Am vazut intr-o sambata o emisiune despre el in care spunea ca a dirijat extraordinar "Boleroul" lui Ravel in anul 1971 (cand m-am nascut eu). Mie imi place foarte mult Ravel.

daaaaaaaaaaaaaaaa...si noua...:)

Cu ceva vreme in urma, s-a deschis magazinul "hobbytools" care prezenta in premiera scule si dispozitive specifice muncii artizanale, handmade cum ii spunem noi. Si-a deschis acest magazin, in speranta ca artizanii si mestesugarii nostri vor putea gasi gasi scule si dispozitive specializate pentru acest tip de activitate. Ne-a ajutat ca sponsor important in concurul nostru anual ANOTIMPURI. De asemenea daca urmariti cu atentie produsele din acest magazin suoerb, veti gasi si anumite directii. Printre aceste directii, se numara si NAVOMODELELE sau AEROMODOLELE.
Navomodelistii si aeromodelistii, sunt prin excelenta lucratori din breslele noastre, de inalta tinuta profesionala si morala dar si mari maestrii mestesugari. Din pacate, acestia lipsesc cu desavarsire de pe acest site, cu toate ca personal, cunosc cativa modelisti care participa si castiga mari si prestigioase concursuri internationale. Regretabil. Am facut aceasta introducere mai lunga, deoarece are legatura cu urmatorul PORTRET pe care vreau sa vi-l prezint putin mai elaborat deoarece...merita!

Acum 140 de ani, (pe 17 August) s-a născut în satul bănățean Surducul Mic, dintr-o familie modestă de țărani: Traian Vuia. Asadar, deoarece am vazut ca sunt fete interesate de aviatie, pentru ca comemoram 140 ani de la nastere si nu numai, va prezint urmatorul

PORTRET

TRAIAN VUIA

pai hai G...

Traian Vuia, isi termina cursurile primare in satul natal iar cursurile secundare si liceul le-a urmat la Liceul din FAGET. Bacalaureatul l-a luat in 1892, dupa ce, pe tot parcursul anilor de scoala, fiecare an scolar l-a inceiat cu "Eximio modo" , adica in mod EXEMPLAR la TOATE materiile.
In 1881, pe cand avea zece ani, a participat la un mare eveniment local. Unul dintre cei mai renumiti mestesugari, institutorul german Mahler, a inceput confectionarea manuala a celui mai mare zmeu care a putut fi vazut vreodata.
Odata confectionat si vazand toate etapele de confectionare, acel ZMEU avea sa-i schimbe fundamental viata. Zmeul era atat de mare, incat trebuiau doi-trei copii sa-l poata tina sub control. Asa s-a nascut gustul sau pentru aparate si echipamente de zbor.

Un alt eveniment important, care l-a impulsionat definitiv spre ideea de a confectiona o MASINA ZBURATOARE, autopropulsata si fara a fi folosita forta omului, au fost concursurile anuale ale flacailor din sat, care confectionau niste elice speciale. Pornind de la joaca cu "cercul" precum si de la acele elice cu patru pale, confectionate din hartie, de fugeau mancand pamantul, flacaii din sat, pentru a profita de viteza vantului, in asa fel incat elicea sa fie cat mai mare si sa se invarteasca cat mai repede, pornind deci de la aceasta joaca, Vuia a ramas cu impresia, ca daca acea elice, ar fi invartita de un motor, ea ar putea "trage" un ZMEU mai mare, ca o masinuta si aceasta ar putea sa zboare...

Asa s-a nascut dorinta de a deveni un adevarat constructor dar pentru aceasta ii trebuia multa scoala. Mai ales, Politehnica si anume, specialitatea MECANICA.
Pe vremea aceea insa, acea facultate nu se putea face de catre oricine. trebuia bani. Si inca bani multi. Pe care nu-i avea si nici nu putea sa-i aba decat daca...

Decat daca ar face o scoala mai intai, care ar putea fi sustinuta financiar din ajutoare si din propria lui munca. Nimeni nu banuia ca Vlicu, va urma o scoala, fara nicio legatura cu talentul si priceperea lui. Se inscrie la Facultatea de Drept din Budapesta, pe care dupa un efort supraomenesc, dupa studii si examene stralucite, promoveaza in data de 6 Mai 1901, ca Doctor in Stiinte Juridice cu distinctia "Magna cum laude", reusind sa impresioneze tot consiliul profesional. Lucreaza multa vreme ca Avocat sau alte functii, care, ii vor aduce banii care sa-l ajute sa termine Politehnica, sectia MECANICA

citit...

In tot acest timp, Vlaicu de fapt, mai in secret sau nu, lucra la un proiect ciudat si anume la primul AUTOMOBIL ZBURATOR, Obiect de zbor care se ridica, zboara si aterizeaza fara forta umana, adca, un aparat care zboara cu MIJLOACE PROPRII.

Iata de exemplu, cum a proiectat banala de acum ELICE de avion:
Va spuneam ca flacaii din sat, confectionau niste elice si se intreceau a cui era mai buna. Cu toate ca era doar flacau. mintea lui de exceptie arata inca de atunci, capacitati intelectuale si pricepere de exceptie. A facut un fel de stalp usor. In varf, a facut o elice cu patru pale din TABLA (si nu de hartie cum faceau ceilalti flacai)
Mai mult, a montat aceasta elice pe un fel de "butuc" care la randul lui era prins pe un ax. Axul era mai lung. Trecea si prin acel "stalp vertical si iesea mult in afara. Axul acestea trecea printr-o teava, care era fixa (de ea era fixat stalpul. La cele doua capete ale tevii, axul se invartea pe niste "lagare. La capatul opus al tevii, i-a facut "o coada" Aceasta coada, facea ca intreg ansamblul sa se rasuceasca ... dupa cum bate vantul, asa ca elicea lui, se invartea aproape tot timpul, La capatul axului care era invartit de elice, a fixat doua sfori foarte reziztente care la capat aveau cate o greutate. La o distanta bine calculata, greutatile loveau... O TOBA. Cu cat batea vantul mai tare, cu atat de mult toba batea mai tare. A montat acest dispozitiv in varful unui copac mare si minune! Tot satul auzea cum ... bate toba, functie de viteza vantului. Multa vreme, satenii foloseau acest dispozitiv ca un excelent mijloc de a afla din ce directie bate vantul si cu ce intensitate.

Toate acestea le-a facut cu materiale simple prelucrate MANAL. Inca din acesata vreme, Traian VUIA devenise de fapt unul dintre cei mai importanti BRESLASi din Romania!

Voi continua maine, deoarece vreau sa va spun inca multe lucruri interesante - sper eu.

Aducandu-si aminte permanent de acele momente in care acel institutor construia acel ZMEU urias, dar si de marile probleme pe care le ridicase constructia lui in ce priveste stabilitatea in aer precum si mentinerea unei directii dorite in aer, Vlaicu a petrecut mult timp admirand si studiind gastele salbatice calatoare. A constat un lucru real: gastele erau cele mai grele pasari. Chiar uriase in raport cu pasarile noastre traditionale. Era clar ca depindeau in aer si de greutatea lor dar totusi... zburau. Si inca zburau lin, exact in directia dorita si nu le afectau paturile de aer in miscare. Un alt lucru constatat de el inca din nadolescenta, era ca acele pasari, se desprindeau greu de sol, dar se desprindeau. Ne trase de nimeni dar, a observat un lucru interesdant. Puii acelor gaste, faceau multe "incercari" de zbor dar dupa ce bateau de cateva ori din aripi, renuntau. A studiat cu atentie fenomenul si facut o descoperire care il va ajuta la proiectarea "automobilului sau cu aripi" : puii nu inercau sa zboare si de frica renuntau. Ei de fapt, isi pregateau musculatura si verificau "portanta" aripilor. Primul zbor cand il faceau, era de fapt si reusit, nu ratat. Adica, atunci stiau ele ceva anume, isi luau avant si chiar se ridicau in aer. Ce era atat de important pentru pasari??? A aflat! Numai dupa ce aripile puilor de gasca ajungeau la o anumita marime, numai atunci ...puteau zbura si asta se intampla TOAMNA, cu ceva vreme inainte sa plece cardurile bine organizate in tarile calde. Secretul consta deci in marimea aripilor. Asa a ajuns Vlaicu sa conceapa "automobilul sau zburator" cu un singur rand de aripi si un fuselaj asemanator pasarilor calatoare. De asemenea, a conceput si modul de fixare al al acestor aripi intre care la mijloc, sub aripi, a proiectat prima "cabina" a pilotului iar in fata acestui miraculos ansamblu, impunatoarea elice iar in spate, primele sisteme mobile care puteau directiona in aer aparatul de zbor, dupa cum voia pilotul (si comenzile acestui sistem ingenios)

Povestea e lunga si dificila. Cert este ca la Paris, s-a confruntat cu o dificultate greu de de trecut: ce motor sa monteze? A lamurit si cum ar racorda elicea la arborele rotitor al motorului dar ce te faci, cand cel mai perfectionat motor al vremii, cantarea o greutate care descuraja orice incercare de zbor. N-a putut trece peste acest impediment. A solicitat sprijin financiar pe unde a putut iar marea majoritate, in cel mai bun caz, radeau cu compasiune, de tanarul romantic care visa sa zboare... (Iar pe la spate SE SPUNEA CHIAR CA NU E ZDRAVAN LA CAP... - "cum crede el ca se poate inventa un aparat mai greu decat aerul si sa si zboare ca o pasare!?)

La Academia de Stiinte din Paris, exista o comisie speciala care studia si examina cu "competenta notorie" toate memoriile inainte spre studiu care faceau referire la navigatia aeriana. Comisia, formata din mari personalitati stiintifice ale vremii, somitati stiintifice pe plan mondial, au luat in dezbatere si proiectul tanarului Traian Vuia.
"Proiect de aeroplan-automobil" este inregistrat la acea comisie pe data de 16 Februarie 1903. iar pe vfoaia de inregistrare screa: " Repartizat Comisiei Aeronautice"

Cu sufletul la gura, crezand in masinaria sa zburatoare, a asteptat rezultatul favorabil, ceea ce insemna si obtinerea de fonduri mai consistente. Comisia a asteptat ce a a asteptat si a hotarat sa ia in discutie memoriul. Nici n-au studiat proiectul. Nici n-au rasfoit dosrul meticulos prezentat de inginerul de acum Traian Vuia. Pur si simplu, au pus rezolutia:
" Realizarea si rezolvarea problemei zborului cu un aparat mai greu decat aerul este o HIMERA"

Vuia si-a proiectat singur un alt tip de motor, total neconventional fata de ce se fabrica pe vremea aceea. Fiind nu numai un INGINER de exceptie, dar si un artizan excelent, a reusit sa construiasca un motor care sa indeplineasca un paradox: putere maxima iar greutatea totala cat mai mica...
Apoi, a prevazut un cadru destul de solid dar nu greu, in care sa poata fi montat acest motor dar in care sa poata puna si un scaun pentru pilot. Si pentru a dovedi lumii ca "pleaca singur in zbor" i-a montat si patru roti asa cum erau montatate la automobile.
Toate acestea urmau sa fie considerate inventii si au ramas la baza proiectarii avioanelor moderne!!!!

Viata complicata, refuzuri multiple, putine sustineri, multa ignoranta si invidie, l-au determinat pe Vuia sa se intreaca pe sine. In toamna anului 1905, Vuia a reusit prin maestria mainilor si inteligenta scliupitoare, cu foarte putine mijloace financiare si fara o sustinere tehnologica avansata, primand de fapt MANUFACTURAREA, sa termine de construit modelul sau de aparat de zbor.

Pe data de 18 MARTIE 1906, are loc si se recunoaste OFICIAL:

PRIMUL ZBOR MECANIC DIN LUME

Elicea, celula (fuselajul), ARIPIPILE, cabina, rotile, rezervorul de combustibil si instalatiile baferente, comenzile mecanice, proiectate de Aurel Vlaicu au stat la baza proiectarii celor mai moderne avioane monoplan cu elice.
Dupa ceva vreme, un alt roman, va inventa si zborul FARA ELICE, inventatorul avioanelor turboreactoare care avea sa revolutioneze istoria aviatei moderne: HENRI COANDA

sorry, nu Aurel Vlaicu, ci TRAIAN VUIA (mi-a "zburat mintea" la un alt pionier al aviatiei , un alt mare inventator roman despre care uitam sa vorbim...) Poate cu alta ocazie...

:)

A.E. Baconsky - Melodie de toamna

Frunze metalice cad,
Oglinda apei e sparta-
Frunze metalice cad,
Le- nvaluie apa, le poarta.
Dragostea ta m-a strigat?
Vantul imi bate in poarta

E de mult, de demult
Cantecul apei aceste-
E de mult, de demult
Soapte colinda prin trestii.
Dragostea ta s-o ascult?
Murmurul clar al povestii.

Taie vazduhul plutind
Razele soarelui- spade,
Taie vazduhul plutind
Stoluri de pasari nomade.
Tara, in gand te cuprind...
Bruma sau linistea cade.

Ceata albastra in vad,
Seamana oamenii grane,
Ceata albastra in vad-
O, dimineata de maine!
Frunze metalice cad
Aura toamnei ramane.

Anatol E. Baconsky (n. 16 iunie 1925, Cofa, județul Hotin — d. 4 martie 1977, București) a fost un poet, teoretician literar, eseist și traducător român de orientare proletcultistă, tatăl politicianului Teodor Baconschi. A publicat sub numele A. E. Baconsky.

A fost fiul lui Eftimie Baconsky, preot ortodox bucovinean, și al Liubei. Inițiala E. din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc.
A fost fratele criticului și istoricului literar Leon Baconsky, respectiv tatăl lui Teodor Baconschi.
[modificare]Studiile

A urmat liceul la Chișinău și la Râmnicu Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist și este autorul volumului Panorama poeziei universale contemporane, un compendiu al poeziei moderniste europene.
A murit între ruinele imobilului de pe strada Tudor Arghezi nr. 26 la cutremurul din 4 martie 1977.

SERGIU CELIBIDACHE

Sergiu Celibidache (1912-1996) a fost unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Nascut la Roman, intr-o familie instarita, si-a parasit parintii pentru ca acestia nu ii intelegeau pasiunea pentru muzica. A trait in saracie multa vreme, dar nu a abdicat niciodata de la dragostea sa pentru muzica. Este dirijorul care a refuzat cu incapatanare, de-a lungul anilor, orice fel de inregistrari audio, pe motiv ca ar scadea emotia prestatiilor sale.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.

Academicianul Solomon Marcus a vorbit despre Sergiu Celibidache la Biblioteca Academiei Romane, cu ocazia lansarii volumelor "Despre fenomenologia muzicala" (de Sergiu Celibidache) si "Celibidache: Intalniri cu un om de exceptie" (de Patrick Lang si Stephane Muller), in cadrul Editurii Spandugino. Lansarile au avut loc cu ocazia Festivalului "Sergiu Celibidache 100" (organizat pentru a celebrara 100 de ani de la nasterea marelui dirijor roman). Anul 2012 a fost declarat Aniversare Unesco Sergiu Celibidache.

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993). A murit la 14 august 1996, la reședința sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (în apropiere de Paris). Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.

În ziua împlinirii a o sută de ani de la nașterea muzicianului, în piața ce îi poartă numele, din municipiul Roman, a fost dezvelit un bust al compozitorului și dirijorului Sergiu Celibidache.

Cu această ocazie, Serge Celibidache a primit, în numele tatălui său, distincția de cetățean de onoare al Romanului, acordată post-mortem muzicianului.

iar la Colegiul de Arte ,,Regina Maria" din Constanta ,sala mare de concert ii poarta numele.

Azi, mi s-antamplat un lucru ciudat. Cautand prin biblioteca vreo personalitate marcanta pentru a o prezenta in topicul PORTRETE, am ajuns la un raft, care avea carti si in spate. Curios, dau toate cartile din fata si incep sa iau cate 5-6 de-odata, pentru a ma uita mai atent. Dintr-un asemenea grup de carti, scap o carte si cade pe jos. Am incremenit! Acele carti, (care nu se vedeau de cele din fata) prafuite si nebagate in seama de cine stie cand, erau manualele dupa care am invatat eu inca din clasa a I-a, precum si carti primite drept premii in diferiti ani de scoala.
Pe coperta cartii cazute, scria asa:
LIMBA ROMANA
CARTE DE CITIRE
PENTRU CLASA a IV-a ELEMENTARA
(Editura de Stat Didactica si Pedagogica.

Am rasfoit-o cu atata emotivitate si cu atata grija, incat imi era frica sa si intorc paginile. Amintiri au napustit haotic in mintea. Minunatele jocuri invatate:
"Joaca, joaca, joaca baiete/ ca esti frumos ca un castravete"
"Podul de piatra s-a daramat/ a venit apa si l-a luat"
"Am pierdut o batistuta, ma bate mamica..."
Doamne! Imi batea inima tare, tare de tot. Cum au putut trece anii, fara sa ma reintorc macar o clipa in timpul copilariei???
La pagina 47 gasesc o poezie superba scrisa de autoarea unei alte poezi devenite cantec:
" Vine, vine Primavara/ Se asterne-n toata tara/ Floricele pe campii/ hai sa le-adunam copii"

Acestui uitat poet am sa incerc sa-i fac portretul in seara aceasta!

PORTRET

SMARANDA GHEORGHIU
(1857-1944)
Scriitoare, publicista, explorator.

Nepoata lui Grigore Alexandrescu, Smaranda Gheorghiu, se naste in OCTOMBRIE 1857 la Targoviste. Viata ei a fost atat de concentrata si atat de intens traita, incat, cu greu poate cineva sa-i prezinte biografia, fara sa scape cateva lucruri. Poeta Veronica Micle i-a pus o porecla, care i-a si ramas dupa moarte: MAICA SMARA Talentata scriitoare, un excelent pedagog si educator mai ales, (I-a ramas amintirea ca fiind educatoarea poporului roman) Smaranda Gheorghiu a fost un membru marcant al miscarii femeniste din acea vreme. A reprezentat Romania la o sumedenie de Congrese internationale. Prietena cu marele Henrik IBSEN cu care se si intalneste la Oslo, cand se intorcea de la POLUL NORD unde participase nici mai mult, nici mai putin ca EXPLORATOR !!!!!! !!!!!

Daca faceti o tomnateca plimbare prin Cismigiu, dand usor la o parte frunzele cazute-n drum sau pe alei, daca veti vrea, veti da de un bust pe care scrie:
"Maica Smara, educatoarea poporului, scriitoare, 1857-1944".
Bust ridicat ca amintire a faptului ca a scris literatura pentru copii si tineret, cu accent spre latura educativa a acestei literaturi

Iata poezia:

"Calendarul naturii"
Smaranda Gheorghiu

Am primit din departare
O scrisoare.
De curand
Veverita, vezi, imi scrie
Tocmai mie!
Ce-o fi vrand?
Cred ca-mi spune veste buna
S-o citim deci, impreuna.

"Mai tii minte paduricea?
Ei, pe-aicea
S-au schimbat
Multe lucruri de-asta vara!
Pasarile bunaoara,
Par-ca toate au plecat.

Berzele s-au dus. Cocorii
Umplu norii,
Stol cu stol.
A plecat batranul graur
Cel cu penele de aur...
I-am mvazut eu cuibul gol!

Gazele s-ascund si ele.
Usurele,
Cad pe plai
Frunze galbene. Copacii
Stau saracii,
Fara grai.


(...)

Noaptea-i lunga! Greu mai trece!
Si e rece!
Si-i vant!
Ei, de-acum s-a dus cu gluma
cade bruma
Pe pamant"

In Memoriam:

SMARANDA GHEORGHIU

Luna aceasta s-au implinit 155 de ani de la nastere!

Poate va scrie si voua vreo veverita.
Mie mi-a scris una, si ii multumesc cu toata dragostea pentru acest lucru.

buna ziua! ce bine ca ne-ai amintit...sa stii ca parca am zarit in Cismigiu cateva busturi...si sunt si veverite pe acolo...eu pateam deseori cand locuiam la bloc...sa-mi cada cate o carte din biblioteca numai cand ma gandeam....,,vai sa nu-mi cada vreuna"...iar intr-o zi m-am dus la o carte scrisa de un ziarist din Constanta care calatorea cu navele comerciale si intr-un voiaj pe nava pe care era si tatall si socrul meu a scis o carte...am luat-o am citi ceva din ea si apoi am sunat acasa la dnul respectiv...il cunosteam...era cam bolnav...si imi raspunde sotia...eu intreband ce mai face ...mi-a spus ca a murit...:(...dar sa dau drumul la tv sa ma uit pe TVNeptun...ca i acel moment este un reportaj despre dansul...oare a fost ce????...puterea gandului...sa iau acea carte...sa sun...si reportajul de la tv...:(( spune-mi tu G....daca poti sa interpretezi acea situatie...multumesc

La 25 Octombrie 1921, se năștea la Catelul Peleș, MJS Regele MIHAI.

Azi, face 91 de ani.

LA MULTI ANI, MAJESTATE!

Traiasca REGELE! Eu stiam...am si o fotografie trimisa din Elvetia!

Vasile PÂRVAN




28 septembrie 1882, comuna Huruieşti, Bacău - 26 iunie 1927, Bucureşti
istoric, arheolog, epigrafist şi eseist român

S-a născut la 28 septembrie 1882, în comuna Huruieşti, judeţul Bacău. A studiat la Bucureşti (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga şi Dimitrie Onciul) şi apoi în Germania, unde s-a specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române şi al mai multor academii şi societăţi ştiinţifice din străinătate. S-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane.
A organizat numeroase şantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria, şi a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice şi monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros şi util.
Şi-a început activitatea de istoric cu lucrarea de doctorat Naţionalitatea negustorilor din Imperiul roman (1909, în limba germană), considerată de specialişti ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerţului în antichitatea clasică. În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în staţiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parţiale ale săpăturilor a scris Getica (1926), cea mai importantă lucrare a sa, o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic şi cultural al daco-geţilor; unele lipsuri şi exagerări (printre care accentuarea rolului sciţilor şi al celţilor în dezvoltarea culturii geto-dace) nu ştirbesc valoarea acestei lucrări.
Prin concepţia sa istorică idealistă, expusă în studiul sociologic Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane şi în eseuri (volumele Idei şi forme istorice şi Memoriale) a reuşit să facă o sinteză a neohegelianismului şi neokantianismului şi s-a declarat adversar al şovinismului şi al cosmopolitismului.
Vasile Pârvan a avut un rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie. El a organizat Şcoala română din Roma, instituţie pentru perfecţionarea tinerilor arheologi şi istorici, şi a iniţiat şi condus apariţia anuarelor acesteia „Ephemeris Dacoromana” şi „Diplomatarium Italicum”, precum şi prima serie a revistei „Dacia”.
Pasionat în totalitate de munca de pe şantier, Vasile Pârvan ignoră apendicita de care suferea. Ajunge într-un final pe masa de operaţie, însă este mult prea târziu pentru a-i salva viaţa. A avut o moarte extrem de regretabilă şi regretată, firul vieţii sale fiind brusc întrerupt, la 26 iunie 1927, la doar 45 de ani, în plină putere creatoare.

•

Emil Racovita


Emil Racoviţă (15 noiembrie 1868, Iaşi – 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă). A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române.La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa.
Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediţie, care porneşte din Anvers la 10 august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski.
Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe şi asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica, expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” şi câteva insule (una numită de Racoviţă insula Cobălcescu). Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediţiei care au pierit în această călătorie.
n perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au înteprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc
Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată.

Cueva del Drach era deja o vedeta turistica a insulei spaniole Mallorca atunci cand Emil Racovita a venit s-o viziteze. Dar cum un adevarat cercetator nu e niciodata in vacanta, in timp ce plutea cu lotca pe Lacul Martel, Racovita, in loc sa admire mirificele bolti, iscodea adancul apei.
Deodata a zarit un crustaceu, un fel de garid alb, depigmentat si orb. Pentru crustaceu, aceasta intalnire s-a sfarsit prost, intr-una din sticlutele cu formol ale maestrului. Dar pentru lumea stiintifica ea a fost bogata in consecinte. Ajuns acasa, la Laboratorul Arago, de la Banyuls-sur-Mer, pe malul Mediteranei, unde era subdirector,Racovita si-a dat seama ca micul crustaceu era o specie noua (pe care a botezat-o Typhlocirolana moraguesi). Dar mai ales Racovita a observat ca strania vietuitoare prezenta caractere primitive, ancestrale, care o faceau sa fie net diferita de rudele sale care traiesc la lumina soarelui.

unde esti G? m-ai lasat singura.......:(

Acum niște ani

28 octombrie 2012

1874 • Se naste Constantin I. Parhon, medic român
1906 • Se naste Dimitrie Ioan Mageron, matematician român
1931 • Se naste Ilarion Ciobanu, actor român
Recomandări


Ion Irimescu





Arta de a slefui lemnul la maestrul Ion Irimescu se muta in tusa unor panze ca si cum culorile de pamant s-ar ciopli sub pensulatii ori trasatura carbunelui. Se spune ca un mare artist atinge perfectiunea daca-si pastreaza aerul ca mai schiteaza inca ceea ce e deja o capodopera.
De parca mana lui oprita cand s-a incheiat o lucrare ar fi pe cale sa continue. Arta stilizarii este exceptionala la Ion Irimescu, fara sa cada in artificiu sau manierism. Profilul unor statui evoca obiecte de uz casnic stravechi, o arheologie vizionara. intr-un muzeu al satului romanesc poti intalni corespondente formale ale unor busturi create de maestru care ne impresioneaza. Iar daca urmarim fibra lemnului sau venatura pietrei, descoperim o arta de sculpta vocea inconfundabila a materiei. Artistul slefuieste, taie, poliseaza precum Natura. in arta expresivitatii lui mi se pare ca descoperim stilurile naturii, dar si blandetea acesteia, o liniste patriarhala.

Ion Irimescu a trait pana la varsta de 98 de ani. S-a nascut la Preutesti, Suceava si a studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti, cu specializari la Fontenay-aux-Roses si la Academia „La Grande Chaumière” din Paris. Creatiile lui, precum „Odihna”, „Mama si copilul”, „Pieta”, Bunavestire”, „Elegie”, „Sapho”, „Singuratate”, „Icar”, „Omul cu pasarea de aur”, „Fata cu clepsidra”, ca si lucrarile monumentale „Mircea cel Batran”, „Dimitrie Cantemir”, „Nicolae Titulescu”, „Nicolae Iorga”, „Mihai Eminescu”, Constantin Brancusi”... si-au lasat amprenta inimitabila asupra istoriei formelor sculptate.

Care este secretul longevitatii dumneavostra artistice?

Si eu ma intreb care este secretul. Viata mea a fost organizata fara anumite aventuri. N-am fost un om petrecaret, cu toate ca artistilor plastici le mai place sa duca paharul la gura. Gandurile mele erau foarte concise inca de la inceput. Traiesc un moment solemn cand imi vad lucrurile adunate intr-un muzeu. Multumesc Lumii Ceresti, lui Dumnezeu, ca m-a ajutat si, cu toate ca am avut piedici nenumarate, am mers inainte. Toata viata am avut un neastampar de a crea. Toata viata am incercat a intelege nasterea unei capodopere.



Atelierul sculptorului Ion Irimescu

Aici, la margine de Falticeni, pe culmea Oprisenilor, v-ati sculptat mormantul „Elegie”, ce reprezinta o muza tinandu-si in brate lira. Cu capul aplecat peste corzi. Dedesubt, ati gravat anul nasterii dumneavostra: 27 februarie 1903. Desi descris in povestirea sa de catre Mihail Sadoveanu ca „locul unde nu s-a intamplat nimic”, Falticeniul, aceasta Florenta a romanilor, a stiut sa-si asume responsabilitatea sa in istoria mereu zbuciumata. Au trecut si au revenit Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Nicolae Labis, Anton Holban. De altfel, se aude parca in Dumbrava Minunata glasul Lizucai si al lui Patrocle si se zaresc izlazurile de la Nada Florilor. Nimic parca nu s-a pierdut. Ce v-a facut, maestre, sa reveniti in aceste locuri?

Ne intoarcem toti la prima dragoste. Dupa ce-am stat la Bucuresti, in mijlocul lumii agitate, m-am retras aici, dincolo de zgomotul falselor evenimente. Ma uit la televizor si acum la lumea agitata si sunt uimit de violentele din lumea de azi, de denigrarile de ultima ora. La muzeul ce-mi poarta numele sunt astazi 313 lucrari de sculptura, peste 1.000 de desene, la care se adauga si biblioteca personala cu peste 1.500 de volume si o colectie de pictura si grafica. in Falticeni, fiecare ulita, fiecare trecator, fiecare arbore, fiecare dintre darurile astea te indeamna la visare si la creatie. Totul respira aici dragoste. Aceste legaturi de sange cu pamanturile din care am plecat sunt pentru mine atat de puternice, ca oricat as pribegi, daca as mai putea, prin lumea larga, nu pot scapa de ele.





L-ati avut ca mentor pe Dimitrie Paciurea, unul dintre corifeii sculpturii romanesti.

El mi-a indrumat pasii spre universul interpretarii sufletului omenesc prin intermediul volumelor, la Scoala de Belle Arte din Bucuresti. intre mine si dansul s-a legat o prietenie. Apoi, la Paris, unde am obtinut o bursa, un alt mentor a fost profesorul Josef Bernard. Visul meu era sa fi studiat cu marele sculptor Bourdelle, insa, in toamna cand am sosit la Bucuresti, acesta murise. in cariera mea m-a incurajat foarte mult sculptorul Jalea, un alt corifeu.

Ce amintiri dau buzna in viata dumneavostra?

Cele ale copilariei. Tata a fost un mic arendas agricultor. Mama era de origine franceza, din familia Cazaban. Era scolita, vorbea bine frantuzeste. Totdeauna ea a incercat sa ma inteleaga. ii datorez mult, pentru ca m-a ajutat cu multe sfaturi si m-a indrumat. Ar fi trebuit sa fiu profesor de desen si caligrafie la Liceul CFR din Pascani, dar mi-am dat seama ca nu asta mi-era menirea. Am aflat de un concurs la care m-am si inscris. Conscursul consta intr-o proba clasica, „Atlas cu pamantul in spate”. Si am reusit.

Ce rol a jucat destinul in viata dumneavostra?

Foarte mare. Era razboi, ma jucam cu baioneta si intr-o zi am gasit un tub galben, care era un focos de grenada. Mi-a explodat in mana stanga. Stiam ca pentru sculptura ai nevoie de doua maini valide. Ma trezea mai mult forma decat culoarea. Simteam ca sursele mele native coloristice nu sunt suficiente. Un pictor trebuie sa fie un mare colorist.





Portretistica dumneavoastra cuprinde opere de mare noblete, de o postura rara a echilibrului. Printre diferitele surse de inspiratie portretul a detinut un rol important. Pe cine ati dori sa concretizati in momentul acesta?

Lemnul si bronzul, discret si sensibil fasonate, pastreaza amprenta modelajului sever si taietura raspicata a fauritorului de forme, ce domina materia. Lemnul este miezul viu, supus unei laborioase metafore. La cei 98 de ani ai mei, as fi dorit sa-mi fac autoportretul. Dar pe urma m-am gandit: de ce sa-mi las o imagine urata, atunci cand am portrete facute in tinerete?





-Ce crede un artist care a traversaat aproape un secol despre stadiul actual al artelor romanesti?

In spatiile urbane avem putine lucrari ambientale si din pacate unele sunt urate. Ar trebui sa existe un singur partid: Partidul patriei.

V-am vazut o lacrima pe obraz. De ce plangeti?

Ma gandeam la sotia mea, care ar fi fost foarte bucuroasa de „Premiul de Excelenta in Cultura Romana” care mi-a fost oferit recent. Viata mea a fost cu urcusuri si coborasuri. Dar, cu siguranta, Dumnezeu m-a rasplatit.





In afara de sculptura, ce iubiti?

Muzica. in liceu am fost elevul marelui muzician Ion Chirescu. Am inteles muzica prin alte coarde. Am simtit-o ca pe ceva divin.

La ce visati?

Toata viata am avut un neastampar de a crea. Ma abat ganduri uneori mai indraznete, dar am o prudenta. Toata viata am incercat a intelege marea lectie a nasterii unei capodopere. Timpul aluneca in clepsidra, patrimoniul trecutului si patrimoniul viitorului se intalnesc in aceeasi directie.

interviu: Cotidianul

autor.Magdalena Popa Buluc

nu mai vine nimeni pe aici? :(

Ba da :)
Vroiam sa aduc in atentie un lucru care mi s-a parut mie extraordinar :

Votaţi prima femeie de pe o bancnotă românească

Peste 7.000 de bucureşteni au semnat o petiţie care îşi propune să desemneze prima personalitate feminină ce va apărea pe o bancnotă emisă de BNR. Acţiunea a debutat în weekend în Capitală şi a fost organizată de TBWABucureşti, Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate şi ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, având titlul „ALTFEM - Semnează petiţia pentru prima personalitate feminină pe o bancnotă românească”. Semnăturile sunt strânse atât pe hârtie, cât şi electronic, pe site-ul www.altfem.ro. Campania are două etape. În prima etapă organizatorii doresc să strângă peste 50.000 de semnături de susţinere, după care lista va fi trimisă Băncii Naţionale a României. În etapa a doua va fi aleasă personalitatea feminină care urmează să apară pe viitoarea bancnotă emisă de BNR. Alegerea celor 12 personalităţi a fost realizată de echipa proiectului pe criterii de notabilitate şi relevanţă la nivel naţional şi internaţional.

Lista personalităţilor feminine

ALTFEM propune o listă cu 12 personalităţi feminine care au marcat istoria şi cultura din România: Regina Maria, Ana Aslan (medic), Ştefania Mărăcineanu (fizician), Sofia Ionescu (prima femeie neurochirurg din lume), Ana Ipătescu (rol important în Revoluţia de la 1848), Haricleea Hartulari-Darclee (soprană), Alexandrina Cantacuzino (lideră a mişcării feministe româneşti), Aurora Gruescu (prima femeie inginer silvicultor din lume), Elisa Leonida Zamfirescu (prima femeie inginer din Europa), Cecilia Cuţescu-Storck (prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa), Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu (prima femeie doctor în drept din lume), Ecaterina Teodoroiu (eroină în Primul Război Mondial).

Eu am votat pe site-ul mentionat mai sus : www.altfem.ro

as vota ,,Regina Maria"...sau Ecaterina Teodoroiu...

Ecaterina Teodoroiu


Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, aflată astăzi în componenţa municipiului Tg-Jiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei Vasile şi Elena Toderoiu. A început şcoala primară în satul natal şi a terminat-o la Tg-Jiu. Ecaterina a fost elevă, probabil între anii 1905-1909, la Şcoala româno-germană din Tg-Jiu (situată pe strada Popa Şapcă) unde director era Ştefan Bobancu.
Etapa finală a studiilor urmate de Ecaterina a constituit-o perioada de şapte ani în care a frecventat cursurile liceale la Bucureşti, până în vara anului 1916. În 1909 Ecaterina se afla la Bucureşti unde a urmat iniţial cursurile unui gimnaziu-pension de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Ulterior şi-a continuat studiile la o şcoală de infirmiere.
În condiţiile declanşării primului război mondial, elevă fiind, Ecaterina s-a înrolat într-una din primele unităţi de cercetaşi din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de către Arethia Piteşteanu. În vara anului 1914 Ecaterina revenea la Tg-Jiu activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”.
Din iunie până în august 1916 Ecaterina s-a aflat din nou la Tg-Jiu unde activează în cadrul cohortei “Domnul Tudor” sub conducerea lui Liviu Teiuşanu, instructor al cohortei din septembrie 1914.
La frontiera cu Austro-Ungaria se afla, în momentul declanşării ofensivei armatei române la 15 august 1916, Regimentul 18 Gorj, în cadrul acestuia activând şi fratele Ecaterinei, Nicolae, care urma instrucţia pentru caporali.
În dimineaţa zilei de 15/28 august 1916, Cătălina este chemată la sediul Crucii Roşii din Tg-Jiu, împreună cu toţi cercetaşii. Referindu-se la acele zile, Ecaterina avea să consemneze ulterior: „La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Tg-Jiu”.
După declanşarea războiului, ca urmare a deselor vizite făcute fratelui său pe linia frontului, Ecaterina va lua hotărârea de a participa activ la luptele purtate de către armata română împotriva invadatorilor germani.
La 5/18 septembrie 1916 trupele române se aflau pe vechea frontieră la vama Buliga, fiind în retragere. În aceste condiţii, Cătălina merge la Bumbeşti-Jiu pentru a-l vizita pe fratele său care se afla pe front.
În ziua de 6/19 octombrie 1916, germanii care se întăriseră prin aducerea Diviziei a XI-a bavareză şi a artileriei grele, declanşează ofensiva pentru străpungerea frontului românesc ce se întindea pe 50 de km pe crestele Carpaţilor.
În perioada cuprinsă între 27 septembrie/10 octombrie şi 5/18 octombrie 1916, Ecaterina Teodoroiu a făcut dese călătorii la Bumbeşti-Jiu pentru a se interesa de fratele ei Nicolae.
Ca urmare a înaintării germane spre sud, în ziua de 10/23 octombrie 1916, la Marele Cartier General s-a organizat un Consiliu Militar, în cadrul căruia generalul Culcer punea în dezbatere necesitatea evacuării Olteniei şi a unei părţi din Muntenia.
În condiţiile în care situaţia frontului era îngrijorătoare, comanda Armatei I care lupta în munţii Olteniei este preluată de către generalul Ion Dragalina.
A doua zi, la 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina a plecat în inspecţie la Rugi, Vălari şi Bumbeşti-Jiu. Cu acest prilej, Ecaterina, care se afla într-o ambulanţă cu răniţi pe şoseaua către postul de comandă din Horezu-Schela, l-a întâlnit pe generalul Ion Dragalina.
La 12/25 octombrie 1916, dorind să vadă poziţia unor trupe germane aflate în defileul Jiului, generalul Dragalina a plecat spre Lainici, unde este rănit la umărul drept de gloanţele inamice. Tratat iniţial la un spital din Tg-Jiu, generalul Ion Dragalina este evacuat spre Craiova.
La 14/27 octombrie 1916 armata română declanşează un contraatac împotriva ocupanţilor germani, grupul de Divizii von Kneussl fiind respins spre nord şi vest. Cu acest prilej au fost capturate: cartierul Diviziei a XI-a bavareze, peste 200 de chesoane, 36 de tunuri, 2 baterii de obuziere, 14 ofiţeri şi peste 1600 de prizonieri germani.
În dimineaţa zilei de 14/27 octombrie 1916 în oraşul Tg-Jiu rămăsese doar o companie de miliţie pentru paza podului peste Jiu, o patrulă a acesteia ce fusese trimisă spre vest, la Slobozia, fiind surprinsă de către inamic.
Bătălia de la Podul Jiului s-a declanşat la orele 1130, aici luptând alături de soldaţi şi o parte a populaţiei civile precum şi cercetaşii din rândul cărora s-a remarcat prin curajul său Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu”.

În ciuda victoriei de la Jiu, Marele Cartier General decide retragerea Diviziei a XI-a la Piteşti în timp ce la Petroşani, Divizia a XI-a bavareză se reface pentru o nouă ofensivă.
Din 23 octombrie/5 noiembrie 1916 şi până la sfârşitul lunii Ecaterina s-a aflat la Bucureşti unde a fost felicitată pentru eroismul său de către familia regală. Revenind pe front a participat la luptele de la 31 octombrie de la Sâmbotin.
La 1/14 noiembrie 1916 fratele Ecaterinei, Nicolae a pierit în luptele de la Porceni. Din acea zi, Ecaterina va lupta sub comanda locotenentului Gheorghiţoiu, fostul comandant de pluton al fratelui său.
În noaptea de 1-2 noiembrie 1916 Ecaterina se afla la Dăneşti. Armata română se retrăsese spre Dăneşti şi Brătuia în condiţiile în care Tg-Jiu este ocupat de către germani la 3 noiembrie 1916.
În noaptea de 3-4 noiembrie 1916 trupele române părăsesc Brătuia şi rezistă o vreme la sud de localitatea Floreşti. În aceeaşi noapte Ecaterina cade prizonieră în luptele de pe înălţimile Răşina-Peşteana-Tunşi dar reuşeşte să fugă de sub escortă şi este rănită la piciorul drept.
După luptele de la Bărbăteşti, de la 5-6 noiembrie, Ecaterina participă la luptele de la Ţânţăreni şi la contraofensiva de la Filiaşi unde este rănită de un obuz care îi fracturează tibia şi coapsa stângă. Regimentul 18 se retrage spre Răcari în timp ce Ecaterina rănită la ambele picioare şi la umărul stâng este evacuată la Filiaşi, iar de acolo la Craiova şi ulterior la Bucureşti.
După ocuparea capitalei de către armata germană, în perioada 13-20 noiembrie 1916 are loc evacuarea armatei şi administraţiei româneşti în Moldova. Cu acest prilej, Ecaterina, fiind rănită, este evacuată la Iaşi, în timp ce regimentul său se retrage fără luptă pe direcţia Filiaşi-Craiova-Slatina- Ploieşti-Buzău-Târgovişte-Râmnicu-Sărat-Varniţa pe Siret.
La Iaşi, Ecaterina este internată la Spitalul Liceului Naţional nr. 266. Aici avea să primească gradul de sublocotenent cu ocazia unei vizite a reginei Maria.
Între 9/22 şi 14/27 decembrie 1916, în timpul desfăşurării bătăliei de la Râmnicu-Sărat, Ecaterina îşi aşterne pe paginile carnetului de front amintirile din perioada luptelor de pe Valea Jiului la care participase.
Ofensiva germană este oprită la 24 decembrie 1916, după ocuparea Brăilei şi a Rîmnicului-Sărat, la sud de Siret. Astfel, la sfârşitul anului 1916 frontul se stabileşte definitiv pe râurile Şuşiţa-Putna-Siret şi pe fluviul Dunărea.
În perioada petrecută în spitalul ieşean Ecaterina l-a întâlnit pe tânărul ofiţer Gheorghe Mănoiu, între cei doi creându-se „o legătură prietenească”. Acesta a revenit la unitatea sa, Regimentul 43/59 la începutul lunii ianuarie 1917 iar la 23 ianuarie, cînd părăseşte spitalul Ecaterina se va îndrepta spre aceeaşi unitate militară care era cantonată în comuna Dumitreşti-Gălăţei.
La începutul lunii februarie 1917 Ecaterina este prezentată elevilor Şcolii Militare de Infanterie de către Liviu Teiuşanu, cel care o numea într-un raport către principele Nicolae, „Jeana D'Arc a noastră”.
Pe baza acestui raport în martie 1917 Ecaterina primeşte Ordinul „Virtutea cercetăşească în aur de război”, iar pentru faptele de arme pe front, i se acordă „Virtutea militară de război clasa a II-a” şi gradul de sublocotenent prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917.
Festivitatea de conferire a avut loc la 19 martie 1917, Ecaterina primind decoraţia din mâinile regelui Ferdinand I.
Ulterior, primeşte la cerere, comanda unui pluton din Compania a 7-a a Regimentului 43/59 Infanterie cantonat la Codăeşti-Vaslui din data de 25 aprilie/8 mai 1917 unde şi-a continuat instrucţia pe baze moderne până la începutul lunii august, când este trimis pe front.
În perioada în care Ecaterina s-a aflat la Codăeşti în presă apar numeroase articole elogioase la adresa sa, prezentând faptele de arme ale „eroinei de la Jiu”.
Ofensiva armatei române din vara anului 1917 a fost pregătită de Marele Cartier General, iar planurile de operaţiuni au fost comunicate trupelor în cursul lunilor mai şi iunie 1917. După aproape opt luni de pregătiri, la începutul lui august 1917 avea să se declanşeze ofensiva pe baza planului generalului Eremia Grigorescu.
Din 4/17 august 1917, Regimentul 43/59 aflat în rezerva Armatei I s-a pregătit pentru intrarea în prima linie. Astfel, la 5 august pleacă din gara Vaslui spre Tecuci. Ulterior va trece Siretul şi staţionează o vreme în pădurea Malta Seacă, în apropierea frontului.


La 17 august 1917, dorind să o ferească pe Ecaterina de moarte în luptele de la Muncelu, generalul Broşteanu a rugat-o să treacă la spitalul mobil aflat în spatele frontului, dar eroina a refuzat.
Luptele de la Muncelu, declanşate la 15/28 august au fost la fel de grele precum cele de la Jiu din anul precedent. La 18 august Regimentul 43/59 se îndrepta spre front iar la 20 august este trimis în linia I în locul Regimentului 35 Infanterie, pe Valea Zăbrăuciorului, spre Dealul Secului. Ecaterina şi-a însoţit regimentul pe front pe o ploaie torenţială.
În ziua de 21 august 1917 au căzut în luptele de la Muncelu 35 de ofiţeri şi aproape 2 700 de soldaţi români. A doua zi, la 22 august 1917, Batalionul II din carea făcea parte plutonul comandat de către Ecaterina a trecut din rezervă în linia I.


În seara zilei de 22 august, după lupte grele, Ecaterina se află cu plutonul său în tranşee, pe Dealul Secului, deasupra pârăului Zăbrăuciorul, în zona Muncelului.
În acele clipe, observând că inamicul pregăteşte un contraatac, Ecaterina a părăsit poziţia din tranşee dorind să-i determine pe soldaţii români să pornească la atac cu îndemnul : „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”. Imediat a fost lovită în zona inimii de două gloanţe venite dinspre poziţiile ocupate de Regimentul 40 de rezervă german, ultimele sale cuvinte fiind: „Înainte! Răzbunaţi-mă!”.
Trupul eroinei a fost transportat de către brancardieri la postul de comandă al regimentului, unde a rămas până a doua zi când a fost înmormântată cu paradă militară într-o poiană din Zăbrăuţi, pe Valea pârâului Glod, comuna Fiţioneşti, lângă căpitanul Morjan Dumitru, gorjean şi el, mort în fruntea Companiei a 6-a cu o zi înainte.
Ziarul „România” din 27 august 1917 a făcut cunoscută tuturor românilor din Moldova, şi celor refugiaţi aici, jertfa supremă a „eroinei de la Jiu”.
După încheierea războiului pentru întregirea neamului, la 17 iulie 1921 s-a decis realizarea la Tg-Jiu a unei statui în cinstea Ecaterinei Teodoroiu.
Referindu-se la ideea ridicării unui monument în cinstea Ecaterinei la Tg-Jiu, generalul Henri Mathias Berthelot spunea: „Găsesc înălţătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoştinţă şi de admiraţie; dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuţi ale neamului pentru generaţiile ce vor veni.” De altfel, la 9 iunie 1921, cu ocazia sărbătoririi centenarului „Tudor Vladimirescu” au fost aduse la Tg-Jiu rămăşiţele pământeşti ale Ecaterinei.
La festivitatea de la Tg-Jiu a participat şi Octavian Goga, poet şi om politic, care a însoţit cortegiul funerar de la gară până la primărie, unde a rostit un emoţionant discurs.
Un monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu a fost ridicat la Tg-Jiu în 1935-1936, sub forma unui sarcofag din piatră sculptat în basorelief de către Miliţa Petraşcu şi amplasat în centrul municipiului Tg-Jiu între clădirea Primăriei şi Catedrala ortodoxă cu hramul „Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil”. În anul 1976 a fost amplasată în municipiul Tg-Jiu o statuie a Ecaterinei realizată de către Iulia Oniţă. Monumente în cinstea Ecaterinei au fost ridicate şi la Brăila şi Slatina.
Pentru cinstirea eroismului şi patriotismului său exemplar, numele eroinei de la Jiu este purtat cu mândrie de una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din municipiul Tg-Jiu, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”.
Din anul 1938 casa familiei Toderoiu, construită în 1884, a fost amenajată ca şi casă memorială „Ecaterina Teodoroiu”, din dorinţa de a păstra vie în conştiinţa noilor generaţii amintirea eroinei de la Jiu.

Aurora Gruescu

Personalitate romînă cunoscută la nivel mondial, cea care a deschis femeilor porţile spre silvicultură. Născută pe 11 mai 1941 la Oituz în judeţul Bacău, nu ştia ce îi va rezerva soarta şi mai ales succesul de care aceasta va avea parte.Bineînţeles că succesul nu este obţinut ca în basme şi pentru al atinge trebuie sa ai iniţiativa, un anumit grad de ingeniozitate, multă ambiţie, efort intelectual , perseverenţa , dragoste pentru ceea ce faci şi bineînţeles dar ,voinţă. Aurora Gruescu încă de mică a manifestat un grad înalt de ataşare faţă de natură ,iubire şi dorinţă de protejare a mediului înconjurător alegîndu-şi de mică o posibilă carieră de naturalist,ecologist sau în special silvicultor.Urmîndu-şi visul din copilărie aceasta în anul 1933 a dat un examen la Facultatea de Silvicultură, parte a Politehnicii din Bucureşti. Viaţa ei nu a fost tocmai ideală datorită faptului că era marginalizată de cei 130 de băieţii alături de care aceasta mergea la cursuri. Ignorată, marginalizată, privită adesea cu un anumit dispreţ aceasta nu se dă bătută şi nici tratamentele persoanelor de lîngă ea nu o fac să renunţe la visul ei, la destinul ei. Este de admirat caracterul unei astfel de persoane, personalitatea puternică ce se ascunde sub chipul unei femei aparent încăpăţînate şi inadaptabile la societatea şi regimul politic din ţara ei. În viaţa de zi cu zi ne poate deranja şi cea mai mică neglijenţă a partenerului faţă de noi chiar şi situaţiile în care suntem demoralizaţi pentru simplul fapt că ni s-a adus o minusculă ofensă dar închipuiţi-vă cum se simţea Aurora Gruescu atunci cînd şi profesorii cît si colegii săi o ofensau frecvent şi căutau din răsputeri s-o facă să renunţe la ceea ce îsi propusese să realizeze. Aurora Gruescu a fost o anticomunistă, acest regim politic rigid i-a cauzat toate neplăcerile de pe timpul şcolii, i-a frînt parţial aripile care o ajutau să zboare pe calea succesului şi visului ei văzut de mulţi oameni cu mentalitatea demodată şi ideile conservative imposibil de realizat. Aceste limite sociale însă nu au făcut-o pe Aurora să renunţe ci din contră au determinat-o să se apropie mai mult de scopul său acesta devenind din zi în zi mai atractiv şi mai aproape de a se realiza. Astfel dupa ce s-a căsătorit aceasta a devenit mai puternică şi a prins mai multă încredere în propriile forţe ignorînd total persoanele care nu încetau să o atace .După ce a fost angajată aceasta nu a mai fost atît de afectată de părerile celorlalţi cu toate că descriminarea continuă, munca ei nu era foarte preţuită de cei din jurul său salaiul ei fiind mai scăzut decît o pensie. Acesta a lucrat timp de 40 de ani (între 1933-1973) dupa care a pensionat. Rodul muncii sale avea să devină pe zi ce trece mai recunoscut de cei de lînga ea, contribuind la numeroase activităţi naturaliste ca: legarea numele său de primul plan de împădurire naţională, fixat la suprafaţa de 100.000 ha, aceasta a condus lucrările de combatere avio-chimică a dăunătorilor din pădurile infestate din jurul Bucureştiului , a făcut numeroase inovaţii ce s-au confirmat in legătură cu lucrarile de mecanizare in combaterea dăunătorilor, publicînd astfel mai multe articole în Revista Pădurilor.Pe parcursul carierei sale a fost: membru de onoare a Societăţii "Progresul Silvic" filiala Prahova ,membru de

al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, al Ministerului Apei, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Nominalizată de «The American Biographical Institute» pentru titlul de personalitate a anului 1997. A obţinut Medalia de Argint la Expoziţia filatelică binaţională România în Israel.

Aurora Gruescu este pentru întreaga planetă o deschizătoare a porţilor silviculturii în viaţa femeilor , o personalitate cu care Romînia a intrat in istoria planetei Terra.

A fost prima femeie inginer silvicultor din lume.

Elisa Leonida Zamfirescu

Elisa Leonida Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887 - d. 25 noiembrie 1973), prima femeie inginer din lume, şefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, sora inginerului Dimitrie Leonida.

Tatăl său, Anastase Leonida, ofiţer de armată, şi mama sa, Matilda Gill, fiica unui inginer de origine franceză, s-au ocupat atent de creşterea celor 11 copii, patru fete şi şapte băieţi, şi de educaţia celor opt care au ajuns la maturitate şi care au fost, fiecare în felul său, modele de intelectuali români de la începutul secolului XX: în inginerie, în medicină, în artă, în învăţământ. Eliza a fost al cincilea copil al familiei Leonida.

A făcut şcoala primară la Galaţi şi liceul la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti. Aici a avut profesoare cu titluri universitare obţinute la Paris, Viena, Berlin, Bucureşti şi a căpătat pregătirea necesară pentru a urma, la rândul său, studii superioare universitare umaniste. Dar Eliza voia să devină inginer chimist, ca bunicul său, Charles Gill.

Ca să devină inginer trebuia să obţină o diplomă de absolvire a unei secţii reale de liceu. A susţinut diferenţele la Liceul „Mihai Viteazul“ din Bucureşti şi a obţinut recunoaşterea absolvirii unui liceu real. Cererea de înscriere la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti i-a fost respinsă deoarece fetele nu erau admise la această şcoală, unde viitorii ingineri erau pregătiţi şi ca ofiţeri de geniu.

S-a înscris, începând cu 1909, la Academia Regală Tehnică din Berlin, Charlottemburg, pe care a absolvit-o în 1912, devenind prima femeie inginer din Europa.

În momentul înscrierii, decanul a încercat s-o convingă să renunţe, aducând ca argument cei trei K: Kirche, Kinder, Küche („biserica, copiii, bucătăria”) ca elemente esenţiale pentru profilul femeii. Conducerea academiei era pusă în faţa unei situaţii inedite: era prima candidată din istoria academiei, dar scria şi vorbea impecabil limba germană cultă, avea cunoştinţe temeinice de matematică, fizică şi chimie. În final, a fost admisă. Poate a contat şi faptul că fratele său, Dimitrie Leonida, era deja un eminent student al academiei. Cu toate acestea, era ocolită de colegi. Istoria spune că unul dintre profesori, văzând-o în sală, a strigat: „La bucătărie, acolo-i locul femeilor, nu la politehnică!“. Şi totuşi, abnegaţia Elizei l-a determinat pe decanul Facultăţii de Chimie şi Metalurgie, profesorul Hoffman, ca, la înmânarea diplomei, datată 20 ianuarie 1912, să o caracterizeze drept „cea mai silitoare dintre silitori“.

Presa vremii a consemnat evenimentul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania“. „O compatrioată a noastră, domnişoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Charlottemburg. În inginerie viitorul femeilor e mare, domnişoara Elisa Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obţinând diploma de inginer” (ziarul „Minerva”, 1912).

Investigaţiile ulterioare au arătat că era, de fapt, prima femeie inginer din Europa şi, probabil, din lume.

Deşi i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Eliza s-a întors în ţară, aşa cum făceau cei mai mulţi dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reuşit, cu greu, să obţină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din Bucureşti, înfiinţat prin Decretul Regal nr.139 din 20 iunie 1906.

Participă la război ca membră a Crucii Roşii, ajutând şi conducând mai multe spitale de campanie, fapt pentru care a fost decorată. Merită a fi menţionată „Medalia de Război a Republicii Franceze“.

În 1918 s-a căsătorit, pe front, în localitatea Ghidiceni, cu chimistul Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu. La nuntă au participat regina Maria şi principesa Ileana. Au avut două fiice: Măriuca, născută în anul 1921, şi Ancuţa Zoe, care a devenit, mai apoi, chimist, ca mama ei.

După război şi-a reluat activitatea la Institut, conducând mai multe laboratoare de analize geologice. Aici s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcţie şi de prepararea minereurilor, semnând 85 000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria „Studii economice”, editată de Institutul Geologic. A participat la importante studii de teren, privind în special identificarea şi analiza unor noi resurse de cărbune, de şisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru, cărora le-a consacrat şi monografii: Contribuţiuni la studiul bauxitelor din România (1931) şi Studiul chimic al cromitelor din Munţii Orşovei (1939).

Contribuţia sa la cercetarea bogăţiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale ştiinţei naţionale, europene şi mondiale.

Tot ea a pus în evidenţă calităţile bentonitei în filtrarea vinului. În paralel a activat şi ca profesoară de fizică şi chimie la Şcoala de Fete „Pitar Moş” sau la Şcoala de Electricieni şi Mecanici, condusă de fratele ei Dimitrie, din Bucureşti.

Pe 1 mai 1963, s-a pensionat. Avea atunci 75 de ani şi muncise 42 de ani, timp în care a arătat că dorinţa de a fi inginer venea dintr-o chemare, nu din plăcerea de a imita sau a epata.

Pentru a răsplăti contribuţiile aduse de femei în ştiinţa românească, a fost instituit, în 1997, Premiul Eliza Leonida-Zamfirescu.

A fost prima femeie membră a Asociaţiei Generale a Inginerilor din Româniaşi membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare.

A locuit în Bucureşti, împreună cu mai multe rude, pe strada Salcâmi, nr. 9, în casa construită de tatăl său, Anastase Leonida. Din 12 noiembrie 1993, această stradă se numeşte ing. Eliza Leonida-Zamfirescu.

Sursa: Galateni.net, Enciclopediaromaniei.ro, traiesteromaneste.ro

Cecilia Cutescu-Storck

Pictoriţă importantă, cu o activitate artistică intensă în perioada interbelică, Cecilia Cuţescu-Storck s-a remarcat de asemenea, ca o susţinătoare a curentului feminin în arta românească, iniţiind sau sprijinind cercuri precum „Asociaţia femeilor pictore şi sculptore” sau „Cercul artistic feminin”, în jurul cărora s-au format o serie de artiste de referinţă.

Născută la 14 martie 1879 în comuna Câineni din Vâlcea, Cecilia Cuţescu a studiat pictura în Germania, la Damenakademie, din München, şi apoi în Franţa, la École des Beaux-Arts, din Paris, deschizând expoziţii personale încă înainte de absolvire. Anul 1916, cel în care pictoriţa revenea în ţară, a fost unul semnificativ pentru evoluţia sa ulterioară. Împreună cu artistele Olga Greceanu şi Nina Arbore, a fondat „Asociaţia femeilor pictore şi sculptore", devenind una dintre promotoarele artei feminine româneşti şi participând apoi în mod activ la toate expoziţiile şi manifestaţiile organizate de această asociaţie. Tot în acelaşi an, Cecilia Cuţescu-Storck devenea profesoară la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde avea să contribuie la formarea mai multor generaţii de tineri artişti până în anul 1947.

Dacă în pictarea portretelor, în special a celor feminine, în tehnica Ceciliei Cuţescu-Storck se poate observa admiraţia pentru Gauguin - în lucrări precum „Orientala", „Tahitiana", „Paparude", artista a creat o serie de picturi murale cu o puternică notă personală care i-au adus renumele. În 1933 realiza fresca intitulată „Istoria negoţului românesc", care se află în aula Academiei de Studii Economice din Bucureşti, şi lucrarea „Agricultura, industria şi comerţul", aflată în holul de onoare al Băncii Marmorosch-Blank. După moartea artistei, în 1969, o mare parte a lucrărilor sale a rămas expusă în Muzeul de Artă Frederick Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, instituţie întemeiată în 1951 pentru a valorifica creaţia celor doi soţi precum şi operele de sculptură ale întregii familii Storck.