. 3. Adv. În sfârșit, în cele din urmă. 4. Adj. invar. În toată puterea cuvântului, întreg; p. ext. foarte reușit, foarte bun, excelent. – O3 + dată.

    Si am sa te intreb daca nu care cumva te refereai ca ai sa scrii o singura data!In sens contrar mai bine ti-ai vedea barna din ochiul tau.

    Cu floaredesuflet am discutat in particular si ne-am inteles, ne-am scuzat reciproc, plus de asta nu cred ca problemele mele cu ea sunt si ale tale....decat daca te crezi vreo Joana D’arc.

    Cat despre orele bune, tin sa precizez ca mai am si alte treburi inafara de a te urmari pe tine pe forum, dar cand vad iti raspund....nu ar trebui sa crezi ca de la ora 01.30 cand ai scris ultimul mesaj, m-am gandit intruna ce sa-ti raspund. Unii oameni mai si dorm, nu stau sa unelteasca prostii de clasa a doua.

    E pacat sa descopar cine sta in spatele unui magazin atat de frumos.....

    25.11.2010, 11:13:12
  • user21
    user21

    pai era vorba de greseli, nu de nesimtire.sa nu le confundam :)))


    si 254 e mai mic decat 252 de cand scrii 254 cu font size 10 si 252 cu font size 42.

    25.11.2010, 11:43:34
  • ghemotoace
    ghemotoace

    uite cine imi da lectii de gramatica. da, o data. o sa-ti scriu o singura data. sau te asteptai sa iti trimit spatamanal articole? faci cum faci si tot tu te faci de ras recunoscand carentele de logica pe care le ai. n-o sa stau acum sa te invat ceea ce trebuia sa stii din clasa a 3-a dar iti dau un indiciu. si iata tot asa il scrii, "ia-ta"? si stai linistita, nu e cazul ca atragi atentia asupra greselilor tale pentru ca sunt flagrante.
    toti avem treburi de facut, dar cred ca era mai ok sa zici da, am petrecut cateva ore documentadu-ma si acum stiu mai multe. nu era vorba de cat de mult ma citesti pe mine pe forum, dar din nou logica iti joaca feste.
    problema ta cu floare de suflet devine si a mea, chiar a tuturor, in momentul in care o afisezi aici. sau ar trebui sa le intreb si eu pe Cinnamon, pe BWE, pe issa , pe bijouxdemonange sau altele de ce se baga in problema mea si a ta?

    o sa inchei aici doamnelor, din simplul motiv al lipsei de interlocutori

    mult succes

    25.11.2010, 11:54:53
  • BohemianSin
    BohemianSin

    CITEZ : ˝cat despre articol chiar mi-ai starnit interesul. poate o sa iti trimit o data ceva :) ˝

    TEMA DE GANDIRE, CE SE INTELEGE DIN ACEST CONTEXT????

    a.imi va scrie candva ceva
    b. imi va scrie o singura data ceva

    ghemotoace, eu te-am rugat sa ma lamuresti, nu sa ma ataci!

    25.11.2010, 12:12:14
  • BohemianSin
    BohemianSin

    eh, pana la urma se pare ca nu o ˝sami˝ scrii nimic!

    25.11.2010, 12:13:43
  • user21
    user21

    :))

    nava mama catre ghemotoace : era si timpul sa vii acasa, ca facusesi niste crop circles pe campii de toata frumusetea.

    ca sa fii tu impacata, eu am observat ca existi si ti-am dat si replica atunci cand din motive numai de tine stiute mi-ai catalogat modul de a fi shabby.nu ma cunosti, nu vreau sa te cunosc, tine-ti parerile pentru cand o sa cresti mare si ai sa fii un fin psiholog.

    si da, sunt superioara.omul e o fiinta superioara.de unde ai tras tu concluzia ca asta e un lucru rau?!

    facand scroll sa vad ce ti-a starnit asa o mare suparare, ajung tot la concurs.
    curand se termina, hai sa mergem sa iti iau bomboane.

    si mi-e tare greu de crezut ca cine pune bazele unui site gen Breslo, nu stie ce e aia ip dinamic.
    si mai greu mi-e sacred ca aveti pretentia sa ia niste masuri anti-frauda dure ca cele anti-evadare de la Alcatraz.
    doar pentru ca unii dintre noi nu stiu ce e aia fair-play.

    succesuri si tie.

    25.11.2010, 12:22:52
  • BohemianSin
    BohemianSin

    Ah, ca sa nu o las pe ghemotoace ˝nesatisfacuta˝, ˝iata˝ e o interjectie simpla din cate stiu, in schimb ˝uite˝ e o interjectie provenita dintr-un verb˝uita-te˝....te rog explica mai departe(daca poti corect, coerent , fara analogii)....

    25.11.2010, 12:27:13
  • Casacucadouri
    Casacucadouri

    Of, d-nelor si d-relor artizan,
    cand citesc cate un interviu pe Breslog, cu si despre artizane, in/pe langa atelierele lor...am impresia ca "vai ce viata frumoasa duc fetele astea"...cand colo, voi va irositi energia in catfight-uri fara finalitate?

    V-ati gandit macar o data ce impresie faceti celor din afara, a cititorilor (precum tonycat, de exemplu) care sunt uimiti sa va descopere laturile astea nebanuite?
    Daca lucrurile frumoase nu va motiveaza, ganditi-va macar la cat are de pierdut imaginea voastra si ce consecinte vor avea asupra vanzarilor dovezile de neprofesionalism.
    Daca ii atragem pe membrii Breslo (ne-artizani) in culise, ei vor vedea sforile si laturile neromantate din spatele cortinei. Exhibarea unor orgolii si frustrari personale, nicidecum profesionalism si drag de handmade. Asta e mesajul pe care il vor recepta.
    Asta vreti sa vada despre voi?

    :(
    cu niscaiva dezamagire,

    Ralu
    proprietar Casa cu cadouri

    25.11.2010, 13:29:25
  • Luigi
    Luigi

    Propun sa inchidem topicul, toata lumea de acord ?

    (motivele sunt multe: pierdem timp, energie, stricam prietenii, generam o atmosfera negativa, ne pierdem focusul de la lucrurile importante...)

    25.11.2010, 14:20:00
  • BohemianSin
    BohemianSin

    SUPER

    25.11.2010, 14:40:13
  • Rostogol
    Rostogol

    :)

    Ideal ar fi ca topicul sa raman deschis, si sa nu existe si actul 3. Asa e prea simplu.

    E un exercitiu de asumare a responsabilitatea pentru ceea ce spunem si modul in care o facem, constienti fiind de faptul ca ce scriem aici asa ramane, si e vizibil pentru toata lumea, client sau coleg de breasla. Asta apropo si de mesajul sters, oricat de jenant ar fi fost el.

    Dar hei, majoritatea decide. Si aveti dreptate, e si imaginea Breslo in joc, ca sa nu mai vorbim de tot ce ar trebui sa insemne handmade. Asa ca daca in final se decide sa fie inchis, mai bine il stergem cu totul, sa stim macar ca am rezolvat o treaba.

    25.11.2010, 15:06:19
  • handmade.mititel
    handmade.mititel

    e urat ce faceti..eu asa imi conturez imaginea despre voi..sincer nu e ceea ce pare, sau ce as fi vrut sa cred ca reprezentati.

    Mi se pare doar trist.Ar trebui folosit forumul pentru alte directii, ceva mai constructive

    25.11.2010, 15:36:49
  • rubyblue
    rubyblue

    Am citit toate postarile de pe acest forum. Nu am putut sa ma desprind de la calculator.
    Nu stiu daca e o idee buna sa inchideti acest forum. Mie mi se pare extrem de constructiv si foarte onest. Nu e balacareala, nici mahala. E pur si simplu realist, in comparatie cu dulcegariile din alte topicuri.

    25.11.2010, 16:24:25
  • user21
    user21

    handmade.mititel, welcome to the real world :)
    suntem oameni.diferiti.cu pareri diferite.si moduri diferite de exprimare.
    sa nu cadem in extreme....nu o sa consider creatiile ghemotoace mai putin muncite doar pentru ca am avut la un moment dat o divergenta.
    la fel....o sa consider in continuare foarte frumoase creatiile eugeniei.chiar daca , aparent, nu stie ce e aia shabby :)))).who cares?

    eu personal prefer sa mi se spuna direct ce si cum.prefer sa stiu de ce ma ataca cineva,decat sa stau doar si sa banuiesc care e supararea.nu se rezolva nimic asa.
    fara dulcegarii :)).pe care le detest,de aceea nu mai frecventez anumite topicuri.

    25.11.2010, 17:29:48
  • bijouxdemonange
    bijouxdemonange

    si eu sunt pro ramanerii topicului si contra continuarii discutiei in directia asta :)

    Un loc in care se pot spune si parerile negative este benefic, dar diplomatia este impetuos necesara pentru ca efectul sa fie cel scontat. Decat sa se vorbeasca "pe la colturi", mai degraba deschis, insa cu diplomatie si bun simt :)

    25.11.2010, 17:36:20
  • CinnamonCloves
    CinnamonCloves

    Bijouxdemonange, ce fain zis!

    Mesajul sters de mai sus imi apartine btw. Si desi mi-am propus sa nu ma mai amestec in tot felul de dispute, m-am lasat dusa de val. Evident, dupa aceea mi-a parut rau si mi s-a parut prea aiurea postarea mea, de accea am decis sa o sterg.

    25.11.2010, 19:32:58
  • tonycat
    tonycat

    Am vrut sa ma feresc ca de..... stiti voi mai bine sa scriu ceva aici dar cand vad ca apar la vanzare carti de beading in format .pdf pe care le gasiti pe ebookee la liber(personal am descarcat de acolo cateva, le trimit gratis cui doreste, doar ca au de la 20Mo) mi s-au zbarlit un pic mustatile. Nu astept raspuns!

    28.11.2010, 15:47:55
  • lanca
    lanca

    una din cartile de vinzare aici are mai mult de 30 mb. o trimte felii, hihihihihi!

    28.11.2010, 17:27:22
  • KilyenJozsef
    KilyenJozsef

    Nu chiar pentru reclama, doar pentru gluma. www.breslo.ro/Product/Detensonator_252514

    28.11.2010, 17:36:35