George Cosbuc

George Coşbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud — d. 9 mai 1918, Bucureşti) a fost un poet român din Transilvania. S-a născut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi ai Mariei, fiica unui preot greco-catolic. Copilăria şi-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărăşia basmelor povestite de mama sa. Primele noţiuni despre învăţătură le primeşte de la ţăranul Ion Guriţă, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coşbuc auzise “că ştie poveşti”. De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coşbuc învaţă a citi încă de la vârsta de cinci ani.

Poetul şi-a început studiile la şcoala primară din Hordou, în toamna anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a şi a III-a, urmează cursurile şcolii din Telciu, comună mare pe Valea Sălăuţii, învăţând germana cu unchiul său Ion Ionaşcu, directorul şcolii. În clasa a VII-a, Coşbuc este ales vicepreşedinte al societăţii, iar la 2 octombrie 1883 devine preşedinte. Publică în paginile revistei Muza someşeană primele poezii, citeşte la şedinţele societăţii traduceri din Rückert, Petőfi şi o poveste populară, în 600 de versuri, Pepelea din cenuşă.. În mai 1884 îşi susţine examenul de bacalaureat, după trecerea acestuia, în toamna anului 1884, se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii maghiare din Cluj.

Despre începuturile sale literare George Coşbuc mărturiseşte: "Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am şi nici nu ştiu ce era, insa imi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti".

În noiembrie 1886, bolnav şi confruntat cu diverse dificultăţi materiale, nu mai figurează printre studenţii clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare. Publică la revista din Gherla Cărţile săteanului român, continuă să tipărească în Tribuna poveşti şi basme versificate (Fulger, Brâul Cosânzenii, Tulnic şi Lioara), corespondează cu Slavici, care îl cheamă la Sibiu, în redacţia ziarului. Din vara anului 1887 poetul începe să lucreze ca redactor la Tribuna, inaugurându-se astfel o etapă hotărâtoare în formaţia sa.

Debutul publicistic propriu-zis se produce tot în 1884, când revista Tribuna din Sibiu îi publică sub pseudonimul C. Boşcu (anagrama numelui Coşbuc), snoava versificată Filosofii şi plugarii.

În august 1887, G. Coşbuc ajunge la Sibiu, unde va rămâne până în 1889. Slavici va consemna cu entuziasm evenimentul: "De vreo două săptămâni avem aici pe Coşbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete". Mişcarea literară de la Tribuna a dus la cristalizarea poziţiei lui Coşbuc faţă de literatură, în direcţia interesului către folclor, ca bază a literaturii culte, şi către limbajul popular, orientată, în esenţă, spre idealul restabilirii unităţii culturale a poporului român.

Ioan Slavici mărturiseşte următoarele în Amintiri: "Gheorghe Coşbuc, înzestrat din belşug de către firea cea darnică, s-ar fi ridicat în toate împrejurările deasupra contemporanilor săi, n-ar fi ieşit ceea ce a fost dacă nu şi-ar fi croit lucrarea vieţii în mijlocul acestor oameni cu cultură generală, care toţi erau scriitori ...".

Anii petrecuţi în redacţia Tribunei sibiene (1887 - 1889) alături de I. Slavici vor culmina cu apariţia poemului Nunta Zamfirei, un poem - spectacol admirabil, care a impresionat chiar şi pe olimpianul Titu Maiorescu.

Spre anul 1889, Tribuna începe să lucreze în pierdere, situaţia ducând la desfiinţarea unor posturi, printre care şi cel al lui Coşbuc. La insistenţele lui I. Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la Bucureşti, unde soseşte pe la mijlocul lunii decembrie 1889.

Venit la Bucureşti, Titu Maiorescu l-a primit în şedinţa Junimii din 23 decembrie 1889, ardeleanul citind, alături de I.L. Caragiale. I se oferă un post de desenator-calculator la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Cușbuc publică la Convorbiri literare poemele La oglindă (1890), alte trei poezii, între care şi Rea de plată (1892). Continuă să publice la Tribuna (Pe lângă boi, Trei, Doamne, şi toţi trei, Cântec), la Lumea ilustrată (Fatma, 1891; Vestitorii primăverii, Noaptea de vară, Vara, Vântul, 1892; Rugăciunea din urmă, 1893).

Demisionează din postul de funcţionar şi este cooptat în colectivul profesorilor asociaţi care elaborau un manual de şcoală intitulat Carte românească de citire. În 1893 îi apare primul volum de versuri, Balade şi idile; editează în colaborare cu I.L. Caragiale şi I. Slavici, revista Vatra (1894). În 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, şi, în acelaşi an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru.

La 28 martie 1902 Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor îl numeşte în postul de şef de birou, creat prin bugetul administraţiei Casei Şcoalelor. Conduce revista Viaţa literară, este numit în postul de referendar în Administraţia Casei Artelor (1906). Din 1907 lucrează intens la traduceri; este numit în postul de şef al Biroului de control al activităţii extraşcolare (1907).

În august 1915 moare Alexandru, fiul poetului, într-un accident de automobil. Coşbuc suportă foarte greu lovitura, se izolează, încetează să mai publice. "O mare nenorocire a atins pe George Coşbuc. N-a fost om care, ştiind bucuriile şi durerile unui părinte, care să nu-şi şteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană, care niciodată nu se poate închide", scria N. Iorga în toamna acestui an.

Vorbind în numele Secţiei literare, Duiliu Zamfirescu spunea în raportul său: "Reputaţia sa literară e aşa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate ţările locuite de Români. Primindu-l în mijlocul nostru consfinţim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coşbuc a dat poporului român, în mai puţin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem uşile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii şi sunt originale."

La Bucureşti, George Coşbuc a mai făcut parte şi din conducerea revistelor Vatra (1894), Foaie interesantă (1897), Sămănătorul (1901) şi Viaţa literară. Înfiinţată la 1 ianuarie 1894, la Bucureşti, revista Vatra, concepută în descendenţa Daciei literare şi a Tribunei va apărea doar în 44 de numere, bilunare, până în august 1896.

"La 9 mai 1918, poetul George Coşbuc moare la Bucureşti. Ţara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspiraţiile neamului nostru ..." spunea Bogdan-Duică la înmormântarea ilustrului dispărut. La moartea lui Coşbuc, Nicolae Iorga, cel care afirmase mai demult că "poezia lui Coşbuc este de o virtuozitate extraordinară", publică un necrolog pe care-l încheie cu următoarele cuvinte: "Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanţii din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al ţării. Să lăsăm ca asupra frunţii lui palide, acum liniştite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut."

În ziarul Lumina, din Bucureşti, Liviu Rebreanu publică, la 14 mai 1918, articolul George Coşbuc, afirmând printre altele: "Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii ... A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc."

Poezii


George Coşbuc


Iarna pe uliţă



A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc - să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin -
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
- "Aţi înnebunit de tot -
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
- "Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atâta gură?
- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!


ca tot suntem in prag de iarna.......

Cantecul unui om

Ion Minulescu


Ce-am fost candva azi nu mai sant...
Dar ce sunt azi imi pare rau
Ca n-am putut sa fiu mereu —
Acelasi cantaret cu chip de Sfant...
Cand am urat am fost iubit,
Cand am iubit am fost urat...
Si-n viata n-am cantat decat
Romanta Celui rastignit...
Tot ce-am sperat ramas-a vis,
Si-am dobandit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am si uitat —
Un titlu de volum nescris...
Si-azi, daca sunt un chip de Sfant,
Asa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu —
Sa fiu tot altul... Si sa-l cant mereu
Pe cel ce-am fost candva, dar nu mai sunt...


mi-a placut aceasta poezie si v-am adus-o si voua...:)

Ninge

de Otilia Cazimir

Ssst!… Maicuta gerului,
Cu manuta inghetata,
Bate-n poarta cerului
Si intreaba suparata:

- Unde-s stelele de sus?
- Ica, nu-s!
Vantul rau le-a scuturat
Si le-mprastie prin sat.

Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Si coboara-ncetisor…
- Oare-a nins?

E un fulg si-i cel dintai
Si aduce-n vant ninsoare,
Drumuri albe peste vai,
Ras curat in ochii tai,
Sanioare,
Zurgalai…


alta poezie frumoasa...sper ca nu va plictisesc...hai G si tu pe aici....nu ma lasa singura...:)

m-au inspirat decoratiunile care au inceput sa apara ...

Magda Isanos


Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași - d. 17 noiembrie 1944, București) scriitor român, a fost poetă, prozatoare și publicistă, soția lui Eusebiu Camilar.

S-a născut la Iași, România, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.

De mică avea o adevărată pasiune pentru lectură, citea zi și noapte din biblioteca părinților și din biblioteca școlii.

Debutează în 1932, cu versuri în revista Licurici a Liceului de băieți ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău. Poeta participă, împreună cu alte colege, la concursul organizat anual de Societatea ”Tinerimea română", la București. Obține premiul II la tema privind drepturile femeilor. La ceremonia de înmînare a premiilor, președintele Societății, profesorul Nae Dumitrescu, declară: ”De dumneata sunt convins că am să mai aud ! Ai mari posibilități.”

În toamna anului 1934 își începe la Iași studiile universitare. Inițial, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, urmînd paralel cursurile Facultății de Drept. În cele din urmă, renunță la Litere, hotărîndu-se să urmeze Dreptul.

Continuă să publice în Viața Basarabiei, devine colaboratoare a revistei Însemnări ieșene. Paralel publică în Cuget moldovenesc, Pagini basarabene, poezii ca: Dorința, Grădinărie, Atavism, Toamnă, Caisul, Cuvîntul Evei, Jucărie, și altele.

În vara anului 1938 Magda Isanos participă la conferințe și la strîngerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol.

În anul 1937, în ziarul Lumea va fi prima publicație în care se remarcă talentul poetei: descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene. La 26 decembrie, același ziar anunța un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate in versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul.

La 31 martie se căsătorește cu Eusebiu Camilar. Participă la ședințele Societății Noua Junime, înființată din inițiativa lui G. Călinescu, citind din poeziile ei. Toamna își ia licența în Drept. Prietena sa Veronica Zosin consideră că a fost cea mai veselă și fericită perioadă din viața Magdei.

În anul 1939 se înscrie în Baroul de Iași ca avocat stagiar, la 13 ianuarie. Colaborează la Jurnalul literar. În același an are un succes răsunător în avocatură. Un an mai tîrziu Magda Isanos publică în Însemnări ieșene poezia Flori adevărate.

La sfîrșitul lui martie, anul 1939, soții Camilar pleacă în refugiu. În noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviație distruge toate manuscrisele Magdei și ale lui Camilar din locuința lor din Iași. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de d-na Gorgos, prietena Magdei, care i-a descoperit în grădina casei. În 17 noiembrie poeta se stinge la București, în locuința părinților săi.

"Si-a sfărîmat sufletul, dar nu înainte de a fi dat acel tipăt, care trezeste pe oameni la o viată nouă, care îi scutură si îi sileste să vadă frumosul. Ne-a părăsit, dar nu înainte de a ne lua voiniceste de mînă si a ne duce undeva foarte sus, în crestele curate ale muntilor, nu înainte de a fi sădit în noi nădejdea în zile mai bune."
(Cella Serghi: O Pasăre rară )

"Simplitatea poemei si accentul ei de sinceritate ne cuceresc dintr-o dată, lirismul există, ca să zic asa, în substructură, ca ceva natural./.../Un intimism din care irizează nu stiu ce nostalgic, versul sugerînd mai mult decît spune în esentă./.../Feminitate si poezie a fiziologiei, iată nota personală a poemelor d-nei Magda Isanos..."
(Pompiliu Constantinescu: Feminitate și poezie a fiziologiei )

Magda Isanos

Belsug trist

Inima mi-i pom impovarat
de rodii singerii ;
le-am scuturat, si nu s-au scuturat,
si trebuie sa vii.

Ramurile sa se-ndrepte vor
catre cer si soare usurate,
tu stii ca doare bogatia lor,
culege-le cu mina ta pe toate.

Alexandru VLAHUTA

n. 5 sept. 1858, com. Plesesti -Tutova (azi com. Al. Vlahuta, jud. Vaslui) - m. 19 nov. 1919, Bucuresti.

Poet si prozator.

Tatal, Neculai Vlahuta, fiul unui ispravnic din Piatra, era proprietarul unei mosii de cea o suta pogoane la Plesesti; amator de vanatori si petreceri, neglijandu-si gospodaria, ar fi sararcit curand. Mama, Ecaterina (n. Petrescu) era originara din Transilvania, avand ascendenti in zona Brasovului; data la calugarie, e scoasa din manastire de corni Neculai Vlahuta, cu care se casatoreste, avand opt copii, intre care viitorul scriitor e ultimul nascut. La batranete, Ecaterina se calugareste la Manastirea Agapia, sub numele de maica Elisaveta; tot acolo se retrage si unica ei fiica, Eliza Strajescu, apoi Neculai Vlahuta, ajuns la Manastirea Neamt sub numele Nectarie, impreuna cu unul dintre fii, Mihail, calugarit si el sub numele Mardarie -mutati, in cele din urma, impreuna, la Agapia. Familia, numeroasa, a dus o existenta patriarhala, nu lipsita insa de griji si de necazuri multiple, intre care moartea la varste fragede a catorva copii. Primii ani, la tara, intr-un "catun sarac", lasa scriitorului amintiri dureroase; "A, copilaria mea a fost trista, asa de trista ca n-as vrea s-o mai traiesc aievea." In 1867, e inscris la scoala primara, dupa care face liceul la Barlad (1871-1878), luandu-si bacalaureatul la Bucuresti (1879), unde se inscrie la Facultatea de Drept (neterminata). Stabilit la Targoviste (1879), e rand pe rand prof. de latina si romana la gimnaziul local, apoi la Scoala divizionara de la Manastirea Dealu (1881), destituit de Consiliul Permanent al judetului Dambovita (1882) pentru atitudinea de irespect fata de notabilitatile urbei. Debut in Convorbiri literare (1880); redactor la rev. Armonia din Targoviste si, tot acolo, colaborator la Unirea, apoi la Romania libera din Bucuresti. Crochiurile sale satirice, vizand situatii si personaje locale, provoaca indepartarea sa din invatamant. Practica ilegal avocatura, pledand la Galati (1883), unde cumnatul sau e directorul arestului orasenesc. In 1884 se stabileste la Bucuresti, intrand in ziaristica si cunoscan-du-1 pe Eminescu, fapt decisiv pentru evolutia scriitorului. Colab. la Romania libera (unde e si redactor, alaturi de Delavrancea si Duiliu Zamfirescu; atmosfera gazetareasca va fi evocata apoi in romanul Dan, 1893). Prof. timp de cateva luni la Scoala Normala a "Societatii pentru invatatura poporului roman"; obtine o Catedra la azilul "Elena Doamna" (1885), apoii la Liceul "Sf. Gheorghe" (1887-1893). Scurt timp, revizor scolar (1888), apoi "referendar" la Casa Scoalelor (din 1901 pana la sfarsitul vietii). Debuteaza editorial cu voi. Nuvele (1886) si Poezii (1887), alternand activitatea poetica si cea de prozator cu ziaristica si conferintele (rasunatoare) de la Ateneul Roman: Miscarea literara (1886), Curentul Eminescu (1892), Onestitatea in arta (1893) s. a. Popularitatea scriitorului creste vertiginos o data cu romanul Dan (1893), cel mai mare succes de public din epoca, si cu voi. Din goana vietii (1892). in valtoare (1896), Clipe de liniste (1899), Din durerile lumii (1908), File rupte (1909), Romania pitoreasca (1901) s. a. Culegerile de poezii: Poezii vechi si noua (1894), Iubire (1895), Poezii (1909), mereu reeditate, ii creeaza si ele o imensa notorietate. In pofida ei, voi. sale sunt respinse de la premiile Acad., ceea ce determina refuzul lui VLAHUTA (in 1896) de a accepta calitatea de membru coresp. al inaltului for. Explica gestul intr-o scrisoare publicata in Constitutionalul. Editeaza rev. Vieata (1893-1896), apoi, in colab. cu Cosbuc, Samanatorul (1901), de la conducerea caruia se retrage insa in 1902. intinsa activitate publicistica si de animator literar se concretizeaza in sute de foiletoane si articole publicate in presa; colaboreaza la Convorbiri literare, Romania literara, Revista literara, Revista noua, Epoca, Galatii, Nationalul, Gazeta sateanului, Lupta, Lupta literara, Vointa nationala, Romanul, Universul, Luceafarul, Viata Romaneasca s. a. Acad. ii premiaza voi. Clipe de liniste, in 1900, apoi Romania pitoreasca, in 1902. In 1907 reintra in centrul atentiei unanime cu poemul antidinastic 1907 (publicat in Viata Romaneasca). Face o calatorie la Paris, unde va reveni si in 1910. in 1908, voi. Din durerile lumii si Din trecutul nostru, urmate de Pictorul N. I. Grigorescu (1910) si Dreptate (1913) incheie cariera prozatorului. Poetul sfarseste in apoteoza: Poezii 1880-1915 primeste Marele Premiu al Acad. in 1919. O calatorie in Norvegia (1913) prefateaza suferintele anilor razboiului prim mondial, cand VLAHUTA e silit sa pribegeasca la Iasi, Barlad (1916-1917). in 1918 e pe front; in 1919 conduce cotidianul Dacia si rev. Lamura, asistat de Bratescu-Voinesti. In ambele, e salutata aparitia in literatura a lui Lucian Blaga, pe care VLAHUTA bolnav, il primeste in vara lui 1919 cu aprecieri semnificative (Cf. Hronicul, Figura luminoasa a unei epoci de tranzitie, VLAHUTA lasa o opera inegala, atinsa in buna parte de desuetudine; reprezentativa totusi, "ea va fi insumata si in viitorime, ca una care poarta marturie pentru sufletul intelectualilor de la sfarsitul veacului al XIX-lea" (G. Ibraileanu).

Tara de pripas

de Alexandru Vlahuta



Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.

Din ea-şi făcu o prăvălie,
Şi ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă

Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare…
Poftiţi să faceţi târg cu mine!

Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.

Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoateţiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!…

Aşa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniţi şi voi, străini calici,

Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!…
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce să mai faci? Ce să mai zici?

Sărmană ţară de pripas!

Bunica

de St.O.Iosif

Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioşie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori şi până-n seară;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la ţară...

Căta la noi aşa de blând,
Senină şi tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminecii preasfinte...

Convorbiri literare, 15 august 1900

Ștefan Octavian Iosif

(n. 11 septembrie 1875, Brașov - d. 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.
[

Urmează studiile liceale la Brașov și Sibiu. Își stabilește reputația de poet în epocă prin volumele: Patriarhale (1901), Romanțe din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credințe (1905). Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt.O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români.
Șt.O. Iosif și Dimitrie Anghel se cunoscuseră la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se "completau" în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de "reper" literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu.
Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Șt.O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910 relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează. Șt.O. Iosif moare în spital, la 22 iunie 1913.
Natalia Negru se recăsătorește în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare[1], după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit aproape încă 50 de ani.

sa ne amintim ca am avut sau inca avem bunici.

Frumos ne amintesti Carmenn de bunicii nostrii....

Am avut ... Si ce amintiri frumoase am !

Petre Ispirescu


Petre Ispirescu s-a nascut in 1830 in Bucuresti, in mahalaua Pescaria Veche. Tatal sau, Gheorghe Ispirescu, proprietarul unei frizerii pe Calea Vacaresti, a mai avut doi baieti si o fata. Despre acestia se stie foarte putin si chiar Ispirescu in jurnalul sau ori in amintirile din scoala ii aminteste doar in treacat. Singurul membru al familiei despre care vorbeste cu dragoste si recunostinta este mama sa, Elena, o ardeleanca de origine, ocrotitoarea si sfatuitoarea cea mai apropiata. Petre Ispirescu n-a putut sa invete prea multa carte. Intr-o scrisoare pe care o trimite in 23 aprilie 1883 profesorului I.Urban Jarnik de la Viena, ii marturiseste acest lucru: < Afla,domnul meu,ca eu nu am trecut nici 4 clase primare. Din nefericire, pe vremea cand am invatat eu carte, scolile nationale erau in organizare > Dupa ce si-a insusit primele notiuni de citire si de scriere cu dascalul Niculae de la biserica Udricari, Petre Ispirescu ajunge elevul vestitului dascal Stan de la Biserica Doamna - Olteni. La scoala acestui dascal amintit cu lauda de I.Ghica in Scoala acum 50 de ani < baiatul se deprinde si cu aritmetica, dar si cu citirea ceaslovului, psaltichiei si evangheliei >
1843 Pentru ca tatal sau nu avea posibilitati sa-l dea sa invete o meserie, Petre Ispirescu se duce sa deprinda psaltichia la profesorul G.Voiculescu de la Biserica Doamna Balasa. Fiind silitor, este angajat, impreuna cu alti elevi ,sa cante duminica in strana bisericii, pentru 10 lei pe luna. Astfel a inceput Ispirescu sa-si castige existenta, la varsta de numai 13 ani. Singura alinare a dorintei de invatatura i-a ramas cititul cu nesat a tot felul de carti : Stiu ca in mina mi-au cazut Erotocritul, Halimaua si Alexandria, pe care le devoram. Acestea mi-au excitat curiozitatea sa stiu cum se face cartile (jurnalul lui Petre Ispirescu)

Adolescenta si tineretea

1844 - 1848 Curiozitatea l-a impins pana la usa tipografiei lui Zaharia Karkaleki, unde a si intrat ca ucenic . Petre Ispirescu lucreaza in tipografia aproape primitivea , cate 14 ore pe zi. In timpul liber citea, scria versuri pe care nu le arata nimanui si pe care nu le publica niciodata si invata limba franceza.
1848 Se califica in meseria de tipograf. Devine serios, staruitor şi solitar. Patronul ii mareste salariul insa si responsabilitatile, iar duminicile il invita sa-si petreaca timpul liber alaturi de familia sa, nadajduind ca -si va marita fiica cu Petre.
1849 Moare tatal lui Petre Ispirescu - Gheorghe Ispirescu
1849 Pentru a-si mai inveseli mama intristata de doliul recent, Petre invata sa cante la chitara. Inzestrat cu simt artistic si literar scrie primele sale versuri.
1853 Un foarte bun prieten de profesie medic si un altul negustor - un om retras de afaceri, il invata franceza dandu-i lectii seara dupa terminarea lucrului . Cand avea timp scria pe tot felul de hartii si citea tot ce-i cadea in mana.
1854 Patronul sau ii propune s-o ia in casatorie pe-o nepoata de a sa. Petre refuza, parasind tipografia şi se angajeaza la alta tipografie. Continua sa locuiasca alaturi de mama sa.
1854 Dorind sa aiba un loc de munca in contact cat de cat cu literatura, Petre Ispirescu se muta la tipografia lui Iosif Compaing, unde are prilejul sa lucreze la tiparirea unor traduceri din Swift, J.J.Rousseau, V.Hugo, potolindu-si astfel setea de lectura. In aceasta perioada se integreaza, alaturi de alti patrioti, in frontul luptei pentru Unirea Principatelor.
1858 Petre Ispirescu primeste insarcinarea sa tipareasca pe ascuns corespondenta secreta dintre antiunionistul Vogoride si fratele sau, diplomat la Londra. Afla insa politia si aresteaza toti complicii la aceasta actiune, inclusiv pe Petre Ispirescu. Eliberat dupa trei saptamani, nu se mai poate intoarce la tipografie, deoarece locul ii fusese deja ocupat.
1858 - 1863 Lucreaza in redactia ziarului National , sub atenta indrumare a lui Vasile Boierescu , in functia de director al acestui ziar .Despre acesti 5 ani, Ispirescu spunea ca au fost timpul de fericire al vietii mele.
1858-12-01 Vasile Boerescu, participant al Unirii si viitorul ministru de externe, ii ofera directia unei tipografii mai moderne, care poseda prima presa mecanica din Bucuresti. Aici imprima revista "Nationalul".
1860 - 1863 Il gasim ca asociat al lui Vasile Boierescu la tipografia acestuia .
1861 Decide ca este timpul sa renunte la viata de burlac . Se casatoreste cu Sevastita, fiica lui Dima Petrescu, staroste de cavafi; au impreuna 10 copii. Isi va cumpara o casa pe strada Salciilor, astazi in plin centrul Bucureştilor. Activitatea sa de tipograf il face sa intre in contact cu scriitorii si cu oamenii timpului sau - I. Ionescu de la Brad, N. Filimon, I. Ghica, D. Bolintineanu.

Debutul

1862-01-21 In aceasta perioada face cunostinta si lucreaza alaturi de Ion Ionescu de la Brad, N.Filimon, D.Bolintineanul, I.Ghica, care-l incurajeaza si-l stimuleaza. La indemnul lui I.Ionescu de la Brad, publica in Taranul roman, nr.11 din 21 ian.1862, primul sau basm, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte ,semnat cu modestie P.I. Dupa debut, rare sunt numerele jurnalului Taranul roman care sa nu publice basmele sale tot mai gustate de cititori. Dupa Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, mai apar Praslea cel voinic si merele de aur, Balaurul cel cu sapte capete, Fata de imparat si pescarul, Fiul vanatorului.

Activitatea literara

1862-03-01 - 1872 Timp de un deceniu, Petre Ispirescu nu va mai niciun basm.
1862-04-07 La indemnul prietenilor sai scriitori, Ispirescu inmanuncheaza o parte din productiile sale in brosurica Basme sau snoave populare.
1863 Tipografia este vanduta lui Cezar Bolliac, iar Petre Ispirescu ramane din nou fara un loc de munca asigurat .
1863 C. A. Rosetti, viitor ministru, il invita sa preia directia imprimeriei unde iesea de sub tipar Romanul, revista partidului liberal, atunci in opozitie.
1864 Se straduieste sa injghebeze si cateva asociatii : Tipografia lucratorilor asociati care insa dureaza putin. Dupa doi ani, petrecuti la conducerea Imprimeriei Statului de unde demisioneaza, formeaza impreuna cu Georgian C.Petrescu-Conduratu si I.Buznea, o noua asociatie : Noua tipografie a laboratorilor romani. Dizolvandu-se si aceasta, dupa 10 ani, Petre Ispirescu deschide, pe cont propriu, Tipografia Academiei Romane. In aceste tipografii, pe care le sustine prin stradania si truda sa,se tiparesc Ghimpele, Columna lui Traian ,Revista literara, precum si multe dintre operele marilor scriitori. In aceasta perioada ii cunoaste pe Al.Odobescu, B.P.Hasdeu, V.Alecsandri, L.Saineanu, Delavrancea.
1866 - 1868 Abdicarea de la tron a domnitorului A. I. Cuza este consemnata cu regret de catre Revista sa. La invitatia lui Ion Ghica, ministrul de internela acea vreme , accepta sa supravegheze si sa ia directia Imprimeriei de Stat.
1868 Petre Ispirescu, impreuna cu alti trei asociati , fondează "Noua tipografie a Laboratorilor romani". Lucreaza temeinic, dar cheltuielile devin o chestiune complicata si greu de strunit.
1870 Revoltat de guvernarea stapanirii si de superficialitatea sjujbasilor, simtite chiar pe spinarea lui de targovet impovarat cu datorii si cu greutatile unei case de copii, pe care ii hranea din munca mainilor sale, exclamase: pina cind are sa mearga si unde au sa se sfirseasca nenorocirile ce se gramadesc pe capul bietei tari. Greutatile vietii l-au albit la 35 ani, la 45 era garbov, la 50 un mosneag bland cu fata de ceara, cu barba si sprancenele albe, stufoase.
1872 Publica "Legendele sau basmele rominilor".
1873 - 1874 Apar Snoave sau povesti populare adunate din gurile acelora care stiu multe
1876 Apar Ispravele şi viaţa lui Mihai Viteazul.
1876 Publica Legendele sau basmele romanilor .
1877 Publica un articol intitulat Basme romane şi basmele franceze.
1880 Moses Gaster publica un articol despre Ispirescu în "Literatur Blatt fur die Germanische und Rumanische Philologie". Îsi petrece nopţile copiind texte pentru J. Urban Jarnik care visa sa facă la Viena o Crestomatie romana de texte vechi si rare. Munca nu se lasa mult asteptata. Cu aceasta ocazie are primul contact cu Eminescu si cu Slavici si reuseste , in urma lecturilor destul de sistematice, sa dea viata vechilor texte ale literaturii romane.
1882 Apar Povestile unchiasului sfatos, cu o prefata semnata de Al.Odobescu.
1882 Indemnat de Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu alcatuieste o editie completa din Legendele sau basmele romanilor. In scrisoarea adresata autorului ce tine loc de prefata volumului , bardul de la Mircesti gaseste cuvinte de lauda : recunostinta noastra iti este dar cistigata pentru totdeauna. Pretiosul dumitale volum trebie sa se afle in fiecare casa . Desi intruneste aprecieri elogioase din partea unor carturari de prestigiu, culegerea semnata de Petre Ispirescu n-a fost luata in seama de rafinatii Academiei din oranduirea burgheaza,care au respins-o de la premiul la care candida. Din pricina acestei atitudini dispretuitoare a oficialitatilor culturale burgheze, cartile sale erau tot mai rar recomandate spre difuzare si vanzare.

Amurgul vietii

1883-05-21 Sufera un atac de congestie cerebrala, din care isi revine cu greu si isi reia munca. In timpul liber se intalnea cu L.Saineanu, B.S.Delavrancea, Al.Vlahuta, care-i cautau tovarasia si-i sorbeau vorba neaosa romaneasca.
1885 Se preocupa , primul scriitor la noi, de valorificarea folclorului pentru copii , în volumul Jocuri şi jucarii de copii, adunate de Ispirescu, culegător-tipograf (Sibiu, Editura Institutului tipografic).
1887-11-27 In zorii zilei , dupa o noapte petrecuta la masa de scris, Petre Ispirescu moare, tot in urma unui atac de congestie cerebrala. Desi V. Alecsandri, B.P.Hasdeu, AL.Odobescu si alti carturari de vaza au aratat marea valoare a scrierilor lui Petre Ispirescu, scoala burgheza romaneasca a trecut cu discretie peste numele lui, socotindu-l doar un culegator de povesti. Petre Ispirescu n-a vazut in basme doar mijlocul naiv de a incanta pe copii la gura sobei. Chiar si faptul ca cele mai multe dintre povestile sale le-a publicat in ziare si reviste ce se adresau publicului larg, dovedeste ca scriitorul le acredita rolul de educator al maselor de cititori.


1887-11-30 Este inmormantat in Cimitirul Bellu din Bucuresti. Apar in presa cuvinte de adanca apreciere si deosebit regret privind disparitia omului si scriitorului Petre Ispirescu .

Fanus Neagu


Fanus Neagu, scriitor, scenarist, comentator sportiv, academician, s-a născut la 05 aprilie 1932, in localitatea Grădiştea de Sus, judetul Braila, intr-o familie de tarani. Numele real este Stefan Neagu.

Cariera:

A urmat liceul militar la Iaşi, începând din 1944, a continuat la Campulung Muscel si absolvit tot la Iasi , in 1948. A absolvit in 1951 Scoala pedagogica nr.2 din Bucuresti si s-a inscris la Scoala de literatura Mihai Eminescu. In 1953 era profesor suplinitor de limba si literatura romana in comuna Largu din raionul Faurei, in perioada 1954-1956 a fost redactor la Scânteia Tineretului. S-a înscris in 1954 la Facultatea de Filologie din Bucureşti si in 1957 a renunţat la studii.

Debutul scriitoricesc a avut loc in 1954, când a publicat in revista Tana

rul Scriitor nuvela Duşman cu lumea, debutul editorial il constituie volumul de povestiri si nuvele Ningea in Baragan, apărut in 1959 si . A continuat sa publice volumele de proza scurta Somnul de la amiaza (1960), Dincolo de nisipuri (1962), Cantonul parasit (1964).

Primul roman publicat de Fanus Neagu a fost Ingerul a strigat (1968). Au urmat romanul Frumosii nebuni ai marilor orase (1976), nuvelele din volumul Insomnii de matase (1981), Pierdut in Balcania (1982).

A fost redactor la revistele Luceafarul si Amfiteatru, a scris cronici sportive la Romania Literara. A publicat cronicile in volumele Cronici de carnaval (1972), Cronici afurisite (1977) si, in colaborare cu scriitorul Vintila Ornaru, a scris piesa de teatru Apostolii (1973). A mai scris piesele Echipa de zgomote (1970) si Scoica de lemn (1978), jucata la Teatrul Nottara din capitala in 1979, scenarii de film (Terente- regele baltilor, Casa din vis, Sosesc pasarile calatoare, Lisca, Punga cu libelule, Cantonul parasit, etc.).

In 1976 a scris scenariul si a jucat in filmul Casa de la Miezul Nopţii, regizat de Gheorghe Vitanidis. In acelasi an aparea romanul Frumosii nebuni ai marilor orase, in 1987, volumul de publicistica Intamplari aiurea si calatorii oranj, apoi romanul Scaunul Singuratatii (1988).

In perioada 1993-1996 a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti si tot in 1993 a aparut ca actor in filmul Crucea de piatră, realizat dupa scenariul scris de Titus Popovici si regizat de Andrei Blaier. Un an mai tarziu aparea volumul de nuvele Dincolo de nisipuri, la Galati.

In noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române
În data de 21 decembrie 2001 devine membru titular al Academiei Române.

Tudor Arghezi


Tudor Arghezi (n.1880-d.1967), poet, prozator și gazetar român,
cu o carieră literară întinsă şi foarte bogată, unul dintre autorii de prim rang a-i perioadei interbelice. Biografia sciitorului, plină de cotituri, a rămas până astăzi controversată în multe detalii. S-a născut la 23 mai 1880 la Bucureşti, într-o familie originară din Cărbuneşti – judeţul Gorj. Numele său adevărat a fost Ion N. Theodorescu; pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al râului Argeş. Copilăria nu i-a lăsat scriitorului decât amintiri dureroase, acesta mărturisind: “Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu o dată copil”.

În perioada de şcoală, câteva chipuri i-au încălzit sufletul. Pe blândul învăţător Abramescu şi pe profesorul de română Gîrbea îi va evoca, peste ani, cu dragoste şi recunoştinţă.

Între 1891-1896 a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava”, perioadă în care se împrieteneşte cu viitorii scriitori Gala Galaction şi N. D. Cocea. “… această prietenie a alcătuit pentru noi o insulă, o concretizare de aspiraţii comune … pentru toată viaţa. Insula noastră nu a cunoscut invidia şi orgoliul”. În 1896, la 16 ani se produce şi debutul său literar, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista “Liga Ortodoxă”. Poetul se semnează cu numele său real, Ion Theo. Nu-şi încheie studiile, începe să lucreze în fabrică.

Începând cu 1900 şi până în 1904, poetul este călugăr la Mănăstirea Cernica. Acolo, în liniştea chiliei va învăţa, pe îndelete, taina mânuirii cuvintelor.

În 1905 pleacă într-o călătorie prin străinătate, la Paris apoi prin Elveţia, la Mănăstirea Cordelierilor, unde este rugat insistent să devină catolic. Plictisit de insistenţe, se mută la Geneva, unde scrie poezii, asistă la cursurile universităţii şi lucrează într-un atelier de inele şi capace de ceasornice din aur pentru a-şi câştiga existenţa. Totodată, în cursul anului 1909 vizitează Italia.

În 1912 revine în România. Până în 1916, când România intră în primul război mondial, publică versuri, pamflete şi articole polemice la “Facla”, “Viaţa Românească”, “Teatru”, “Rampa”. În 1918, în timpul realizării Marii Uniri, împreună cu alţi 11 ziarişti şi scriitori este închis în penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare pentru că se pronunţase în favoarea neutralităţii României în primul război mondial.

Prima sa carte de poezie, “Cuvinte potrivite” apare, cu întârziere, în 1927. Poetul avea 47 de ani. Sub direcţia sa, în anul următor, apare ziarul “Bilete de papagal”. Debutul în proză se produce în 1929, odată cu apariţia cărţii “Icoane de lemn”.

În 1931 apare volumul de versuri “Flori de mucigai”, legat ca de altfel şi “Poarta neagră” de anii de detenţie. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proză “Cartea cu jucării”, inaugurând o direcţie secundară în creaţia sa, ce va continua mai apoi cu volumele: “Cântec de adormit Mitzura”, “Buruieni”, “Mărţişoare”, “Prisaca”, “Zdreanţă”, etc.

În 1934 apare romanul “Ochii maicii domnului” în care este evocată dragostea maternă şi devotamentul filial. Urmează în 1935 “Versuri de seară”, romanul “Cimitirul Buna-Vestire” – 1936, volumul de versuri “Hore” – 1939, romanul “Lina” – 1942.

Sub genericul “Bilete de papagal” publică pamflete usturătoare pentru care este cercetat de poliţie (1943). La 30 septembrie 1943 apare excepţionalul pamflet “Baroane” în care este atacat ambasadorul german la Bucureşti, Manfred von Killinger. Ziarul este imediat confiscat iar autorul închis la Bucureşti şi ulterior în lagărul de la Târgu Jiu.

Odată cu instaurarea regimului comunist, în 1944, iese din lagăr. Este reabilitat, distins cu titluri şi premii, ales membru al Academiei Române şi sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani. În 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul “Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă de Ştiinţe îl alege membru al secţiei de literatură. Publică: “1907 – peisaje”, “Cântare omului”, “Stihuri pestriţe”, “Poeme noi”, “Cu bastonul prin Bucureşti”.

Deși Arghezi nu este singurul poet care s-a lăsat fascinat de universul mărunt, nicăieri ca la el lumea viețuitoarelor fără grai nu a căpătat un contur mai unitar și mai complex. Toate aceste viețuitoare se află într-un fel de dependență afectivă față de om (“Cântec de adormit Mitura”, volumul “Copilărești”).

În 1967, pe 14 iulie, se stinge din viaţă, fiind înmormântat, alături de soţia sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărţişor. Casa a devenit astăzi muzeu.

Tudor Arghezi

Tâlharul pedepsit

Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A pradă stupul de miere.

El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărate mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.

Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.

Naţiunea Română a dat lumii pe Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Titu Maiorescu, Lucian Blaga, Nicolae Titulescu, Constantin Brâncuşi, Traian Vuia, Henri Coandă, Victor Babeş, Emil Racoviţă.

Sunt doar câteva nume prin care pătrundem în rândul acelora care şi-au adus contribuţia la îmbogăţirea tezaurului de valori spirituale ale omenirii. Nume cu care orice ţară din lume s-ar putea mândri.

Emil Racovita


Eruditul biolog Emil Racoviţă, una dintre marile personalităţi ale neamului nostru, s-a născut la Iaşi, la 15 noiembrie 1868. A văzut lumina zilei în sânul unei vechi familii de boieri moldoveni: tatăl său, Gheorghe Racoviţă, magistrat de profesie, a fost o prezenţă proeminentă în viaţa spirituală a Iaşilor secolului trecut, fiind membru fondator al societăţii literare "Junimea", iar mama, Eufrosina Stamatopol, o talentată pianistă.

Micul Emil şi-a petrecut o copilărie lipsită de griji, având parte de o educaţie aleasă, dată de nişte părinţi pentru care poezia, arta, muzica erau preocupări de căpătâi.
Şi-a început studiile la pitoreasca şcoală din Păcurarii Iaşului, lăsându-se pătruns de farmecul fără seamăn al povestirilor dascălului său, Ion Creangă, pentru a şi le încheia la liceul "Institutele Unite", unde a fost elev al renumitului Grigore Cobălcescu. Acesta a reuşit să-i dăruiască lui Emil Racoviţă pasiunea pentru cercetarea naturii şi convingerea - pe care o va avea până la sfârşitul vieţii - că evoluţia este legea fundamentală a întregului Univers.
În 1866 îşi ia bacalaureatul pentru a urma cursurile Facultăţii de Drept, potrivit dorinţei tatălui său. Dar, în acelaşi timp, a frecventat cursurile de antropologie pe care le ţinea la Sorbona Leonce Manouvrier. După ce şi-a luat, în 1889, licenţa în drept, s-a întors la Facultatea de Ştiinţe, îndeplinindu-şi astfel visul.
Dintre cei care l-au ajutat să descifreze tainele naturii au fost profesorul Henri de Lacaze-Duthiers, al cărui discipol şi moştenitor spiritual a fost pe tot parcursul vieţii sale, precum şi conferenţiarul Georges Pruvot de care s-a apropiat sufleteşte până la a-i deveni prieten şi tovarăş de muncă apropiat.
Racoviţă s-a avântat în cunoaşterea lumii vii cu toată pasiunea şi energia tinereţii sale, dezvăluind calităţi deosebite.
Teoria însuşita în amfiteatrele si bibliotecile Sorbonei a transpus-o în realitate încă din studenţie în cele doua staţiuni maritime fondate de Lacaze-Duthiers la Roscoff în Bretania si al Banyuls-sur-Mer, pe ţărmurile Mediteranei. Tot aici şi-a început munca de cercetare după strălucita absolvire a facultăţii din 1891, îndreptându-şi cu precădere atenţia asupra pasionantelor probleme de etologie a faunei maritime si publicându-şi rezultatele sub titlul generic de "Note de Biologie", începând din anul 1893.
La Paris Racoviţă nu s-a limitat la a fi un student sârguincios, ci a devenit membru activ al Cercului studenţilor socialişti şi apoi membru al Partidului Socialist Francez. De asemenea a aderat la Partidul Social-Democrat din România cu a cărei poziţie nu a fost de acord în vârtejul primului război mondial, când destinul patriei se afla în cumpăna hotărâtoare. Cu trecerea timpului a abandonat cu totul activitatea politica, considerând-o pe buna dreptate ca "cea mai haiduceasca dintre meserii", dedicându-se în întregime preocupărilor lui ştiinţifice care au constituit substanţa însăşi a existentei sale.
La Banyuls-sur-Mer, în reputatul laborator "Arago", Emil Racoviţă a continuat să-şi desăvârşească pregătirea de naturalist. S-a concentrat asupra anatomiei, morfologiei şi histologiei lobului cefalic al viermilor policheţi, elaborând o lucrare de doctorat pe care a susţinut-o în primăvara lui 1896 si care pe lângă titlul de doctor în ştiinţă, i-a adus şi o unanimă recunoaştere a competentei sale ştiinţifice.
Aceasta afirmare a tânărului savant a avut o consecinţa de excepţie: alegerea sa ca naturalist al expediţiei belgiene pe vasul "Belgica", în Antarctica, intre anii 1897-1899. Pentru Emil Racoviţă, expediţia a constituit un extraordinar prilej de a-şi lărgi orizonturile, în condiţiile deosebit de grele ale iernii petrecute dincolo de Cercul Polar.
Rodul abnegaţiei şi curajului cu care şi-a îndeplinit dificila sarcina în condiţii de o asprime greu de imaginat astăzi s-a materializat în cea mai bogata colecţie de plante şi animale care a fost adusa de la latitudini atât de mari şi pentru studiul căreia s-a cerut concursul a 74 specialişti din marile centre ştiinţifice ale Europei. Recunoaşterea meritelor în reuşita expediţiei i-au adus titlul de membru corespondent al Academiei Romane.
Angajat în laborioasa coordonare a acestei atât de vaste acţiuni, Racoviţă a reuşit să elaboreze un consistent studiu consacrat balenelor, pe care l-a tipărit în 1903 şi care l-a situat printre pionierii etologiei şi ecologiei animale.
Revenit la Banyuls-sur-Mer cu o reputaţie substanţial sporita Racoviţă a fost subdirector al laboratorului "Arago" si codirector al revistei "Archives de zoologie generale et experimentale", amândouă ctitorii ale regretatului Lacaze-Duthiers, decedat la sfârşitul anului 1900. În vara lui 1904 a vizitat celebra peştera Cueva del Drach din insula Mallorca şi a descoperit un mic crustaceu - primul animal cavernicol pe care l-a pus sub obiectivul microscopului şi care prezenta foarte multe asemănări cu fiinţele marine deja cunoscute. A făcut, de asemenea, o mulţime de excursii în peşterile Pirineilor şi a întemeiat, pe baza studiilor făcute pe animale descoperite, ştiinţa numita Biospeologie, adică studiul vieţii în peşteri.
Cei şapte ani care s-au scurs până la izbucnirea primei mari conflagraţii mondiale, au fost pentru Racoviţă perioada cea mai fertila din creaţia lui ştiinţifică, fiindcă în aceşti ani şi-a putut elabora lucrările biospeologice cele mai substanţiale, toate având drept subiect grupul pe care l-a preferat pentru a-i aprofunda studiul, adică acela al crustaceelor izopode.
Toate aceste cercetări au însemnat un bilanţ remarcabil: 800 de peşteri explorate în Europa şi în Nordul Africii, în majoritate de Racoviţă şi Jeanne, în urma cărora s-a adunat o colecţie însumând 20.000 eşantioane de fauna cavernicola. Cei patruzeci de specialişti care s-au angajat în studiul ei au publicat 3400 pagini în patru volume sub titlul "Biospeologie" şi care au construit zestrea ştiinţifică pe care marele savant o va aşeza în chip de temelie a viitorului Institut de Speologie de la Cluj.
În anul 1919, autorităţile romane care intraseră în stăpânirea legitima a Transilvaniei, i-au solicitat concursul în reorganizarea Universităţii clujene, încredinţându-i misiunea de a crea un institut de cercetări menit să formeze cadre ştiinţifice. Asa se face ca la 20 aprilie 1920 era promulgata "Legea privitoare la crearea unui Institut de Speologie la Universitatea Cluj", în virtutea căreia lua naştere primul institut de acest fel din întreaga lume.
Astfel epicentrul biospeologiei mondiale se va strămuta din Franţa în inima Ardealului.
Racoviţă, împreuna cu soţia sa, Helen Boucart, şi cei trei fii, Rene, Jean şi Andre, s-a mutat definitiv la Cluj pe strada Mihail Kogălniceanu, numărul 3. Savantului i s-au alăturat Rene Jeannel ca şi director adjunct, elveţianul Pierre-Alphred Chappuis, subdirector şi doi asistenţi: Radu Codreanu şi Vasile Puşcariu.
Până în anul 1931 - când s-au suprimat fondurile de cercetare din cauza crizei economice - alte 358 de peşteri (din care 220 în Carpaţi) au fost prospectate, iar seria "Biospeologie" a crescut cu 15 noi lucrări de specialitate, însumând 1650 de pagini.
Din păcate, o atare continuitate nu se mai regăseşte şi în ceea ce priveşte creaţia ştiinţifică personală a lui Emil Racoviţă, el fiind copleşit de numărul mare de însărcinări în care s-a socotit util: a fondat Societatea de Ştiinţe din Cluj. Asociaţia Transilvana pentru propagarea limbii şi culturii franceze ("Cercle Ronsard"), a fost membru şi apoi preşedinte al Asociaţiei Profesorilor Universitari din Cluj, a fost membru al societăţii Astra, din 1926 până în 1929 a fost preşedintele Academiei Romane, a fost prorector şi rector al Universităţii.
Între anii 1931-1940 a predat cursul de biologie generala pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe şi ai celei de Medicina, membru al Comisiei Monumentelor Naturii şi vicepreşedinte al Biroului ei ştiinţific.
Cu forţele împuţinate de implacabila scurgere a anilor, Emil Racoviţă a mai avut de depăşit o grea şi dureroasa încercare: refugiul la Timişoara al Facultăţii de Ştiinţe şi al Institutului de Speologie, după ce Dictatul de la Viena din 1940 muşcase din trupul ţării.
Când pacea i-a îngăduit să vina la Cluj singura dorinţa a profesorului a fost de a-şi repune în stare de funcţionare institutul. Dar nu a mai izbutit. La 11 noiembrie 1947 a fost silit să-şi părăsească laboratorul, doborât de boală, iar la 19 noiembrie inima sa a mai încetat să mai bată.
O dată cu dispariţia profesorului Emil Racoviţă naţiunea a pierdut unul dintre fii ei cei mai de seama, o personalitate de excepţie, un om care a fost în acelaşi timp pionier al ştiinţei şi slujitor fără de odihna al societăţii.
I-au recunoscut meritele şi calităţile societăţile din ţară şi străinătate care l-au înscris printre membrii lor corespondenţi, titulari sau de onoare, dar şi oficialităţile de stat care i-au decernat cele mai înalte onoruri, fiind purtător al medaliei "Steaua României" şi al "Legiunii de Onoare" franceze. Şcoli, licee, institute, străzi îi poarta numele, bustul lui străjuindu primul Institut de Speologie din lume, de la Cluj, peştera Cueva del Drach şi liceul nostru.
Acestui mare om şi savant va trebui să-i aducem mereu prinosul nostru de cinstire şi preţuire.

Victor Babes

Victor Babeș s-a născut în 1854 la Viena. A fost fiul lui Vincențiu Babeș, originar din Banat. A studiat medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde și-a luat doctoratul.
Babeș își începe cariera științifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică (1874 - 1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, este atras de microbiologie și pleacă la Paris unde lucrează un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil. Împreună cu acesta publică primul tratat de bacteriologie intitulat Les bactéries et leur rôle dans l'anatomie et l'histologie pathologiques des maladies infectieuses (1885).
În anii 1885 - 1886 lucrează în Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow și Robert Koch.
În 1881 primește titlul de profesor asociat (doctor-docent) iar în 1885 postul de profesor de Histopatologie la Universitatea din Budapesta.
În 1887 Victor Babeș este chemat la București ca profesor la catedra de Anatomie Patologică și Bacteriologie.Activitatea științifică a lui Victor Babeș a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică și seroterapie anti-difterică. A demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. De o deosebită importanță este descoperirea unei clase de paraziți - sporozoari intracelulari nepigmentați - care cauzează febra de Texas la pisici și alte îmbolnăviri la animale vertebrate. La Congresul Internațional de Zoologie din Londra (1900) acești paraziți sunt clasificați în genul Babesia.

În 1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu și Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulți ani Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie din București.
Victor Babeș, datorită formației sale științifice de bază, a creat concepția ce poate fi denumită "patomorfologia procesului infecțios", sinteză a microbiologiei cu histopatologia.

Activitatea lui Babeș a influențat și dezvoltarea medicinei veterinare, imprimându-i orientări noi, strâns legate de obiectivele medicinei profilactice. Astfel, a introdus vaccinarea antirabică în țara noastră, ameliorând metoda prin asocierea, în cazurile grave, cu seroterapia.
Prin cercetările sale valoroase asupra antagonismelor microbiene, s-a situat printre precursorii ideilor moderne asupra antibioticelor.
În anul 1893 este ales membru titular al Academiei Române. A fost membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris și ofițer al Legiunii de Onoare (Franța).

Pe lângă activitatea științifică, Babeș a fost preocupat de îmbunătățirea stării sanitare a populației, în special în combaterea și prevenirea pelagrei. Studiind cauzele acestei boli, care (ca și tuberculoza) avea extindere în masă, a subliniat esența socială a acesteia și în 1907 a susținut:
"Leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei rușini naționale, vi-l dau eu: împroprietărirea țăranilor."
De asemenea, Babeș s-a preocupat îndeaproape de problemele medicinii profilactice, abordând probleme ca: alimentarea cu apă a localităților, organizarea științifică a luptei antiepidemice etc.
Concepția sa filozofică, înscrisă pe linia materialismului este expusă în lucrările: Considerațiuni asupra raportului științelor naturale către filozofie (1879) și Credință și știință (1924). Babeș a combătut agnosticismul lui Kant, teoria ideilor înnăscute (ineismul) lui Descartes, apriorismul idealist al lui Schelling, precum și fideism. A susținut în mod consecvent caracterul obiectiv al lumii, al legilor naturii și al cauzalității.

daca am repetat ceva va rog sa-mi spuneti...nu am mai verificat in urma...:)

atatea lucruri nestiute.. am avut si avem atatia oameni valorosi, despre care am auzit doar in treacat..
foarte interesant, carmenn, multumesc!

si eu multumesc...:) mai cautam...

Victor EFTIMIU

n. 24 ian. 1889, Bobostita (com. in apropierea orasului Korce din Albania) - m. 27 nov. 1972, Bucuresti.

Dramaturg, poet, prozator si memorialist.

Al doilea din cei 12 copii ai negustorului macedoroman Gheorghe [Ghergo] Eftimiu (bunicul se numea Eftimie [Timco] Ceavo) si ai Mariei (n. Cociu), zisa si Economu, fiica de preot. Cetatenia romana o va obtine EFTIMIU abia in 1919.

Al doilea din cei 12 copii ai negustorului macedoroman Gheorghe [Ghergo] Eftimiu (bunicul se numea Eftimie [Timco] Ceavo) si ai Mariei (n. Cociu), zisa si Economu, fiica de preot. Cetatenia romana o va obtine EFTIMIU abia in 1919. Dupa ce urmeaza, in com. natala, primele clase (1895-1897) in lb. greaca, isi va insoti (1897) parintii la Bucuresti, fiind aici inscris la scoala primara de pe strada Silvestru, strada pe care, colt cu Calea Mosilor, isi asezase negotul de coloniale si bauturi tatal sau. Stabilit definitiv la Bucuresti in 1905, EFTIMIU isi publica, in acelasi an, prima poezie in efemera rev. Speranta, scoasa de el insusi (5 iu-.). Dupa colab. la Dumineca, Viata literara si artistica (pseud.: EFTIMIU Victor, Athanes, V. EFTIMIU Grecu s. a.), redacteaza, la Sibiu, impreuna cu O. Goga si II. Chendi, rev. Tara noastra (1908). Onorariile primite in contul colab. la Luceafarul (Sibiu), Tribuna (Arad), Lupta (Budapesta) s. a. ii permit o calatorie la Paris, via Budapesta-Viena, si o sedere de doi ani (1909-1910) in capitala Frantei. intors in tara, va fi in scurta vreme un om afirmat director al Teatrului Comedia (1912), director, in mai multe randuri (1920-1921; 1930; 1944-1945), al Teatrului National din Bucuresti, al celui din Cluj (1927), presedinte al SSR (1 sept 1944-1948), membru al Acad. (din 1950), presedinte al PEN-Clubu-lui Roman si presedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor (din mai 1972), distins cu multe alte titluri onorifice, premii si decoratii, frecvent calator peste hotare s. a. m. d. Scriitor cu priza la public, dar repede perimat postum, EFTIMIU este autorul a circa 140 de voi., intre care peste 40 de piese de teatru, unele dintre ele mereu jucate si reluate; a scris, in total, aproximativ 200 000 de versuri, 5 000 de art literare, a tinut peste 1 000 de conferinte publice.

Daca nu s-a intors de la Paris, ca atatia altii, cu o diploma universitara care sa-1 recomande unei mai mult sau mai putin lucrative cariere "burgheze", nu e mai putin adevarat ca tot la Paris a intalnit tanarul EFTIMIU "marea sansa" a vietii sale, ocazia de a "demara in tromba" intr-o cariera literara care n-a fost lipsita nici de satisfactii, nici de prosperitate, nici chiar de longevitate. Cei doi ani petrecuti boem in capitala Frantei (1909-1910) si cunostinta, acolo, cu studiosul EFTIMIU Lovinescu, colocatar, o vreme, la aceeasi gazda, i-au furnizat - hazard preschimbat in destin-o nescontata, dar decisiva sansa de afirmare. La Paris, incepe EFTIMIU sa scrie ceea ce va fi "piesa de rezistenta" a intregii sale opere: poemul dramatic insir te margarite. intors in tara pentru a-1 termina si finisa, tanarul cvasianonim asista in seara zilei de 2 febr. 1911 la o triumfala premiera pe scena Teatrului National din Bucuresti, careia directorul institutiei, Pompiliu Eliade, cunoscut ocazional la Paris prin intermediul lui EFTIMIU Lovinescu, ii asigurase o atmosfera favorabila si o distributie de zile mari. A fost si a ramas adevaratul debut al lui E., primul si cel mai durabil succes din abundenta si deloc lipsita de succese cariera a dramaturgului pe care, atunci, il lansa. Prim-planul notorietatii si publicitatii, in care acest spectaculos boom 1-a propulsat literalmente "peste noapte", nu va mai fi parasit, practic, pana la sfarsitul vietii de norocosul "autor dramatic", care-a stiut sa-si alimenteze copios "norocul", incepand cu cel tematic si terminand cu cel valoric. Dramaturgia lui EFTIMIU cuprinde (urmand o sistematizare pe care autorul insusi a operat-o. dupa criterii tematice si formale) un prim ciclu al "legendelor romanesti": Insir te margarite (feerie folclorica in care simbolistica si tiparele basmului romanesc, motivele si personajele sale consacrate apar in decantari arhetipale, redimensionate, reasamblate armonios intr-o originala sinteza, intr-un elegant compendiu stilizat, versificat si dramatizat, al intregii noastre mitologii populare), Rapsozii (1911), Stramosii (1912), Cocosul negru (1913; ambitioasa incercare de a configura - mergand pe linia redimensionarii fabulosului folcloric - un ipotetic "Faust romanesc", neomologat insa de critica), Ringala (1915; drama istorica raportata curent la Vlaicu-Voda al lui Al. Davila), Mesterul Manole (1925), Haiducii (1949), Pana Lesnea Rusalin (Rascoale) (1956; conceputa initial ca libret pentru opera omonima a lui Paul Constantinescu). insufletite de un vibrant patriotism, piesele lui EFTIMIU cu subiecte luate din istoria nationala respecta documentul pana la Urnita exigentelor specifice ale fictiunii artistice, de unde intervine, in spiritul adevarului istoric recunoscut, fabulatia proprie. Beneficiaza, cele mai multe, de cadenta si prestanta versului impecabil turnat, ireprosabil ca prozodie si ca sonoritate, vers scenic al carui virtuoz s-a dovedit a fi EFTIMIU si in "tragediile eline": Prometeu (1920), Thebaida (1924), Atrizii (1939) ori in "dramele medievale": Don Juan sau Tragedia iubirii (1922), refacuta (1938) sub titlul Poveste spaniola cu Don Juan, Don Quijote, Bufonul si Moartea, Glafira (1926), Theochrys (1933), la care se mai adauga, in proza, Doctor Faust, vrajitor (1957). Tot in proza sunt scrise "comediile si dramele bucurestene": Dansul milioanelor (Ploaia de aur) (1922), Inspectorul broastelor (1922), Marele duhovnic (1929), Stele calatoare (1936), Alegeri, Scoala noua, Mandatul, Testamentul, Halatul alb (1959), Parada (1960), Fetele Didinei (1968), precum si "comediile provinciale": Ariciul si sobolul (1912), Sfarsitul pamantului (1915), Omul care a vazut moartea (1928), Ferestrele albastre sau Comedia aparentelor (1938). Satira de moravuri si de caractere, cu incisive accente de critica sociala, ofera dramaturgului avantajul de a-si putea pune din plin in valoare temperamentul extravertit, agerimea privirii si sagacitatea observatiei, mobilitatea transpunerii in medii si psihologii diverse etc, dimpreuna cu profesionalismul de inalta clasa al tehnicii dramatice, cu verva replicii, a dialogului alert. Excelenta tehnica, perfecta stapanire a mijloacelor, infailibilul simt al limbii caracterizeaza, in ipostaze specifice, si poezia lui E.: Poemele singuratatii. Imnuri crestine. Cantece de oras (1912), Candele stinse (1915), Lebedele sacre (1920), Cantecul milei. Sonetele iubirilor defuncte (1923), Noaptea subterana (1933), Oglinzile (1939) s. a. sunt volume de versuri in care un optimism funciar, juisant, ii interzice lui EFTIMIU asumarea poetica a dezbinarii cu lumea, mimata totusi in posturi romantice si simboliste, conventionalizare din inaderenta temperamentala. Reale sunt inclinatiile clasice, carora le convin mult mai bine tiparele parnasiene, starile de echilibru euforic si eufonic, muzicalitatea si fluenta versului cantabil, transparent, cultul rigorilor limbii si formei, ale formei fixe indeosebi, precum in cele 707 sonete (1966), numar sporit ulterior pana la 1180: record care, cantitativ cel putin, face din EFTIMIU "sonetistul nr. 1" al literaturii romane. Proza lui EFTIMIU (nuvele, schite, romane "in maniera senzationala pentru placerea publicului si e de presupus cu intentii curat comerciale" - G. Calinescu) e intrecuta in interes nu numai de dramaturgie si lirica, dar si de memorialistica: volumele Fum de fantome (1940), Amintiri si polemici (1942), Magia cuvintelor (1942), Spovedanii (1944), Priviri peste veacuri (1944), Oameni de teatru (1965), Portrete si amintiri (1965), si chiar de aforismele din volumele Vorbe vorbe vorbe (1934) si Ganduri (1940).

S-a intamplat azi!


1701 - S–a născut Anders Celsius, astronom şi fizician suedez, autorul scării termometrice centesimale, Scara Celsius; a înfiinţat, în 1731, primul Observator Astronomic din Suedia (m.25.04.1744).

1794 - A murit Cesare Beccaria Bonesana, jurist, economist şi publicist italian (“Dei delitti e delle pene”, 1764) (n.17.03.1738).

1818 - S-a născut Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată - "La mormîntul lui Arune Pumnul". A alcătuit prima antologie de texte literare româneşti, "Lepturariul românesc" (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar (m.24.01.1866).

1885 - S-a născut scriitorul Liviu Rebreanu (m.01.09.1944).

1885 - S-a născut chirurgul Nicolae Hortolomei, membru titular al Academiei Române (m.03.01.1961).

1895 - A murit Alexandre Dumas–fiul, romancier şi dramaturg francez; romanul “Dama cu camelii” i–a adus celebritatea, inspirând şi libretul cunoscutei opere de G. Verdi, “Traviata” (n.27.07.1824).

1895 - S–a născut Pierre–Paul Grassé, celebru zoolog francez, considerat ca fiind cel mai mare cunoscător al termitelor, membru al Academiei de Ştiinţă a Franţei, din 1948. În 1967 a fost ales preşedinte al acestei instituţii.

1895 - La această dată, celebrul savant Alfred Nobel a lăsat în contul unui fond de stimulare 31,5 milioane de coroane suedeze, destinate acordării de premii anuale acelora care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii omenirii. Primele premii au fost acordate începând cu 1901.

1902 - S-a născut Ioan Coman, bizantinolog, teolog şi profesor (m.11.03.1987).



1913 - S–a constituit prima societate naţională de navigaţie maritimă – "România" (preşedinte Anghel Saligny), care începe să funcţioneze la 01.03.1914.

1918 - S–a născut Sonia Barcianu–Petraşcu, grafician.

1921 - S–a născut Alexander Dubcek, om politic, prim secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia (5.01.1968–17.04.1969), iniţiatorul „Primăverii de la Praga” din 1968 (m.08.11.1992).

1923 - S–a născut Simona Ertan, artist plastic (diaspora).

1924 - S–a născut Nina Cassian, poetă, prozatoare şi traducătoare (volumele de poezie: “Dialogul vântului cu marea”, “Confidenţe fictive”).

1926 - S-a născut Radu Alexandru Dimitrescu, geolog, membru al Academiei Române.

1928 - S–a născut Angela Ion, istoric literar, vicepreşedintă a Societăţii de Ştiinţe Filologice din România (din 1977), membră a Groupe ď Etudes Romantiques (din 1970).

1929 - S-a născut Vladimir Ţopa, fizician, membru al Academiei Române.

1929 - A murit prozatorul Mihail Gaşpar (n.24.01.1881).




1931 - S–a născut Marin Şt. Ivaşcu, cercetător ştiinţific; este unul din iniţiatorii şi descoperitorii fisiunii puternic asimetrice cu emisie de fragmente.

1934 - S–a născut Baby Face Nelson, celebru în SUA pentru jafurile asupra băncilor. Declarat inamic public numărul 1 de către FBI, a fost împuşcat de către agenţi FBI.

1935 - S-a născut Al Jackson, baterist şi compozitor american (Booker T. & The MGs).

1939 - S–a născut Constantin Buşe, istoric, director al revistei „Euro–Atlantic Studies”.

1939 - S–a născut Nicolae Manolescu, critic literar, director al revistei “România literară”, membru al Academiei Române (volumele de critică “Contradicţia lui Maiorescu”, “Arca lui Noe”).

1940 - A fost asasinat, la marginea comunei Strjnic, Nicolae Iorga, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, prim-ministru ("Oameni cari au fost", "O viaţă de om", "Istoria literaturii române în veacul al XIX-lea") (n.17.01.1871).

1942 - S–a născut Jimi Hendrix, solist vocal şi compozitor american, unul dintre cei mai mari chitarişti rock (m.1970).

1944 - S-a născut Eddie Rabbitt (Edward Thomas), vocalist, chitarist şi compozitor american.

1944 - S-a născut Dozy (Trevor Leonard Davies), basist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tick).



1947 - S–a născut Irina Petraş, critic literar şi eseistă.

1948 - S-a născut Barry Devlin, basist irlandez (Horslips).

1951 - S-a născut Kevin Kavanaugh, clăpar şi cocalist american (Southside Johnny & The Asbury Jukes).

1959 - S-a născut Charles Burchill, chitarist şi vocalist britanic (Simple Minds).

1960 - S-a născut Ashley Ingram, vocalist şi compozitor britanic (Imagination).

1970 - A apărut, în S.U.A., triplul album "All Things Must Pass" - George Harrison.

1972 - A murit scriitorul Victor Eftimiu ("Înşir'te, mărgărite", "Omul care a văzut moartea") (n.24.01.1889).

1988 - A murit John Carradine, actor american (n.05.02.1906).

1996 - A fost înfiinţat Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), primul organism român de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi şi singurul abilitat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor să colecteze şi să repartizeze drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi.

2002 - Experţii ONU îşi reiau activitatea în Irak.

Vladimir Cosma

Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Theodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni.
După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar),[1] în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare.
Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („Volpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.).
În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau seriale TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayatte, Gérard Lauzier, Jean-Pierre Mocky, Edouard Molinaro, Jean-Marie Poiré, printre care: Marele Blond cu un pantof negru, Diva, Aventurile Rabinului Iacob, La Boom, La Chevre, La Gloire de mon Pere, Le Diner de cons... De asemenea, compozitorul a participat cu succes la realizarea unor importante producții pentru televiziunile franceză și americană: Michel Strogoff, Fata lui Mistral, Cheateau Vallon, Misterele Parisului, Les coeurs brules.
Muzica de film i-a permis să abordeze și să aprofundeze diferite tendințe muzicale: jazz-ul (cu opere scrise pentru mari soliști ca: Toots Thielmans, Chet Baker, Don Byas, Stéphane Grappelli, Jean-Luc Ponty, Philip Catherine, Tony Coe, Pepper Adams), melodii (pentru Nana Mouskouri, Marie Laforêt, Richard Sanderson, Diane Dufresne, Herbert Léonard, Mireille Mathieu, Nicole Croisille, Lara Fabian, Guy Marchand etc.), lucrări de inspirație folclorică (pentru Gheorghe Zamfir, Stanciu Simion „Syrinx”-nai, Liam O’Flynn- cimpoi, Romane- chitară) precum și formele clasice („Concertul Berlinului pentru vioară și orchestră”, „Concertul pentru eufoniu și orchestră”, „Concertul iberic pentru trompetă și orchestră”, „Scurt-metraje pentru cvintete de alămuri”) și în 2006, a dirijat, în premieră mondială, creația „Divertisment pentru narator și orchestră simfonică”, după Fabulele lui Jean de La Fontaine, într-un concert dat la Victoria Hall din Geneva, cu Orchestre de la Suisse Romande, avându-l ca recitator pe Lambert Wilson.
Vladimir Cosma a compus opera „Marius și Fanny”, după Marcel Pagnol, a cărei premieră a avut loc la Opera din Marsilia, în distribuție cu Roberto Alagna și Angela Gheorghiu, în rolurile titulare și Jean-Philippe Lafont, în rolul lui César.
În 2008 a scris partitura comediei muzicale „Aventurile Rabinului Iacob” care s-a jucat în premieră la Palatul Congreselor din Paris, avându-i ca interpreți pe Eric Métayer, Marianne James, Spike, Julie Victor.
În iunie 2009, Vladimir Cosma a dirijat, în premieră mondială, în Biserica Sainte-Madeleine de Béziers, cantata „1209”, pentru soprană, recitator, cor de copii și orchestră, pe care a compus-o cu prilejul centenarului „Masacrului de la Béziers”.
În paralel, s-a consacrat dirijării și rescrierii propriilor compoziții muzicale pentru film, în scopul de a fi interpretate în afara sălilor de cinematograf, în cadrul concertelor de muzică simfonică. A dat între altele un concert la Geneva cu L'Orchestre de la Suisse Romande în 2003, o serie de concerte cu L'Orchestre National de Lyon în același an, trei concerte la Paris, în sala „Le Grand Rex” în 2005, un concert excepțional cu L'Orchestre National de l'Ile-de France la Teatrul Chatelet din Paris în 2010.
Dirijează mari orchestre simfonice în Franța și în străinătate, în compania unor soliști prestigioși ca Ivry Gitlis, Vadim Repin, Wilhelmenia Fernandez, Silvia Marcovici, Patrice Fontanarosa, Jean-Luc Ponty, Didier Lockwood, Stanciu Simion „Syrinx”, Philip Catherine.
În anul 2009, a apărut la editura „Hors Collection" o carte de interviuri cu Vincent Perrot, intitulată „Vladimir Cosma comme au cinéma”, și de curând, o antologie discografică a compozitorilor pentru film, regrupând 91 de benzi originale integrale în două volume.
În 2010, postul de televiziune France 3 i-a consacrat două seri difuzând concertul de la Teatrul Chatelet și un film documentar intitulat „Vladimir Cosma Intime”.
Vladimir Cosma a primit două premii Cézar pentru „Cea mai buna muzica de film”: „Diva” (1982) si „Le Bal” (1984), apoi două premii 7 d'Or pentru „Cea mai buna muzica TV” în 1986 și 1991 și diferite premii și distincții în Franța și în lume.
Vladimir Cosma a obținut numeroase Discuri de Aur și Platină în întreaga lume: Franța, Germania, Japonia, Anglia, Elveția, Belgia, Italia, Olanda, Scandinavia, etc.
Vladimir Cosma este Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, Mare Ofițer al Meritului Cultural Român și Comandor al Ordinului „Des Arts et des Lettres”.

Ionel (Jonel) Perlea

(n. 13 decembrie 1900, Bucu-Ograda Ialomița - d. 29 iulie 1970, New York) a fost un dirijor și compozitor născut în România din tată român (Victor Perlea) și mamă germană (Margarethe Haberlein).[1]


Între 1918 și 1923 studiază compoziția și dirijatul cu Beer-Walbrunn în München și Paul Gräner și Otto Lohse în Leipzig (Germania).

La 17 octombrie 1919 dă primul concert la Ateneul Român din București, în dublă ipostază de interpret și compozitor. În 1926 Ionel Perlea obține Premiul de compoziție George Enescu pentru "Quartetul de coarde op.10".

În stagiunea 1927 - 1928 a fost angajat ca dirijor al Operei din Cluj. În anii 1929 - 1932 și 1936-1944 funcționează ca dirijor iar între 1929- 1932 și 1934- 1936 ca director muzical al Operei din București.[2]

Anul 1945 îl găsește pe Ionel Perlea la pupitrul Operei din Roma. Succesul obținut determină conducerea de la Teatro alla Scala din Milano să-i ofere un angajament permanent la pupitrul acestei prodigioase scene lirice, care a însemnat consacrarea sa definitivă pe plan internațional.
Debutează în 1949 la Metropolitan Opera din New York cu opera Tristan și Isolda de Richard Wagner.

Apoi a fost un sezon cu San Francisco Opera Company, a fost dirijor invitat al Orchestrei Simfonice NBC" și director muzical al Grand Opera Festival din San Antonio, Texas în 1951.[3]

La recomandarea lui Arturo Toscanini, care îl desemnează ca urmaș al său dăruindu-i propria baghetă, Ionel Perlea semnează un contract cu Connecticut Symphony Orchestra în anul 1955 și va rămâne acolo până în 1965[4]. Urmând aceluiași Toscanini funcționează în perioadele 1952 - 1959 și 1965 - 1970 ca profesor de artă dirijorală la Manhattan School of Music din New York.


Ionel Perlea la pupitrul Orchestrei Simfonice din Bamberg
Din nefericire suferă un atac vascular cerebral cu paralizia parțială a brațului drept. Cu eforturi mari a învățat să dirijeze numai cu mâna stângă și a reușit o performanță memorabilă cu opera Tosca de Giacomo Puccini.
În 1969 Ionel Perlea dă ultimele sale concerte în București în Sala Palatului și la Ateneul Român.

În timpul carierei sale artistice a condus numeroase spectacole de operă în Viena, Paris, Buenos Aires, Florența, Chicago și a apărut la pupitrul unor prestigioase orchestre, în special în Statele Unite ale Americii.
Printre compozițiile sale se numără un concert pentru vioară și orchestră, piese de muzică de cameră, muzică simfonică. A lăsat numeroase înregistrări pe discuri din repertoriul simfonic sau de operă.
Ionel Perlea a încetat din viață la 29 iulie 1970.

Sigismund Toduță


(n. 17 mai 1908, Simeria - d. 3 iulie 1991, Cluj-Napoca) a fost un compozitor, muzicolog, profesor român, membru corespondent (martie 1991) al Academiei Române. Liceele de Muzică din Cluj-Napoca și Deva îi poartă numele.
Și-a realizat studiile superioare la Conservatorul de muzică și artă dramatică din Cluj (1926-1930, secția pedagogie; 1926-1932, secția pian; 1930-1936, secția compoziție), unde i-a avut printre profesori pe Ecaterina Fotino-Negru (pian) și Marțian Negrea (compoziție). A urmat specializări în Italia, la Roma, la Academia Santa Cecilia (1936-1938) - cu Ildebrando Pizetti (compoziție) și Alfredo Casella (pian) - și, în paralel, la Pontificio Istituto di Musica Sacra (1936-1938), pentru muzică sacră, compoziție religioasă și orgă. A fost profesor de muzică la Blaj (1932-1943), apoi asistent-corepetitor la Conservatorul de muzică și artă dramatică Cluj-Timișoara (1943-1944, în timpul cedării Ardealului). După război devine secretar artistic al Filarmonicii “Ardealul” din Cluj (1945-1949). Încapând din anul 1947 a fost profesor de teorie-solfegiu-dictat, armonie, contrapunct, fugă, forme și compoziție la Conservatorul G. Dima din Cluj (până în 1973), a deținut și funcția de rector din 1962 până în 1965 iar din 1973 până în 1991 a activat ca profesor-consultant. Între anii 1971 și 1974 a condus Filarmonica de Stat din Cluj.

A obținut titlul de doctor în muzicologie (Roma, 1938) la Institutul Pontifical pentru Musică Sacră, cu tema "Transcrierea și comentarea unor lucrări de tinerețe, necunoscute, semnate de G. Fr. Anerio". Fiind întâiul român cu acest titlu academic, i se încredințează, începând din anul 1970 - pentru prima dată în România - conducerea științifică a doctoratului în stilistică muzicală. A fost membru al Academiei de științe sociale și politice (1970-1989) și membru corespondent al Academiei Române (martie 1991).
Activitatea sa creatoare a fost recompensată cu numeroase distincții: premiul al II-lea de compoziție “George Enescu” (1940); premiul “Robert Cremer” (1943); Premiul de Stat (1953, 1955); premiul “George Enescu” al Academiei Române (1974); în 1957 titlul de Maestru Emerit al Artei; premii ale Uniunii compozitorilor (1973, 1976, 1978 și 1983 - marele premiu). În cele trei perioade de creație ale lui Sigismund Toduță se disting tendințele de apropiere și contopire ale intonațiilor religioase gregoriene și bizantine cu cele folclorice (românești) și de aplicare a lor pe trunchiul marilor forme ale muzicii europene. Sunt prezente elemente ale unor orientări neorenascentiste și neobaroce (în prima perioadă de creație); pentru ultima perioadă este caracteristică orientarea spre eterofonie și spre un modalism intens cromatizat. Se remarcă un stil elaborativ, de natură simfonică, și tendința spre articularea polifonică. Sigismund Toduță are o evidentă înclinație spre cultivarea formelor mari, fără a exclude miniatura instrumentală, vocală sau corală. Este primul compozitor român care, după George Enescu și Paul Constantinescu, ajunge la un adevărat stil personal.

S-a intamplat azi!

1394 - Oraşul Seul a devenit capitala Coreei.

1643 - A murit compozitorul italian Claudio Monteverdi, considerat primul mare creator de operă (“Orfeu”, “Întoarcerea lui Ulise în patrie”) (n.15.05.1567).

1694 - A murit Marcello Malpighi, medic şi fiziolog italian, inventatorul anatomiei microscopice. A utilizat printre primii microscopul, descoperind astfel vasele capilare şi glomerulele renale care îi poartă numele (n.10.03.1628).

1797 - S-a născut compozitorul italian Domenico Maria Gaetano Donizetti (“Lucia di Lammermoor”, “Elixirul dragostei”) (m.08.04.1848).

1803 - S-a născut Christian Doppler, om de ştiinţă austriac care a descoperit efectul “ Doppler ”, de modificare a frecvenţei aparente a unui sunet a cărui sursă se mişcă spre receptor (m.17.03.1853).

1849 - S-a născut John Fleming, inginer electrician britanic care a brevetat dioda sau valva Fleming, componentă aflată la originea tuturor lămpilor care au fost utilizate în radiotelecomunicaţii (m.18.04.1945).

1880 - S-a născut prozatorul, eseistul, dramaturgul şi traducătorul N.D.Cocea ("Fecior de slugă", "Copil din flori") (m.01.02.1949).



1916 - A apărut primul număr al ziarului oficial al autorităţilor de ocupaţie “Bukarester Tageblatt”, în două versiuni, germană şi română (29.11/12.12).

1918 - Demisia guvernului C. Coandă şi formarea unui cabinet liberal condus de I.I.C.Brătianu.

1922 - S–a născut Dumitru Mazilu, traducător al unor importanţi scriitori americani şi britanici: Jack London, Oscar Wilde (m.12.07.1981).

1922 - A murit preotul Vasile Lucaciu, membru marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania (n.21.01.1852).

1924 - A murit Giacomo Puccini, compozitor de operă italian, cunoscut ca cel mai de seamă reprezentant al şcolii cunoscută sub numele de verism („Tosca”, „Madame Butterfly”, „Turandot”) (n.22.12.1858).

1932 - S–a născut Jacques Chirac, om politic, preşedinte al Franţei din 17.05.1995.

1933 - S-a născut John Mayall, muzician britanic de blues (Bluesbreakers).

1934 - S–a născut Flavia Buref, actriţă şi realizatoare de emisiuni de radio şi TV; a scris şi texte pentru muzică uşoară şi de film.




1939 - S-a născut Meco (Monardo), muzician şi producător american.

1940 - S-a născut Chuck (Charles Frank) Mangione, flautist, şef de orchestră şi compozitor american de jazz.

1941 - S-a născut Jody Miller, cântăreaţă americană.

1941 - S-a născut Dennis Doherty, vocalist şi compozitor canadian (Mamas & Papas).

1944 - S-a născut Felix Cavaliere, vocalist, clăpar şi compozitor american (Young Rascals).

1945 - În urma falsificării rezultatelor plebiscitului organizat la comanda lui Iosip Broz Titu, Regatul Iugoslav, datând din 1918, a fost transformat în stat socialist sub denumirea de Republica Populară Federativă Iugoslavia.

1947 - Adunarea Generală a ONUa hotărât împărţirea Palestinei în două state, israelit şi arab. Ierusalimul a fost proclamat oraş liber, sub administraţia ONU.



1947 - S-a născut Ronnie Montrose, chitarist, vocalist şi compozitor american (Montrose, Gamma).

1951 - S-a născut Barry Goudreau, chitarist şi compozitor american (Boston, Orion The Hunter).

1958 - S–a născut Carmen Firan, poet, prozator, jurnalist, director de programe Centrul Cultural Român din New York.

1968 - S-a născut Ramona Bădescu, interpretă de muzică uşoară, prezentatoare de programe de divertisment la televiziunea RAI UNO.

1981 - A murit actriţa americană Natalie Wood (“Splendoare în iarbă”, „Rebel fără cauză”) (n.20.07.1938).

1989 - A murit regizorul Ion Popescu Gopo, regizor, scenarist, desenator, personalitate a animaţiei româneşti, preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România în perioada 1968–1989; din filmografie: “Fetiţa mincinoasă”, “Scurtă istorie”, “S–a furat o bombă” (n.30.04.1923).

1990 - Consiliul de Securitate al ONU, în încercarea de a aplana pe cale diplomatică criza din Golf, declanşată prin invadarea, la 2.08.1990, a Kuweitului de către Irak, a adoptat o rezoluţie care autoriza folosirea forţei împotriva Irakului, în cazul în care acesta nu va înceta ocupaţia militară până la 15.01.1991; Saddam Hussein a sfidat Occidentul, astfel încât, la 17.01.1991, a fost declanştă operaţiunea „Furtună în deşert” sub comanda generalilor americani; la 28.02.1991, „Războiul din Golf” s–a încheiat prin capitularea trupelor irakiene.

2001 - A murit George Harrison, fost membru al formaţiei "Beatles" (n.24.02.1943).

Nicolae Labiş (1935 - 1956)

Note Bibliografice

2 decembrie 1935
Poiana Mărului, fostul judet Baia
Decedat
22 decembrie 1956
Bucuresti, înmortmântat la Bellu

Tabel cronologic

1935, 2 decembrie. Se naste Nicolae Labis, în Poiana Mărului, comuna Mălini, raionul Fălticeni, judetul Suceava (pe teritoriul fostului judet Baia). Mama, Ana-Profira, învătătoare, este din Topolita, sat vecin cu Humulestii, si bunica ei, Zamfira Blendea, era înrudită cu Stefan sin Petrea Ciubotariul, tatăl lui Ion Creangă. Tatăl Anei-Profira, tăran, a murit în luptele de la Mărăsesti. Surorile Anei-Profira au fost învătătoare. Tatăl, Eugen Labis, fiu de brigadier silvic, este absolvent al Scolii Normale din Iasi, îndeplinind, din 1931, de-a lungul întregii vieti, menirea de învătător. Combatant în cel de al doilea război mondial. [... ] În afară de Nicolae, familia Labis mai are două fete: Margareta si Dorina.
1935-1942 Nicolae Labis învată să citească, pe la 5 ani, de la elevii mamei sale. Între primele lecturi, Capra cu trei iezi. Incepe să deseneze, anuntând o pasiune si o vocatie.
1942-1946 Scoala primară în satul natal (în clasa mamei), apoi, în refugiu, în comuna Mihăilesti, satul Văcarea (lângă Câmpulung Muscel), unde va urma clasa a III-a, obtinând numai note de 9 si 10. Colegii de atunci îsi amintesc că scria poezii si scenete si îi plăcea să apară în public ca recitator. În mai, 1945, familia se întoarce acasă si se stabileste la Mălini.
1946-1951 Se înscrie la Liceul "N. Gane" din Fălticeni. Bune rezultate scolare (medii finale peste 9,00). Tine un jurnal, Antologie si informatii literare (gânduri, conspecte, rezumate), atestând un orizont si un ritm de lectură impresionante. Dintre scriitorii preferati: Creangă (evocat în Străbunul meu, poemă din 1947) si Sadoveanu, a căror amintire sau prezentă în Fălticeni o urmăreste, străbătând itinerarele literare ale orasului. Excelent la orele de română, compunerile sale impresionând atât pe colegi cât si pe profesori. Participă, ca elev, la organizarea de conferinte si sezători literare, la 13 ani jucând, chiar în Femeia îndărătnică de Shakespeare, pe o scenă improvizată din Poiana Mărului. Noi încercări literare (caietele de teme păstrează, pe ultimele file, numeroase poeme) si dorinta de aîn public". În 1949, trimite "Scânteii Tineretului" Slove de ziar si la Posta redactiei se observă că tânărul corespondent are "mult simt artistic". În noiembrie, acelasi an, începe să scrie (pe un caiet de scoală, descoperit 30 ani mai târziu) nuvela Cărări Jpre victorie. În august 1950 (la 15 ani), poezia Muntele cântă, din caietul pe care l-a intitulat Cântecul unui adolescent, este trimisă "Vietii românesti". Revista confirmă primirea manuscrisului, notând, în răspunsul semnat de Cristian Sârbu, Mihu Dragomir si Eugen Jebeleanu că "numai din aceste versuri nu ne-am putut, însă, forma o părere asupra posibilitătilor dumitale" si cere lui Nicoale Labis precizări biografice suplimentare. Muntele cântă va vedea lumina tiparului în 1972, în Moartea unui poet.
1950 noiembrie. Consfătuirea tinerilor scriitori moldoveni. Labis este cel mai tânăr dintre tinerii participanti. Prezent ca o "minune locală", el uimeste pe cei de fată prin cultura vastă, solidă si se impune tuturor prin severă stăpânire de sine. La festivitatea finală recită propria sa poezie, Fii dârz si luptă, Nicolae! (publicată, o lună mai târziu, în "Iasul nou", unde va semna în continuare sau Nicolae Labis sau Niculai Mălin), dar, neimpresionat de succesul obtinut, "părăseste scena triumfător si glacial", cum îsi aminteste Lucian Raicu, aflat si el în asistentă. Atent în primul rând la detaliul pur cultural al lumii în care pătrunde, Labis pare a-si estompa cu lucidă obstinatie prezenta, complăcându-se a fl observator si nu protagonist într-o arenă cu legi de inefabilă inflexibilitate cum este arena literară.
1951 mai. Seria succeselor continuă. Bucuresti, Concursul de limba si literatură română, matematică si fizică, faza pe tară. Elevul de la Fălticeni obtine premiul I la limba română si fără "nici cea mai mică urmă de emotie vizibilă" ia cuvântul în numele tuturor concurentilor la festivitatea de închidere. Profită de venirea în capitală pentru a trece si pe la redactia "Vietii românesti", unde este întâmpinat cu bucurie si afectiune.
1951 iunie. Debut bucurestean: Gazeta de stradă apare în "Viata românească", nr. 6.
1952 ianuarie. Transferat la Liceul "M. Sadoveanu" din Iasi. Conducător al cenaclului literar din scoală. Aici, Labis îl cunoaste pe George Mărgărit, poet si publicist de autentică finete intelectuală, a cărui prietenie 11 va însoti toată viata. Continuă seria "prelucrărilor", de această dată din Lenau (pornind de la varianta literară făcută de Stefan Siklody) si două traduceri vor apărea în "Iasul nou". Vara, Labis întrerupe cursurile liceului, pe care îl va urma, din 1953, la fără frecventă pentru a da, în august 1954, la Fălticeni, examenul de maturitate, când obtine la limba română nota maximă.
1952 15 septembrie. În urma unui examen de admitere, Nicolae Labis intră la Scoala de literatură "Mihai Eminescu" din Bucuresti. "Văd un băiat de 16 ani, foarte bine legat, mai mult scund, cu o frunte limpede încadrată din toate părtile de un păr hirsut, neobisnuit de mobil, dar de o mobilitate particulară, stăpânită de o distinctie nativă, un băiat care zâmbeste tot timpul, cu întreaga înfătisare, îndeosebi cu ochii, si în surâsul căruia ingenuitatea se contopeste suav cu o siretenie ironică" (D. Micu). Face parte din a treia serie de "elevi" ai Scolii, alături de Ion Gheorghe, Radu Cosasu, Mihai Negulescu, Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Lucian Raicu, Doina Sălăjan... Cursurile sunt deschise de Petre Iosif, directorul Scolii. La festivitate participă, ca invitat de onoare, Mihail Sadoveanu ce spune tinerilor învătăcei: "Dacă dintre domniile voastre vor iesi doi sau trei scriitori, atunci va fi bine". Labis, despre care, după cum se vede, atât unii colegi, cât si scriitorii stiau că este poet, învată la clasa de măiestrie a Veronicăi Porumbacu. Alti profesori din Scoală: Mihai Gafita (seminarul de creatie), Eusebiu Camilar, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Mihu Dragomir (catedra de măiestrie artistică), Tudor Vianu (prelegeri de literatură universală), D. Micu, Ion Oană. Labis este redactor la sectorul de poezie din redactia "Anilor de ucenicie", revista Scolii. Din această perioadă datează Minimale, caiet incluzând lecturi considerate ca fiind absolut obligatorii pentru un tânăr poet: Rilke, Arghezi, Valery, Ion Barbu, Descartes, Hegel, Heraclit, Kant, Horatiu, Proust, Keats, Lukâcs... Mitul lecturii si al bibliotecii, constituit încă din copilărie, devine dominant în universul spiritual al adolescentului.
1953 februarie. Pus în discutia colectivului pentru "abateri de la morala si disciplina Scolii".
1953 august. Sub semnătura Nicolae Mălin, în "Iasul nou", poemul Cuvânt tovarăsului Vladimir Maiakovsks: "Nu te imit rupând la vers ca altii" sau drag Esenin, ce să-i faci, si Blok/ Da' mă tot bate gândul că de-ai sti-o/ Aceasta nu te-ar supăra deloc". În manuscris traducerea unui catren de Villon. Citeste enorm si îsi cheltuieste toti banii în librării sau anticariate. O mare descoperire este editia Eminescu făcută de Perpessicius pe care o cercetează, împreună cu câtiva colegi prieteni, sub puterea unei fervori intelectuale iesite din comun.
1953 1 septembrie. De acum datează o scrisoare de dragoste (neexpediată, însă), interesantă în primul rând pentru felul matur în care tânărul Labis îsi observă si mărturiseste "îndepărtarea" eului liric de cel biograflc: "Dragă Lucica, pentru că pe oameni îi interesează orice se petrece cu dânsii, află că te iubesc neîngăduit de mult. Nu te speria, ti-am substituit toate gândurile si de aceea nu cer reciprocitate. Scrisoarea aceasta pot scrie într-o clipă de totală îndepărtare de mine. Este, dacă vrei, o farsă pe care cel care judecă o joacă celui îndrăgostit. El este romantic si, asemeni lui Faust din Lenau, se multumeste cu imaginile. Se spune că cei mai mari satirici erau foarte duiosi. Sunt duios si eu cu obiectul hazului meu, Nicolae Labis. De aceea, nu te purta prea milos cu el. Poate să-l jicnească. Nu-l lăuda prea mult, din politetă. Poate să-l supere. Dar întâlneste-l din când în când. Poate în clipele lui de mare turburare va citi sumedenie din versurile lui scrise pentru tine. Să nu te temi că am să râd de situatia aceasta ridicolă. Când se află el în hainele noastre, si aceasta se întâmplă întotdeauna de-o vreme încoace eu nu mai exist. Veti fl deci singuri. Nu te speria, ti-am substituit toate gândurile si vezi, de aceea, nu cer reciprocitate. Pentru că pe oameni îi interesează orice se petrece în legătură cu ei, află că te iubesc neîngăduit de mult. Nicolae Labis. P.S. Scrisoarea aceasta o trimit eu, cel care judec, rupând o foarte lungă scrisoare de-a lui. Amenintând cu degetul, spun la revedere, căci se pare că eu am să dorm un somn cam lung".
1951-1954 O extrem de întinsă productie lirică, găzduită în principalele publicatii culturale si literare ale vremii, vă rămâne doar acolo, întrucât nici Primele iubiri, nici Lupta cu inerlia, si nici una dintre editiile apărute între 1958 -1985 nu o vor retine. Sunt poezii urmând, confirmând tematica si retorica lirică a deceniului sase, dar care, citite astăzi, fac totusi notă aparte. În monografla sa, Ion Bălu observă că versul în discutie "sună altfel, vocea lui este mai catifelată, mai suavă, privirea senină, sufletul candid", asa încât "semnele poetului înzestrat nativ sunt vizibile în crispările antiromantice, îndreptate împotriva sentimentalismului enuntiativ, în efortul de a scoate expresia artistică de sub înrâurirea jurnalismului prozaic".
1954 primăvara. Pus în discutia organizatiei U.T.M. si, cu 1 vot contra, se hotărăste excluderea sa din organizatie. Sanctiunea nu este, însă, confirmată de organele superioare. Dese vizite la Mihail Sadoveanu.
1954 iunie. La banchetul de absolvire, Labis recită poemul Vârsta de brom tipărit postum, în 1962. Este angajat în redactia "Contemporanului", apoi a" Gazetei literare".
1954 octombrie. În "Viata Românească": Moariea căprioarei. Se înscrie la Facultatea de filologie, dar o părăseste după un semestru.
1955-1956 Anii în care sunt scrise piesele lirice majore din creatia poetului. Multe dintre ele, desi publicate în reviste, nu intră în sumarul Primelor iubiri. Altele, vor rămâne în manuscris. Toate, însă, vor pătrunde treptat în constiinta publică, odată cu editiile de după 1962. Din aceeasi perioadă, o traducere partială (Au lecteur) si o traducere integrală (Harmonie du soir, cu o splendidă "rezolvare", precum "Ton souvenir en moi luit comme un ostensoir" ="Tu mai lucesti în mine precum un rug barbar") din Baudelaire.
1956 martie. Conferinta pe tară a tinerilor scriitori la care Labis rosteste un cuvânt exemplar.
1956 toamna. Puiul de cerb, poem pentru copii, precede cu numai câteva săptămâni debutul poetic Primele Intreg anul fusese si continua să fle "neverosimil de productiv", căci în timp ce manuscrisul Iubirilar îsi urma nu foarte dreptele lui căi editoriale, Labis scrie mult, publică, iar proiectul Luptei cu inerlia 11 preocupă intens.
1956 2 decembrie. La putin timp după ce, înconjurat de prieteni, sărbătorise aparitia primului său volum de poezii, Nicoale Labis împlineste 21 de ani.
1956 10 decembrie noaptea. Este accidentat de un tramvai în statia de vis-ă-vis de Spitalul Coltea. Transportat imediat la spital, are ca diagnostic (serviciul de chirurgie, ora 2.30): "traumatism cranian si al coloanei vertebrale; paraplegie?" Spre ziuă, este transferat la Spitalul de urgentă. Aici, dimineata, va dicta prietenului său Aurel Covaci cele 11 versuri dintre care primul este: "Pasărea cu colt de rubin..." Eforturile medicilor, enorma mobilizare sufletească a colegilor, cunoscutilor si, bineînteles, prietenilor nu pot opri drumul ireversibil al bolii.
1956 22 decembrie. Nicolae Labis moare noaptea, la ora 2.00. Luni, 24 decembrie, ora 12.00, la adunarea de doliu de la Casa Scriitorilor vorbesc Eugen Jebeleanu, Gheorghe Tomozei si Paul Georgescu, iar Paul Anghel citeste Moartea căprioarei. Este înmormântat la cimitirul Bellu după ce convoiul face un ocol prin fata mormântului lui Mihai Eminescu.
1958 Început de an. Apare Lupta cu inertia, sub îngrijirea unui colectiv format din Lucian Raicu, Eugen Mandric, Savin Bratu si Aurel Covaci.
1962-1985. Douăsprezece editii Labis (cu o spectaculoasă recuperare a manuscriselor), sinteze monografice, studii, articole, numere omagiale în principalele reviste. O idee comună în acestea din urmă: atât pentru contemporani, cât si pentru urmasi, începând cu generatia care va intra în literatură după 1960, Labis este nu numai un model, ci si un reper de constiinte.

SFANTUL ANDREI


Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională. Conform Bibliei, cei doi fraţi Petru şi Andrei erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, aveau o casă în Capernaum şi erau pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă "viteaz", "bărbătesc".
Zeci de mii de credincioşi, aşteptaţi la peştera Sfântului Andrei

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. Când însă a văzut, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan arătând cu degetul către Iisus şi zicând "iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii", Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, l-a urmat pe Hristos zicând fratelui său Petru: "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos".

TRADIŢII SFÂNTUL ANDREI

Cum poţi să-ţi ghiceşti norocul
Şi astfel l-a tras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Pentru aceasta, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel întâi chemat al Domnului. Şi se află în Scriptură şi alte multe învăţături despre el, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.


SFANTUL ANDREI

Busuiocul de sub pernă
În noaptea premergătoare sărbătorii Sfîntului Andrei (29/30 noiembrie), în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea. Vrăji de dragoste Cele mai multe ritualuri sînt dedicate atragerii iubirii. De pildă, prin ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit, se crede că se obţine în vis imaginea "ursitului". Pentru "atragerea" acestuia este mult folosită şi metoda "făcutului cu ulcica". La miezul nopţii, singură la gura sobei, tînăra întoarce cu gura în jos o ulcică nouă de lut, iar pe dosul vasului lasă sa pîlpîie trei cărbuni. În timp ce roteşte ulcica uşor, rosteşte o incantaţie menită a suscita o atracţie irezistibilă pentru cel iubit. O altă metodă folosită pentru cunoaşterea viitorului constă în a privi, la miezul nopţii, între două lumînări aprinse, într-un pahar cu apă neîncepută, aşezat pe cenuşă. În centrul paharului este lăsată să cadă o verighetă care a fost deja sfinţită de preot prin cununie religioasă şi se crede că în verighetă apare chipul ursitului, dacă este privită intens cîteva minute.

Sfântul Andrei. TRADIŢII, OBICEIURI şi SUPERSTIŢII: sărbătoarea strigoilor şi a vrăjilor de dragoste

SFANTUL ANDREI

Imaginea din oglindă

Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu cîte o lumînare în fiecare mînă, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tînăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor. Oricît de periculoase li se par unora spiritele care, zice-se, bîntuie în această noapte, meşterele în ale magiei spun că tocmai mesagerii întunericului pot fi puşi la treabă pentru a dezlega secretele. Există credinţa că în asemenea noapte magică se pot afla autorii unor crime sau furturi ori unde se află persoane ori bunuri dispărute fără urmă sau de unde a pornit o nenorocire abătută asupra unei case. Toată magia se desfăşoară în cimitir, în miez de noapte, aşa că puţini au nervii suficient de tari pentru a experimenta aşa ceva. Ingredientele sînt lumînări, apă sfinţită, un vas nou cu gura largă şi cîteva monede de argint, care sînt aşezate deasupra unui mormînt vechi şi părăsit. Practicantul ritualului trebuie să fi postit trei zile şi se crede că, în lumina lumînărilor, după ce a rostit anumite rugăciuni, poate vedea în apa turnată în vas filmul evenimentelor enigmatice pe care le dorea dezvăluite.

SFANTUL ANDREI

Toate cănile se pun cu gura-n jos

Prin unele sate din Bucovina există şi acum credinţa că în această noapte bîntuie strigoii şi lupii sînt mai fioroşi ca oricînd. Despre lupi se crede că pot, în această noapte, să vorbească şi să-şi mişte gîturile înţepenite. Despre cei ce vor să audă vorbele lor se spune că află taine teribile, dar că vor muri repede, iar omul sau animalul atacat de lup în noaptea cu pricina se va transforma în vîrcolac. Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în case, femeile întorc seara toate oalele şi cănile cu gura în jos. Scot din sobă cenuşa caldă de peste zi, pentru ca spiritele neliniştite să nu-şi găsească adăpost la căldură. Alteori, împrăştie resturi de pîine prin curte, pentru ca spiritele flămînde să nu caute prin cămări de-ale gurii. Împotriva vîrcolacilor, gospodinele folosesc cununile de usturoi agăţate la intrare şi lasă aprinsă candela de lîngă icoane. Pentru protecţia vitelor, cu o seară înainte li se amestecă animalelor în hrană busuioc sfinţit sau li se toarnă cîteva picături de agheasmă în apă. După miezul nopţii sau în dimineaţa de Sf. Andrei, exista în trecut obiceiul "descîntecului sării".

Sfântul Andrei a fost sărbătorit de peste 600.000 de români - VEZI TRADIŢIILE

Un drob de sare, descîntat şi îngropat sub pragul grajdului, era dezgropat în primăvară, de Sf. Gheorghe, cînd sarea era amestecată în hrana vitelor pentru a le feri de farmece, boli şi de vrăjile pentru "luarea laptelui". Prognoza meteo populară Tot în noaptea de Sf. Andrei sînt practicate şi predicţii meteorologice populare pentru anul următor. De obicei, în podul casei sînt urcate 12 cepe sănătoase, la fel de mari, care sînt lăsate acolo pînă în seara de Crăciun, cînd se află rezultatul. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolţit – luni favorabile recoltei. O predicţie asemănătoare, legată de soarta recoltei, se realizează cu ajutorul unor boabe de grîu. Pentru fiecare tip de cultură pe care intenţionează să o semene în grădină, gospodina casei "botează" cîte un bob şi îl pune la încolţit în bucătărie. Peste 7 zile, boabele sînt analizate: cele care au încolţit arată soarta favorabilă a culturii, iar celelalte, pagubă. Dacă noaptea de Sf Andrei este senin şi cald, se crede că iarna nu va fi geroasă. Dacă este frig şi ninsoare, se crede că acestea sînt doar începutul troienelor pe care le va aduce o iarnă grea.
30 NOIEMBRIE – ZI NELUCRĂTOARE. Românii vor avea liber de SFÂNTUL ANDREI
Prin decretarea zilei de 30 NOIEMBRIE drept ZI NELUCRĂTOARE, românii vor avea două zile libere, deoarece ei sunt liberi şi pe 1 DECEMBRIE, ZIUA NAŢIONALĂ a României.

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.





Peste 660.000 de români îşi sărbătoresc onomastica.

Numele Sfântului Apostol Andrei este purtat de 668.332 de români, dintre care 336.952 bărbaţi şi 331.380 femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Dintre femeile serbate miercuri, 279.147 poartă numele de Andreea, alte 24.329 se numesc Andra, 20.552 sunt Andrea, 6.996 - Andreia, iar 350 -Andruţa şi Andruşa. Majoritatea bărbaţilor, respectiv 316.450, poartă numele Andrei, alţi 12.099 se numesc Andras, 3.265 - Endre, iar 3.784 Andreeas sau Andreas. De asemenea, 730 de bărbaţi poartă numele de Andreiu, 13 Andruşa şi Andruţa, iar alţi 22 se numesc Andrieş.

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.

SFÂNTUL ANDREI

Povestea sfantului

Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea. Însă a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci în fiecare zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi, străbătând celelalte ţări, a ajuns la ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a tras de la idoli la Hristos.

Sfântul Andrei ar fi avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei".

Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El".

În sfintele Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menţionat doar de două ori, la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când împreună cu Filip l-au înştiinţat pe Domnul că nişte elini, veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Pastelui iudaic, voiau să-L vadă.

Multe lăcaşuri de cult poartă numele Sfântului Andrei. Cea mai importantă este Peştera Sfântului Andrei, o biserica adevărată, săpată în stâncă, în care se află un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea Apostolul Andrei. Astăzi, cei aflaţi în suferinţe merg acolo pentru a-şi redobândi sănătatea, petrecând câteva zile şi nopti pe acest "pat al Sfântului Andrei".

La Biserica "Sfântul Andrei" din cartierul Chitila din Bucureşti, slujba hramului va începe marţi seara. Totodată, în curtea lăcaşului vor fi scoase spre închinare moaştele Sfântului Apostol Andrei.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, deopotrivă, în 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

SFANTUL ANDREI
Originea numelui

Credincioşii îl prăznuiesc, vineri, pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată sărbătoare bisericească naţională. Conform Bibliei, cei doi fraţi Petru şi Andrei erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, aveau o casă în Capernaum şi erau de profesie pescari.Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când a văzut a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan pe dascălul său Ioan arătând cu degetul către Iisus şi zicând "iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii", Sfântul Andrei l-a urmat pe Hristos, zicând fratelui său Petru: "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos". De aici provine numirea lui Andrei "Cel dintâi chemat".
Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă "viteaz", "bărbătesc".
În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru. Tradiţia Bisericii arată că, după înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea. Însă a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci în fiecare zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos.

SFANTUL ANDREI, evocat în Evanghelia lui Matei

Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după el.
În Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menţionat doar de două ori: la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, au înştiinţat pe Domnul că nişte elini, veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau să-l vadă.
SFANTUL ANDREI a fost răstingnit la Patras
Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei".
Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.
Acelaşi for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată Sărbătoare Bisericească Naţională.

SFANTUL ANDREI, datini, tradiţii, obiceiuri

Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică. "Andreiu' cap de iarnă" cum îi spun bucovinenii, permite interferenţa planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenţa oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "minţile oamenilor" şi "rodul livezilor".
Împotriva acestor primejdii, ţăranul român foloseşte usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, coteţele, uşile şi ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, ca să alunge duhurilor rele la oameni şi animale.
În această noapte se desfăşoară cea mai importantă acţiune: "păzitul usturoiului". Fete şi flăcai, veghează şi petrec, tocmai pentru ca usturoiul să capete calităţile necesare pentru a-i protejarea împotriva primejdiilor. De asemenea, usturoiul purtat la brâu va servi drept remediu terapeutic şi va aduce peţitori.
Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor şi câmpurilor se aduc crenguţe de vişin în casă şi dacă vor înflori până la Crăciun este semn de belşug. Un alt obicei este de a pune grâu în noaptea de Sântandrei într-o oală de pământ, pentru a vedea rodnicia ogoarelor, dar şi a casei gospodarului în noul an.
Tot în ajun, fetele încearcă să-şi afle viitorul. Tradiţia spune că ele aruncă în apă plumb sau cositor topit, care întărindu-se prefigurează chipul viitorului soţ. Tot pentru a-şi vedea ursitul, fetele stau peste noapte în faţa unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul acestuia. Unii bătrâni observă cerul în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei şi prezic dacă noul an va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace sau război. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, deopotrivă, în 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Nicolae Titulescu

(n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, fost președinte al Ligii Națiunilor.


Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său în Titulești, Olt. După terminarea Liceului „Carol I” la Craiova în anul 1900 cu premiul de onoare, studiază dreptul la Paris obținându-și doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels. În această perioadă este inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.[1]

În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută în București. În urma alegerilor din 1912, devine deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, iar cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.
În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențial al națiunii române.
În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei respective de către București.
Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică românească a vremii.


.
Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene. Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convențiile:
împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înțelegeri;
pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);
În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.
Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și inhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

S-a intamplat azi!

1838 - S-a născut Cleveland Abbe, fondatorul merican serviciului meteorologic al SUA (m.28.10.1916).

1854 - A murit Johann Eckermann, poet şi memorialist german, bun prieten cu Goethe, secretarul personal al acestuia („Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii lui”) (n.21.09.1792).

1857 - S=a născut Joseph Conrad, scriitor englez (“Condamnatul din insule”, “Lordul Jim”, “Agentul secret”, “Nostromo”) (m.03.08.1924).

1883 - S–a născut Anton Webern, compozitor şi dirijor austriac, părintele serialismului (m.15.09.1945).

1888 - S-a născut compozitorul Ion Nonna Otescu (m.25.03.1940).

1891 - S-a născut sculptorul Oscar Han (m.14.02.1976).

1898 - S–a născut Karl Gunnar Myrdal, economist şi politician suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 1974 (m.17.05.1987).

1913 - S–a născut juristul canadian de origine română Nicolas Mateesco–Matte, membru de onoare al Academiei Române, membru al Asociaţiei de Drept Internaţional.



1919 - A murit pictorul francez Auguste Renoir, reprezentant de seamă al impresionismului (n.25.02.1841).

1920 - Geneva, Societatea Naţiunilor Unite. A fost semnat Protocolul privind constituirea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională cu sediul la Haga (3/16).

1925 - S-a născut Ferlin Husky, muzician country şi actor american.

1926 - S–a născut, în judeţul Hunedoara, Laszló Albert, artist plastic.

1928 - S-a născut Andy Williams (Howard Andrew), cântăreţ american.

1933 - S-a născut chimistul olandez Paul Crutzen, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1995.

1938 - S-a născut pictorul Florin Mitroi (m.08.04.2002).

1944 - A murit Petre Grimm, istoric literar şi traducător (n.22.02.1881).




1944 - S-a născut Ralph McTell (May), vocalist, chitarist şi compozitor folk britanic.

1946 - S-a născut Vic Malcolm, chitarist britanic (Geordie).

1947 - S–a născut actorul Ion Haiduc.

1948 - S–a născut poeta Mara Nicoară.

1948 - S-a născut solistul britanic de muzică rock Ozzy Osbourne.

1949 - S-a născut John Wilson, baterist britanic (Them , Taste, Cochise, Stud).

1950 - S–a născut Ion Şinca, pictor.

1951 - S-a născut Nicky Stevens, cântăreaţă britanică (Botherhood Of Man).



1963 - Guvernul român şi belgian ridică legaţiile lor la nivel de ambasadă.

1966 - S–a născut Cătălin Botezatu, designer vestimentar.

1967 - A fost efectuat primul transplant de inimă de către chirurgul Christian Barnaard, de la spitalul Grotte Shur din Capetown (Africa de Sud); la 2.09.2001, celebrul chirurg a decedat în urma unei crize de astm.

1971 - La Montreaux, în Elveţia, a luat foc acoperişul sălii în care concertau Frank Zappa & The Mothers Of Invention. Episodul este descris în "Smoke On The Water" - Deep Purple.

1973 - Planeta Jupiter a fost survolată, pentru prima dată, cu nava spaţială Pioneer–10.

1977 - Au fost inaugurate lucrările de construcţie a Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin rompr2003.

1979 - 11 spectatori au fost călcaţi în picioare la un concert The Who, în Riverfront Colosseum, Cincinnati.

2000 - Bulgaria a fost eliminată din rândul statelor care au nevoie de vize pentru a călători în spaţiul european.

S-a intamplat azi!

1642 - A murit cardinalul Armand–Jean du Plessis de Richelieu, om politic ce a consolidat poziţia statului francez în Europa şi a sprijinit întemeierea Academiei Franceze (1635) (n.09.09.1585).

1679 - A murit filosoful britanic Thomas Hobbes (n.05.04.1588).

1795 - S-a născut Thomas Carlyle, eseist, istoric şi filosof britanic (m.04.02.1881).

1798 - A murit Luigi Galvani, medic şi fizician italian, unul dintre întemeietorii electricităţii ca ştiinţă (n.1737).

1847 - A murit Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor, dirijor şi pianist german (n.03.02.1809).

1866 - S–a născut pictorul rus Wassily Kandinsky, unul dintre promotorii picturii abstracte nonfigurative, fondator, împreună cu Franz Marc, al grupării “Der Blaue Reiter” – “Călăreţul albastru”; studiul său “Despre spiritual în artă” (1911) a adus o contribuţie teoretică fundamentală în dezvoltarea artei abstracte (m.13.12.1944).

1875 - S–a născut, la Praga, Rainer Maria Rilke, important poet al liricii moderne, prozator, traducător; cele şase volume de corespondenţă cu personalităţile culturale ale vremii aduc mărturii importante asupra vieţii literare contemporane lui (“Cartea orelor”, “Sonete către Orfeu”) (m.29.12.1926).

1892 - S-a născut Francisco Franco Bahamonde, general si om politic; a pus capat razboiului civil spaniol (1936–1939), iar ca sef al statului, din 1.04.1939, a instaurat în Spania un regim autoritar, fiind numit “ultimul dictator fascist supravietuitor”; prin legea de succesiune propusa de Generalul Franco, Spania a revenit la sistemul monarhiei constitutionale, în 1969, când printul Juan Carlos de Bourbon a fost desemnat de catre general ca viitor monarh; la 22.11.1975, printul Juan Carlos a fost proclamat rege al Spaniei (m.20.11.1975).



1902 - A murit Ion Raţiu, om politic transilvănean, preşedinte al Partidului Naţional Român (n.19.08.1828).

1908 - S-a născut biologul american Alfred Day Hershey, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1969 (m.22.05.1997).

1913 - S–a născut Vlaicu Bârna, poet (m.1999).

1918 - S–a născut pictoriţa Viorica Bălan.

1921 - S–a născut Al.I.Amzulescu, folclorist.

1929 - S–a născut Wilhem Georg Berger, compozitor, muzicolog, dirijor; a compus muzică vocal simfonică, muzică de cameră, muzică pentru pian, fiind distins cu numeroase premii naţionale şi internaţionale pentru activitatea sa componistică.

1929 - S-a născut Wilhelm Georg Berger, compozitor şi muzicolog (m.08.03.1993).

1933 - S–a născut fizicianul Eugeniu Ivanov, membru corespondent al Academiei Române.




1933 - S–a născut actorul german Horst Bucholz, supranumit „James Dean al Germaniei” (filmografie: „Cei şapte magnifici”) (m.04.03.2003).

1934 - S–a născut Virgil Moise, pictor, membru al UAP.

1940 - S-a născut Freddy Cannon (Frederick Anthony Picariello), cântăreţ, chiatrist şi compozitor american.

1942 - S-a născut Chris Hillman, chitarist, basist, vocalist şi compozitor american (The Byrds, Flying Buritto Brothers, Manassas).

1942 - S-a născut Bob Mosley, basist american (Moby Grape).

1942 - A murit poetul Artur Enăşescu, numit de criticul Perpessicius "parnasian al boemei" (n.19.01.1889).

1948 - S-a născut Johnny Southside (Johnny Lyon), vocalist şi compozitor american.

1951 - S-a născut Gary Rossington, chitarist şi compozitor american (Rossington-Collins Band).



1952 - A murit Karen Horney, psihanalist american de origine germană; în lucrările sale a evidenţiat rolul pe care îl au factorii culturali şi de ambianţă în geneza bolilor nervoase, fiind considerată unul dintre principalii adepţi ai culturalismului în psihanaliză (n.16.09.1885).

1956 - Are loc la Sun Studios în Memphis, 706 Union Avenue, celebra "million dollar sessessionŢ, cu Elvis Presley, Jerry Lee Lewis, Carl Perkins şi Johnny Cash.

1959 - S–a născut Marcel Pavel, interpret de muzică uşoară.

1967 - A murit Ştefan Szönyi, pictor.

1970 - A murit Grete Csaki-Copony, pictor. După 1962, s-a stabilit la Berlin (n.28.02.1907).

1976 - S–a născut Bobby Stoica, membru, din 1999, al formaţiei de muzică rock „Voltaj”.

1996 - A fost inaugurată filiala din România a companiei “Microsoft”.

2004 - În noaptea de 3 spre 4 decembrie a murit Teo Peter (n.11.04.1954), fondatorul şi basistul trupei „Compact”, în urma unui accident de maşină; implicat în accident şi găsit vinovat de moartea lui Teo Peter a fost puşcaşul marin Cristofer Robert Vangoether, responsabil de securitatea personală a ambasadorului american la Bucureşti. La câteva ore după producerea accidentului, diplomatul american a părăsit România, urmând a fi cercetat la baza militara Quantico din Virginia (SUA).

Ion Budai DELEANU


Ion Budai Deleanu este nu numai cel mai important literat al Şcolii Ardelene, ci în acelaşi timp şi unul din reprezentanţii de seamă ai literaturii noastre.

Autorul ŢIGANIADEI s-a născut între 1760-1763 la Cigmău, în ţinutul Hunedoarei. În satul acesta mic din apropierea Oraştiei, fiul preotului Budai a învăţat litera cărţii. Tot acolo a avut prilejul să cunoască din plin viaţa amară a ţăranilor şi traiul greu al ţiganilor huliţi şi desconsideraţi de stăpânitori.

Din vremea copilăriei petrecute în satul natal şi al studiilor făcute la Blaj, s-au întipărit puternic în mintea scriitorului, mai târziu veşnic pribeag prin ţări străine, farmecul poeziei noastre populare şi bogăţia lexicală a limbii româneşti.

Studiile teologice începute la Blaj au fost continuate de Ion Budai Deleanu la Viena. În capitala monarhiei habsburgice, scriitorul român nu şi-a desăvârşit doar cunoştinţele teologice. În Viena avea să cunoască aspectele complexe şi contradictorii ale politicii culturale şi economice duse de Iosif al II-lea, care încerca să prevină manifestările revoluţionare prin reforme raţionale, iniţiate de monarhul luminat. Anii de studii de aici au constituit un bun prilej pentru formarea unei bogate culturi literare. Interesat să studieze originea poporului român, Ion Budai Deleanu este un pasionat cititor al capodoperelor din literatura universală.

După terminarea studiilor la Viena, Ion Budai Deleanu s-a întors la Blaj, unde a fost numit profesor. Din cauza neînţelegerilor cu episcopul Ion Bob, aliat al feudalităţii, viaţa în acest centru de cultură i s-a părut insuportabilă. De aceea, scriitorul părăseşte Blajul înainte de 1787, pentru tot restul vieţii. Ion Budai Deleanu se stabileşte la Lemberg, important centru al Galiţiei, unde îndeplineşte funcţia de consilier la tribunalul de acolo.

În 1815, Mitropolitul Veniamin Costache îl cheamă ca profesor la Iaşi; dar, deşi se arăta bucuros să primească postul, consilierul nu părăseşte Lembergul, unde moare în 1820, în vârstă de aproape 60 ani.

Scoala ardeleana

Ca şi alţi cărturari din generaţia Şcolii Ardelene şi Ion Budai Deleanu se străduieşte să umple diferitele goluri ale culturii romaneşti. În linii generale, concepţia istorică şi filologică a lui are numeroase puncte comune cu a celorlalţi cărturari ardeleni, care urmăreau şi ei trezirea conştiinţei naţionale şi educarea sentimentelor patriotice ale poporului român. Îndrăzneala prin care Ion Budai Deleanu combate anumite vicii ale societăţii din timpul său era uluitoare. Compasiunea lui Gh. Şincai faţă de iobagii asupriţi, exprimată în cronica sa, se transformă la Ion Budai Deleanu în satira vehementă a exploatării, anticatolicismul lui P. Mior din Procanon capătă la autorul nostru proporţii mai largi de anticlericalism, iar lupta împotriva superstiţiilor, dusă de Gh. Şincai, devine la Ion Budai Deleanu semnificaţia unei ironii îndreptate împotriva celor care cred în vrăji, farmece, minuni.

Opera literară cuprinde un poem neterminat intitulat Trei viteji şi epopeea Tiganiada. Satira din poemul Trei viteji, este îndreptată asupra boierilor din toate provinciile româneşti, vizând pe alocuri şi viciile tinerilor burghezi în ascensiune. Abordând problema iobăgiei într-un mod mult mai răspicat şi mai curajos decât S. Micu sau Gh. Şincai, Ion Budai Deleanu are posibilitatea să reconstituie un întreg complex de aspecte care vizează relaţiile dintre iobagii români şi stăpânitorii de odinioară din Transilvania. Descifrarea sensului întâmpărilor anecdotice din poemul Trei viteji îi permite cititorului să distingă imaginea satirică din acea vreme, roasă de vicii şi bazată pe asuprire, pe care autorul a biciuit-o fără cruţare.

Înainte de a trece la elaborarea Ţiganiadei se pare că Ion Budai Deleanu reflectase vreme îndelungată asupra necesităţii creării unei asemenea lucrări. Autorul era convins de necesitatea de a se căuta eroi în poezie, cu mult înainte ca această idee să fi devenit un principiu călăuzitor al unei grupări literare româneşti. A socotit că pentru a purcede la înfăptuirea Ţiganiadei este necesar să-şi lămurească unele chestiuni de teorie literară pe care le-a găsit traduse şi în manualele de poetică ale vremii. El ştie de pildă ce este metafora, personisirea, onomatopoeticonul, licenţele poetice sau sloboziile, cum le mai numea autorul. Ştia că este necesar să existe o legătură strânsa între graiul unui personaj şi caracterul lui. Trebuie spus de la început că epopeea Ţiganiada are o valoare multiplă. Fiind cel mai de seamă monument literar din acea epocă, este în acelaşi timp şi un document social.

Scriitorul nu a creat această operă numai pentru „a forma şi a introduce un gust nou de poezie ţigăneasca” şi în niciun caz pentru a batjocori pe ţigani, populaţie oropsită sub regimuri bazate pe exploatarea omului de către om. Ion Budai Deleanu a folosit elemente caricaturale de felul celor din josnicele snoave despre ţigani cu alte scopuri, mai înalte decât aceea de a lua în râs pe nişte oameni. Deşi autorul se lasă uneori furat de propria-i pornire de a glumi, simpatia lui pentru ţigani se vădeşte în multe locuri ale poemei. Dacă a folosit imaginea caricaturală a ţiganilor, a făut aceasta numai cu scopul ca, la adăpostul glumei, să lovească fără pericol în stări de lucruri condamnabile, din societatea epocii sale. Cititorul este prevenit chiar de autor prin Epistola închinătoare: Am izvodit această poveste… întru care am amestecat întru adins lucruri de şagă, ca mai lesne să înţeleagă şi să placă. Însă tu bagă seama bine, căci toată povestea mi se pare că-i numai o alegorie în multe locuri unde prin ţigani să înţeleg şi alţii…

În cuprinsul poemei, în versuri şi în notele care le însoţesc, se vede efortul continuu al scriitorului de a-şi camufla critica, dar, totodată de a o lămuri, de a o face înţeleasă. Dacă de teama cenzurii şi-a ascuns până şi numele printr-o anagramare (Leonachi Diancu), el ţine să atragă atenţia cititorului: Să află intr-ânsa şi critică pentru a cărei dreaptă înţelegere te poftesc să adaugi oarecări luări aminte, căci ştiu bine că vei înţelege ce am vrut eu să zic la multe locuri. Când în cuprinsul poemei, nota critică devine prea puternică şi prea directă, scriitorul îşi arată teama de urmări subliniind:

Ci hoha, să lăsăm această sfadă

Văd pe mulţi că ridică sprâncene

Şi mă tem că necăutând la rangă

Să nu-mi puie muza supt falangă



Opera lui constituie un model de îmbogăţire a limbii literare prin promovarea limbii populare. El a preţuit creaţia literară a etniei, iar în poemă menţionează rapsozi care sunt: bătrânii, ciobanii, cimpoierii sau orbeţii de prin târguri.

Pentru a contribui la educarea sentimentului naţional, scriitorul vorbeşte despre mândria originii latine a romanilor. În acelaşi scop evocă figura eroilor ce s-au evidenţiat în lupta de eliberare de sub jugul otoman. Recurgând la alegorii, amestecând în poverstirea sa elemente religioase, aşa cum cerea specia literară pe care şi-a ales-o – epopeea- plasând acţiunea în trecut, colorându-şi opera cu glume, el nu pierde însă din vedere intenţia principală: oglindirea critică a realităţii sociale din epoca sa.

Folosind cu abilitate alegoria, ştiind să împletească destul de iscusit subiectul principal al poemei cu acelea secundare, scriitorul duce la bun sfârşit temerara lui întreprindere: de a da un product nou în literatura românească. Având conştiinţa răspunderii sale, el nu s-a angajat în alcătuirea unei epopei serioase şi adevărat cronice, ci numai în aceea a unei poeme de şagă. Deşi a avut de luptat din greu cu „neajungerea limbii”, a reuşit să creeze personaje vii, ale căror stări sufleteşti sunt analizate în adâncime şi ale căror trăsături fizice şi morale reies sugestiv din portrete şi caracterizări.

Faptul că Ion Budai Deleanu a putut să ne dea, la început de secol XIX, cea dintâi şi singura epopee românească, se datorează poziţiei sale ideologice avansate – un conţinut ideologic valoros determină şi o exprimare artistică superioară.

Pe lângă adevărul epocii, Ţiganiada oglindeşte din plin cele mai arzătoare năzuinţe ale poporului, care au fost îmbrăţişate de scriitor şi în numele cărora el a lovit în asupritori şi în uneltele lor.

Zaharia STANCU -

n. 5 oct. 1902, corn. Salcia, jud. Teleorman - m. 5 dec. 1974, Bucuresti.

Poet, prozator si ziarist.

Fiul lui Tudor Stancu Mitroi si al Mariei (n. Del-cea Bratu)

Dupa absolvirea claselor primare (1915), in satul natal, a fost ucenic la o tabacarie, argat, vanzator de ziare. Peregrinari prin Balcani (1917), povestite in romanul Jocul cu moartea, ajutor de arhivar la judecatoria din Turnu Magurele (1918-1920), elev in particular la liceul din Rosiorii de Vede (1920-1922), functionar in capitala (1922-1923), unde se si stabileste. Bacalaureatul la Pitesti (1928) si licentiat in litere si filosofic Bucuresti (1933).

Debutul publicistic in ziarul Victoria din Turnu Magurele (22 mai 1921) si in poezie, l& Foaia tinerimii (15 iun. 1921). in proza, debuteaza in Ziarul stiintelor si al calatoriilor (aug. 1921), sub pseud. Stefan Th. Mitroi. Colaboreaza asiduu la Sagetatorul, Universul literar (1920-1921), Gandirea (din 1924), pe frontispiciul careia va figura o vreme ca director, la Adevarul literar si artistic (1922), sub pseud. Z. Tudor, la Duminica Universului, Viata literara, Tara noastra. Romania literara. Frecventeaza cenaclurile conduse de Mihail Dragomirescu si E. Lovinescu. in 1925-1926, isi face stagiul militar. Debut editorial cu voi. Poeme simple (1927), premiat de S.S.R. El insusi un impatimit al publicisticii, scoate rev. lunara de critica si arta Azi (1932-1940), ziarul Credinta (1934), si, impreuna cu C. Clonaru, Lumea romaneasca (1937-1939); in 1940, conduce Revista romana. Voi. de poezii, "talmacirile" din Esenin, Antologia poetilor tineri (1934) fac din STANCU un scriitor de prima linie, angajat total in miscarea literara a vremii. Pamfletarul virulent nu se dezminte in romanele Taifunul (1937) si Oameni cu joben (1941), scrieri fara importanta artistica. Alte plachete de poezii: Albe (1937), Clopotul de aur (1939), Pomul rosu (1940), Iarba fiarelor (1941), Anii de fum (1944). Pentru atitudinea antifascista este internat in lagarul de la Targu Jiu (inspirandu-i voi. Zile de lagar, 1945). Succes neasteptat cu romanul Descult (1948), publicat mai intai sub forma de foileton in Contemporanul; in numai doua decenii, ciclul epic al lui Darie prolifereaza intr-un numar impresionant de voi., unele ratate, de la Dulaii (1952) la Ce mult te-am iubit (1968). Premiul de Stat pentru roman in 1952. In toti acesti ani, publicistica devine sporadica si festiva. Mai colaboreaza la; Cuvantul literar si artistic (1924-1925), Gazeta literara, Luceafarul, Igaz Szo, Neue Literatur, Presa noastra, Revue Roumaine, Steaua, Utunk, Viata Romaneasca, Cuvantul, Romania noua, Tempo (1936), Ultima ora (1945) etc. Opera scriitorului, in special a prozatorului, a fost tradusa in toate limbile importante ale globului, iar dupa unele carti ale sale s-au realizat si filme. Inconformistul aprig de odinioara gaseste resurse de adaptare si implicare in noile realitati sociale de dupa razboi: director al Teatrului National, director de rev. literare; ales presedinte al S.S.R. (1947) si, in 1966, al Uniunii Scriitorilor (reales in 1968 si 1972); academician din 1955; cunoaste in scurt timp toate onorurile politice la care putea aspira un scriitor roman inrolat, in acea vreme. A mai semnat: Z. S., Z. T. S., Zah. t. s., Zaharia St., Zaharia Th. Stancu, Zaharia Tudor. Revenirea la poezie in ultimii ani de viata (Cantec soptit, 1970; Sabia timpului, 1972; Poeme cu luna, 1973) precizeaza scrisul ciclic al unei opere intinse si inegale, dar unitare, alimentata de biografia spectaculoasa a autorului si mai ales de o inepuizabila energie de a scrie. Laureat al Premiului "Herder^ (1971), STANCU ramane si dupa moarte un scriitor controversat. Poate ca nici nu mai este citit: o buna parte din scrierile sale s-au perimat, iar altele n-au inspirat incredere nici in timpul vietii. Talentul si indeosebi usurinta de a scrie i-au intins capcane pe care n-a stiut intotdeauna sa le evite; s-a lasat furat de primul impuls, de spontaneitate. Scrisul sau n-are adancime. Pe masura ce aduna o experienta, o si dilueaza in excese repetitive. Mai ales prozatorul a avut cel mai mult de suferit din cauza aceasta, desi e mult mai titrat decat poetul. Totusi, opera lui S., oricat de inegala si plina de inconsecvente, impune prin cantitate si prin originalitatea filonului biografic, care-1 singularizeaza.

Daca romanele, incepand cu Descult, i-au adus lui STANCU un solid prestigiu de prozator, intaia si ultima vocatie ramane poezia. incat pare indreptatita aceasta marturisire tarzie a autorului: "De la intrarea mea in literatura si pana astazi, totdeauna am incercat sa exprim in versuri ceea ce nu izbuteam sa exprim in proza". Poetul a publicat mult, peste zece volume, dar caracteristica principala a liricii sale e simplitatea si concizia formala. A debutat editorial o data cu Arghezi, prelungind apoi ecouri din Blaga si Pillat. il simtim insa mai aproape ca sensibilitate de poetii din "generatia razboiului". STANCU scrie pe un ton firesc, nu face literatura, versul - incarcat de o prospetime aurorala - are cursivitate epica. Forma concentrata struneste, la inceput, un temperament patimas, exploziv. Acut senzuala in premisele ei, o astfel de lirica, centrata energic pe eu, se identifica paradoxal cu reveria vegetalului gratios. Registrul liric poate sa fie minor, dar nu culpabilizeaza catusi de putin. Imagini de un delicat fior bucolic sunt extrase din senzatiile puternice, aspre, ale copilariei si adolescentei. Desi presupun o respiratie abrupta, sacadata, "poemele simple" ne releva un poet viguros al sevelor amare ale pamantului, al dragostei "pom rosu", al infratirii cu natura si elementele. il inspira mai ales privelistile campenesti, adunand in fiecare vers o explozie de lumina si miresme de ierburi crude, care excita simturile. In ungherul cel mai ascuns, intim, erotica frusta reinvie gingasii uitate. Solidar cu lumea din care provine, STANCU ar fi putut spune si el asemeni lui Esenin: "Sunt ultimul poet al satului". E mai putin derutat insa ca acesta, fiind de fapt, structural, un exaltat, iar increderea in poezie e totala. O considera o "iarba a fiarelor", puterea ei fiind aceea a farmecului. Dar, desi senine, extatice, versurile sunt in substanta lor triste. Un sentiment provocator al singuratatii emana nu din izolare, ci din firea de razvratit, de om al contrastelor, deschis cu timpul spre politic si istorie. La S., aproape in orice imprejurare de aci inainte, eul devine o energie sociala de neinfranat. "Golul", caruia ii dedica un ciclu intreg in voi. Albe, nu inspira dezolare. STANCU scrie acum o poezie vita-lista, cosmica, a ritualurilor pagane, cu accente sporadice de psalmi arghezieni. Poemele par ca acumuleaza tot mai multa energie comprimata, care abia asteapta sa izbucneasca; versul lapidar cu greu o mai stapaneste. Cantecul are un sunet mai aspru, soapta se preface, daca e sa-1 credem pe poet, "in tunet". Simetrii pline de gratie alterneaza cu "gemete scrasnete chiote". Poemele ultime, din nou "cantece soptite", evidentiaza un sentiment elegiac deloc apasator, feeric si grav in fata mortii, ca si ideea de impacare senina cu soarta. Desi se intoarce la romanta naiva, ceea ce presupune o vitalitate micsorata, lirismul atinge acum o coarda metafizica. Fara sa fie un mare poet, in poezie STANCU a fost intotdeauna egal cu sine insusi. Pe portiuni mai mici sau chiar in totalitate, lirica sa etaleaza un ton inconfundabil, de vadita autenticitate. Descult e un roman liric, o fresca autobiografica extinsa la medii sociale diverse, cu predilectie la satul de campie de la inceputul secolului. Cel care isi aminteste este Darie, un alter-ego al autorului. Aceasta scindare nu complica deloc naratiunea, fiindca nu se respecta nici o conventie literara. Prozatorul este la fel de frust ca poetul, n-are vreo preocupare cat de vaga de compozitie si mizeaza totul pe autenticitate, adica pe argumentul vietii, nu pe arta ("literatura"). Lirismul nu face decat sa accentueze trasaturile dure ale tabloului si atmosfera de cosmar. Ii este propriu lui STANCU un realism al cruzimii, impregnat de exotism rural. Convingator e Darie si ca picaro al mediului citadin, unde e ucenic tabacar, baiat de pravalie la un magazin de pompe funebre si vanzator intr-o bacanie. Amestecul violent de tragic si comic, umorul aprig nascut din caractere darze, inflexibile, singularizeaza si mai mult aceasta scriere. Totul e zugravit in culori tari, pana si peisajul campiei; florile de salcam, de exemplu, nu toropesc simturile cu mirosul lor extatic, ci astampara prozaic foamea. G. Calinescu detecta "un realism de pictor spaniol" si vedea in acest roman o carte "surprinzator de vie, desi ea nu urmeaza regulile obisnuite ale genului". Darie e mai mult o voce si mai putin o constiinta. El nu numai ca toate le stie, dar toate i se si intampla. Este uimitor cat de multe i se intampla acestui personaj, in fond prea livresc. Cu adevarat o constiinta e autorul, dar una refulata, neputandu-se niciodata desubiectiviza in intregime. Chiar confesiunea lui Darie este prea nervoasa ca sa n-o atribuim tot autorului. Sunt vadite sarja, umoarea pamfletara si indarjirea stilistica. Popa din sat e "boaita neagra", merge des in crasma, are copii tampiti, pe care-i trece clasa cu plocoane, aduce acasa de la biserica colacii cu caruta si-i da la vite, nu la saraci, iar dupa infrangerea rascoalei el este acela care face lista vinovatilor; un personaj de-a dreptul odios. Parca ne aflam pe alta lume. Nu mai putin fabuloasa, in acelasi registru epic de basm negativ, este si biografia lui Darie. De fapt, tot ce se intampla in Descult contrariaza copilaria; pornirea fireasca spre joc se confrunta neverosimil cu teroarea foamei. In schimb, palide sunt amintirile de scolar. Cu toate ca metoda de investigatie a tabloului social este formal introspectia, ce apartine numai lui Darie se uita cel mai repede. inceputul romanului este un strigat: "Tudoreee deschide poarta!". Citite insa mai atent, primele capitole sunt in realitate pline de clisee samanatoriste, pentru a se insinua apoi din ce in ce mai puternic tema foamei. Rezulta, in totul, epopeea unei comunitati dezumanizate de foame -obsesia nationala a unui popor de tarani. Totul pare inventat, totul pare rupt din realitate. Este echivocul permanent dintre rememorare si fictiune, dintre enorm si enormitate. Momentul epic de varf il constituie evocarea rascoalei, cu intuitia exacta a psihologiei gloatelor ridicate instinctiv la revolta si cu unele scene de cruzime bestiala. Nu sunt crutati boierii, nu sunt crutati nici taranii. in pantecele deschis cu fierul de plug al logofatului Filip Pisicu se toarna o mamaliga enorma, cat ar putea satura un sat intreg. Un taran, care furase trei rate si de frica le ingropase, e pus sa le manance, desi intrasera in putrefactie. Daca boierii practica, nu tocmai eficient, supliciul infometarii taranilor, imaginatia acestora sufera in acelasi sens o fixatie psihologica. De cosmar sunt si ale episoade, fara legatura directa cu rascoala: la culesul viei, taranilor li se pun botnite la gura, ca animalelor, iar politaiul satului smulge marturisirea de crima cu o pisica varata in sanul celor anchetati. Un singur moment luminos: dragostea dintre Darie si tiganca Zambila. Adevarul e ca, dupa consumarea rascoalei, in ciuda numeroaselor interventii sociologice si etnografice, intensitatea epica scade brusc. Cu toate acestea, Brunea-Fox considera aceasta carte "un document antropometric al vietii rurale". Descult pare scris pe alocuri cu teza si mai ales cu manie. Redactat la persoana intai, romanul tradeaza nu mai putin o conceptie epica omniscienta. Memoria lui Darie e supusa insistent la tot felul de constrangeri: "Darie, spui tu drept. iti aduci tu bine aminte?", "() Nu. Nimic n-am uitat"; intrebari "totalitare", care cer raspunsuri totalitare. Cu adevarat zguduitoare este epica lui STANCU numai cand nu se pierde, sub presiunea justitiara, sensul elementar al rememorarii, acela de a nu uita. Atat si nimic mai mult. Dar cand niste biete femei, cu o droaie de copii pe cap, vorbesc de "zavera" si de o alta rascoala a lui Tudor, care va sa vie, spectacolul epic incepe sa sufere. ingloband ulterior si doua proze lirice, Florile pamantului (1954) si Iarba (1957), romanul a putut sa para "mai mult un poem al campiei, al voluptatii de a calca descult ierburile" (Al. Piru). Cel putin Iarba e un inspirat poem de fertilitate, unic in toata literatura lui STANCU Versiunea in trei tomuri, din 1960, mult diluata, se compune din Clopote si struguri, dezvoltand episodul culesului viei si alte doua nuvele memorabile (Grapa si Costandina), Printre stele, volum prolix despre un vis al lui Darie, cu intentii naive de parabola si, in sfarsit, Carul cu foc, care reproduce mai vechiul roman Dulaii. Ciclul lui Darie continua prin Jocul cu moartea (1962), romanul cel mai curat epic al lui STANCU Se povesteste "calatoria silita" a lui Darie prin Balcani, insotit de un personaj misterios, Diplomatul. Cei doi ratacesc prin sate macedonene si bulgare, pana ce un roman de dincolo ii trece Dunarea si ajung din nou in Bucuresti. Parcurg deci un itinerar simbolic, in cerc. Numai foamea aminteste de Descult.

O peripetie rupta parca din basm e lupta lui Darie cu un sarpe ("un sarpe ciudat, ca de pe alt taram"). Alaturi de legatura secreta dintre viciu si inocenta (Eugen Simion), jocul atat de periculos cu moartea il maturizeaza deplin pe adolescentul Darie. Acesta nu mai e un simplu martor infirm, o mica vietate salbatica in conflict cu mediul, ci un picaro adevarat, un aventurier al constiintei. Ciclul epic inceput cu Descult se incheie cu Ce mult te-am iubit, prilejuit de inmormantarea mamei lui Darie, un amplu monolog cu accente de "bocet metafizic". Ambitii exagerate de cronica social-politica manifesta STANCU in Radacinile sunt amare (2100 de pagini si in jur de 500 de personaje), un memorial invers, aparut ca foileton saptamanal in Gazeta literara (1958). Cele cinci volume formeaza evident un roman fluviu, dar din fericire autorul a renuntat sa-1 mai continue. Nu mai apare Darie, ci povesteste direct autorul tot faptele lui Darie. Procedeul, prea ostentativ publicistic, mistifica realitatea, iar pe de alta parte face imposibila orice mediere simbolica a evenimentului brut. Primele doua volume au fost rescrise in trilogia Vantul si ploaia (1969), avandu-1 in centrul actiunii pe comunistul Licu Oros, in timpul evenimentelor politice culminand cu alegerile din 1946; un esec si acesta, asemeni intregului ciclu al Radacinilor, din care s-a mai desprins Padurea nebuna, roman remarcabil ca si Jocul cu moartea; un poem de dragoste si al campiei scitice. Ultimul roman, Satra (1968) este independent de celelalte. Autorul evoca, cu un ochi atent indeosebi la pitoresc, suferintele in vreme de razboi ale unei comunitati de tigani mutate in Transnistria. Un fior tragic autentic insufleteste intreaga poveste. Cu toate denivelarile sugerate, proza lui STANCU izbuteste sa ne emotioneze si astazi, unele carti sunt de neuitat. Putini prozatori romani au mai reusit ca experienta lor de viata, transpusa epic, sa concureze imaginatia, s-o intreaca chiar. A fost apropiat de Knut Hamsun, Maxim Gorki si Panait Istrati. Nimic insa nu-i poate pune in umbra puternica originalitate. Romanele mai cu seama par facute dintr-un numar limitat sau nelimitat (nu conteaza) de subiecte, repovestite mereu in alte contexte. Esential e insa ca toate aceste subiecte, sugestive si absolut memorabile, sunt ale lui STANCU si numai ale lui, nesubstituibile, intr-o epica altfel minata de lirism si de excese polemice nu intotdeauna absorbite in fictiune.

Legende de Mos NICOLAE!


Legenda lui Moş Nicolae diferă de la ţară la ţară. Unde nu-şi poate croi drum prin zăpadă, moşul vâsleşte .
Legenda nuieluşei de măr apare şi în textul colindelor româneşti. Probabil vă amintiţi cunoscutul refren "Florile dalbe, flori de măr".

Este una dintre poveştile care contribuie la legenda lui Moş Nicolae. Vi le enumerăm pe celelalte mai jos. Diseară, moş Nicolae le aduce copiilor dulciuri şi alte daruri.

Legenda lui Moş Nicolae spune că moşul este un bătrân care soseşte pe un cal alb. Moş Nicolae păzeşte Soarele, care încearcă să să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură. Legenda mai spune că moş Nicolae ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace, stăpâneşte apele şi apără soldaţii.

Sfântul a scăpat fete de la prostituţie

Legătura din moş Nicolae şi copii este determinată de o înclinaţie a Sfântului Nicolae (care a trăit în secolele III-IV) spre ocrotirea celor mici.

"Minunile săvârşite de Sfântul Nicolae, precum învierea celor trei copii omorâţi de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corăbii, sunt binecunoscute. De aceea Sf. Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Dintre multele istorisiri care îl au ca erou, cea mai cunoscută este cea a fiicelor unui om bogat care îşi pierduse averea. Sfântul a venit într-o noapte şi le-a aruncat pe fereastră trei saci de aur, pe care să îi aibă drept zestre pentru a nu fi nevoite să se prostitueze", a explicat părintele Bogdan Teleanu de la Patriarhia Română, citat de Mediafax.

Darul a devenit un simbol de Sfântul Nicolae tocmai datorită acestei minuni (cei trei saci de aur dăruiţi fetelor). În noaptea de 5 spre 6 decembrie, în unele zone, copiii lasă apă şi morcovi pentru calul Moşului Nicolae.

Moş Nicolae şi ţările lumii

- În Olanda, scrie Mediafax, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter;

- În Germania, Moş Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu lovituri de nuia, spune legenda;

- La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri vine din junglă;

- În Hawaii, legenda lui Moş Nicolae spune că acesta coboară din barcă.

Ce aduce Mos Nicolae

La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Sfintul Nicolae si aghiotantul sau Ideea de mos care aduce daruri copiilor a aparut in Scandinavia, cu multe mii de ani inainte de Hristos. Vikingii aveau un zeu, Odin, care calatorea prin toata lumea, in timpul iernii, calare pe un cal cu opt picioare, oferind daruri celor buni si pedepsindu-i pe cei rai. Desi in crestinism s-au pierdut aceste povesti, in constiinta oamenilor ele au ramas prin existenta unor personaje cum ar fi Sfintul Nicolae si Mos Craciun. La crestinii din Republica Ghana, mosul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawaii el coboara din barca. In districtul german Berchtesgaden, 12 tineri imbracati in paie si avind masti care reprezinta animale danseaza in urma Sfintului Nicolae, sunind din talangi. Dupa ce ofera daruri fiecarei case in parte, tinerii dau gazdele afara facindu-se ca le bat, un fel de pedeapsa simbolica pentru eventualele rele savirsite. Si in Germania, Sfintul Nicolae vine cu un aghiotant care poarta nume diferite. Sfintul Nicolae are aici un sac in spate si un bat in mina, in timp ce aghiotantul este o fiinta inspaimintatoare.

In Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranta ca aceasta va fi mincata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta pe aducatorul de daruri. Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sint aduse de ingeri.
In Siria, cadourile vin cu o camila tinara in data de 6 ianuarie. Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede ca a refuzat sa-i conduca pe intelepti la Bethleem cind acestia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana isi petrece timpul mergind din casa in casa pentru a-l gasi pe Copilul Hristos.

Seara lui Mos Nicolae

In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.

Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor. De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

Cine e Mos Nicolae?

Cunoscut in Transilvania si sub numele de Sin-Nicoara, Sfintul Nicolae este cel mai popular sfint in Ardeal. Sarbatoarea lui a generat un adevarat folclor, de la darurile de  Mos Neculai si pina la obiceiurile si legendele diferentiate de la sat la sat. Nascut in cetatea Patara din tinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (in limba greaca  biruitor de popor ) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce i-au murit parintii, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat manastirea Sionului de linga Mira, capitala Lichiei, calatorind ca prelat la Ierusalim.


i!
Crestinii acelor timpuri au pastrat memoria numeroaselor sale minuni (readucerea la viata a unui corabier cazut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea, prin rugaciune si post, a furtunii de pe mare s.a.). In ultima parte a vietii s-a retras la manastirea ctitorita de el, a Sionului, unde a fost inmormintat la 6 decembrie 352. Dupa opt ani, imparatul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica, in cartierul Vlaherne, cu hramul numelui sau. Ducindu-se vestea ca din mormintul sau izvoraste mir, crestinii din intreaga lume au facut pelerinaj, vindecindu-se de boli incurabile. Din veacul al XIX-lea, mina dreapta a Sfintului Nicolae se pastreaza la Biserica Sf. Gheorghe Noi din Bucuresti, unde se gaseste si mormintul Sfintului voievod martir Constantin Brincoveanu cu cei patru fii ai sai. Numeroase biserici din tara si mai ales din Ardeal au hramul Sfintului Nicolae.Le Père Fouettard In Franta, Sfintul Nicolae este insotit de un personaj pe care oamenii din Metz il dispretuiesc. Pina in 1552, Mos Nicolae venea singur pe 6 decembrie si aducea jocuri si dulciuri copiilor cuminti, dar si celor mai putin cuminti. In anul acela, Imparatul Carol al V-lea a asediat orasul Metz. Messienii au fost nevoiti sa ceara ajutor regelui Frantei pentru a face fata asediului care a tinut, cu toate acestea, pina in ianuarie 1553. Breasla tabacarilor a inventat chiar in timpul asediului un personaj grotesc pentru a-i imbarbata pe locuitorii din Metz. Personajul il reprezenta pe Carol al V-lea si purta cu el un bici cu care incerca sa pedepseasca tinerii si tinerele, alergindu-i pe strazi. Anul urmator, pentru a se bucura de libertate, breasla a reinnoit ideea acestui personaj urit, dezagreabil. Trecerea lui prin oras coincide oarecum cu aceea a Sfintului Nicolae. Anii au trecut si, cu timpul, a devenit un obicei ca Sfintul Nicolae sa aduca dulciuri, iar caricatura lui Carol al V-lea sa apara pedepsind copiii neascultatori cu nuielusa usturatoare. Oameni pasnici, locuitorii din Metz l-au uitat pe Carol al V-lea si l-au botezat Père Fouettard (mosul care vine cu biciul) pe cel care-l insotea pe Mos Nicolae, patronul copiilor.Imaginea acestui personaj s-a raspindit putin cite putin spre Nord si astfel Père Fouettard a fost acceptat in Germania, Olanda, Belgia, rezolvind uneori problemele educative ale unor parinti, prin aparitia sa, care speria copiii neascultatori. Ideea nuielusei care pedepseste a ajuns pina pe meleagurile noastre.

Hortensia Papadat-Bengescu (n. 8 decembrie 1876, comuna Ivești, județul Galați - d. 5 martie 1955, București) a fost o mare prozatoare, romancieră și nuvelistă din epoca interbelică.

E fiica generalului D. Bengescu și a profesoarei Zoe. Studiază la Institutul de domnișoare „Bolintineanu” din București. La 20 de ani se mărită cu magistratul Nicolae Papadat. Cariera literară e amânată din pricina transferurilor soțului dintr-un oraș în altul (trecând pe rând prin Turnu-Măgurele, Buzău, Focșani, Constanța) și de grija arătată numeroșilor ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.

Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.

În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.

La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.
Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.


Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu, situate sub semnul colaborării cu revista Viața românească, se caracterizează printr-o proză de fină analiză a celor mai subtile reacții ale sufletului feminin. Prozatoarea suplinește „un deficit colosal de existență” (Femei, între ele) urmărind atent „perpetua mișcare interioară a gândului în mers”. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în fața oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectivă care se apropie de o minuțioasă notare a senzațiilor, „extazul lent al miracolului de a exista”.
Participarea scriitoarei la ședințele cenaclului Sburătorul, căruia îi și dedică de altfel primele ei romane, îi influențează modalitatea de expresie literară, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observație.
Investigația psihologică și fiziologică se adâncește în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini și se întregește cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul Sburătorului, Eugen Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluției necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românești, dublată de cea de la rural la urban, notând totodată „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”.

Opera scriitoarei ilustrează și un alt principiu lovinescian, acela al inspirației citadine. Marele oraș este mediul în care evoluează cu naturalețe personajele Hortensiei Papadat-Bengescu. Cetatea vie, cum numește Bucureștii Mini, personajul romanului „Fecioarele despletite”, nu mai reprezintă, ca pentru literatura de inspirație sămănătoristă a începutului de secol, un loc al pierzaniei, al tuturor viciilor, ci un cadru normal de viață. G. Călinescu admira „lunga, fina, inteligenta clevetire de femeie de lume” din proza sa.
Romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns și Rădăcini alcătuiesc ciclul Hallipilor, numit astfel după familia ai cărei reprezentanți se află în centrul acțiunii care cuprinde și alte familii legate prin rudenie, prietenie sau interes, precum Rim, Drăgănescu sau Maxențiu. Această creație a scriitoarei reprezintă cel de-al doilea ciclu de romane din literatura română după Ciclul Comăneștenilor de Duiliu Zamfirescu.
Din punct de vedere social, personajele romanelor din ciclul Hallipilor sunt în majoritate îmbogățiți de dată recentă care își pun întreaga energie nu în slujba dobândirii de avere, ci în serviciul parvenirii în ierarhia socială, pentru a li se uita originea umilă și a pătrunde în societatea înaltă. Acest snobism, comparabil cu cel al personajelor lui Marcel Proust, este evident în cazul unor personaje ca Ada Razu și Coca-Aimée.
Viziunea lipsită de iluzii, adesea grotească, a acestei lumi pe care o oferă romanele Hortensiei Papadat-Bengescu se sprijină pe modalități narative moderne ce adâncesc perspectiva. Astfel, prezentarea evenimentelor și a personajelor de către narator alternează cu introspecția (analiza psihologică întreprinsă de către personajul însuși) și cu diferitele puncte de vedere asupra aceleiași situații. Apar și personajele-reflector, Mini și Nory, din perspectiva cărora sunt prezentate o mare parte din evenimente și personaje; cititorul află despre situația din familia Rim sau despre cauza suferinței Lenorei, de exemplu, pe măsură ce Mini și Nory iau ele însele cunoștință de aceste lucruri. „La domnia sa lumea și viața stau pe loc, pe când scriitorul își schimbă neîncetat unghiul de observație” (L. Rebreanu).
Boala ocupă, programatic, un loc important în opera scriitoarei. Într-un interviu, Hortensia Papadat-Bengescu se arată mirată că boala nu apare în aceeași măsură, ca temă centrală, la toți romancierii, ea reprezentând „compromisul firesc dintre viață și moarte”. De asemenea, scriitoarea acordă atenție problemelor eredității, interesată constant de detectarea și definirea „trupului sufletesc”.
Romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt, prin acuitatea observației și prin complexitatea tehnicilor de analiză, printre primele realizări de prestigiu ale prozei psihologice românești.

S-a intamplat azi!


687 - Sf.Sergiu I devine Papă.

1675 - A murit pictorul olandez Jan van der Vermeer, unul dintre cei mai mari pictori ai secolului al XVII–lea ale cărui lucrări, reprezentând cel mai adesea scene de interior, se disting prin claritatea culorilor şi prin esenţializarea compoziţiei (n.31.10.1632).

1802 - S-a născut matematicianul Janos Bolyai (m.27.01.1860).

1832 - S–a născut inginerul francez Alexandre Gustave Eiffel, cel care a construit vestitul Turn Eiffel, simbol al Franţei (m.28.12.1923).

1840 - Rămăşiţele pămînteşti ale lui Napoleon I, au fost aduse în Franţa de pe Insula Sfînta Elena, locul în care a murit, şi depuse în Domul Invalizilor din Paris.

1859 - S-a născut Lejzer Ludwik Zamenhof, supranumit ”Doktoro Esperanto”, medic şi lingvist polonez. Este recunoscut drept creatorul limbii esperanto, limbă artificială, bazată pe o gramatică schematizată şi pe un vocabular împrumutat din cele mai răspîndite limbi europene, inventată cu scopul de a deveni limbă internaţională. În 1887, a publicat (în limba rusă), sub numele de Doktoro Esperanto, volumul ”Limba internaţională. Prefaţă şi manual complet” (m.14.04.1917).

1860 - Împăratul Austriei, Franz Joseph I, hotărăşte alipirea Banatului la Ungaria fără a ţine seama de cererea românilor bănăţeni de a se înfiinţa în Banat un "Căpitănat român".

1868 - Concertul inaugural al "Societăţii Filarmonice Române", sub bagheta lui Eduard Wachmann, primul director al orchestrei. În program, au fost lucrări de Mozart, Haydn, Beethoven, Mendelssohn Bartholdy.

1876 - A luat fiinţă Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, actualul Cerc Militar Naţional. Construcţia Palatul Cercului Militar Naţional, sediul de astăzi al instituţiei, a început în anul 1911 şi s-a încheiat în anul 1923.

1885 - Apare, la Bucureşti, revista modernistă "Analele literare", editată de Mircea C. Demetrescu (pînă în 1888).

1887 - Apare primul număr al publicaţiei lunare "Revista Nouă", condusă de Bogdan Petriceicu Haşdeu.



1887 - S-a născut dramaturgul A. de Herz, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români (m.10.03.1936).

1914 - S-a născut compozitorul Gheorghe Dumitrescu (m.20.02.1996).

1926 - S-a născut Rose Maddox, cântăreaţă country americană.

1926 - S–a născut medicul Mircea Olteanu, unul dintre primii chirurgi oftalmologi din lume care a operat sub anestezie generală nou născuţi sub două săptămâni; lui i se datorează înfiinţarea, în România, a unui centru de transplant de cornee, în care s–au realizat peste 3 500 de astfel de operaţii.

1928 - S-a născut Jerry Wallace, cântăreţ pop-country american.

1933 - S-a născut Jesse Belvin, cântăreţ, pianist şi compozitor american.

1937 - S–a născut Dionisie Vitcu, actor.

1939 - S–a născut Smaranda Jelescu, realizatoare de emisiuni TV, poetă şi prozatoare.

1939 - La Atlanta a avut loc premiera filmului “Pe aripile vântului”, în regia lui Victor Fleming, avându–i ca protagonişti pe Vivien Leigh şi Clark Gable.

1939 - S-a născut Cindy Birdsong, vocalistă americană (The Supremes).

1942 - S-a născut Dave Clark, baterist şi compozitor britanic (Dave Clark Five).

1945 - S–a născut Cornel Nistorescu, prozator, publicist, director al cotidianului “Evenimentul Zilei”.




1945 - Generalul Douglas MacArthur emite, în calitate de comandant suprem al Forţelor Aliate în Pacific, un ordin prin care shintoismul nu mai este religie de stat în Japonia.

1946 - S-a născut Harry Ray, vocalist american (Moments, Ray, Goodman & Brown).

1947 - S–a născut George Pruteanu, lingvist, eseist, realizator de emisiuni tv, om politic.

1948 - S–a născut Cornel Nistorescu, prozator, publicist, director al cotidianului “Evenimentul Zilei”.

1948 - S–a născut cântăreaţa de operă Gabriela Cegolea.

1948 - Este înfiinţată Opera Maghiară de Stat din Cluj.

1948 - S–a născut Don Johnson, actor american.

1950 - S–a născut Cristian Ioan, regizor, director al Teatrului Naţional din Târgu Mureş.

1951 - S–a născut Andrei Corbea Hoisie, istoric, germanist.

1958 - A murit fizicianul austriac Wolfgang Pauli, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1945 (n.25.04.1900).

1964 - Oficialităţile canadiene au arborat pentru prima dată actualul lor steag, reprezentînd o frunză roşie de arţar.



1965 - Navetele spaţiale americane "Gemini 6" şi "Gemini 7" au realizat prima întîlnire în spaţiu.

1966 - A murit (Walter Elias) Walt Disney, desenator, regizor şi producător american al filmelor de desene animate „Mickey Mouse”, „Bambi”, fondator al unui vast imperiu comercial, creatorul parcului de distracţii „Disneyland”, inaugurat în 1955 (lăngă Los Angeles); ultimul parc de distracţii „Disneyland” a fost deschis la Paris, în 1992 (n.05.12.1901).

1968 - A murit Theofil Simenschy, filolog, eseist şi traducător ("Un dicţionar al înţelepciunii", "La construction du verbe dans les langues indo-européennes") (n.27.01.1892).

1970 - Naveta spaţială Venera–7 efectuează prima aterizare a unei sonde pe planeta Venus.

1972 - România a devenit membră a FMI şi a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, instituţii specializate ale ONU.

1973 - S-a născut Constantin Popescu, scenarist, regizor şi producător la casa de producţie cinematografică „FILMEX”. În anul 2002 a debutat la editura Cartea Românească cu romanul „Mesteci şi respiri mai uşor…” (Premiul de debut „Radu G. Ţeposu” şi cel al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, precum şi premiul Prometheus al Fundaţiei Anonimul).

1991 - Reprezentanţi a 48 de state, între care şi România, au semnat, la Haga, Carta Europeană a Energiei, document ce prevede crearea unei „Case comune, a energiei între Est şi Vest”.

1995 - La Conferinţa Uniunii Europene de la Madrid, şefii de stat şi de guvern au convenit asupra noii monede europene. Aceasta a fost denumită "euro" şi a înlocuit moneda naţională din Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda, Grecia la 1 ianuarie 2002.

1999 - Germania acceptă să plătească 10 milioane de mărci drept compensaţii persoanelor care au fost supuse la muncă forţată în timpul nazismului.

2000 - A fost închisă definitiv centrala atomoelectrică rusă de la Cernobîl.

2001 - A fost redeschis, pentru public, Turnul din Pisa, închis în 1990 pentru consolidare.

2002 - A fost deschisă Casa de licitaţii de artă „Monavissa”; fondator şi preşedinte – Alexandru Ghilduş.

2002 - Pentru prima dată, România a fost nominalizată în cadrul galei Premiilor MTV Europa (Barcelona) prin introducerea secţiunii "Cel mai bun artist român". Cîştigătoare a fost trupa "Animal X".

S-a intamplat azi!

1653 - Oliver Cromwell, cel care în 1649 a instalat republica (Commonwealth), a devenit Lord protector al Angliei, Scoţiei şi Irlandei (n.1599 – m.1658).

1770 - S-a născut compozitorul german Ludvig van Beethoven (m.26.03.1827).

1859 - A murit Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german. În colaborare cu fratele său, Iacob, a publicat "Legendele eroice germane" şi culegerea de "Poveşti", inspirată din folclorul german (n.24.02.1786).

1878 - S-a născut Nicolae Bănescu, bizantinolog, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române (m.11.10.1971).

1908 - S–a născut Jean David, pictor, grafician, artist decorator. În 1932 a ilustrat volumul lui Saşa Pană „Viaţa romanţată a lui Dumnezeu” west.

1921 - A murit muzicianul francez Camille Saint Saens, cunoscut datorita operei sale cu caracte biblic, intitulată „Samson si Dalila” (n.09.10.1835).

1931 - Semnarea la Rio de Janeiro, prin schimb de note, a primului acord comercial româno–brazilian (intrat în vigoare la 22.05.1933).



1936 - S–a născut Constantin Flondor, artist plastic.

1940 - S–a născut Florentina Ileana Mirea, pictor scenograf; a creat costumele pentru filme artistice precum: „Ecaterina Teodoroiu”, regia Dinu Cocea, „Oglinda”, regia Sergiu Nicolaescu).

1940 - S–a născut Marin Gherasim, artist plastic, membru al UAPR, laureat al Marelui Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici pe anul 2001 (eseuri „A patra dimensiuni”).

1943 - S–a născut Tudor Olteanu, comparatist şi teoretician literar („Morfologia romanului european”).

1944 - A murit Glenn Miller, compozitor american de jazz (n.01.03.1894).

1945 - S-a născut Tony Hicks, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (The Hollies).

1946 - S-a născut Benny Anderson, pianist, vocalist şi compozitor suedez (ABBA).




1949 - S-a născut Billy Gibbons, chitarist, vocalist şi compozitor american (ZZ Top).

1954 - S–a născut Emil Iordache, critic literar şi scriitor.

1956 - S–a născut Călin–Andrei Mihăilescu, teoretician, critic literar, eseist, stabilit, din anul 1987 în Canada.

1958 - S–a născut Dani Constantin, compozitor de muzică uşoară. A contribuit la lansarea lui Adrian Daminescu, a colaborat cu Mihaela Oancea, Mirabela Dauer, Dida Drăgan, Elena Cârstea, Sanda Ladoşi (music-hal -ul „Idolul şi Ion Anapoda”, „E..e..e iubire”).

1963 - Kenya devine membră a ONU.

1965 - A murit William Somerset Maugham, prozator şi dramaturg britanic ("Luna şi doi bani jumate", "Între acte", "Valurile")
(n.25.01.1874).

1970 - A avut loc premiera filmului „Love Story”, regia Arthur Hiller, film ce a avut un imens succes de public (protagonişti: Ali Mac Graw şi Ryan O´Neal.



1971 - S-a născut Crina Matei, actriţă de teatru şi film, prezentatoare de emisiuni de televiziune (filmul „La urgenţă”, producţie pentru TVR 1).

1983 - A murit regizorul rus Grigori Vasilievici Aleksandrov (n.10.01.1903).

1989 - A murit actriţa Silvana Mangano; alături de Sophia Loren şi Gina Lollobrigida, este una dintre cele trei graţii ale cinematografului italian postbelic (din filmografie: „Moarte la Veneţia”, „Dune”, „Orez amar”) (n.21.04.1930).

1989 - Timişoara. De la nemulţumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timişorenii se strâng în Piaţa Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine.

1993 - A murit prozatorul Ovidiu Constantinescu (n.28.03.1914).

1998 - În cursul operaţiunii Desert Fox, forţele aliate lansează, în trei zile, circa 500 de rachete asupra Irakului, ca urmare a creşterii tensiunii între Irak şi ONU.

2001 - A murit romancierul Stefan Heym, figură marcantă a literaturii est-germane (“Relatare despre Regele David”, “Cruciaţii”) (n.10.04.1913).

2001 - A murit Georges Bernier, critic de artă francez, cel care a înfiinţat, la începutul anilor 50, prestigioasa revistă de artă „Ľ Oeil”.

S-a intamplat azi!

1749 - S-a născut compozitorul italian Domenico Cimarosa (m.11.01.1801).

1778 - S-a născut chimistul britanic Humphrey Davy, descoperitorul electrochimiei (m.29.05.1829).

1830 - S–a născut Jules Huot de Goncourt, scriitor şi istoric francez; împreună cu fratele lui, Edmond de Goncourt, a redat atmosfera vieţii culturale a vremii în “Jurnalul” publicat în 1896; tot el a împlinit dorinţa testamentară a fratelui lui de a întemeia Academia Goncourt care acordă în fiecare an Premiul Goncourt pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (m.20.06.1870).

1843 - S-a născut regina Elisabeta (Carmen Sylva), prima regină a României, soţia regelui Carol I (m.18.02.1916).

1851 - S-a înfiinţat Conservatorul de muzică din Bucureşti (reînfiinţat în 1864), din iniţiativa lui Andrei Wachmann şi a lui Ludovic Wiest.

1870 - S-a născut prozatorul I.A. Bassarabescu (volume de schiţe: “Vulturii”, “Un om în toata firea”) (m.29.03.1952).

1893 - S–a născut Erwin Piscator, regizor german de teatru. Odată cu venirea nazismului porneşte în pribegie în SUA, unde înfiinţează “The Dramatic Workshop”, una dintre cele mai bune şcoli de teatru; i–a avut ca elevi pe Marlon Brando şi Tennessee Williams (m.30.03.1966).

1897 - S-a născut prozatorul Vasile Lişman (m.23.03.1996).



1903 - A avut loc în Kitty Hawk, statul american Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, realizat după planurile fraţilor Orville şi Wilbur Wright.

1908 - S-a născut chimistul american Willard Frank Libby, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 1960.

1912 - A murit Spiru Haret, matematician, sociolog şi om politic liberal, organizatorul învăţămîntului românesc de dupa 1864, vicepreşedinte al Academiei Române. Prin elaborarea şi aprobarea legii învăţămîntului din 1898, a reorganizat învăţămîntul de toate gradele. A impus, pentru prima dată în România, obligativitatea învăţămîntului primar şi utilizarea aceloraşi programe şcolare la sate şi orase. A avut o însemnată contribuţie în introducerea noului calendar (n.15.02.1851).

1925 - S–a născut Horia Popescu, pictor de costume, scenograf de teatru şi operă.

1931 - S–a născut pictorul Silviu Băiaş.

1934 - S-a născut Karl Denver, cântăreţ britanic.

1936 - S-a născut Tommy Steele (Thomas Hicks), cântăreţ şi compozitor britanic.

1937 - S-a născut Art (Arthur Lanon) Neville, vovalist, pianist şi compozitor american (Neville Brothers).




1939 - S-a născut Eddie Kendricks, vocalist american (The Temptations).

1942 - S-a născut Paul Butterfield, vocalist, muzicuţist şi compozitor american (Paul Butterfield Blues Band).

1943 - S-a născut Dee Dave (David Harman), vocalist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).

1945 - Honduras devine membră a ONU.

1947 - S–a născut Crişan Muşeţeanu, arheolog, director al Muzeului Naţional de Istorie a României, din 1997.

1948 - S-a născut Jim Bonfanti, baterist american (Raspberries).

1948 - S-a născut Darryl Way, violonist, pianist şi compozitor britanic (Curved Air, Wolf).

1949 - S-a născut Paul Rodgers, vocalist şi compozitor britanic (Free, Bad Company, The Firm).



1952 - S-a născut Micky Johns, basist şi vocalist american (Angel).

1953 - S-a născut Mark Gaine, chitarist, clăpar şi compozitor canadian (Martha & The Muffins).

1961 - S-a născut Sarah Dallin, cântăreaţă britanică (Bananarama).

1963 - Guvernul român şi francez ridică legaţiile lor de la Bucureşti şi Paris la nivel de ambasadă.

1975 - S–a născut top–modelul şi actriţa ucraineană Milla Jovovitch (filmul “Al cincilea element”, “Ioana din Orleans”).

1989 - Dizolvarea oficială a poliţiei secrete est–germane (STASI).

1991 - A fost semnată Carta Europeană a Energiei prin Actul final al Conferintei Cartei Europene a Energiei de la Haga; 17.12.1994 a fost semnat, la Lisabona (Portugalia), Tratatul Cartei Europene a Energiei, document juridic de punere în aplicare a principiilor formulate în Carta Europeană a Energiei.

1997 - A început să emită postul privat de televiziune „Prima TV”.

1999 - Consiliul de Securitate al ONU adoptă rezoluţia 1.284, care instaurează un nou regim de control al dezarmării Irakului.

S-a intamplat azi!

1741 - A murit Vitus Bering, navigator şi explorator danez aflat în serviciul Rusiei; a traverst marea şi strâmtoarea care îi poartă numele (Bering), ajungând până la ţărmurile de nord–vest ale peninsulei Alaska, fiind considerat descoperitorul acesteia (n.1681).

1848 - A murit romanciera britanică Emily Brontë, autoarea celebrului roman “La răscruce de vânturi” (n.30.07.1818).

1860 - S–a născut Ion (Giovanni) Dimitrescu, tenor de talie mondială (m.1913).

1883 - A murit Francesco de Sanctis, istoric şi critic literar italian (n.28.03.1817).

1901 - S–a născut Rudolf Hell, considerat inventatorul faxului; în anul 1929, a conceput un dispozitiv, denumit „Hellschreiberg”, care transmitea textele pe cale electronică, permiţând expedieri rapide în toată lumea (m.14.03.2002).

1906 - S–a născut Leonid Ilici Brejnev, preşedinte al U.R.S.S timp de 18 ani (1964–1982) (m.10.11.1982).



1910 - S-a născut dramaturgul francez Jean Genet (“Condamnatul la moarte”, “Jurnal de hoţ”, “Balconul”) (m.15.04.1986).

1915 - S-a născut Edith Piaf (pseudonim pentru Edith Gassion), celebra interpretă de şansonete ("La vie en rose", "Je ne regrette rien", "Milord", "Je sais comment", "Mon legionnaire", "Jezebel", "Johnny, tu n'est pas un ange"); a intrepretat roluri în filmele "Etoile sans lumière", "Les Amants de demain" (m.11.10.1963).

1920 - S-a născut Little Jimmy (James Cecil) Dickens, cântăreţ country american.

1924 - S–a născut romancierul Michel Tournier, membru al Academiei Goncourt („Vineri sau Limburile Pacificului”, „Fecioara şi Căpcăunul”).

1927 - S-a născut compozitorul Emilian Ursu.

1935 - S–a născut Ovidiu–Gheorghe Drugă, operator imagine (în anul 2000 i s–a decernat Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler).

1941 - S-a născut Maurice White, vocalist, baterist şi compozitor american (Earth, Wind & Fire).




1944 - S-a născut Zal Yanovsky, chitarist şi compozitor canadian (Lovin' Spoonful).

1944 - S-a născut Alvin Lee, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Ten Years After, Alvin Lee Band).

1945 - S-a născut John McEuen, chitarist, violonist şi compozitor american (Nitty Gritty Dirt Band).

1952 - S–a născut actriţa Enikö Szilagyi.

1958 - S-a născut Limahl (Cristopher Hamill), vocalist şi compozitor american (Kajagoogoo).

1968 - A murit Tiberiu Brediceanu, compozitor si folclorist (n.02.04.1877).



1979 - A fost inaugurat primul tronson al metroului din Bucureşti, “Semănătoarea”–“Timpuri Noi”.

1984 - Marea Britanie şi China semnează un acord potrivit căruia Hong Kong–ul trece, începând cu 1.07.1997, sub suveranitate chineză, punându–se capăt, după 155 de ani, dominaţiei britanice.

1989 - La Timişoara, s-a constituit Frontul Democratic Român.

1996 - A murit actorul italian Marcello Mastroianni (“La dolce vita”, “Nopţi albe”) (n.28.09.1923).

1997 - A avut loc premiera filmului „Titanic” (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme şi situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).

1999 - A murit, la vârsta de 85 de ani, actorul american Desmond Llewelyn, interpretul savantului nebun – „Q” – din seria filmelor James Bond (n.12.09.1914).

2000 - A fost dezvelită, la Târgu Mureş, statuia poetului şi revoluţionarului paşoptist Petöfi Sandor, operă a sculptorului Hunyadi Laszlo.

S-a intamplat azi!


1852 - S–a născut Ion Mincu, arhitect, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România, întemeietorul şcolii româneşti de arhitectură (Casa Lahovary, Şcoala Centrală de fete) (m.06.12.1912).

1880 - A fost inaugurat iluminatul public electric pe Broadway – New York.

1898 - S-a născut actriţa americană Irene Dunne (m.04.09.1990).

1907 - S-a născut Paul Francis Webster, textier american.

1925 - A apărut legea de organizare a Curţii de Casaţie.

1927 - S–a născut economistul Constantin Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române, deţine diferite funcţii de conducere ale unor organisme ştiinţifice de prestigiu interne şi internaţionale.

1929 - S-a născut poetul Alexandru Căprariu (m.04.02.1988).



1930 - S–a născut Antoine Vitez, actor, regizor şi director francez de teatru (m.30.04.1990).

1931 - S–a inaugurat, la Roma, Asociaţia culturală italo–română.

1935 - S–a născut Daniel Drăgan, prozator, fondator al revistei „Astra“ din Braşov.

1940 - S–a născut Maria Mănucă, pictor, membră a UAPR.

1940 - S–a născut sculptorul Mihai Buculei, nominalizat, în anul 2000, la Premiul pentru Excelenţă în Cultura Română.

1940 - S-a născut Larry Willis, pianist american.

1944 - S-a născut Bobby Colomby, baterist american (Blood, Sweat & Tears).

1945 - S-a născut Peter Criss (Crisscoula), baterist şi vocalist american (Kiss).




1946 - S-a născut Andrei Codrescu, poet, romancier, eseist, scenarist, editor al revistei literare „Esquisite Corpse” (SUA); a emigrat în Statele unite în 1966, iar din 1981 a devenit cetăţean american.

1948 - S-a născut Steve Wright, vocalist australian (The Easybeats).

1957 - S-a născut Billy Bragg, cântăreţ şi compozitor britanic.

1957 - S-a născut Anita Baker, cântăreaţă americană (Chapter 8).

1957 - S–a născut actorul de teatru şi film Marian Rîlea; în 1990, la Festivalul de Teatru „I.L.Caragiale” a fost desemnat cel mai bun actor de comedie pentru rolul „Lysander” din piesa „Visul unei nopţi de vară”.

1962 - S-a născut Ray Coburn, clăpar şi compozitor canadian (Honeymoon Suite).

1968 - A murit scriitorul american John Steinbeck, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1962 (n.27.02.1902).



1974 - S–a constituit asociaţia inventatorilor şi inovatorilor din România.

1974 - A murit compozitorul şi dirijorul francez André Jolivet, cofondator al grupului “La Jeune France” alături de Yves Baudrier, Daniel Lesur şi Olivier Messiaen, grup numit iniţial “La Spirale” (n.08.08.1905).

1982 - A murit Arthur Rubinstein, pianist şi compozitor american de origine poloneză (n.28.01.1887).

1998 - A murit Alan Lloyd Hodkin, laureat britanic al premiului Nobel pentru medicină în anul 1963 (n.05.02.1914).

1999 - Începând cu această dată, Macao, care a fost timp de 442 de ani colonie portugheză, revine sub suveranitatea R.P.Chineze, având statutul de Regiune Administrativă Specială.

2001 - A murit Jacques Mauclair, actor, dramaturg, regizor francez, unul dintre primii care au pus în scenă piesele dramaturgului român Eugen Ionescu (n.12.01.1919).

2001 - A murit Léopold Senghor, poet, om politic, fost preşedinte al statului Senegal (1960–1980). Promotor al conceptului “la négritude”, Senghor a fost unul dintre luptătorii din avangarda mişcării pentru unitate africană (n.09.10.1906).

2001 - Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, patru monede din aur cu valoarea nominală de 500 de lei, dedicate „Istoriei aurului – Tezaurul de la Pietroasa”.

2004 - A murit soprana italiană Renata Tebaldi, una dintre vocile de aur ale muzicii de operă (n.01.02.1922).

20 Decembrie



În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).

Sfântul sfinţitul Mucenic Ignatie, urmaş al apostolilor, al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp, episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Hristos. De aceea a fost chinuit îndelung şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, "ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu". În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia.

Se spune că Sfântul Ignatie a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos şi l-a luat în braţe şi a zis: "De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor"; şi: "Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte". De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu. Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Filogonie, patriarhul Antiohiei.

Fericitul Părintele nostru Filogonie a învăţat dumnezeieştile Scripturi şi din copilărie s-a afierosit lui Dumnezeu. A trecut prin toate ştiinţele şi le-a învăţat pe toate ca pe una. Aceasta l-a făcut strălucit în viaţă. A avut femeie şi o fiică. Ca avocat, la tribunal, lua apărarea oamenilor nedreptăţiţi şi le întindea mână de ajutor. Strălucea fericitul mai mult decât soarele, aşa că îndată s-a arătat vrednic de cele mai înalte vrednicii. Mai înainte, apăra pe oameni, şi-i făcea pe cei nedreptăţiţi mai puternici decât cei ce îi nedreptăţeau; mai pe urmă, a păstorit cu dreptate turma lui Hristos. Pe vremea când s-a urcat el pe scaunul Antiohiei greutatea era mare. Abia se terminase prigoana împotriva creştinilor, se mai vedeau încă rămăşitele cumplitei tulburări, că au şi început ereticii să atace Biserica, Dar atacurile lor s-au izbit de înţelepciunea fericitului Filogonie şi s-au prăbuşit aşa precum Sfântul Ioan Gură de Aur arăta mai pe larg în cuvântul de laudă cu care l-a cinstit.

Păstorind dar, Sfântul Filogonie, în chip bineplăcut lui Dumnezeu, turma încredinţată lui, ducând o viaţă îngerească pe pământ şi strălucind ca episcop, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel din insula Tasos, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1652 şi s-a săvârşit de sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cine este cărturarul care a fondat „România liberă".

August Treboniu Laurian a fost unul dintre prietenii lui Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu.

Intelectualul ardelean s-a numărat printre fondatorii Universităţii din Bucureşti şi ai Academiei Române.




Unul dintre cei mai importanţi cărturari români din secolul al XIX-lea, August Treboniu Laurian a fondat cotidianul „România liberă" în anul 1877. România se afla în plin Război de Independenţă şi trecea prin momente extrem de dificile, prinsă într-o alianţă nesigură cu Rusia şi implicată într-un conflict militar deschis cu una dintre marile puteri ale timpului, Imperiul Otoman. August Treboniu Laurian a decis să numească ziarul „România liberă" după modelul publicaţiei „La Libre Belgique", tocmai pentru a celebra independenţa României. Şi asta pentru că August Treboniu Laurian, fiul preotului greco-catolic din Fofeldea, comitatul Sibiu, Pavel Trifan, era unul dintre cei care au luptat pentru eliberarea poporului român în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, în momentul Unirii din 1859 şi în timpul Războiului de Independenţă.
Personalitate enciclopedică

August Treboniu Laurian s-a născut în anul 1810 în Fofeldea. El şi-a făcut studiile gimnaziale la Sibiu, apoi a studiat filosofia la Universitatea din Cluj. În mediul academic clujean a prins gustul pentru ştiinţele exacte. Drept urmare, a plecat să efectueze studii de fizică, matematică şi inginerie la Viena, Gottingen şi Hanovra. Întors în ţară, el a primit, în 1842, oferta principelui Valahiei, Alexandru Ghica, de a merge la Bucureşti, pentru a fi profesor la Colegiul Sfântul Sava. August Treboniu Laurian îi fusese recomandat principelui din Bucureşti de către Petrache Poenaru. August Treboniu Laurian a devenit, în 1843, coleg de lojă masonică cu Nicolae Bălcescu. El s-a alăturat unei societăţi secrete, care promova unirea tuturor celor trei ţări române. În anul 1845, August Treboniu Laurian a fondat, împreună cu Nicolae Bălcescu, prima revistă istorică românească, „Magazin istoric pentru Dacia", care era difuzată în toate teritoriile istorice româneşti.

Implicat în Revoluţia de la 1848

În anul 1848, August Treboniu Laurian s-a alăturat revolu­ţionarilor. El a fost rugat de Nicolae Bălcescu să se implice în coordonarea acţiunilor dintre revoluţionarii valahi şi cei arde­leni. August Treboniu Laurian s-a întors în Transilvania, unde a devenit vicepreşedinte al comitetului care coordona acţiunile revoluţionarilor. El s-a implicat în redactarea documentelor programatice ale revoluţiei române şi a participat la Marile Adunări Naţionale de la Blaj, din 3 mai 1848 şi din septembrie 1848. Între timp, el a făcut parte din Comitetul de Pacificaţiune de la Sibiu, care încerca să calmeze adevăratul război civil ce devasta Transilvania şi îi opunea pe maghiari şi pe secui românilor, saşilor şi austriecilor. În luna decembrie 1848, August Treboniu Laurian a fost trimis la Viena, pentru a pleda în faţa împăratului ideea unirii tuturor teritoriilor locuite de români din cadrul Imperiului Austriac într-un stat autonom.

Este vorba de Transilvania, care era Mare Principat, de Bucovina, care era organizată sub forma unui Mare Ducat, dar şi de părţi din Maramureş, Crişana ori Banat, care fuseseră incluse administrativ în Regatul Ungariei din cadrul Imperiului Austriac. August Treboniu Laurian a arătat loialitatea românilor faţă de Casa de Austria, însă nu a avut succes. Astfel că, în anul 1852 a acceptat oferta principelui Moldovei, Grigore Ghica, de a deveni inspector general al şcolilor din acest principat. August Treboniu Laurian s-a implicat în Unirea de la 1859 şi în alegerea unui alt revoluţionar de la 1848, Alexandru Ioan Cuza, drept principe domnitor al Moldovei şi Valahiei. Din anul 1859, August Treboniu Laurian a revenit în noua capitală a Principatelor Unite Române, Bucureştiul, tot la Sfântul Sava. El s-a numărat printre iniţiatorii fondării Universităţii din Bucureşti, unde a devenit decan al Facultăţii de Litere. Apoi, tot el a făcut parte din Adunarea Constituantă care a fost întrunită după abdicarea forţată a lui Alexandru Ioan Cuza şi instalarea pe tronul României a principelui domnitor Carol I.

Însă una dintre cele mai importante iniţiative ale lui August Treboniu Laurian a fost fondarea Academiei Române, iniţial sub numele de Societatea Academică Română. El a fost preşedintele secţiunii literare, secretar general, iar apoi preşedinte al Academiei. August Treboniu Laurian a fost preocupat şi de publicistică, astfel că a fondat ziarul „România liberă", care este cea mai veche publicaţie din ţară ce mai apare şi azi. El a murit în anul 1881, iar românii i-au organizat funeralii naţionale.

Model de cărturar

Potrivit istoricului clujean Leonard Horvath, August Treboniu Laurian a fost un model de cărturar. „Este unul dintre ardelenii care a făcut onoare Transilvaniei la Bucureşti. El a şi făcut istorie, ca paşoptist, ca fondator al Academiei Române sau al «României libere», a şi scris istorie. Este de remarcat faptul că, în epocă, prin înfiinţarea «României libere», August Treboniu Laurian a impus şi în presa din Vechiul Regat stilul presei germane", a spus Leonard Horvath.

S-a intamplat azi!

1639 - S–a născut Jean Racine, poet şi dramaturg; este considerat, alături de Corneille, fondatorul tragediei clasice franceze (piesele “Andromaca”, “Ifigenia”, “Fedra”) (m.21.04.1699).

1858 - S–a născut Giacomo Puccini, compozitor de operă italian, cunoscut ca cel mai de seamă reprezentant al şcolii cunoscută sub numele de verism („Tosca”, „Madame Butterfly”, „Turandot”) (m.29.11.1924).

1900 - S–a născut regizorul francez Marc Allégret. Succesul îndelungatei sale cariere se datorează preciziei şi competenţei sale de bun meşteşugar, precum şi capacităţii sale de a descoperi talente actoriceşti (Michčle Morgan ”, Daničle Delorme, Gérard Philipe, Jeanne Moreau, Simone Simon) (filme : “Frumoasa aventură“, “Ştrengăriţa”, “Chemarea primăverii”) (m.03.11.1973).

1914 - A murit, la Nisa, memorialistul şi omul politic liberal Ion Bălăceanu (n.1828).

1927 - S–a înfiinţat Societatea de Difuziune Radiofonică din România (în prezent Societatea Română de Radiodifuziune).

1930 - S–a născut Radu Aneste Petrescu, scenarist de film şi profesor.



1930 - A murit Vintilă I. C. Brătianu, om politic şi economist, fiul lui I. C. Brătianu, membru de onoare al Academiei Române ; a fost primar al Bucureştiului (1907-1910), ministru de Război (1916-1918), ministru de Finanţe (1922-1928), preşedinte al PNL (1927-1930) (n. 3/16) (n.03.09.1867).

1937 - S-a născut Corneliu Cezar, compozitor şi profesor.

1939 - A murit Ma Rainey (Gertrude Malissa Pridgett), cântăreaţă americană de blues (n.26.04.1886).

1940 - S–a născut actriţa de teatru şi film Cristina Deleanu (din filmografie: “Liceeni”, “Un petic de cer”).

1942 - A murit Franz Boas, părintele antropologiei americane (n.09.08.1858).

1942 - S-a născut Jorge Ben, chitarist, cântăreţ şi compozitor brazilian.

1944 - S-a născut Barry Jenkins, baterist şi compozitor britanic (Animals).




1944 - S–a născut Dan Mutaşcu, poet şi prozator (volum de proză „Ipoteca şi alte povestiri”).

1946 - S-a născut Rick Nielsen, vocalist şi chitarist american (Cheap Trick).

1949 - S-au născut Robin & Maurice Gibb, vocalişti şi compozitori britanici (Bee Gees).

1950 - S-a născut Alan Williams, chitarist, pianist şi flautist britanic (Rubettes).

1953 - S–a născut compozitorul Dan Alexandru Bălan; a compus muzică de cameră, corală, muzică uşoară.

1955 - S–a născut Aurel (Leluţ) Vasilescu, membru al formaţiei de muzică “Compact” (toboşar).



1956 - A murit poetul Nicolae Labiş, poet–simbol al anilor 50, numit de criticul Eugen Simion “buzduganul unei generaţii” (“Primele iubiri”, “Moartea căprioarei”) (n.02.12.1935).

1967 - S–a născut Dan Petrescu, fost fotbalist, antrenor al echipei „Sportul studenţesc”.

1974 - S–a născut Andreea Marin, prezentatoarea emisiunii “Surprize, Surprize”, difuzată pe TVR1.

1979 - A murit Darryl F. Zanuk, producător de filme american, întemeietor al studiourilor “20th Century Fox” (n.05.09.1902).

1982 - A murit Traian Gheorghiu, publicist şi dramaturg (n.16.03.1906).

1989 - A murit Samuel Beckett, prozator şi dramaturg irlandez, unul dintre reprezentanţii “teatrului absurd”, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1969. Beckett a tematizat, într-o operă marcată de pesimism, eşec şi moarte, strădania deşartă a individului de a descoperi un sens în toate acţiunile sale (piese: “Aşteptîndu-l pe Godot”, “Sfîrşitul partidei”; romane: “Malone moare”, “Nenumita”) (n.13.04.1906).

1993 - A murit regizorul britanic Alexander Mackendrick (n.1912).

2001 - A murit Jacques Mayol, celebru scufundător francez.

S-a intamplat azi!

1790 - S–a născut Jean François Champollion, cunoscut orientalist francez; a descifrat, în 1822, hieroglifele, punând bazele egiptologiei moderne (m.04.03.1832).

1790 - S-a născut Jean-François Champollion, egiptolog francez, cel care a descifrat primul hieroglifele (m.04.03.1832).

1823 - S-a născut Al. Flechtenmacher, dirijor şi pedagog român, întemeietorul şi primul director al Conservatorului din Bucureşti (m.28.01.1898).

1834 - A murit economistul britanic Robert Malthus, fondatorul teoriei ce îi poartă numele, conform căreia populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică, cunoscuta sub numele de malthusianism; ca o consecinţă a acestei relaţii, credea Malthus, sărăcia, bolile, epidemiile, războaiele sînt o binecuvîntare pentru omenire, asigurînd echilibrul între numărul populaţiei şi numărul mijloacelor de subzintenţă (n.14.02.1766).

1910 - S-a născut Infanta Dona Maria de las Mercedes de Bourbon, mama regelui Juan Carlos al Spaniei (m.02.01.2000).

1911 - S–a născut James Gregory, actor american de film (seriale de televiziune: “Bonanza”, “Star Trek”) (m.16.09.2002).



1918 - S-a născut Helmut Schmidt, personalitate de marcă a vieţii politice postbelice, cancelar al RFG (1974-1982).

1928 - S-a născut actorul francez, regizorul şi scenaristul Pierre Etaix.

1929 - S-a născut Chet Baker, cântăreţ şi trompetist american de jazz (m.13.05.1988).

1933 - S–a născut împăratul Japoniei Akihito, al 125–lea descendent în linie directă de la primul împărat, Jimmu Tenno. Sărbătoarea naţională.

1937 - S–a născut actorul de teatru şi film Cornel Revent (din filmografie “Pas în doi”, “Noiembrie, ultimul bal”).

1939 - S-a născut Johnny Kidd (Frederick Heath), vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Johnny Kidd & The Pirates).




1940 - S-a născut Jorma Kaukonen, chitarist american (Jefferson Airplane, Hot Tuna).

1940 - S-a născut Eugene Record, vocalist şi compozitor american (Chi-Lites).

1941 - S-a născut Tim Hardin, compozitor, cântăreţ şi chitarist american.

1945 - S-a născut Ron Bushy, baterist american (Iron Butterfly).

1949 - S-a născut Luther Grosvenor, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Spooky Tooth).

1949 - S-a născut Dave Murray, chitarist şi compozitor britanic (Iron Maiden).



1952 - S–a născut Mircea Toma, jurnalist (“Academia Caţavencu”), director al Agenţiei de Monitorizare a Presei şi preşedinte al Asociaţiei pentru Protecţia şi Promovarea Libertăţii de Expresie.

1953 - A murit Lavrenti Beria, şeful NKVD-ului, serviciul de represiuni politice din vremea lui Stalin (n.29.03.1899).

1954 - S–a născut Sergiu Marin Dumitrescu, sculptor.

1956 - S–a născut Dave Murray, membru britanic al formaţiei rock “Iron Maiden”.

1963 - S-a încheiat prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul "Bucureşti".

1964 - S–a născut, la Miercurea Ciuc, actorul Bogdan Zsolt.

1994 - A fost inaugurat Muzeul Sportului la Muzeul de Istorie al României.